Articolele de la Smalcald - Partea 4

posted Apr 2, 2014, 5:18 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:21 AM ]

ARTICOLUL 3

DESPRE MĂNĂSTIRI

 

Ideea centrală a acestui articol este asemănatoare cu cea a articolelor precedente din acestă secțiune (Partea a II-a). Monahismul servește eroarea anticreștină a îndreptățirii prin eforturi proprii.

1. Capelele și mănăstiri, care odinioară au fost înființate cu bune intenții pentru educarea oamenilor și femeilor decente, ar trebui să fie readus la astfel de scopuri, pentru ca noi să putem avea pastori, predicatori, precum și a ați lucrători în Biserică, dar și alții care sunt necesară pentru guvernarea seculară a orașelor și statelor, și, de asemenea, fete bine pregătite pentru a deveni mame, gospodine, etc”

Capelele și mănăstirile au operat inițial în instutuții de învățământ. Martin Luther recunoaște că acestea au fost înființate în scopuri bune, dar, ulterior, au degenerat în organizații care prin activitatea lor intră în conflict cu principalul articol al credinței noastre. Martin Luther susține necesitatea ca resursele monahale fie reutilizat pentru educație exact cum se întâmpla în trecut.

De reținut faptul că Martin Luther, întâmplător sau nu, permite ca slujirea să includă și alte forme decât pastorii și predicatorii. El vorbește și de alți slujitori în Biserică.
 

 

ARTICOLUL 4

DESPRE PAPALITATE

 

În acest articol Luther abordează pretențiile false ale papalității legate de supremație și de autoritate. Papii au pretins că ei sunt posesorii legitimi și unici a puterilor spirituale și seculare pe pământ prin drept divin.

„1. Papa nu este capul întregii creștinătăți prin drept divin sau în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu deoarece această poziție îi aparține doar unuia singur, și anume, lui  Isus Cristos. Papa este doar episcopul și pastorul Bisericilor din Roma și alte astfel de Biserici s-au atașat de el în mod voluntar sau printr-o instituție umană (care este un guvern secular). Aceste Biserici nu au ales fie sub papă, ca sub un stăpân suprem, ci au ales să stea alături de el în calitate de frați și tovarăși creștini, așa cum o dovedesc și consiliile antice din timpul lui Ciprian.

Canon al IV-lea al Consiliului de la Niceea (anul 325), prevede că episcopii ar trebui să fie aleși de către propriile lor Biserici în prezența unuia sau a mai multor episcopi din vecinătate.

Martin Luther face referire de mai multe ori la scrisorile Episcopului Ciprian din Cartagina (200- 258) adresate Papei Corneliu, scrisori în care papa i se adresează cu expresia "foarte drag frate". Ambrozie (339-397), episcop în Milano, și Augustin (354-430), episcop în Hippo, s-au adresat episcopilor din Roma într-un mod similar. Ciprian este de asemenea citat pentru că a spus: Fiecare episcop are o pondere și o autoritate egală cu toți ceilalți

2. Dar acum nici un episcop nu îndrăznește să i se adreseze papei cu expresia "frate" așa cum a fost obiceiul în trecut ci trebuie să i se adreseze cu expresia "domnul nostru cel foarte plin de har," ca și cum el ar fi un rege sau împărat. Acest lucru nu ar trebui nici nu îl putem pune ca o povara peste conștiința noastră. Cei care doresc insă să facă acest lucru, ar fi bine sa nu conteze pe noi!”

„4. Toate bulele și cărțile papei, în care el rage ca un leu (așa cum îngerul din Apocalipsa 10:3 ne sugerează), sunt disponibile. În acestea se afirmă că nici un creștin nu poate să fie salvat decât dacă este ascultător de papă și se supune în tot ceea ce acesta cere, spune și face.”

