Când vă rugați, să spuneți așa...

posted Nov 23, 2016, 4:09 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther

Atunci când a pictat tabloul ”Întoarcerea fiului risipitor”, artistul spaniol Bartolomé Esteban Murillo's a reușit să expună într-un mod minunat una dintre cele mai importante învățături ale Domnului Isus Cristos, anume aceia conform căreia, în ciuda păcatelor noastre, Tatal nostru ceresc este întotdeauna gata să ne ofere iertarea Lui și să ne primească înapoi. Domnul Isus Cristos repune accentul pe acest punct important atunci când îî învață pe ucenicii săi cum să se roage. Deoarece Dumnezeu este un Tată iubitor, noi putem întotdeauna să ne apropiem de El cu încredere spunând ”Tatăl nostru care ești în ceruri” (Matei 6:9). Focusată pe acest punct important, rugăciunea ”Tatăl nostru” conține mai multe cereri speciale. Rugăciunea ”Tatăl nostru” nu reprezintă un ritual misterios prin care credinciosul caută să comunice cu divinitea, deaceea, noi avem nevoie să înțelegem de ce ne rugăm în acest fel și ce anume ne rugăm atunci când utilizăm aceaste cuvinte spuse de însuși Domnul nostru, Isus Cristos.


Fiecare cerere din cadrul rugăciunii ”Tatăl nostru” implică ceea ce se numește ”asociere verbală”, adică acel proces în care atunci când folosim un anumit cuvânt, noi înțelegem un proces complex. De exemplu, atunci când la rubrica meteo ni se vorbește despre zăpadă, noi implicăm întreg anotimpul iarna în înțelegerea noastră. În același fel, atunci când ne rugăm una dintre cererile rugăciunii ”Tatăl nostru”, Dumnezeu dorește ca mintea noastră să se conecteze la înțelesul lărgit al acesteia.

Cand va rugati, sa spuneti asa...


Rugăciunea ”Tatăl nostru” începe cu afirmația: "Tatăl nostru care eşti în ceruri!” (Matei 6:9). Despre acest pasaj, reformatorul german Martin Luther spunea faptul că ”Dumnezeu, prin aceste cuvinte, ne invită să credem faptul că noi suntem adevarații săi copii si, în consecință, să venim înaintea lui cu toată încrederea ca niște fii iubiți înaintea unuit Tată iubitor”, acest lucru este în acord cu ceea ce Sfântul Apostol Pavel ne spune în epistola sa către creștinii din Galatia: ”și, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: "Ava", adică: "Tată!". Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu” (Galateni 4:6-7).

 

Rugăciunea predată de către Domnul Isus Cristos continuă cu afirmația: sfinţească-se Numele Tău” (Matei 6:9). Cu siguranță, nu de puține ori, la prima vedere, o astfel de cerere pare prostească. Numele lui Dumnezeu este sfânt în sinea lui, El nu are nevoie ca noi să îl sfințim. Rugăciunile noastre nu pot să sfințească numele lui Dumnezeu care este deja sfânt. Totusi, Domnul Isus ne învață să ne rugăm ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit printre noi. Dar cum se poate face un astfel de lucru? Pentru început, creștinii au nevoie să își reamintească faptul că diavolul este activ în a răspândi învățături împotriva lui Dumnezeu peste tot în acestă lume. O foarte mare parte din cei care poartă numele de creștini sunt prinși în diverse activități care, în realitate, sunt împotriva lui Dumnezeu și aduc ofense sfințeniei lui Dumnezeu. Multe Biserici Creștine din prezent, deși afirmă că urmează învățătura lui Isus Cristos, în realitate au pervertit atât învățătura Mântuitorului cât și practicile Bisericii Primare, fiind conduse de tot felul de superstiții și de ambiții financiare mai degrabă decât să fie interesate de supunerea față de poruncile lui Dumnezeu, de dragostea față de aproape și de misiunea sfântă de a duce Evanghelia Domnului Isus Cristos la toți locuitorii acestei lumi. Din aceste motive, Domnul Isus Cristos ne învață să ne rugăm, spunând: sfinţească-se Numele Tău”, pentru ca noi să avem puterea de a face aceste afirmații în mod public în închinarea noastră și, astfel, să stăm în opoziție față de apostazia multor creștini și a multor Biserici Creștine din prezent. Deasemenea, noi sfințim numele lui Dumnezeu atunci când trăim o viață după voia Lui. Din nefericire, și noi, cei care ne numim ”urmași” ai lui Cristos, spunem sfinţească-se Numele Tău” dar viața noastră dovedește total altceva datorită stilului nostru de viață de neascultare de voia lui Dumnezeu.  Îmi aduc aminte faptul că în lumea antică, parinții erau deonorați atunci când fiii sau fiicele lor trăiau o viață de minciună, de delăsare, de curvie sau ale lucruri asemănătoare. În același mod, și noi îl dezonorăm pe Dumnezeu atunci când, ca și cum am respinge prezența lui, noi trăim o viață de pasiune față de păcat. Rugându-ne zilnic, sfinţească-se Numele Tău”, noi ne readucem aminte de faptul că suntem datori să trăim în lumina Cuvântului lui Dumenzeu, în iertarea sa și în împlinirea voii sale sfinte.

