Cine este Acesta? Matei 21:1-11

posted Apr 16, 2019, 11:09 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Apr 16, 2019, 11:09 AM ]

Predică Duminica Palmarum, Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi am ajuns în ultima Duminică din Postul Mare, a șasea Duminică, zi care, în calendarul Bisericii noastre poartă numele de Duminica Palmarum. Denumirea aceasta vine de la frunzele de palmieri despre care Sfânta Scriptură ne spune că erau presărate de către oameni înaintea Domnului nostru Isus Cristos în ziua în care acesta a intrat în Ierusalim. Tradiția poporului român numește această zi Duminica Floriilor. Duminica aceasta este un reper important în calendarul Bisericii noastre nu doar pentru că este ultima Duminică a sezonului de Post ci și pentru că este prima zi din ceea ce noi numim Săptămâna Sfântă, ultima săptămână din viața Domnului nostru Isus Cristos pe acest pământ. Această ultimă săptămână petrecută de către Domnul Isus Cristos în Ierusalim, mai este cunoscută în tradiția poporului român și ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Culoarea acestei Duminici nu mai este violetul, culoarea specifică sezonului de post, ci este culoarea roșie, o culoare care ne vorbește despre puterea lui Dumnezeu, de lucrarea Duhului Sfânt care dă putere credincioșilor să mărturisească numele Domnului nostru Isus Cristos. Predica din această Duminică specială este fundamentată pe Matei 21:1-11

Când s-au apropiat de Ierusalím şi au ajuns la Betfaghé, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli, spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz! Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine! Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând»”. Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: „Spuneţi fiicei Siónului: «Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară»”. Discipolii s-au dus şi au făcut după cum le-a poruncit Isus. Au adus măgăriţa şi mânzul, au pus hainele pe ei, iar el s-a aşezat deasupra. Atunci, mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau strigau: „Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!”. Când a intrat el în Ierusalím, toată cetatea s-a tulburat şi spunea: „Cine este acesta?”. Iar mulţimile spuneau: „Acesta este profetul Isus din Nazarétul Galileii”.

Dragii mei, textul Evangheliei din această Duminică ne este unul foarte cunoscut. De altfel, acesta este singurul text al Evangheliei care se întâlnește în două dintre Duminicile calendarului Bisericii noastre. Această pericopă din Evanghelia Sfântului Apostol Matei este predicată în Duminica Palmarum dar și în Duminica Ad Te Levavi, prima Duminică din Advent. Textul este unul deosebit de complex și se pot scrie numeroase predici dar, în mod special, în această Duminică îmi doresc să dăm răspunsul la întrebarea pe care o regăsim în acest text, anume, cea redată în versetul zece, acolo unde citim astfel: ”când a intrat el în Ierusalím, toată cetatea s-a tulburat şi spunea: „Cine este acesta?” (Matei 21,10). Este foarte probabil să vă întrebați ce sens are un astfel de efort în condițiile în care, în prezent, nu prea mai există oameni în națiunile creștine care să nu știe cine este Isus. Dar, cu riscul de a plictisi poate pe unii, îmi doresc să reformulăm răspunsul la această întrebare, din punctul mei de vedere, atât de importantă pentru fiecare dintre noi.

Dragii mei, investigând mai atent părerea creștinilor despre toate evenimentele care s-au desfășurat începând cu Duminica Palmarum, constat cu surprindere că nu puțini sunt aceia care consideră faptul că aceste evenimente au fost unele neanticipate de către Domnul nostru Isus Cristos. Dar pericopa acestea vorbește despre total altceva. Ea ne vorbește despre un Isus Cristos care știa foarte clar tot ceea ce urma să se întâmple în Ierusalim, era pe deplin conștient de toate aceste lucruri, ba mai mult, toate evenimente aflate în așteptare erau parte a unui plan de mântuire pus la punct încă din veșnicii. Prezența Domnului nostru Isus Cristos la Ierusalim nu avea nici un alt scop decât acela de a aduce la îndeplinire planul de mântuire a lui Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Luca, descriind activitatea pe care mântuitorul nostru o desfășura în Galileea, în mod special în vecinătatea Lacului Ghenezaret, spune astfel: ”când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalím” (Luca 9, 51). Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a întrupat în ieslea de la Bethleem, a trăit și a predicat Evanghelia în Galileea pentru a ajunge la Ierusalim. Ierusalimul este punctul culminant al lucrării de mântuire pe care Domnul Isus Cristos a desfășurat-o pe acest pământ.

