Despre Biserica Lutherană Confesională, Partea 1

posted Jul 5, 2017, 7:10 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Jul 5, 2017, 7:11 AM ]

Biserica Lutherană reprezintă produsul primar al Reformei Protestante din Secolul al XVI-lea. Ea este cea mai veche tradiție protestantă. Biserica Lutherană își are obârșia în protestul inițiat la 31 Octombrie 1517 de către un călugăr romano-catolic german, doctor în teologie, profesor universitar și prim pastor al orașului Wittenberg din Saxonia. Despre viața acestui reformator al Bisericii lui Cristos s-au scris lucrări numeroase. Din păcate, deși în Romania există o tradiție protestantă aproape de aceeași vârstă cu Biserica Lutherană, limba română este săracă în ceea ce privește documentele care tratează Reforma Lutherană. Vorbitorul de limbă română are la dispoziție doar câteva materiale din care se poate informa despre acest eveniment care a impactat atât de mult istoria Europei dar și a întregii umanități. În librării sau în biblioteci se pot găsi câteva lucrări care tratează viața și activitatea reformatorului Martin Luther. De asemenea, sunt câteva lucrări care au capitole dedicate Reformei Lutherane. Mai nou, grație unui proiect special al unei edituri din Cluj-Napoca, există în limba română câteva dintre cele mai importante scrieri ale lui Martin Luther, cu precădere cele din anul 1520. În rest, tăcere.


Reforma Protestantă reprezintă cea mai mare trezire spirituală din sânul Bisericii Creștine, de la Cincizecime și până în prezent. Putem să spunem faptul că Reforma Lutherană a însemnat o ieșire a unei părți dintre creștini, sub influența teologiei lui Martin Luther, de sub autoritatea Papei de la Roma, de sub autoritatea canoanelor Bisericii Romano-Catolice, din sistemul sacramental existent la acel moment, de detașarea de sistemul teologic scolastic, de detașare de închinarea la sfinți și de sub alte abuzuri introduse în Biserica lui Cristos de către sistemul papal, și o restaurare a Bisericii Creștine la standardele Noului Testament[1].

Protestul împotriva modului de promovare al indulgențelor început în ajunul Zilei Tuturor Sfinților din anul 1537, inițiat de Martin Luther prin promovarea celor Nouă Zeci și Cinci de Teze pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg, s-a transformat într-un cutremur care a zdruncinat din temelie Biserica Creștină Medievală. După mai multe tentative de readucere a călugărului de la Wittenberg sub autoritatea Romei, Biserica Romano-Catolică l-a excomunicat pe Martin Luther în Ianuarie 1521[2]. Rămas în afara Bisericii, acuzat de erezie, față în față cu pericolul de a sfârși pe rug, Martin Luther împreună cu adepții ideilor reformatoare au fondat Biserica Evanghelică. Această Biserică a fost denumită în bătaie de joc, în mod special de către romano-catolici, Biserica Lutherană.

Există voci care afirmă faptul că acesta este momentul în care s-a născut Biserica Lutherană. Alți istorici afirmă faptul că lutheranismul s-a născut la Dieta Imperială de la Worms. La doar trei luni de la excomunicarea sa, Martin Luther este chemat de către împăratul Carol al V-lea la Worms. Aici urma să își susțină punctele de vedere în cadrul Dietei. Față în față cu puterea absolută a momentului - Biserica Romano-Catolică și împăratul Sfântului Imperiu Roman - Martin Luther i-a înfruntat cu deosebit curaj pe acuzatorii săi. El a refuzat să își retracteze scrierile și să revină sub autoritatea Romei. Cu această ocazie, Martin Luther a rostit următoarele cuvinte:

De vreme ce ilustra voastră majestate şi preacinstiţii nobili doresc un răspuns simplu, îl voi da în felul următor, fără ocolişuri şi fără să ascund nimic: dacă nu sunt convins prin mărturia Scripturilor sau prin pură raţiune, căci eu nu mă încred numai în papă sau numai în concilii, întrucât este ştiut că s‑au făcut vinovaţi de greşeli şi contradicţii, atunci rămân legat de Scripturile pe care le‑am citat, iar conştiinţa mea este înrobită de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu pot şi nu vreau să retractez nimic, pentru că nu este nici corect, nici sănătos să te împotrivești propriei conştiinţe. Nu pot face altfel, aceasta este poziţia mea, fie ca Dumnezeu să-mi ajute. Amin![3].

