Biserica lui Cristos intre trecut, prezent si viitor

posted Jul 20, 2015, 12:15 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:21 AM ]

Numele de “lutheran” a fost conceput ca o insulta la adresa acelora care, sub influenta teologului german Martin Luther, s-au impotrivit modului in care Biserica Evului Mediu ajunsese sa il reprezinte pe Cristos. Si cum Biserica Evului Mediu se identifica exclusiv cu Biserica Romano-Catolica, putem sa spunem ca “lutheran” era o jignire adusa “dusmanilor Romei”. Se spune ca cei care se numesc “lutherani” il urmeaza nu pe Isus Cristos ci pe ereticul Martin Luther. Reformatorul german afirma in legatura cu acest aspect faptul ca “"La urma urmei, învățătura aceasta nu este a mea. Nu eu a fost răstignit". Intr-o predica tinuta la scurt timp de la revenirea din Wartburg, Martin Luther spunea: "eu pur și simplu invatat, am predicat și am scris despre Cuvantul lui Dumnezeu. Eu nu am făcut nimic; Cuvântul lui Dumnezeu a făcut totul".

 

Cei care au gasit faptul ca Martin Luther predica si invata cu adevarat Cuvantul lui Dumenzeu au avut dorinta de a purta numele de „evanghelic”. Considerau, astfel, ca ei umbla in lumina Evangheliei spre deosebire de Biserica Romei care umbla in ratacirile care au inecat-o. Unul dintre rezultatele imediate a acestui fapt a fost traducerea Sfintei Scripturi in limba germana pentru ca fiecare credincios sa poata avea acces la Cuvantul lui Dumnezeu.

 

Pe masura ce Reforma Protestanta inainta in teritoriile germane, evanghelicii au adunat o serie de scriei pe care le-au declarat ca fiind esentiale in intelegerea credintei lor crestine. Una dintre cele mai influente lucrari ale Secolului al XVI-lea a fost Confesiunea Augustana, sau Marturisirea de Credinta de la Augsburg. Acesta sumarizare a credintei evanghelice a fost scrisa de catre Philipp Melanchthon si prezentata la Dieta Imperiala de la Augsburg din anul 1530. Evanghelicii de pe tot cuprinsul Imperiului au aderat la aceasta declaratie de credinta. In anul 1580, dupa ce Martin Luther si Philipp Melanchthon au trecut la cele vesnice, liderii evanghelici au adunat toate aceste sumarizari ale credintei lor si le-au sumarizat in Formula Concordului iar la scurt timp au compus Cartea Concordului, o lucrare vasta despre credinta evanghelica, lucrare care cuprinde Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea, Crezul Athanasian, Micul Catehism al lui Martin Luther, Catehismul Mare al lui Martin Luther, Marturisirea de Credinta de la Augsburg, Apologia Marturisirii de Credinta de la Augsburg, Articolele de la Schmalkalden si cele doua forme ale Formulei Concordului, forma sumarizata si forma detaliata. Cartea Concordului a fost aprobata si adoptata de catre 52 de lideri evanghelici si de 35 de consilii locale ale teritoriilor germane locuite de catre evanghelici. Acest lucru a dus la confesionalizarea credintei evanghelice, cu alte cuvinte, oricine doreste sa inteleaga ceea ce cred evanghelicii, sau lutheranii, este suficient sa studieze Cartea Concordului.

 

Dar care sunt acele invataturi prin care credinta evanghelica (lutherana) difera de alte credinte?

 

Justificarea prin har, prin credinta in Isus Cristos

Pentru evanghelici (lutherani) aceasta doctrina reprezinta inima Evangheliei. Invatatura justificarii numai prin credinta este abordata in Articolul IV al Confesiunii Augustana si este denumita „articolul prin care Biserica stau sau cade”. Atat evanghelicii (lutheranii) cat si romano-catolicii cred in necesitatea harului pentru mantuire insa evanghelicii insista ca aceasta este cheia sau fundamentul. Pentru evanghelici, credinta nu este doar o cunoastere intelectuala si nici doar o cunoastere emotionala  a lui Dumnezeu ci credinta reprezinta o incredere in promisiunea lui Dumnezeu de iertare a pacatelor prin Isus Cristos. Aceasta credinta este una rationala si caracterizeaza intreaga fiinta umana si viata acesteia in totalitatea ei.