În debutul pericopei din această Duminică citim următoarele: ”când s-au apropiat de Ierusalím şi au ajuns la Betfaghé, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli, 2 spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz! Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine! 3 Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând»” (Matei 21, 1-3). Cuvintele Scripturii dovedesc faptul că planul de mântuire era deja trasat iar Domnul urma acest plan. El știa cu precizie locul unde măgarii se aflau și știa cu precizie obiecția care se va ridica atunci când ucenicii vor dezlega aceste animale pentru a le aduce la Isus. Lucrurile acestea nu au fost întâmplătoare. Poate că ele așa părea pentru ucenici, deoarece, Sfânta Scriptură, în mai multe rânduri, ne spune că ei nu aveau o înțelegere clară asupra misiunii Domnului nostru Isus Cristos. Intrarea Domnului Isus Cristos în Ierusalim călare pe un măgar, un animal care simbolizează smerenia și slujirea - măgarul fiind un animal de povară ci nu unul care să confere glorie – fusese deja profețită de către Dumnezeu prin intermediul Sfântului Profet Zaharia care spune astfel: ”veselește-te mult, fiică a Siónului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalímului! Iată, regele tău vine la tine: el este drept și mântuit, umil și călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgărițe” (Zaharia 9, 9). Este posibil ca ucenicii să nu fi înțeles și să fi lăsat impresia că totul este spontan. Ei și-au așezat hainele pe măgar și l-au condus pe Isus în Ierusalim.

Intrarea Domnului Isus Cristos în Ierusalim este o imagine cunoscută multora deoarece ea este surprinsă în numeroase tablouri și icoane. Acolo îl vedem pe Isus călare pe măgăruși, întrând in orașul Sfânt, în timp ce, spune Sfântul Apostol Matei: ”mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau strigau: „Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!” (Matei 21, 8-9).

Dragii mei, nu găsim niciunde vreun text care să ne vorbească despre faptul că această mulțime de oameni ar fi fost instruită în prealabil pentru ca ei să reacționeze în acest fel. Astfel, ca și în situațiile anterioare, suntem tentați să spunem că avem de-a face cu o reacție spontană dar răspunsul corect este acela că Domnul Isus Cristos avea absolut totul sub control. Totul se desfășura conform planului făcut în veșnicie. Dumnezeu este cel care a plănuit totul cu privire la ceea ce avea să se întâmple pe parcursul întrupării Fiului său, de la ieslea din Bethleem și până la crucea de la Golgota. Isus a intrat în Ierusalim cu un singur scop, să meargă la cruce unde să se aducă pe sine ca jertfă pentru păcatele fiecăruia dintre noi iar prin această jertfă să ne elibereze pe noi din blestemul păcatului și al morții, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem, căci este scris: „Blestemat oricine este atârnat pe lemn” (Gal. 3, 13).

Dragii mei, vedem faptul că Isus nu a fost surprins de evenimentele care urmau să se întâmple în Ierusalim ci toate aceste evenimente aveau loc fiind plănuite chiar de către Dumnezeu pentru mântuirea noastră. De aceea, cred că este necesar să reformulăm răspunsul la întrebarea „Cine este acesta?” (Matei 21,10), tocmai pentru că răspunsul multor creștini pare să nu fie în conformitate cu ceea ce ne învață Sfânta Scriptură.