 

La Dieta de la Worms a devenit clar faptul că Martin Luther nu va reveni niciodată ca fiu ascultător al Bisericii Romano-Catolice. În același timp, a devenit clar faptul că în creștinism va exista o nouă tradiție, alături de cea răsăritean-ortodoxă și cea romano-catolică.

Cu trecerea anilor, lutheranii s-au organizat atât din punct de vedere teologic cât și bisericesc. În anul 1529 Martin Luther a făcut o vizită în Bisericile din Saxonia. În urma acesteia a constatat cât de puțin calificat era clerul care tocmai aderase la Reformă. Astfel, Martin Luther a scris Micul Catehism, un document care sumarizează credința lutherană. Scopul Micului Catehism a fost acela de a servi drept un reper în catehizarea oamenilor care îmbrățișau ideile reformatoare și doreau să devină membrii ai Bisericii Lutherane. Micul Catehism al lui Martin Luther rezumă cele mai importante învățături creștine. El abordează șase teme importante: cele zece porunci, Crezul Apostolic, rugăciunea Tatăl nostru, Sacramentul Sfântului Botez, Confesarea și Absoluția și Sacramentul Sfintei Cine. Martin Luther dorea ca acest document să fie utilizat în cadrul familiei creștine pentru învățarea fundamentelor credinței. Din acest motiv, reformatorul de la Wittenberg a inclus în Micul Catehism și câteva rugăciuni, un ghid pentru confesarea și absoluția privată dar și o serie de întrebări cu răspunsuri necesare pentru cei care doreau să se pregătească pentru participarea la Sacramentul Sfintei Cine[4].

Micul Catehism a fost urmat de Catehismul Mare. Acesta a apărut în același an și a fost o expunere mai amănunțită a temelor abordate de către Micul Catehism.

Cele două catehisme lutherane sunt urmate, din punct de vedere cronologic, de către Confesiunea Augustană sau Mărturisirea de Credință de la Augsburg. Acest document împreună cu Micului Catehism al lui Martin Luther sunt cele mai cunoscute și mai folosite Mărturisiri de Credință Lutherane din Secolul al XVI-lea. Confesiunea Augustană a fost redactată și prezentată la Dieta de la Augsburg la 25 Iunie 1530. Ea a fost citită în prezența împăratului Carol al V-lea. Din păcate, după aproape cinci sute de ani, acest document nu există oficial tradus în limba română.

