Casa lui Dumnezeu sau peșteră de tâlhari? Luca 19:41-48

posted Aug 6, 2018, 12:25 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Aug 6, 2018, 12:27 AM ]

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în prima Duminică din luna August, suntem la jumătatea vacanței de vară. Acestă minunată Duminică este cea de-a zecea Duminică după Sfânta Treime, parte a unui sezon în care Biserica lui Cristos se concentrează pe creșterea în credință a copiilor lui Dumnezeu. Pentru această Duminică, predica este fundamentată pe Luca 19:41-48.

Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: "Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată." În urmă a intrat în Templu şi a început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în el. Şi le-a zis: "Este scris: "Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari." Isus învăţa în toate zilele pe norod în Templu. Şi preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului căutau să-L omoare; dar nu ştiau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.

 

Dragii mei, pericopa pe care tocmai am parcurs-o ne relatează un eveniment care a avut loc, din punct de vedere istoric, în Duminica pe care noi o numim Duminica Floriilor sau Duminica Palmarum. Este vorba despre Duminica în care a deputat ultima săptămâna din viața pământească a Domnului Isus Cristos. În această Duminică specială, Domnul nostru Isus Cristos a intrat triumfal în Ierusalim iar mulțimea striga cu bucurie: binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte! (Luca 19:38) deși intrarea lui Cristos a fost în sinea ei una umilă. Duminica Palmarul, ultima din viața Domnului Isus Cristos pe acest pământ îl aduce pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel așteptat e poporul evreu înapoi la Templul din Ierusalim. Legătura dintre Domnul Isus Cristos și Templu era una cu totul specială. Sfântul Ucenic Luca ne relatează despre faptul că la vârsta de patru zeci de zile, Domnul Isus Cristos a fost adus la Templu din Ierusalim ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului (Luca 2:22). Fiul lui Dumnezeu întrupat își începe existența ca om în Templul de la Ierusalim. Acolo îl întâlnim pe Sfântul Simon despre care Sfântul Evanghelist Luca ne spune faptul că aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Cristosul Domnului (Luca 2:25-26). Acest om al lui Dumnezeu îl recunoaște pe Fiul lui Dumnezeu în pruncul aflat în brațele Sfintei Fecioare Maria făcând următoarea afirmație cu privire la Mântuitorul nostru: copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire (Luca 2:34). Misiunea lui Cristos pe acest pământ a început cu Templul, sfârșitul acesteia urmând să aibă loc tot cu Templu. Isus Cristos intră în Ierusalim la aproximativ 33 de ani distanță de la primul său contact cu Templu. Dacă în prima sa prezență la Templu, Sfântul Simion profețea despre destinul lui Isus, acum, în Duminica Palmarum vedem cum această profeție avea să se împlinească, liderii poporului evreu împotrivindu-se lui Cristos, acuzându-l înaintea stăpânirii romane și reușind să obțină condamnarea sa la moarte.


În pericopa noastră îl vedem pe Isus intrat în Ierusalim și oprit în fața Templului lui Dumnezeu. Templul era centru vieții poporului evreu. Templul era esența națiunii lor. Împăratul Solomon consacrase Templul lui Dumnezeu cu aproape o mie de ani înainte de intrarea Domnului Isus Cristos în Ierusalim. Templul fusese consacrat ca să fie Casa lui Dumnezeu, să fie un loc de închinare și de rugăciune pentru poporul lui Israel, locul unde Israel avea să se întâlnească cu Dumnezeu. Dumnezeu era prezent acolo în Templu și ne amintim de modul în care Dumnezeu a umplut Templul cu slava sa atunci când Solomon a consacrat Templul.