 

Autoritatea si suficienta Sfintelor Scripturi

Evanghelicii cred că întreaga Biblie este centrată pe Cristos. În Vechiul Testament, Dumnezeu a promis în mod repetat, un eliberator divin din păcat, de moarte și de iad. Noul Testament proclamă faptul acest eliberator promis a venit în persoana lui Isus din Nazaret. Isus însuși spune despre Vechiul Testament: "Acestea sunt Scripturile care mărturisesc despre Mine" (Ioan 5:39). Dumnezeu a dat Scripturile, prin oamenii pe care i-a ales, folosind limbajul cunoscut de aceștia și stilul de scris pe care aceștia l-au avut. Acești oameni "au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt"(2 Petru 1:21). Fiecare cuvânt pe care l-au folosit le-a fost dat de către Duhul Sfânt. Sfântul Apostol Pavel îi scrie ucenicului său Timotei astfel: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu"(2 Timotei 3:16). Evanghelicii afirma ca Sfânta Scriptură este autoritatea infailibilă și ghidul complet pentru tot ceea ce credem și facem.

 

Legea si Evanghelia

Evanghelicii (lutheranii) considera ca Dumnezeu ne-a dat Cuvantul Sau sub forma Legii si a Evangheliei. Legea ne aratat ceea ce Dumnezeu doreste ca noi, oamenii, sa facem. Evanghelia ne arata ceea ce Isus Cristos a facut pentru noi si pentru mantuirea noastra. Legea are ca scop sa stabileasca un standard de viata, sa protejeze si sa promoveze binele si sa limiteze si sa pedepseasca raul. Legea este oglinda in care ne vedem corectitudinea modului in care traim. In Lege vedem limpede starea noastra de pacat. Legea este medicul care ne pune diagnosticul. Legea ne pune in fata necesitatii harului lui Dumenzeu. Legea ne pune fata in fata cu Isus Cristos. Pentru ca suntem cu totii pacatosi, Legea ne acuza si ne pune in fata maniei lui Dumnezeu, Evanghelia ne elibereaza de aceasta manie sfanta. Martin Luther spunea ca „Legea spune: implineste asta, dar niciodata nu putem face. Evanghelia spune: crede in asta si totul este deja facut”

 

Mijloacele de comunicare ale harului

Confesiunea Augustana (Marturisirea de Credinta de la Augusburg) foloseste cuvantul „mijloc al harului” atunci cand se refera la mijlocul prin care omul interactioneaza cu mila lui Dumenzeu. Evanghelicii considera ca Dumnezeu ne comunica harul prin doua mijloace. Primul este predicarea corecta si completa a Cuvantului Sfant, a Sfintelor Scripturi. Un al doilea mijloc de comunicare a harului sunt Sfintele Sacramente, Cuvantul in forma vizibila, Sfantul Botez si Sfanta Impartasanie (Sfanta Cina sau Sacramentul Altarului). „Atunci cand Vestea cea Buna este predicata si credinciosii sunt botezati si impartasiti, atunci harul ne este oferit”. In aceast sens , spunem ca inchinarea este deosebit de importanta pentru evanghelici. Putem sa spunem ca inchinarea este o parte din identitatea noastra crestina. Confesiunea Augustana numeste Biserica lui Cristos ca fiind adunarea credinciosilor in jurul Evangheliei si a Sfintelor Sacramente.