Confesiunea Augustană reprezintă o mărturisire de credință aparținând unei Bisericii trinitariene, adică unei Biserici care îl mărturisește pe Dumnezeu ca fiind unul în trei persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Primul capitol este dedicat doctrinei Sfintei Treimi. Biserica Lutherană Confesională se dezice de orice curent eretic antitrinitarian. Confesiunea Augustană afirmă corupția nativă și ereditară a individului, punând accentul pe faptul că omul natural este o persoană fără credință în Dumnezeu și înclinat spre păcat. El este incapabil să facă voia lui Dumnezeu, lucru pe care nici măcar nu îl dorește. Confesiunea Augustană mărturisește credința în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Ea vorbește despre întruparea acestuia din Sfânta Fecioară Maria, despre uniunea hipostatică a celor două naturi în Cristos - natura umană și cea divină - și despre rolul de reconciliator al Domnului și Mântuitorului nostru. Aceasta secțiune este urmată de afirmarea doctrinei despre justificarea numai prin credință, doctrină fundamentală pentru Biserica Lutherană Confesională. Confesiunea Augustană este fermă la acest capitol. Ea afirmă faptul că omul este mântuit exclusiv în și prin Isus Cristos fără nici un aport personal al omului. Confesiunea Augustană afirmă faptul că Dumnezeu a instituit mijloacele harului, care sunt Cuvântul Sfânt și Sfintele Sacramente. Lutheranii cred faptul că faptele bune sunt un rod al credinței și al mântuirii omului ci nu motivul acestora. Biserica lui Cristos este instituită de către însuși Dumnezeu și ea este fundamentată pe porunca de a predica Evanghelia lui Cristos și de a administra Sfintele Sacramente. În Articolul IX se vorbește despre Sacramentul Sfântului Botez, despre necesitatea acestuia în mântuirea omului și despre botezul nou-născuților și al pruncilor, în general. Articolul X dezbate credința cu privire la Sacramentul Sfintei Cine, afirmându-se prezența reală a trupului și sângelui Domnului nostru Isus Cristos, în, cu și sub, elementele vizibile ale acestui Sacrament, pâinea și vinul. Zece ani mai târziu, în 1540, acest articol a fost alterat de către Philip Melanchton luând naștere un alt document numit Confesiunea Augustană Variata. Modificarea acesta a fost respinsă de cea mai mare parte a lutheranilor din Secolul al XVI-lea. Confesiunea Augustană afirmă faptul că confesare și absoluția - mărturisirea păcatelor și primirea iertării pentru păcate - trebuie păstrată și practicată de către Biserica Lutherană. Penitentul nu trebuie să își mărturisească absolut toate păcatele comise. Acest lucru este imposibil din moment ce omul în sine este corupt și incapabil să distingă în mod clar binele de rău. Pocăința este un proces care constă în părerea de rău față de păcatele comise dar și de primirea prin credință a mesajului mântuitor al Evangheliei lui Cristos. Această promisiune se regăsește în Cuvântul lui Dumnezeu și în Sfintele Sacramente, acestea fiind văzute ca mijloacele harului.

Pentru Biserica Lutherană, slujirea reprezintă un lucru foarte serios și, din acest motiv, Confesiunea Augustană se concentrează pe acele persoane chemate să predice Cuvântul lui Dumnezeu și să administreze Sfintele Sacramente. Slujirea acesta nu poate să fie făcută fără ca persoana să primească o chemare pentru această slujbă. Confesiunea Augustană vorbește despre importanța sărbătorilor religioase în viața Bisericii lui Cristos. Despre guvernele civile se predă învățătura conform căreia acestea sunt instituite ca parte a lucrării de providență a lui Dumnezeu. Creștinii sunt liberi să slujească atât în guvern cât și în armată cu condiția ca această slujire să fie făcută prin și în ascultare de voia lui Dumnezeu.

Confesiunea Augustană, mărturisește credința în revenirea în glorie a Domnului Isus Cristos pentru a aduce învierea morților și pentru a judeca lumea. Despre cei credincioși și evlavioși ni se spune că vor avea parte de fericirea veșnică în timp ce nelegiuiții vor fi chinuiți pentru veșnicie. Confesiunea Augustană respinge învățătura conform căreia ar exista un mileniu în care Cristos va împărăți înainte de învierea morților. Ea afirmă faptul că omul nu posedă o voință liberă după căderea în păcat, nefiind astfel capabil să decidă corect în aspecte spirituale. Credința este un mister și este opera exclusivă a lui Dumnezeu în viața omului. Cu alte cuvinte, omul poate - din punct de vedere civil - să fie neprihănit, însă el nu posedă neprihănirea din punct de vedere spiritual. Confesiunea Augustană afirmă faptul că nu Dumnezeu este autorul păcatului ci omul a devenit păcătos prin faptul că a încălcat porunca lui Dumnezeu.