Cuvintele Domnului Isus Cristos continuă spunând: ”vie Împărăţia Ta” (Matei 6:10). Cuvântul ”împărăţie” ne poartă cu gândul la o zonă geografică peste care domnește cu autoritate un împărat.  Cu autoritate înseamnă că el împărățește pe baza unor reguli și a unor legi. Spre diferență de o împărăție din această lume, Împărăția lui Dumnezeu nu are granițe geografice ci orice credincios, indiferent de locul unde se află pe acest pământ, indiferent de timp și de circumstanțele sociale și politice, se află în acesta Împărăție Sfântă. Spunând aceste cuvinte, ”vie Împărăţia Ta”, noi suntem încurajați zilnic să avem speranță pentru viața noastră. Fiecare credincios creștin știe faptul că ”suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău” (1 Ioan 5:19) și, rugându-se ”vie Împărăţia Ta”, fiecare creștin trăiește plin de speranță în fiecare zi prin faptul că ei primesc de la Domnul Isus Cristos puterea de a trăi o viață după voia lui Dumnezeu. Prin moartea și învierea lui, Isus Cristos a învins pe diavolul care ținea întreaga omenire captivă în păcat și harul lui Isus se revarsă acuma către cei care îi sunt credincioși. Dar este mai mult decât atât,, mult mai mult! Dumnezeu ne cere să ne rugăm pentru ceea ce El însuși deține așa cum și Sfântul Apostol Pavel ne învață să dăm slavă ”celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Dumnezeu ne învață să avem așteptări mari de la El, desigur fără a înțelege prin ”mari” lucruri egoiste sau care ies din voia lui, din Împărăția Lui.

Poate afirmația care șochează cel mai mult la rugăciunea ”Tatăl nostru” este: ”facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” (Matei 6:10). Este surprinzător, și poate chiar scandalos, ca un om să îi permită lui Dumnezeu să facă voia sa pe acest pământ. Găsim însă un răspuns în afirmația Sfântului Apostol Pavel care ne spune faptul că: ”noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Cu alte cuvinte, noi, cei care îl urmăm pe Cristos, trebuie să facem față unor forte ale întunericului care au ca prim obiectiv distrugerea noastră și readucerea noastră în sclavia păcatului și, implicit, a diavolului.  Atunci când Cuvântul eliberator al lui Dumnezeu este predicat în acestă lume, diavolul se luptă să îl limiteze, ba chiar să îl oprească. Fără Dumnezeu, noi nu putem să rezistăm acestor atacuri, deaceea, Domnul Isus Cristos nu ne-a lăsat să luptăm împotriva diavolului de unii singuri. Prin această cerere din rugăciunea ”Tatăl nostru”, El ne asigură de faptul că ne protejează de cel rău. Iată căt de minunat ne încurajează Mântuitorul nostru: ”v-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). Domnul Isus Cristos nu ne-a promis niciodată că ne va scoate din acestă lume pănă la a doua sa venire ci El ne-a promis să ne protejeze în această lume. Din acest motiv suntem învățați să ne rugăm spunând: ”facă-se voia Ta”, pentru că avem încredere că voia lui Dumnezeu este una plină de iubire pentru noi și că ne va proteja de cel rău.