Templul de la Ierusalim era cu adevărat mândria poporului Israel iar în pericopa noastră ne surprinde faptul că Domnul Isus Cristos plânge pentru Templu și profețește distrugerea acestuia. Distrugerea Templului din Ierusalim în anul 70 de către armata generalului Titus nu a însemnat doar distrugerea unui edificiu important ci a însemnat distrugerea poporului Evreu. Cristos știa toate aceste lucruri. Știa că Ierusalimul va fi distrus în scurt timp. Afirmațiile lui sunt evidente: dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată (Luca 19:42-44). Ierusalimul era Orașul Sfânt pentru că în el era Templul lui Dumnezeu și pentru că Dumnezeu era prezent în Templu. Nici Ierusalimul și nici Templul nu erau sfinte prin sine însuși ci exclusiv datorită prezenței lui Dumnezeu. Isus Cristos nu privește și nici nu se lamentează pentru Templu și pentru Ierusalim ca un simplu om care vede situația în care acestea se aflau ci Isus Cristos este însuși Dumnezeu întrupat. Templul este casa lui! El este Dumnezeu care cândva a umplut Templul cu slava sa. Dar acum Dumnezeu era alungat din Templu. Templul nu mai era casa lui Dumnezeu ci așa cum spune Isus Cristos el era o peșteră de tâlhari.

Pentru liderii poporului evreu și pentru cei mai mulți dintre evrei, Templu nu mai era o casă de rugăciune. Pentru marea majoritate a poporului evreu, templul era un loc al unor ritualuri la care aceștia participau mai de grabă din obișnuință și din superstiție decât dintr-o credință sinceră. Pentru liderii poporului evreu în schimb, Templul se transformase într-un punct de a afaceri extrem de profitabile. Nimeni nu mai era interesat de prezența lui Dumnezeu. Pentru oamenii de rând, pentru cei mai mulți, prezența la Templu devenise o obligație cetățenească ci nu mai era în mod necesar o chestiune spirituală. De aceea, modul în care se adaptase Templu în acest  scop le venea mănușă. Eforturile lor erau minimalizate la maxim. Veneau la Ierusalim și în curtea Templului găseau absolut tot ceea ce le era de trebuință pentru îndeplinirea ritualurilor cerute. Nu mai era necesar ca ei să își bată capul cu ceva. Plăteau și totul le era pus la dispoziție. În paralel, mai marii poporului profitau din plin de sărbători, în mod special de această sărbătoare a Paștelui.

O mulțime imensă de oameni se aflau la Ierusalim cu această ocazie specială. Sărbătoarea Paștelui era una cu un impact enorm în poporul evreu. Nu era doar o sărbătoare religioasă majoră ci era o adevărată zi națională pentru poporul evreu. De aceea Ierusalimul era înțesat de evrei veniți din toată Palestina și din toate colțurile lumii. Dar oamenii aceștia veniți să își amintească despre modul minunat în care Dumnezeu îi eliberase din robia Egiptului erau atât  de orbiți de propriile lor concepte încât nu vedeau faptul că Cel care îi eliberase din această cruntă robie era chiar acolo, în mijlocul lor. Viața în Ierusalim curgea după regulile impuse de oameni și uitase complet de Dumnezeu. Templu și ritualurile sale deveniseră mai important decât Dumnezeu însuși. Ierusalimul, orbit de propria rațiune și propriile  lui interese, nu mai putea să îl vadă pe Dumnezeu prezent fizic în mijlocul lui. Cristos era acolo ca să aducă împăcarea omului cu Dumnezeu dar omul era orb la acest efort. Ba mai mult, liderii evreilor erau concentrați la cum să scape de Isus Cristos pentru că acesta vorbea împotriva la ceea ce ei făceau.