Articolul XX este cel mai lung articol al Confesiunii Augustană. În cadrul acestuia este dezbătută credința lutherană despre faptele bune și despre rolul acestora în mântuirea omului. Faptele bune nu sunt condamnate în sinea lor ci sunt încurajate. Confesiunea Augustană afirmă faptul că acestea nu sunt reprezentative pentru mântuire. Mântuirea este numai prin credință, independent de faptele omului. După această secțiune urmează un articol care tratează credința lutherană cu privire la sfinți, afirmând că aceștia sunt niște exemple de credință creștină la care trebuie să luam aminte dar sunt complet neimplicați în procesul mântuirii noastre.

Începând cu Articolul XXII, Confesiunea Augustană expune o serie de reforme aduse unor elemente teologice romano-catolice pe care le consideră o abatere de la Cuvântul lui Dumnezeu. Se afirmă faptul că Sacramentul Sfintei Cine trebuie administrat cu ambele elemente, atât pâine cât și vin. Apoi, Confesiunea Augustană susține faptul că preoții trebuie să își întemeieze familii, neexistând nici un fel de argument biblic în favoarea celibatului. De asemenea, tot în această secțiune este condamnată și utilizarea liturghiei pentru câștiguri lumești. Confesiunea Augustană afirmă necesitatea mărturisirii păcatelor dar susține faptul că această confesare nu trebuie sa inducă anxietate pentru creștin. Iertarea lui Cristos este oferită pentru toate păcatele ci nu doar pentru acelea pe care omul și le amintește și le poate mărturisi înaintea pastorului. Confesiunea Augustană condamnă tradițiile referitoare la mâncare care sunt văzute ca un mod de obținere a favorului lui Dumnezeu în vederea mântuirii. Cu privire la viața monahală, se afirmă faptul că nici un om nu poate să atingă puritatea spirituală nici în izolare și nici în societate, deoarece perfecțiunea spirituală nu este legată de acțiunea omului. În final, Confesiunea Augustană afirmă că preoții și episcopii nu au nici un fel de har suplimentar față de credincioși și că singura lor putere oferită prin Sfânta Scriptură este aceea de a predica, de a învăța și de a administra Sfintele Sacramente.

Un an mai târziu, după ce Confesiunea Augustană a fost respinsă de către Carol al V-lea, romano-catolicii au pregătit o contra mărturisire numită Augustanae Confessionis Responsio. Cu această ocazie, Philip Melanchton a adus o dezvoltare la Confesiunea Augustană în anul 1531. Acesta a primit denumirea de Apologia Confesiunii Augustana sau Apologia Mărturisirii de Credință de la Augsburg. Această lucrare dezbate aceleași teme din Confesiunea Augustană, ținând însă cont de răspunsul romano-catolicilor și insistând în a contra-argumenta acest răspuns.

Cu trecerea anilor, prăpastia dintre Biserica Lutherană și Biserica Romano-Catolică s-a adâncit atât de mult încât Confesiunea Augustană a devenit un document considerat prea puțin ferm în controversa cu romano-catolicii. Astfel, Martin Luther a scris un nou document cu scopul de a întări Biserica lui Cristos. Articolele de la Schmalkalden au fost scrise la două zeci de ani distanță față de la momentul în care Martin Luther a dat startul Reformei Protestante. Acestea reflectă o teologie lutherană matură care discernea foarte bine erorile papale. Reformatorul de la Wittenberg a avut nevoie de doar două săptămâni pentru ca să finalizeze acest important document de credință. în anul 1537.

Articolele de la Schmalkalden se împart în trei secțiuni. Prima secțiune tratează aspecte teologice cu privire la doctrina despre Dumnezeul Triunic. Secțiunea a doua expune articole referitoare la Evanghelie. Evanghelia se concentrează pe Isus Cristos și pe justificarea câștigată de acesta pentru om. Martin Luther afirmă faptul că acest articol nu poate fi modificat și nici nu se poate renunța la el chiar dacă cerul și pământul al dispărea. Reformatorul expune apoi acele practici romano-catolice care contravin acestui articol de credință. Cea de-a treia parte, Martin Luther analizează anumite practici și credințe romano-catolice în lumina argumentelor prezentate în primele două secțiuni. 