Cea de-a șasea cerere din rugăciunea ”Tatăl nostru” spune astfel: ”pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11). Iată că, dacă primele cinci cereri au avut de-aface cu aspecte spirituale, această cerere se referă la o nevoie fizică a omului. Privind la faptul că suntem învățați să ne rugăm acest lucru, cei care se împotrivesc lui Dumnezeu s-ar putea să profite și să afirme faptul ca Dumnezeu nu este interesat să ne asigure acest suport decât dacă noi îr rugăm în consecință. Unei asemenea atitudini noi îi răspundem faptul că Dumnezeu este interesat de absolutcel mai neînsemnat aspect al vieții noastre deaceea Domnul Isus Cristos afirmă: ”cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” (Matei 10:30). Creștinul se roagă aceste lucruri nu pentru a forța mâna unui Dumnezeu nepăsător ci pentru ași arăta recunoștința și dependența față de un Dumnezeu atent la toate detaliile. Existența noastră se desfășoară în cadrul acestei lumi corupte și rele. Atunci cand autoritățile sunt corupte, resursele de hrană devin o problemă. Războaiele aduc foamete iar foametea duce la pierderi de vieți omenești. Deasemenea, exista catastrofe naturale, economice, industriale care pot conduce la instaurarea foametei în anumite regiuni. Rugându-ne ”pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, noi îi cerem lui Dumnezeu însă mai mult decât hrană pe mesele noastre. Noi, practic, îî  cerem ca umanitatea să aibă parte de pace, să fie ferită de conflicte militare, sociale sau politice, să fie ferită de catastrofe de orice natură și astfel, să avem binecuvântarea de a avea cu ce sa ne hrănim. Deasemenea, prin această rugăciune, noi ne arătăm dependenți de Dumnezeu în obținerea celor necesare traiului nostru de zi cu zi și îi aducem mulțumiri pentru faptul că ne susține în aceestă direcție.

Atunci când devenim creștini, fiecare dintre noi vine la o nouă viață, la o nouă existență.  Deaceea, Domnul Isus Cristos ne învață să ne rugăm: ”şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6:12). Despre devenire noastră ca creștini, Sfântul Apostol Pavel ne spune: ”dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Desigur că viața noastră continuă să fie marcată de conflicte în familie sau în societate și, din acest motiv, noi afirmăm împreună cu Sfântul Apostol Pavel: ”binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” (Romani 7:19). Situația noastră este una atât de disperată încât, în fiecare clipă, trebuie să îi reamintim lui Dumnezeu faptul că suntem păcătoși și faptul că avem nevoie de iertare. Practic, de fiecare dată cânt prin credință ne rugăm ”şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, noi afirmăm împreună cu Sfântul Apostol Ioan faptul că ”dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Isus este cel care ne-a învățat să ne rugăm în acest fel. De cele mai multe ori, prima parte o înțelegem perfect. Cu cea de-a doua parte, din păcate, avem cele mai mari probleme. Domnul ne învață să spunem: ”precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Această afirmație ne arată faptul că iertarea păcatelor noastre de către Dumnezeu este precedată de iertarea pe care noi o acordăm celor care ne greșesc, ci nu invers. Noi suntem fiii lui Dumnezeu. Cum Dumnezeu ne iată pe noi, la fel și noi trebuie să îi iertăm pe frații nostrii, adică pe aproapele nostru, oricare ar fi el. Acesta nu este un principiu teoretic ci este o obligație reală. Noi ne eliberăm de vină prin iertarea lui Dumnezeu și suntem îndemnați de către Dumnezeu să ne iubim aproapele, deci, implicit să iertăm, la rândul nostru, vina acestuia. Rugăciunea și iertarea merg mână în mână. O inimă care se încrede în Dumnezeu va ierta greșelile celor care îl încojoară. Iertarea altora este iertarea noastră, deaceea ne rugăm cu încredere: ”şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.

