Morti in pacatele noastre

posted Apr 15, 2014, 5:21 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 26, 2016, 2:38 AM ]
Incepand de ieri, pentru toata lumea crestina, indiferent de denominatie sau Biserica, a debutat Saptamana Sfanta asa cum este ea cunoscuta in traditia lutherana sau Saptamana Mare asa cum este ea denumita in traditia ortodoxa, traditie comuna celor mai multi dintre locuitorii acestor meleaguri. In harul Bunului Dumnezeu, in Biserica noastra se va organiza cate o slujba pentru fiecare zi a acestei saptamani cu scopul de a intelege mai clar minunata lucrare de mantuire facuta de catre Dumnezeu, lucrare care si-a atins apogeul, cel putin din punct de vedere uman, cu mai bine de 2000 de ani, exact in saptamana premergatoare pastelui evreiesc.
 

Citind chiar si intr-un mod superficial Evangheliile Noului Testament, spre finalul fiecareia dintre ele descoperim trista poveste a arestarii, a patimilor, a rastignirii si a mortii scumpului nostru Mantuitor. Este aproape inevitabil ca sa nu apara, chiar si doar pentru cateva clipe, intrebarea de ce a fost nevoie sa sufere si sa moara Domnul nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel vesnic? Care a fost cauza si care a fost scopul acestor evenimente petrecute acum mai bine de 2000 de ani? A platit Mantuitorul pentru niste pacate personale, pentru niste infractiuni pe care le-ar fi savarsit dupa cum l-au acuzat mai marii poporului evreu? S-a facut el vinovat de astfel de fapte antisociale sau blasfemii? Scopul prelegerii din aceasta seara este acela de a ajunge impreuna la un raspuns la aceasta intrebare arzatoare pentru orice om care il cauta sincer pe Dumnezeu.

Romani 3:9-18: „Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”

Af. Apostol Pavel nu pare deloc relaxat atunci cand trateaza problemele enumerate in textul Biblic mentionat anterior. In acest paragraf, Apostolul vorbeste despre faptul ca intreaga omenire se afla “sub pacat”. Prin acest “sub” Sf. Apostol vrea sa spuna defapt ca omenirea se afla in robia pacatului, adica sub stapanirea acestuia. Datorita acestei inrobiri, intreaga rasa umana se afla sub mania vesnica a lui Dumnezeu. Faptul ca Sf. Apostol foloseste expresia “nici unul macar” arata in mod clar ca judecata lui Dumnezeu si mania vesnica nu sunt deloc niste exagerari ci sunt cu adevarat lucruri reale. Interesant este ca in textul de mai sus, Sf. Apostol Pavel nu se rezuma doar la a prezenta situatia omenirii la general la situatia omului in particular. Vedem astfel ca nici un om, nici macar unul singur dintre miliardele de oamenii care au trait, traiesc sau se vor naste in viitor, nici unul nu mai este supus lui Dumnezeu ci toti s-au abatut ajungand niste nelegiuiti. Descrierea este una infioratoare si concluzia deasemenea: nici un om, indiferent de faptele sale, nu face binele cerut de Dumnezeu.

Intrebarea naturala care se ridica in fata acestei descrieri atat de radicale este: Cum a ajuns omul intr-o astfel de situatie nefericita? Sf. Scriptura ne spune ca la baza acestei coruperi a naturii umane sta pacatul originar. Dar ce este acest pacat originar datorita caruia toata omenirea a ajuns moarta in pacat? Sf. Scriptura ne relateaza chiar in debutul cartii Geneza cum primii oameni, Adam si Eva, la instigarea diavolului au incalcat unica porunca data de catre Dumnezeu imediat dupa crearea lor. Parintilor intregii rase umane, dupa ce au fost asezati in Gradina Edenului, Creatorul lor le-a spus astfel: Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit” (Geneza 3:16-17). Acesta a fost primul legamant incheiat intre Dumnezeu in calitate de Creatos si Suveran Universal si om, creatura sa. Este un legamant clar. Omul avea sa beneficieze de o vesnicie in prezenta lui Dumnezeu cu o singura conditie. Sa nu manance din pomul indicat de catre Dumnezeu, cu alte cuvinte sa asculte de aceasta unica porunca primita. Este foarte interesant de remarcat aici faptul ca omul nu s-a aflat sub presiunea unei ispite deoarece Sf. Scriptura ne spune ca in Gradina Edenului erau numerosi pomi fructiferi de care omul se putea bucura liber. Pomul interzis era un copac intr-o padure imensa in care fiinta creata isi putea desfata existenta. Cu toate acestea, omul a incalcat foarte curand legamantul facut cu Dumnezeu si, sub influenta Diavolului, atat Eva cat si Adam au mancat din unicul pom din care aveasu interdictie sa o faca. Din acel moment blestemul aferent legamantului s-a abatut asupra primilor doi oameni si asupra tuturor descendentilor acestora, deci, in consecinta si asupra fiecaruia dintre noi. Pacatul originar, asa cum se regaseste el in doctrina Bisericii Lutherane, nu reprezinta exclusiv pacatul efectiv comis de Adam si Eva ci se refera, la general la vina mostenita si la coruperea morala a intregii rase umane datorita acestui pacat comis de primii nostrii parinti.