„Cine este acesta?”. Dragii mei, acesta despre care întreba mulțimea din Ierusalim este Dumnezeul nostru, cel a cărui dragoste noi o proclamăm în fiecare zi de Duminică. Acesta este cel care, încă din veșnicii a planificat mântuirea fiecăruia dintre noi. Păcatul nu a fost însă planificat de către Dumnezeu. Dar Dumnezeu a cunoscut faptul că păcatul va aduce omenirea captivă morții. Dumnezeu nu a planificat neascultarea oamenilor și nici efectele pe care păcatul le va aduce asupra omului. El nu a planificat răzvrătirea omului împotriva creatorului lor, dar, dragii mei, Dumnezeu a știu că aceste lucruri se for întâmpla. de aceea Dumnezeu însuși a planificat salvarea noastră de sub blestemul păcatului.

Intrarea Domului Isus Cristos în Ierusalim din Duminica Palmarum a fost procesiunea de încoronare a Domnului Isus Cristos ca Rege al Israelului. Sigur că această procesiune nu este compatibilă cu standardele pe care noi le avem cu privire la încoronarea suveranilor. Dați-mi voie să vă spun că ea nu avea loc nici măcar în conformitate cu ritualurile de încoronare specifice primului Secol și nici standardelor pe care le găsim la încoronarea regilor Israelului în timpul Vechiului Testament. Mulțimea prezentă la acest eveniment special l-au întâmpinat pe Isus Cristos cu următoarele cuvinte: Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!” (Matei 21, 9). Prin aceste cuvinte, mulțimea în mărturisea pe Isus din Nazaret ca fiind moștenitorul legitim al tronului lui David, exact așa cum Sfintele Scripturi au prezis cu secole în urmă. Isus este moștenitorul lui David și adevăratul rege al Israelului iar mulțimea îl aclama ca atare chiar dacă autoritățile din Israel și chiar liderii religioși ai Israelului refuzau să admită acest lucru. Dar nu trebuie să uităm faptul că însuși împăratul David a fost uns de către Sfântul Profet Samuel pe când tronul lui Israel era ocupat în mod abuziv de împăratul Saul. Deși fusese deja uns ca rege, David era vânat și persecutat de către autoritățile de la Ierusalim.

Intrarea acesta triumfătoare în Ierusalim era foarte importantă pentru a marca cine este acest Isus din Nazaret cu adevărat. Dar intrarea aceasta în Ierusalim devine semnificativă atunci când o punem în contrast cu evenimentele din Vinerea Mare, atunci când Isus Cristos a fost lepădat de cei care acum îl glorificau. Ne aducem aminte de răspunsul odios pe care mulțimea l-a dar întrebările lui Pilat din Pont. Evanghelia Sfântului Apostol Ioan ne spune astfel desre acest moment: le-a spus iudeilor: „Iată-l pe regele vostru!”. 15 Atunci ei au strigat: „Ia-l, ia-l, răstigneşte-l!”. Pilát le-a spus: „Să-l răstignesc pe regele vostru?”. Arhiereii au răspuns: „Nu avem alt rege decât pe Cézar” (Ioan 19,14-15). Dragii mei, Israelul a început să existe ca o teocrație. Ei nu au avut multă vreme un rege deoarece Dumnezeu era regele lor. Dar în vremea Sfântului Profet Samuel, ei au cerut să aibă un rege ca si popoarele păgâne din jurul lor. Au insistat în această cerere chiar și când  Sfântul Profet Samuel le-a spus că prin această cere ei îl resping pe Dumnezeu însuși. Dar rebeliunea poporului Israel a continuat așa că Sfântului Profet Samuel le-a uns un rege în conformitate cu dorința lor. Cu toate acestea, Dumnezeu a rămas adevăratul suveran al poporului Israel pentru veacurile care au urmat. Dar, în acea zi specială de Vineri, poporul Israel s-a lepădat în mod direct de Dumnezeul lor afirmând asupra lor înșiși autoritatea unui împărat păgân. Mai mult, ei l-au crucificat în mod deliberat pe Dumnezeul lor. Dragii mei, acest lucru nu a fost un accident. Nu! Nicidecum! Poporul evreu, liderii evrei, știau foarte bine cine este Isus Cristos. Ei văzuseră lucrarea lui, minunile lui, ascultaseră învățătura lui și, în Duminica Palmarum, au asistat la glorificarea lui ca rege al Israelului. Ei l-au respins pe Fiul lui Dumnezeu cu bună știință și l-au executat pe cel despre care știau prea bine faptul că este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, împăratul lui Israel, deși păgânul Ponțiu Pilat de mai multe ori a căutat să le domolească furia. Inaintea păgănilor, a acelora care îi asupreau și în batjocoreau, Israel s-a lepădat de Dumnezeul lui!