Trecând mai departe, se naște o întrebare. Oare de ce ne învață Domnul Isus Cristos să ne rugăm "Tatăl nostru care eşti în ceruri!” (Matei 6:9) pentru ca, mai apoi, să ne învețe să spunem ”nu ne duce în ispită” (Matei 6:13)? Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru iubitor, cum este posibil ca El să ne ducă în ispită? Mai mult, Sfântul Iacov ne spune faptul că: ”nimeni, când este ispitit, să nu zică: "sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni” (Iacov1:13). Atunci când noi ne rugăm lui Dumnezeu nu ne duce în ispită”, noi îi cerem lui Dumnezeu să nu permită ca noi să fim ispitiți. O înțelegere corectă a acestei cereri ne va oferi confortul necesar credinței noastre. Ne va face să ne simțim în siguranță cu privire la atacurile zilnice la care ne supune diavolul. Privind în jurul nostru vedem oameni care în trecut obișnuiau să meargă a Biserică, să se roage, să cânte, să asculte Cuvântul lui Dumnezeu și să se împărtășească cu trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos. Acum îi vedem complet dezinteresați de Dumnezeu trăindu-și viața după regulile lumii acesteia păcătoase. Alții pretind că sunt creștini practicanți, vin la Biserica și participă la închinare, unii sunt chiar slujitori ai Bisericii, dar mai apoi, ei trăiesc o viață în care sunt interesați doar de obținerea de foloase materiale și de succes. În afara lui Cristos nu suntem în siguranță în ceea ce privește atacurile diavolului. Atât timp cât nu suntem în Cristos, toate aceste lucrurui pe care le vedem întâmplându-se prietenilor noștrii, ni se pot întâmpla și nouă. Rugându-ne nu ne duce în ispită”, noi putem spune cu bucurie faptul că Dumnezeu ne ține în paza lui prin Cristos, ferindu-ne de ispitele diavolului.

La finalul cererilor, Isus Cristos ne învață în rugăciunea ”Tatăl nostru” să spunem: ”izbăveşte-ne de cel rău” (Matei 6:13). Există un motiv foarte întemeiat pentru care, Domnul Isus Cristos a lăsat această cerere la final. Dacă ne rugăm să fim feriți de rău, este evident că restul cererilor trebuie să o preceadă pe aceasta. Să fie slavit  numele lui Dumnezeu, sa vină împărăția Sa, să se faca voia lui Dumnezeu, să primim pâinea cea de toate zilele, să ni se ierte păcatele și să nu fim lăsați în ispită, prin toate acestea, Dumnezeu ne ține în paza lui și ne ferește de răul care ne-ar putea rănii. Niciodată nu trebuie să uităm faptul că avem in diavol un inamic crud si de neînduplecat. Deaceea ne rugăm neîncetat: ”izbăveşte-ne de cel rău”. Sfântul Apostol Petru ne spune un lucru foarte grav: ”fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Fără izbăvire din partea lui Dumnezeu, fiecare dintre noi ar fi distrus de acest prădător malefic.

Despre acestă minunată rugăciune, reformatorul Martin Luther spunea ”rugăciunea ”Tatăl nostru” este cea mai glorioasă primisiune a faptului că Dumnezeu ne ascultă iar noi nu ar trebui să renunțăm la aceasta pentru nici una dintre binecuvântarile acestei lumi” . Ori de câte ori ne rugăm rugăciunea Domnului Isus Cristos, noi o terminăm spunând: ”Amin!”. Aceasta este declarația noastră cu privire la faptul că Tatăl nostru ceresc, datorită meritelor lui Isus Cristos, primește rugăciunea noastră în ciuda păcatelor noastre și a slăbiciunilor noastre. Prin moartea și învierea Sa, Isus Cristos a făcut posibil ca noi să ne putem întoarce la Tatăl nostru Ceresc, exact așa cum fiul risipitor s-a întors la tatăl lui. Noi putem să venim înaintea lui Dumnezeu cu rugăminți și să avem convingerea că Dumenzeu ne ascultă pentru că: ”în adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt "da"; de aceea şi "Amin", pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu” (2 Corinteni 1:20)

 

 

 

Comments