Daca inainte de caderea in primul pacat, primii nostrii parinti, ca reprezentanti ai rasei umane, aveau posibilitatea de a se delimita de pacat, de a i se impotrivi acestuia, dupa caderea in primul pacat omul a devenit rog al acestuia si astfel si-a pierdut capacitatea de a se mai opune savarsirii pacatului. Ba mai mult, omul nu a pierdut doar capacitatea de a se impotrivi ci, poate cel mai infiorator aspect, a pierdut dorinta de a se mai impotrivi pacatului si astfel intreaga rasa umana a inceput sa isi gaseasca placerea in a pacatui impotriva lui Dumnezeu.

Coruperea naturii umane nu reprezinta, cu siguranta o idobitocire, a fiintei umane. Putem vedea cu multa usurinta faptul ca omul a ramas in continuare o fiinta „deosebita”. Omul este capabil sa faca lucruri mai mult decat uimitoare in arta, in stiinta, in tehnica si chiar si in relatii sociale. Omul poate sa fie darnic, sufletist, iubitor, familist, umanist etc, dar, ceea ce nu poate omul sa faca este sa asculte de Dumnezeu. Toate aceste lucruri extraordinare nu reprezinta forme de ascultare de Dumnezeu ci, privite cu maxima seriozitate si esenta, scot la iveala impotriviri fata de dumnezeu si scopuri egoiste. Omul nu il poate impaca pe Dumnezeu prin aceste „fapte” deoarece acestea nu reprezinta o supunere fata de legea lui Dumnezeu.

Sf. Scriptura este foarte dura la acest capitol. Pentru a exclude absolut orice posibilitate ca omul sa se faca placut lui Dumnezeu si sa colaboreze chiar si ineficient cu Acesta, Biblia il declara pe om „mort spiritual”. Mai precis, adresandu-se credinciosilor din Efes, Sf.Apostol Pavel spune astfel: Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre. în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi (Efeseni 2:1-3). Mesajul apostolului nu lasa urma de indoiala. „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre” este tradus pe scurt cu expresia „mort spiritual”, adica fara nici un fel de scop sau intentii spirituale. Din momentul primului pacat, adica a neascultarii din Gradina Edenului, omul si-a pierdut libertatea in favoarea robiei pacatului. Sf. Augustin spunea ca omul nu devine pacatos atunci cand el pacatuieste ci omul pacatuieste datorita faptului ca el este pacatos. Cu alte cuvinte, devenind robi ai pacatului datorita neascultarii primilor nostrii parinti, oamenii au ajuns in imposibilitatea de a nu pacatui. Omul pacatuieste datorita faptului ca in natura lui este un pacatos. Asa cum un leu vaneaza datorita faptului ca in natura lui este un pradator, asa un om pacatuieste datorita faptului ca in natura lui este un pacatos.

Cea mai completa si interesanta descriere a ceea ce inseamna sa fi „mort spiritual” o face Sf. Apostol Pavel in debutul Epistolei adresate Romanilor. Iata cum este descrisa „mortea spirituala” de catre apostol: „fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Mai apoi ni se spune ca „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori. bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi. fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”. Va este cunoscuta aceasta stare de moarte spirituala? Nu cumva o intalnim noi la tot pasul? Mesajul acesta este cu adevarat unul infiorator. Omenirea nu are alta posibilitate decat sa astepte revarsarea eterna a maniei lui Dumnezeu in pedeapsa vesnica a iadului. Aceasta este finalitatea drumului pe care umanitatea l-a inceput atunci cand Adam si Eva au ales, atunci in mod cu adevarat liber, sa incalce porunca lui Dumnezeu.

