De la tristețe la bucurie veșnică, Ioan 16, 16-23

posted May 16, 2019, 8:40 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther
Duminica Cantate, a cincea Duminică după învierea Domnului, Predică Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, suntem în cea de-a patra Duminică după Învierea Domnului Isus Cristos, Duminică denumită în Calendarul Bisericii noastre Duminica Jubilate. Acestă denumire provine de la expresia în limba latină: Jubilate Deo omnis terra care se traduce în limba română prin strigați de bucurie Domnului, tot pământul. Pentru această Duminică a bucuriei sfinte, predica este fundamentată pe pericopa din Ioan 16:16-23.

„Puţin şi nu mă veţi mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea”.  Atunci, unii dintre discipolii lui au spus unii către alţii: „Ce înseamnă ceea ce ne spune «Puţin şi nu mă veţi mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea» şi «Mă duc la Tatăl»?”. Deci, spuneau: „Ce înseamnă acest «puţin»? Nu înţelegem ce spune”. Isus a aflat că voiau să-l întrebe şi le-a zis: „Pentru aceasta vă întrebaţi între voi, că v-am spus: «Puţin şi nu mă veţi mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea»? Adevăr, adevăr vă spun: voi veţi plânge şi veţi jeli, iar lumea se va bucura; voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră va deveni bucurie.  Femeia, când naşte, este tristă pentru că i-a venit ceasul, dar, după ce a născut copilul, nu-şi mai aminteşte de chin de bucurie că s-a născut un om pe lume.  Iată, acum şi voi sunteţi trişti, dar vă voi vedea din nou şi inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.  În ziua aceea nu mă veţi mai întreba nimic. Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în numele meu, vă va da”

Dragii mei, pericopa pe care tocmai am parcurs-o este încadrată istoric în timpul în care Isus Cristos și Sfinții Apostoli erau adunați în camera de sus acolo unde Mântuitorul nostru, în timpul Paștelui evreiesc, a instituit Sfânta Cină, împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge a Domnului nostru Isus Cristos spre iertarea păcatelor și spre întărirea credinței acelora care, cu credință, participă la Sfânta Euharistie. Suntem, așa dar, în Joia Mare, la doar câteva clipe distanță de momentul în care Sfinții Ucenici aveau să facă față unor momente extrem de dificile pentru ei, mai precis trădarea, arestarea, condamnarea și uciderea Domnului nostru Isus Cristos. Și toate acestea aveau să se întâmple într-un  ritm uluitor. În doar câteva ore, toate aceste evenimente aveau să debuteze cu trădarea lui Iuda în Grădina Getsemani și, la asfințitul următoarei zile, trupul fără viață a Domnului Isus Cristos avea să fie așezat în mormânt. Domnul Isus Cristos știa faptul că durerea va veni peste Sfinții Ucenici într-un mod total neașteptat și, din acest motiv, în aceste ultime clipe înainte de declanșarea acestor momente dificile, Mântuitorul nu se gândea la sine însuși ci era interesat să îi pregătească pe Ucenicii săi pentru aceste evenimente tragice. Cu atât mai mult cu cât, Domnul Isus Cristos mai știa ceva. Anume faptul că această teribilă durere nu va dura decât un timp foarte scurt deoarece, așa cum el însuși a mai spus, în a treia zi, adică în Duminica următoarea acestui moment istoric, va învia, iar durerea Ucenicilor va fi alungată de o inimaginabilă bucurie.