Din anul 1540, Philip Melanchton a alunecat în două erezii, care au afectat foarte grav Biserica Lutherană. Prima erezie a avut ca efect modificarea Articolului X din Confesiunea Augustana și a purtat numele de cripto-calvinism. Cea de-a doua, dezvoltată după moartea lui Martin Luther, a purtat denumirea de sinergism. Aceste două erezii au stat la baza elaborării unei noi mărturisiri de credință care a venit ca o corecție pentru aceste devieri de la teologia lutherană. Astfel, în anul 1577 a fost finalizată Formula Concordiei, acest document concentrându-se în mod special pe acele aspecte teologice care afectau Biserica în controversele cripto-calviniste și sinergiste. Formula Concordiei are o formă sumarizată și o formă mai detaliată, dar, ambele tratează aceleași subiecte: păcatul originar, voința liberă, faptele bune, distincția dintre Lege si Evanghelie, a treia proprietate a Legii, Sacramentul Sfintei Cine, persoana Domnului Isus Cristos, coborârea lui Cristos în Iad, alegerea din veșnicii, conceptul adiaphora. Deasemenea, este expusă poziția lutherană cu privire la anabaptiști, antitrinitarieni și la alte viziuni teologice ale vremii.

În anul 1580, adăugând la aceste mărturisiri de credință din Secolul al XVI-lea cele trei crezuri ecumenice ale Bisericii Primare: Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea și Crezul Athanasian, lutheranii au format Cartea Concordiei. Acest document vast, sumarizează credința lutherană confesională. O Biserică Lutherană Confesională este o Biserică Lutherană care se fundamentează pe învățăturile Sfintei Scripturi așa cum sunt sumarizate în Cartea Concordiei. Acest eveniment a pus capăt unui proces numit confesionalizarea lutheranismului.

Din păcate, evoluția Bisericilor Lutherane nu a mai fost una unitară începând cu a doua jumătate a Secolului al XVII-lea. De prin anul 1685, ortodoxia lutherană începe să piardă teren în favoarea pietismului, o mișcare care considera faptul că lutheranismul de la momentul respectiv punea prea mult accentul pe teologie și prea puțin pe trăirea practică a acesteia. Pietismul a început ca o mișcare pozitivă în interiorul lutheranismului, invocând necesitatea unei trăiri la nivelul credinței ci nu doar la nivelul  intelectului. Pe măsura trecerii timpului, pietismul lutheran a ales un drum de extremă. Nu a mai pus nici un preț pe doctrine și a rezumat viața spirituală doar la o relație personală a omului cu Dumnezeu. Această relație este ghidată aproape în totalitate de ceea ce omul simte personal. Astfel, credința rațională, bazată pe doctrinele sistematizate din Sfintele Scripturi, a fost înlocuită cu o credință a emoțiilor.

În paralel cu pietismul, ortodoxia lutherană a fost lovită de necruțătoarea teologie liberală ancorată în filozofia modernistă și în raționalism. Liberalismul a dat o puternică lovitură lutheranismului ortodox, punând la îndoială învățătura Sfintelor Scripturi.

Pe scurt, pietismul lutheran de extremă și liberalismul au fost o mare problemă pentru lutheranismul confesional deoarece acestea au înlocuit autoritatea Sfintelor Scripturi cu autoritatea sentimentelor și a emoțiilor, în cazul pietismului, respectiv a rațiunii umane, în cazul liberalismului. Pentru ambele curente, Sfânta Scriptură nu mai reprezenta  norma de viață și de credință, așa cum era considerată de către lutheranii confesionali din primele două Secole ale Reformei Protestante. Secolele care au urmat, în mod special Secolul al XVIII-lea și Secolul al XIX-lea, au fost dominate de către teologia liberală, cea mai mare parte dintre Bisericile Lutherane sfârșind prin a adopta oficial această formă de teologie.