Iata ceea ce spune Confesiunea Augustana, una dintre marturisirile de credinta care formeaza baza teologica a credintei evanghelice lutherane, despre pacat “[…] după căderea lui Adam în păcat, toţi oamenii născuţi în mod natural sunt concepuţi şi născuţi în păcat, adică, toţi oamenii, încă din pântecul mamei, sunt înclinaţi pe de-antregul către pofta rea şi nu pot avea pe cale naturală temere adevărată faţă de Dumnezeu, nici credinţă adevărată, în consecinţă şi această rătăcire înnăscută şi păcat originar este cu adevărat păcat şi de aceea, ea îi condamnă pe toţi la mânia veşnică a lui Dumnezeu, pe toţi aceia care nu sunt născuţi din nou prin botez şi Duhul Sfân.”. Iar intr-un rezumat al credintei evanghelice lutherane ni se spune “Noi credem că Adam și Eva și-au pierdut imaginea lor divină atunci când au cedat ispitei lui Satan și nu au ascultat de porunca lui Dumnezeu. Acest lucru i-a pus față în față cu judecata lui Dumnezeu: "Veți muri negreșit" (Geneza 2:17). Din momentul căderii în primul păcat, toți oamenii sunt concepuți și născuți într-o starea păcătoasă (Psalmul 51:5) și sunt înclinați doar spre rău (Geneza 8:21). "Carnea dă naștere la carne" (Ioan 3:06). Din moment ce toți oamenii sunt, prin natura lor, morți în păcat și despărțiți de Dumnezeu (Efeseni 2:1), ei nu sunt în stare să se împace cu Dumnezeu prin nici un fel de eforturi proprii.

Acum, pusi fata in fata cu acesta stare reala in care se afla omenirea in relatia ei cu Dumnezeu, convinsi de prapastia de netrecut care s-a cascat intre omul pacatos si Dumnezeu cel Sfant, daca am fost adusi la viata prin puterea Duhului Sfant si din vointa unilaterala a lui Dumnezeu, nu putem decat sa ne punem, dispecrati, aceeasi intrebare care l-a macinat si pe Sf. Apostol Pavel “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Raspunsul plin de har al lui Dumnezeu cu privire la aceasta problema insurmontabila din punct de vedere uman este dat chiar de catre Mantuitorul nostru Isus Cristos care spune: Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu (Luca 18:27).

Mantuitorul ne spune ca omul se afla in neputinta datorita faptului ca este “mort spiritual”. In consecinta, daca se doreste reconcilierea, impacarea dintre Dumnezeu si om, acest lucru trebuie sa fie initiata exclusiv de Dumnezeu. Dumnezeu este acela care a fost ofensat de catre pacatul omului si tot Dumnezeu este acela care initiaza impacarea cu omul. Pentru impacarea omului cu Dumnezeu erau necesare doi mari pasi (1) cineva sa plateasca pentru pacatele oamenilor in locul acestora astfel incat pacatosii sa nu fie pedepsiti vesnic pentru pacatul lor (2) omul pacatos, pentru care s-a facut plata pacatelor, sa fie trezit prin Duhul Sfant din moartea spirituala si astfel sa devina din rob al pacatului o fiinta doritoare si ascultatore de Dumnezeu. Acesti doi pasi nu puteau sa fie facuti decat de catre Dumnezeu! Ceea ce este cu adevarat uimitor este ca exact partea vatamata este cea care planuieste inca din vesnici si pune in aplicare acest minunat plan de mantuire despre care vom continua sa discutam in serile urmatoare.

Cristos s-a facut pacat pentru noi, El a platit prin moartea lui pentru pacatele noastre si astfel a pus in dreptul nostru nevinovatia lui. Prin Cristos noi am fost curatati de pacate si declarati nevinovati de catre Dumnezeu. Apoi, prin Duhul Sfant am fost facuti constienti de aceast maret plan al lui Dumnezeu. Am inviat din moartea pacatului impreuna cu Mantuitorul nostru si astazi, prin Duhul Sfant,  suntem doritori sa il urmam si sa ii aducem inchinarea noastra! Amin

 

Un articol de Sorin H. Trifa

Comments