Într-un mod cu totul minunat, Domnul Isus compară situația acesta cu un moment special din existența omului, anume acela în care femeia urmează să nască. Fiecare femeie care a fost mamă își aduce foarte bine aminte momentul în care a dat naștere copilului său. Cele mai multe își aduc aminte inclusiv de momentele care au precedat nașterea. Noi îl numim travaliu, o perioadă de dureri trupești destul de mari. Travaliul acesta  are, aproape de fiecare dată, darul de a o îngrozi pe viitoarea mamă. Nașterea este un moment dureros, uneori chiar foarte dureros și complicat. Trupul femeii suferă enorm. Sunt oameni care spun că nu există dureri cu care să poată să fie comparat acest moment. Totuși, imediat după ce copilul este născut, cele mai multe dintre mame, la doar câteva secunde după durerosul travaliu, ca prin minune, uită în totalitate de toată durerea îndurată și, imediat ce își țin copilașul în brațe, toată ființa lor este inundată de bucurie. Micuțul ei prunc o face pe mamă să devină cea mai fericită ființă. Din cea mai suferindă persoană, mama se transformă în cea mai fericită persoană. Totul în doar câteva clipe. După ce copilul este născut, foarte puține mame vor spune că durerile respective nu au meritat și că sunt nefericite datorită acestora. Copilul pe care îl țin în brațe, le face pe cele mai multe să spună că durerile nașterii nu reprezintă nimic în comparație cu bucuria de ași îmbrățișa micuțul nou-născut.

Situația Ucenicilor Domnului Isus Cristos avea să fie una foarte asemănătoare. Urmau să îl vadă ucis pe Învățătorul lor despre care, deși credeau că, este Mesia, cel uns și trimis de către Dumnezeu pentru salvarea poporului Israel, ei nu înțeleseseră ca este adevărata misiune a Mântuitorului. Ei, asemenea multor iudei, așteptau ca la Ierusalim, Domnul Isus să între în gloria sa, să fie declarat împărat al Israelului și să fie înălțat pe scaunul de domnie a Sfântului Împărat David. Așteptările lor aveau să fie însă spulberate în doar câteva ore deoarece, așa cum deja le spusese Domnul Isus Cristos, la Ierusalim Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învie (Luca 9:22). Durerea, disperarea și dezamăgirea avea să pună stăpânire pe sufletele și mințile Ucenicilor și cât de bine este ilustrată această situație dacă vom privi la răspunsul pe care cei doi ucenici care călătoreau spre Emaus l-au dat la întrebarea Domnului Isus Cristos. Iată cum relatează Sfântul Evanghelist Luca acest  moment: unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: "Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?" "Ce?", le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: "Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri (Luca 24:18-21). Iată, așa dar, cât de dezamăgiți și îndurerați au fost Ucenicii Domnului. Totuși, atunci când au înțeles realitatea învierii Domnului nostru Isus Cristos, toată această durere a fost înlocuită de bucuria nespus de mare a reîntâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul Lumii. Domnul era din nou cu ei și nu mai aveau nici un fel de motiv să mai trăiască în trecut, reamintindu-și de durerea despărțirii. 

Dragii mei, în experiența mea am observat faptul că acest tip de dramă nu a caracterizat exclusiv momentul arestării, a condamnării și a morții Domnului Isus Cristos. Vedeți, acest tip de experiență este unul al credinței noastre. De cele mai multe ori, noi nu urmărim și nu înțelegem în mod corect ceea ce Dumnezeu are în plan pentru fiecare dintre noi. Asemenea Sfinților Ucenici, și noi avem planurile noastre pentru noi și am vrea ca Dumnezeu să urmeze aceste planuri ale noastre ci nu ale lui. Sfinții Ucenici visau ca la Ierusalim să se bucure de momente de glorie atunci când Isus Cristos avea, conform viziunilor lor, să fie încoronat. Și totuși, acolo, ei au avut parte de o experiență diametral opusă deoarece planul lui Dumnezeu nu era asemenea planului lor. Scopul pentru care Fiul lui Dumnezeu mergea la Ierusalim nu era acela de a fi încoronat ca Împărat al Israelului ci acela de a fi înălțat pe cruce ca Mântuitor al poporului lui Dumnezeu. Nici noi, nu de puține ori, nu înțelegem care este planul lui Dumnezeu cu noi. Așa cum deja am spus, am vrea ca  Dumnezeu să fie mai de grabă un fel de ”duh din lampă” care  să împlinească planul pe care noi înșine l-am creionat cu privire viața noastră. Iar atunci când acest lucru nu se întâmplă, deoarece Dumnezeu își urmează propriul său  plan cu privire la noi, nu de puține ori suntem cuprinși de durere, de îndoială și de dezamăgire. Vedem cum toate planurile noastre se năruiesc și prima reacție este aceea de ne simți părăsiți și chiar, de ce să nu recunoaștem, înșelați de către Dumnezeu. Noi, de cele mai multe ori, vrem ca Dumnezeu să acționeze la timpul hotărât de noi și în modul hotărât de noi pentru a ajunge la rezultatele dorite de noi. Mai mult, nu puțini creștini sunt aceia care consideră că Dumnezeu le este dator  în a le îndeplini dorințele pentru simplu motiv că ei sunt credincioși și că fac anumite fapte cerute de către Legea lui Dumnezeu sau de către Biserica din care fac parte. Toate aceste lucruri sunt consecințele păcatului care ne apasă existența și nu ne dă voie să ne punem încrederea totală în Dumnezeu chiar și atunci când, în mod evident, nu înțelegem, nu avem o lumină asupra a ceea ce Dumnezeu are în plan să facă cu privire la noi.