 

Crucea si credinta evanghelica

Prin teologia crucii, evanghelicii nu inteleg numai evenimentele care s-au petrecut la Ierusalim, intr-o zi de vineri, acum mai bine de doua mii de ani. Credinta evanghelica (lutherana) este centrata pe cruce si se afla intr-o pozitie antagonica fata de viziunile glorioase ale teologiei crestine moderne. Teologia moderna il vede pe Dumenzeu stand in cer, in glorie, si de acolo interactionand cu fiintele create. Evanghelicii afirma faptul ca Dumnezeu s-a coborat intre noi, s-a intrupat si a trait ca noi. "Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine". Cristos, Dumnezeu-om, a trait, a suferit, a murit si a inviat pentru mantuirea noastra. Teologia crucii il prezinta pe Dumnezeu care a ales sa vina din cer pentru a salva pe omul pacatos. Crucea nu este centrata pe om ci este centrata pe Cristos. In timp ce crucea ii scandalizeaza pe necredinciosi, ea ii intareste pe cei care sunt ai lui Cristos.

 

Sfant si pacatos in acelasi timp

Martin Luther il descrie pe credincios ca fiind: „simul justus et peccator”, adica justificat, sfant, si pacatos in acelasi timp. Cele mai multe traditii crestine fac o puternica distinctie intre cei care sunt “sfinti”, o elita crestina, si oamenii de rand care, intr-o majoritate covarsitoare sunt “pacatosi”. In credinta evanghelica, un sfant nu este un om care implineste prin propriilei puteri si eforturi voia lui Dumnezeu si isi castiga astfel, prin sine insusi, dreptul la mantuire, ci “sfant” este orice persoana a carei pacate au fost iertate de Dumenzeu in Cristos. Noi, evaghelicii, credem cu tarie, ca suntem pacatosi si sfinti in acelasi timp deoarece sfintenia noastra a fost castigata de catre Cristos si El este cel care ne face sfinti prin harul Sau. Deaceea afirmam ca suntem necontenit dependenti de acest har minunat. Pentru ca inca suntem in lume, carnea noastra ramane orintata spre pacat, noi inca mai pacatuim, dar aceast lucru nu ne mai creaza nici un fel de placere. Iata ceea ce Martin Luther ii scria lui Philipp Melanchthon: "fii un păcătos și păcatuieste cu îndrăzneală, dar mai indraznet crede și bucură-te în Cristos, pentru că El este victorios peste păcat, moartea, și lume".

 

Vocația
La origini, termenul "vocație" înseamnă literal "asteptare". Initial, Martin Luther a utilizat acest termen cu referire la acele persoane care au o chemare religioasa speciala pentru a fi un preot. Mai apoi, reformatorul german a extins conceptul la toți creștinii.

Martin Luther a afirmat că toți creștinii sunt preoți. Acesta "preoție a tuturor credincioșilor" nu înseamnă insa că noi nu mai avem nevoie de Biserica lui Cristos deoarece  avem o legatura individuală cu Dumnezeu, ci se refera la faptul   noi toți avem responsabilitatea de a învăța Cuvantul lui Dumnezeu și de a ne roaga pentru alții. În al doilea rând, Martin Luther a afirmat că toată activitatea umană (munca zilnica) este o chemare de la Dumnezeu dacă aceasta se face în credință și pentru serviciul aproapelui. În conformitate cu alte afirmatii ale reformatorului german, Dumnezeu nu are nevoie de faptele noastre bune, dar oamenii din jurul nostru au nevoie d acestea. Credința creștină  trebui să se exprime inclusiv în modul în care trăim în profesiile noastre, în relațiile noastre de familie și ca cetățeni. Acest lucru a facut ca lutheranii sa se investeasca foarte serios in activitatea lor cotidiana, lucru care poate sa fie usor de observat privind la progresul social, economic si cultural inregistrat de comunitatile evanghelice din intreaga lume.

 

Lutheranismul contextual modern

„Diakonos” este un cuvânt din limba greaca tradus în Noul Testament, de cele mai multe ori ca "slujitor" sau "servitor", avand intelesul asemanator cu cuvantul „chelner” din limba romana. Această imagine ne amintește cât de important este pentru meseni sa le fie servita masa. De foarte multe ori nu contează cât de rafinat este bucatarul sau mâncarea, pe cat de important este modul in care aceasta este servita la masa. În mod similar, Biserica trebuie să serveasca Cuvantul lui Dumnezei si Sfintele Sale Sacramente pentru copiii sai.