De ce celebrăm noi astăzi această Duminică Palmarum sau Duminica Floriilor? Pentru că Isus Cristos a fost declarat public ca fiind Mesia cel promis de către Dumnezeu. Acesta este un motiv de reală bucurie pentru orice creștin credincios. Noi celebrăm ceea ce el a obținut în această ultimă săptămână din existența sa terestră, anume mântuirea noastră. Sfântul Profet Isaia ne spune foarte frumos: ”El a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit. Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi. Noi toţi rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în faţă. Domnul a făcut să cadă asupra lui păcatele noastre, ale tuturor” (Isaia 53, 4-6). Noi sărbătorim faptul că mânia lui Dumnezeu, pe care noi o meritam pe deplin datorită păcatelor noastre, a fost luată asupra lui de către Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. El a devenit cel mai mare păcătos deoarece a luat asupra lui păcatele noastre. El a fost pe cruce în Vinerea Mare pentru ca noi să nu mai stăm înaintea lui Dumnezeu ca judecător care ne condamnă pentru păcatele noastre ci să stăm înaintea lui Dumnezeu ca ”Tatăl nostru din ceruri”. Cristos a fost pe cruce pentru ca noi să fim iertați de păcatele noastre și astfel să avem parte de mântuire în loc să ne petrecem toată veșnicia în iad.

Dar dragii mei, nu uitați că toate aceste evenimente au făcut parte din planul lui Dumnezeu. Mântuirea noastră nu a fost un act al hazardului, nu s-a întâmplat pur si simplu. Mântuirea noastră a fost un act plănuit de către Dumnezeu în cele mai mici detalii încă din veșnicii. Acest act al salvării noastre a fost intenția lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, pentru ca noi să devenim din dușmanii lui Dumnezeu parte a familiei sale în și prin Isus Cristos. 

Dragii mei, Sfântul Apostol Paul, inspirat de către Duhul Sfânt ne spune astfel: ”știm că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom.8, 28). În aceste cuvinte minunate, Sfântul Apostol Paul ne are în vedere pe noi. Noi suntem în planul lui Dumnezeu, chemați să ne împărtășim din mântuirea câștigată de către Domnul Isus Cristos prin jertfa sa. Voința lui Dumnezeu pentru noi este să avem viață veșnică, de aceea el ne hrănește prin Cuvântul Său și prin Sfântul Sacrament al Altarului care este trupul adevărat și sângele adevărat ale Domnului nostru Isus Cristos - același trup care a stat pe cruce și același sânge scurs prin rănile provocate de cruce – pentru ca păcatele noastre să fie iertate și noi, în și prin Cristos să nu mai fim sub condamnare, după cum Sfântul Apostol Paul ne spune: ”aşadar, ce vom spune cu privire la acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică!  Cine îi va condamna? Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a şi înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi. Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau persecuţia sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia? [...] Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom.8, 31-39)

ΑΜΙΝ!