Asemenea Sfinților Ucenici, și noi avem o înțelegere slabă a planului pe care Dumnezeu îl are pentru noi. Din acest motiv, cel mai adesea, viața de credință este însoțită de astfel de momente de nefericire. Dar, dragii mei, dacă privim în trecutul nostru, găsim suficiente experiențe în care Dumnezeu a schimbat tristețea noastră în bucurie. Ne este dificil să ne supunem planurilor lui Dumnezeu cu privire la noi, dar atunci când planul lui Dumnezeu ajunge la îndeplinire, ne bucurăm atât de mult încât uităm dramele pe care le-am trăit datorită slabei noastre credințe în harul și dragostea lui Dumnezeu cu privire la noi. 

În pericopa noastră, Domnul Isus Cristos îi pregătește pe Ucenicii săi pentru acest moment dificil din viața lor. Ucenicii nu erau pregătiți să înțeleagă planul lui Dumnezeu cu privire la jertfa lui Cristos pentru păcatul lumii. Ei nu înțeleseseră faptul că Isus Cristos era ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Dar ei aveau să înțeleagă pe deplin tot acest plan după ce Domnul Isus Cristos va învia din morți. Pentru Ucenici urma o perioadă de jale iar pentru lume una de bucurie. Ucenicii vor jeli pentru că urmau să fie doborâți de durerea morții Domnului lor. Lumea avea însă să jubileze pentru că a scăpat în sfârșit de acel om care mereu o acuza și o condamna. Dar situația acesta avea  să se schimbe la fel de rapid, iar durerea Ucenicilor avea să devină fericire pe când lumea avea să ii se închidă gura batjocoritoare. Toți aceia care îl urau pe Isus și învățătura lui s-au umplut de satisfacție atunci când acesta a strigat ”s-a sfârșit”. Pe tot parcursul agoniei lui Isus pe cruce, acești oameni care îl urau au stat la piciorul crucii jicnindu-l și batjocorindu-l, manifestându-și cât se poate de vizibil această satisfacție a condamnării și executării profetului din Nazaret care spunea despre sine că este ”Fiul lui Dumnezeu”. Groaza însă avea să îi cuprindă atunci când au constatat că cel pe care l-au ucis, era cu adevărat viu.