Dragii mei, motivul pentru care exista atât de multă degradare în Israel era faptul că ei înțeleseseră greșit ceea ce religia lor afirma. Ei rezumaseră viața spirituală la îndeplinirea unor cerințe ale Legii. Acesta era focusul lor. Să împlinească ritualurile prescrise. Deși se străduiau din răsputeri să împlinească Legea ei nu au înțeles niciodată rolul și valoarea Legii. Ei credeau că prin îndeplinirea legii vor ajunge la neprihănirea necesară pentru a obține mântuirea. Lucrul acesta este bine punctat de către Sfântul Apostol Paul care spune: Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de poticnire (Romani 9:31-32). Pentru cei mai mulți dintre evrei, religia consta doar în îndeplinirea unor ritualuri pe care le tratau cu superstiție și despre care nu se interesau să afle detalii. Dumnezeu nu era deloc important pentru ei. Pentru cei mai mulți dintre evrei important era să își îndeplinească  repede și fără efort aceste ritualuri și apoi să scape iar pentru liderii evreilor cel mai important era ca să profite financiar de pe urma acestor ritualuri. Totul era doar un formalism mort, lipsit de orice urmă de credință și de orice prezență a lui Dumnezeu. Dar prin acesta, evreii nu au făcut decât să îl alunge pe Dumnezeu.

Vă  este cunoscut tot acest tablou? Este el valabil pentru Bisericile creștine din prezent? Sunt creștinii părtași la aceleași probleme cu care se confruntau evreii în vremea Domnului Isus Cristos? Se poate spune despre Bisericile Creștine că s-au transformat din casa lui Dumnezeu în peșteri de tâlhari?

Dragii mei, realitatea este că în prezent credința celor mai mulți creștini nu este decât un formalism mort alimentat și susținut de numeroase superstiții. Astăzi, cei mai mulți creștini confundă credința în Dumnezeu cu participarea la anumite ritualuri ale Bisericii. Astfel, ei leagă salvarea de faptele pe care ei le fac,considerând că prin acesta vor câștiga bunăvoința lui Dumnezeu. Partea cea mai rea din această poveste este faptul că cele mai multe Bisericii Creștine din prezent învață faptul că omul colaborează cu Dumnezeu în mântuire, deci, este impetuos necesar ca omul să își îndeplinească partea de obligații. Pentru că totul s-a transformat în formalism pur, oamenii căutând să îndeplinească repede și cât mai simplu aceste ritualuri, și cele mai multe dintre Bisericile Creștine au devenit peșteri de tâlhari în care se cumpără și se vinde lucrurile sfinte și inclusiv mântuirea. Cei  mai mulți dintre creștinii de astăzi sunt subiectul a ceea ce spune Sfântul Apostol Paul: întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu (Romani 10:3)

Dragii mei, Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu ne dă credința ci ea nu este rodul eforturilor noastre. De asemenea, credința aceasta nu este legată de vreo clădire sau de vreun obiect sacru ci este legată de Evanghelia Domnului nostru Isus  Cristos. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne vorbește despre iertarea păcatelor și ne oferă mângâiere în încercările cu care ne confruntăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că mântuirea nu vine prin faptele noastre oricât de sincere ar putea să fie acestea. Iată ce spune Sfântul Profet Isaia: toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul (Isaia 64:6). Noi nu putem să împlinim cerințele lui Dumnezeu și nu ne putem salva căutând să împlinim Legea lui Dumnezeu.

Mântuirea noastră vine numai prin Cristos. La cruce, Domnul Isus Cristos ne-a răscumpărat din păcatul nostru. Sângele său s-a vărsat pentru întreaga omenire iar toți aceia care cred aceste cuvinte ale Evangheliei au parte de iertarea păcatelor, de viață și de mântuire. Dumnezeu vrea ca noi să umblăm în voia lui iar Sfântul Apostol Ioan ne spune: porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Cristos (1 Ioan 3:23). Dumnezeu vrea ca noi să credem că mântuirea vine numai prin Cristos ci nu prin vreun efort pe care noi l-am putea face în acest sens. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim ignoranți față de Fiul Său, Domnul și Mântuitorul nostru, așa cum au fost evreii din vremea Domnului Isus Cristos. Dumnezeu vrea ca noi să ne găsim bucuria și pacea în Cristos deoarece, așa cum ne spune Sfântul Apostol Petru: în nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi (Fapte 4:12). Dragii mei, este impetuos necesar să cunoaștem și că credem acest adevăr.