 

În libertatea unui creștin, Martin Luther a insistat că nu este suficient doar să se recunoască faptul că Isus Cristos este Fiul lui Dumenzeu. Fiecare crestin are datoria de a face legatura intre apropiatii sai si Cristos, in Biserica Sa. Inca de la începutul Reformei Protestante, evanghelicii au fost atenti la modul in care faceau cunoscut Cuvantul Sfant. Martin Luther a scris în limba latină pentru a ajunge la cadre universitare si liderii invatati ai Bisericii, dar el a scris si în limba germană pentru a ajunge la oameni obisnuiti. Inca din timpul vieții lui Martin Luther, luteranismul s-a răspândit în țările scandinave. La fel cum reformatorul german a tradus Sfintele Scripturi și liturghia în limba germană, evanghelicii scandinavi au tradus Sfintele Scripturi, liturghia, împreună cu Catehismele lui Martin Luther in limbile lor. Cand lutherani au ajuns în America de Nord, acestia s-au confruntat cu mai multe provocări importante. Una dintre aceste provocari majore a fost trecerea de la modelul european al unei Biserici aflata intr-o relatie speciala cu societatea in mijlocul careia activa la Bisericii carese adresa unei societati multireligiosa si care urma sa piarda sprijinul acesteia. În alte locuri ale acestei lumi, locuri în care a fost îmbrățișata mărturisirea de credință lutherană, Bisericile au inceput sa devina Biserici naționale, mai degrabă decât sa ramana filialele regionale ale Bisericiilor de origine. O altă provocare a evanghelicilor a fost problema individualitatii culturale. Lutherani s-au organizat în funcție de limbă, de etnie și de cultura comună, dar în curând s-a ridicat întrebarea: "ce înseamnă să fii lutheran?". Această întrebare a necesitat o munca de definire si înțelegere a comunităților lutherane de pretutindeni, si, spre slava lui Dumnezeu, a condus la dezvoltarea relațiilor dintre Bisericile Evanghelice Lutherane din intreaga lume. Adoptarea Mărturisirii de Credinta de la Augsburg, impreuna cu inteaga Carte a Concordului, a devenit criteriul de bază pentru Biserica Evanghelica Lutherana și unitatea acesteia in lume, impreuna cu adunarea credincioșilor din jurul Cuvântului lui Dumnezeu și a Sfintelor Sacramente. Nu berea, nu limba germana, nu muzica lui Johann Sebastian Bach și nici macar istoria comuna nu ii unește pe evanghelicii din intreaga lume asa cum ii uneste predicarea harului lui Dumnezeu si credinta lor comuna. Uniunea dintre evanghelicii lutherani este înrădăcinată în înțelegerea comună a Evangheliei.

 

Din păcate, o parte dintre evanghelicii lutherani nu au reusit sa depaseasca egocentrismul care caracterizeaza, nu de putine ori, Bisericile Evanghelice Lutherane nationale. În mod ironic, o Biserica care sa născut "evanghelică" intampina, uneori, dificultati in lucrarea de evanghelizare. Spre gloria lui Dumnezeu, putem învăța foarte multe de la fratii lutherani din alte culturi ale caror Biserici inregistreaza cresteri spectaculoase, in mod special pe continentul african. Creșterea acestor Biserici Evanghelice Lutherane sugereaza ca necesitatea comunicarii mesajului Evangheliei in mod convingător este mai importanta decât perpetuarea culturi nord-Europene, cultura care, nu de putine ori, este considerata ca fiind una "lutherană". Lutheranii trebuie să salute posibilitatea de a fi multilingvistici și multiculturali pentru a ajunge în mod activ și în mod clar sa proclame vestea cea bună a lui Isus Cristos pentru toti aceia pregatiti sa o auda si sa se alature Bisericii lui Cristos.

        Un articol de Sorin H. Trifa