Darul lui Martin Luther

posted Oct 6, 2017, 12:15 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Oct 6, 2017, 12:16 AM ]

Perspectivele reformei lui Luther nu au venit printr-o singură lovitură, pe 31 Octombrie 1517.  Martin Luther a predat pentru mai mulți ani învățătura despre Sfânta Scriptură, susținând prelegeri din Romani și din Psalmi. Luther a ajuns la concluzia că umilința este cheia vieții creștine, adică recunoașterea păcătoșeniei noastre în fața unui Dumnezeu sfânt. În anul 1516, Martin Luther îi scria unui prieten faptul că ”Cristos locuiește numai în păcătoși”. Această linie de gândire era deja prezentă în teologia medievală.


Controversa indulgențelor l-a apropiat și mai mult pe Martin Luther de Sfânta Scriptură. Prima dintre cele Nouă Zeci și Cinci de Teze afirmă astfel: ”Când a spus: Poenitentiam agite, Domnul și Stăpânul nostru Isus Cristos a vrut ca întreaga viață a credincioșilor să fie caracterizată de pocăință”. Martin Luther căuta să înțeleagă înseamnă această ”pocăință” iar indulgențele care afirmau reducerea sau iertarea pedepselor temporare contra unei sume de bani, nu reprezentau un răspuns la nevoia lui. Teologia medievală învăța faptul că omul suferă în Purgatoriu mii de ani de pedepse temporare pentru păcatele comise, acest lucru fiind necesar pentru purificarea lui în vederea primirii în Rai. Rolul indulgențelor era acela de a reduce această perioadă petrecută de om în chinurile purgatoriului. O altă metodă eficientă de reducere a timpului petrecut în Purgatoriu era reprezentată de pelerinaje la locurile sfinte, respectiv de pelerinaje la relicvele sfinte. Biserica din Castelul Wittenberg era plină de astfel de religve sfinte. Cea mai sigură și rapidă metodă de salvare din Purgatoriu râmănea achitarea unei sume de bani pe o indulgență prin care se garanta iertarea păcatelor.

Controversa indulgențelor l-a determinat pe Martin Luther să își revizuiască poziția teologică. El a devenit deranjat de faptul că oamenii se pretindeau a fi creștini deși trăiau o viață lipsită de smerenie și de pocăință. Acești oameni se bazau exclusiv pe faptul că plătiseră pentru cumpărarea unei indulgențe cu sigiliul papal, prin care li se garanta o iertare completă a păcatelor, trecute, prezente și viitoare. Johannes Tetzel, marele predicator al indulgențelor, afirma faptul că omul care cumpăra indulgența ajungea în Rai ”chiar dacă ar fi violat-o pe însăși Maica Domnului”.

Martin Luther, prin revolta lui împotriva indulgențelor, lovea chiar în Biserica din care făcea parte. El devenea o amenințare serioasă pentru finanțele acestei Biserici. Indulgențele erau vândute pentru a acoperii datoriile făcute de către Albrecht de Mainz care își cumpărase scaunul episcopal împrumutând bani de la Banca Fugger din Augsburg. Albrecht de Mainz l-a angajat pe călugărul dominican Johannes Tetzel pentru ca, prin vânzarea de indulgențe, să strângă bani pentru a acoperi acest împrumut. De asemenea, o parte din banii plătiți pentru indulgențe, ajungeau la Papa Leon al X-lea pentru construcția Basilicii Sfântul Petru din Roma, proiect la care lucrau artiști însemnați precum Michaelangelo.

Intrat în conflict cu autoritățile eclesiastice, Martin Luther, un mic și obscur călugăr din Wittenberg, a fost condus mai departe în studiul Sfintelor Scripturi. În lunile care au urmat afișării celor Nouă Zeci și Cinci de Teze, Luther a predat un curs despre Epistola către Evrei și un curs despre Epistola Sfântului Apostol Paul către Galateni. Aplecat în aceste studii, Martin Luther a descoperit natura și importanța sacrificiului făcut de Isus Cristos la cruce, o dată pentru totdeauna.

În Februarie 1518, Martin Luther era deja convins de faptul că adevărata neprihănire creștină înseamnă ca omul să se despartă de propria-i neprihănire. Pe 28 Martie 1518, Luther predică din Filipeni 2:5, vorbind despre ”două feluri de neprihănire”. Neprihănirea creștinului este, de fapt, neprihănirea lui Cristos. Relația creștinului cu Cristos este ca o căsătorie. Cristos ne ia asupra lui păcatul nostru, pedeapsa noastră în iad și moartea noastră. Cristos este cel care ne dă în schimb, gratuit, nașterea din nou, viața veșnică. Toate acestea în moartea și în învierea lui Cristos. Martin Luther numea acest lucru ”schimbul fericit”. Și este așa, într-adevăr. Sfântul Apostol Paul spune ”pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi sa fim neprihănirea lui Dumnezeu in El” (2 Corinteni 5:21). Cât de profund. Din păcate, acest aspect fusese uitat de mai bine de un mileniu. Si este uitat de multe Bisericii, printre care foarte multe Biserici Protestante, și în prezent.

Această doctrină a îndreptățirii păcătosului înaintea lui Dumnezeu numai datorită lui Cristos, prin har, și primită de om numai prin credință, fără fapte, este darul teologic pe care Martin Luther l-a oferit Bisericii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Biserica Lutherană Confesională are datoria sfântă de a predica această învățătură tuturor oamenilor, pentru mântuirea sufletelor.

o adaptare de Sorin H. Trifa după articolul ”How did Luther become a Lutheran?” scris de către Matthew Harrison, 28 Sept.2017