Dragii mei, noi, toți cei credincioși, trăim într-o lume înrobită păcatului. O lume care nu îl dorește pe Dumnezeu. O lume care luptă împotriva lui Dumnezeu. Noi suntem în această lume dar, așa cum ne spune Scriptura, noi nu aparținem acestei lumi. Suntem un fel de extratereștrii în această lume murdară și necredincioasă. Lumea acesta care îl urăște pe Dumnezeu se bucură ori de câte ori, datorită credinței noastre, trecem prin perioade de deznădejde, de dezamăgire și de durere. Lumea se bucură atunci când pare că lui Dumnezeu nu prea îi pasă de noi și nu răspunde la rugăciunile noastre. Lumea acesta este mulțumită atunci când apar situații pe care le folosește pentru a dovedi că Dumnezeu nu există sau, în cazul în care există, să arate faptul că este distant și nepăsător cu privire la credincioșii săi. Lumea ne consideră niște nefericiți deoarece noi nu știm să ne bucurăm de plăcerile acestei vieți ci așteptăm ca niște copilași naivi ceea ce Dumnezeu ne-a promis. Lumea se bucură atunci când noi, cei credincioși, suntem dezamăgiți în planurile noastre, atunci când ne pierdem locul de muncă, atunci când o boală gravă vine peste noi, atunci când ne moare cineva drag și, la modul general, ori de câte ori înregistrăm un eșec. În aceste situații, lumea aruncă asupra noastră exact aceleași injurii pe care le-au adresat evreii lui Isus Cristos în timpul în care acesta agoniza pe cruce: lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L coboare de pe cruce! (Matei 27:49). Și nouă ni se spune deseori ”să vedem dacă o să îl ajute Dumnezeu”. Ei spun deseori că dacă Dumnezeu ar exista, sau dacă Dumnezeu ne-ar iubi cu adevărat, El nu ar trebui să permită ca noi, cei credincioși, să trecem prin durere. Iar toate aceste vorbe ale lumii nu fac alt ceva decât să amplifice nefericirea noastră. 

Adăugați la toate aceste lucruri și corupția lumii actuale. Societatea este mai imorala ca oricând. Nici un fel de valori morale clasice nu mai sunt la modă acum. Lumea a lepădat de mult învățăturile lui Dumnezeu cu privire la modul în care omul trebuie să trăiască. Durerea este prezentă oriunde pentru că din ce în ce mai mulți oameni cad pradă viciilor, a alcoolului, a drogurilor, a violențelor. Deviațiile morale sunt din ce în ce mai evidențe. Lumea modernă devină o scenă a terorii. Moartea poate să apară din senin fie printr-o boală galopantă, fie printr-un cataclism, fie printr-un atac terorist. Oamenii sunt din ce în ce mai nedisciplinați, mai imorali, mai dedați la infracțiune, mai nepăsători cu privire la cei din jurul lor. Oamenii nu mai văd nimic alt ceva decât propria lor bunăstare iar pentru acesta au ajuns să fie în stare de absolut orice. 

Noi, credincioșii lui Cristos, trăim toate aceste necazuri. Le trăim și ele ne produc o reală durere. Nu de puține ori simțim că Dumnezeu chiar ne-a abandonat în această lume stricată. Avem aceleași experiențe dramatice pe care le-a trăit Sfântul Patriarh Lot atunci când experimenta decăderea societății din Sodoma. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua s-a Epistolă: ”neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite” (2 Petru 2:8). Dar, dragii mei, Sfânta Scriptură, Cuvântul viu al lui Dumnezeu, ne spune faptul că toate aceste chinuri sunt doar pentru puțină vreme. Această durere nu este una veșnică, deși, de multe ori, pentru viața noastră scurtă, clipele acestea par o eternitate. Dar Domnul Isus Cristos a promis că va reveni și pa pune capăt acestor dureri. Cristos a promis că ne va duce pe fiecare dintre noi în împărăția Sa cea veșnică spunând: ”să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3). Dumnezeu nu ne-a abandonat ci el este cu noi. Toată durerea trăită în această lume a păcatului o sa fie uitată atunci când vom sta la masa cu Fiul lui Dumnezeu în Împărăția Cerurilor. Toată această durere este pentru ”puţină vreme” (Ioan 16:19). Cu privire la acest aspect, foarte frumos vorbește Sfântul Apostol Paul în Epistola adresată credincioșilor din Roma acolo unde citim astfel: ”eu socotesc ca suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alături cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi” (Romani 8:18). 

Dragii mei, Dumnezeu va șterge toate lacrimile noastre și va aduce bucurie în inima noastră, iar acest este valabil pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu ne iubește și nu ne va lăsa  să ajungem bătaia de joc a acestei lumi. Dumnezeu ne iubește și, spune Sfântul Apostol Paul: ”ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:26-28)

AMIN!

Comments