Documentul clasic privitor la pretențiile papale extreme a fost bula emisă de Papa Bonifaciu al VIII-lea intitulată Unam Sanctam” (din anul 1302): "Este cu totul necesar pentru mântuire fiecarei făpturi umane ca aceasta să fie supusă pontifului roman"

Acest lucru este ca și când papa ar spune că "Deși tu crezi în Cristos, și în El ai tot ceea ce îți este necesar pentru mântuire, aceast lucru nu reprezintă nimic și totul este în zadar dacă nu consideri pe mine (papa) dumnezeul tău și nu îmi ești ascultător și supus mie." Cu toate acestea, este clar pentru noi că Biserica nu a avut  un papă pentru mai mult de 500 ani.

Martin Luther l-a considerat pe Grigorie I (590-604) ca fiind ultimul episcop roman înainte de debutul succesiunii papilor și, deasemenea, a considerat că Bisericile ortodoxe ale grecilor și ale altor natiuni din rasaritul Europei nu au fost niciodată sub papa și nici nu erau la acel moment. De fapt, Biserica Răsăriteană s-a separat de Biserica Romano-Catolică în anul 1054 tocmai datorită faptului că a refuzat să se conformeze pretențiilor de supremație ale papei.

“9. Prin urmare, Biserica nu poate fi mai bine guvernate și menținute decât atunci când noi toți trăim sub un singur cap, Cristos, și de a avea toate episcopiile egale în putere (cu toate că acestea pot fi diferite în darurile primite) și cu sârguință s-au alăturat într-o unitate de doctrină, credință, sacramente, rugăciune, fapte de iubire etc. Pentru a întării această afirmație, Ieronim scrie preoții din Alexandria guvernau Bisericile împreună și în comun. Apostolii au făcut același lucru, și după ei toți episcopii din întreaga creștinătate, până când Papa si-a ridicat capul deasupra tuturora”

Reținem că prin gruparea ideilor de unitate în doctrină, în sacramente, în rugăciunea, și în opere de dragoste, Martin Luther exprima un concept de unitate în ceea ce privește părtășia Bisericii.

10. Aceasta este o demonstrație puternica care ne arată că Papa este Anticristul real, care s-a ridicat pe sine însuși împotriva lui Cristos, pentruPapa nu va permite creștinilor să fie mântuiți decât prin propria sa putere, care nu reprezintă nimic, deoarece nu este nici stabilită și nici poruncită de Dumnezeu

11 Aceasta este de fapt ceea ce Sf. Pavel numește înălțarea deasupra și împotriva lui Dumnezeu”.

Aceasta este o acuzație foarte dură. Țineți cont de faptul că Martin Luther nu a scris aceste cuvinte dintr-un acces de furie, ci ele exprimă convingerea credinței sale dezvoltată în anii de încercarea de a conduce Biserica Romano-Catolică înapoi la Scripturi. Când Martin Luther a scris cele 95 de teze atitudinea sa față de papalitatea era una foarte respectuoasă. Dar opoziția puternică a papalității față de Evanghelie l-a dus condus pe Martin Luther să vadă în papă pe Anticrist.

Rețineți următoarele aspecte cu privire la concluzia Articolelor de la Smalcald cu privire la faptul papa este Anticrist. Martin Luther nu îi judecă pe acei creștini romano-catolici care își pun nădejdea pentru mântuire în Isus Cristos. Martin Luther judeca sistemul care susține îndreptățirea prin fapte și care i-a condamnat pe cei care învață că omul este justificat gratuit, doar prin harul lui Dumnezeu, prin credința în Isus Cristos.

În concluzie, în articolele din partea a II-a am văzut care este baza pentru convingerea luterană conform căreia papalitatea este Anticristul din cea de-a doua epistolă către Tesaloniceni. Trei puncte principale le putem trage drept concluzie pentru a întări această afirmație: (1) Papalitatea respinge și condamnă articolul de bază a credinței creștine, articolul despre justificare prin credință. (2) Papalitatea plasează tradiția, autoritatea sa de înățare și infailibilitatea papală mai presus de autoritatea Scripturilor (3) Papalitatea îl înalță pe papă mai presus de Isus Cristos.
 
Acest articol reprezinta o traducere autorizata a unui curs sustinut de pastorul lutheran american John F. Vogt. Acest articol este tradus si publicat cu avizul WELS de catre Sorin H. Trifa