În mila lui Dumnezeu, în anul 1839, un număr de șapte sute cinci zeci de germani lutherani au emigrat în statul american Missouri. Scopul acestora a fost să beneficieze de libertatea religioasă garantată de către constituția Statelor Unite ale Americii. Acești lutherani părăseau Germania deoarece ei formau o Biserica Lutherană care dorea să revină la valorile teologice ale Reformei Protestante din Secolul al XVI-lea, așa cum erau acestea sumarizate în mărturisirile de credință din Cartea Concordiei. Sub conducerea pastorului saxon C.F.W. Walther[5], în anul 1847, a fost fondat Sinodul Evanghelic Lutheran German din Missouri, Ohio și alte state[6]. Acest sinod era format din doisprezece parohii, însumând puțin peste trei mii de credincioși. Acesta a fost actul de naștere a primului sinod lutheran confesional sau a primei Biserici Lutherane Confesionale.

Teologia lutherană confesională a devenit din ce în ce mai cunoscută. Tot mai mulți lutherani, deranjați de teologia liberală a Bisericii, au aderat la Sinodul Evanghelic Lutheran German din Missouri, Ohio și alte state. După un secol de existență, acest sinod avea peste două milioane și jumătate de credincioși numai în Statele Unite ale Americii. Deoarece parohiile s-au răspândit pe tot teritoriul Statelor Unite, în anul 1947, s-a decis schimbarea numelui în Biserica Lutherană – Sinodul Missouri. Astfel, nu mai a fost deloc vorba despre o Biserică germană, limba oficială devenind limba engleză.  În alte țări unde a mers, Biserica Lutherană – Sinodul Missouri a folosit limba comunităților respective[7].

Începând cu anul 1890, Biserica Lutherană – Sinodul Missouri a început să trimită misionari în afara Statelor Unite ale Americii. Astfel s-au format Biserici Lutherane Confesionale. Prima astfel de Biserică a fost fondată în India. Conform politicii din cadrul Bisericii Lutherane–Sinodul Missouri, toate aceste Biserici plantate în afara Statelor Unite ale Americii au fost declarate Biserici locale afiliate la Biserica Lutherană–Sinodul Missouri, care rămâne un organ de control.

În Secolul XX, confesionalismul lutheran a cunoscut o puternică renaștere. Bisericile Lutherane Confesionale s-au răspândit în toată lumea, inclusiv în Europa și în fostele țări sovietice. În anul 1993 s-a fondat Consiliul International Lutheran pentru a distinge Bisericile Lutherane Confesionale de Bisericile Lutherane Non-Confesionale, sau liberale, care au aderat la Federația Lutherană Mondială.

În acest moment, în lume există aproximativ optzeci de milioane de credincioși lutherani dintre care aproximativ zece la sută sunt confesionali..

Un articol de Sorin H. Trifa



[1] Schwiebert, E.,G.; Luther and His Time. The Reformation from a New Perspective, Pag. 8.

[2] Luther, Martin, Scrieri Vol.1, Pag. 44.

[3] Cromarty Jim; Cetate tare este Dumnezeul nostru, povestea vieții lui Martin Luther, Pag. 208.

[4] * * * ; Micul Catehism al lui Martin Luther; Pag. 24-25.

[5] Carl Ferdinand Wilhelm Walther (1811-1887) a fost unul dintre cel mai influenți teologi lutherani germani din Secolul al IX-lea. A studiat teologie la Universitatea din Leipzig unde a interacționat cu teologia lutherană liberală. Încă din timpul studiilor a devenit profund atașat de teologia lutherană confesională pe care aa și încercat să o promoveze în Biserica din Germania. Opoziția întâmpinată în ceea ce privește predicarea lutheranismului confesional l-a determinat ca în anul 1839 să emigreze în Statele Unite ale Americii unde a pus bazele Bisericii Lutherane Sinodul Missouri și a fost primul președinte în perioada 1847-1850 și mai apoi între anii 1864-1878.

[6] În limba engleză ”The German Evangelical Lutheran Synod of Missouri, Ohio, and Other States”.

[7] * * *; An introduction to The Lutheran Church-Missouri Sinod; Pag. 3.