Dragii mei, este necesar pentru noi să folosim religia în mod corect. Astfel vom avea bucurie și confort. Înțelegerea corectă a credinței creștine ne va arăta faptul că  suntem păcătoși dar ne va da și mângâierea iertării păcatelor noastre în Cristos călăuzindu-ne spre pace. Utilizarea corectă a religiei ne va ajuta să îl cunoaștem pe Dumnezeu cu adevărat. Ne va ajuta să îl vedem pe Dumnezeu nu ca pe un tiran care ne cere să îndeplinim tot felul de ritualuri și să facem numeroase sacrificii financiare dacă vrem să fim salvați. În Evanghelia lui Cristos, Dumnezeu vrea să îl cunoaștem ca pe un Tată iubitor, plin de compasiune care, așa cum spune îi  spune Sfântul Apostol Paul ucenicului său iubit, Sfântul Timotei, : voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului (2 Timotei 2:4). Dumnezeu vrea ca noi să îl cunoaștem așa cum este el în realitate, un Dumnezeu iubitor care: atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3:16).

Atunci când religia este folosită în mod greșit ea nu produce fericire ci din contră. Folosirea greșită a religiei induce teamă și lipsă de confort. De cele mai multe ori oamenii ajung să îl vadă pe Dumnezeu ca pe un tiran care conduce lumea prin frică și vinovăție în loc să fie acel păstor bun care își iubește oile și își dă viața pentru ca acestea să fie salvate, un păstor plin de iubire, de compasiune, gata oricând să plece în căutarea oilor pierdute și care le caută până când le găsește deoarece El  nu a venit să mântuiască pe cei sfinți și drepți ci tocmai pe cei păcătoși.

Folosirea incorectă și abuzivă a religiei ucide deoarece proclamă Legea în loc să proclame Evanghelia lui Cristos. O utilizate incorectă a religiei îl va depărta pe om de Sfânta Scriptură și îl va apropia de înțelepciunea oamenilor. O folosire incorectă  a religiei va combina Cuvântul lui Dumnezeu cu tot felul de idei umane transformând învățătura în ceva care este complet străin de Cuvântul lui Dumnezeu. O folosire incorectă a religiei vă va învăța faptul că iertarea păcatelor trebuie să fie câștigată prin efortul nostru de zi cu zi, un efort care constă în împlinirea a numeroase ritualuri. Folosirea incorectă a religiei îl va elimina pe Cristos din mijlocul ei și va pune efortul nostru în centru.

Folosirea corectă a religiei înseamnă să îl punem în centru credinței noastre pe Cristos. Ne învață faptul că avem un Tată iubitor care ne ascultă rugăciunile și care ne iubește atât de mult în Cristos încât putem să fim siguri pe această dragoste. Folosirea incorectă a religiei transformă viața noastră într-un calvar în timp ce utilizarea corectă ne face viața fericită în Cristos. Utilizarea corectă a religiei ne va face să nu fim în situația în care a fost Ierusalimul acum aproximativ două mii de ani când nimeni nu a observat și nu a înțeles realitatea prezenței lui Dumnezeu în mijlocul lor. O utilizare corectă a religiei ne va spune că Domnul Isus Cristos este prezent în Sfânta sa Biserică în Sfânta Liturghie prin Cuvântul citit și predicat în care ni se vestește ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ca noi să avem iertarea păcatelor dar și prin împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului Isus Cristos, totul spre iertarea păcatelor noastre. Adevărata religie ni-l aduce pe Cristos ca Mântuitor din păcat și ne învață  să ne punem toată credința numai și numai în Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru ca noi să avem viața veșnică.

AMIN!