Despre Dieta de la Worms

posted Apr 15, 2015, 11:21 PM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:18 AM ]

In data de 16 Aprilie 1521 Dr.Martin Luther a intrat in localitatea germana Worms ca sa apară în fața Dietei Imperiale, fiind insotit de profesorul Jeromee Schurff.

O dieta reprezenta o adunare deliberativa, la cererea imparatului,  a tuturor printilor din Sfantul Imperiul Roman. Dieta de la Worms (Reichstag zu Worms) s-a desfasurat in perioada 28 Ianuarie – 25 Mai 1521 fiind prezidata de catre imparatul Carol al V-lea (Carol Quintul).

Martin Luther a fost convocat sa apara inaintea Dietei de la Worms pentru a retracta tot ceea ce afirmase cu privire la Biserica Romano-Catolica si cu privire la Papa. De asemenea, el trebuia sa isi marturiseasca public greselile cu privire la ceea ce scrisese despre Sfintele Evanghelii, despre natura Bisercii si despre starea prezenta a crestinatatii.  

Oponentul lui Martin Luther la aceasta dieta a fost Johann von Eck (1486-1543), un remarcabil teolog romano-catolic si un aparator al papalitatii si al Bisericii Romano-Catolice. Cei doi doctori in teologie mai fusesera fata in fata in cadrul disputei de la Leipzig (1519) unde au discutat despre purgatoriu, vanzarea de indulgente, necesitatea pocaintei si legitimitatea autoritatii papale. Martin Luther a sustinut ca numai Sfanta Scriptura (Sola Scriptura) sta la baza credintei crestine si ca Papa nu are nici un fel de autoritate cu privire la normele de doctrina si credinta. De asemenea, reformatorul a afirmat ca nu exista suport in Sfanta Scriptura pentru doctrina purgatoriului si nici pentru comertul cu indulgente. In urma acestei dezbateri, un an mai tarziu, in 1520, Papa Leon al X-lea l-a excomunicat pe Dr.Martin Luther prin bula: „Exurge Domine“ si a interzis ca ideile acestuia sa fie predicate sau publicate.

Revenind la Dieta de la Worms, in data de 17 Aprilie 1521, Dr.Martin Luther se infatisa inaintea celor care il acuzau. De aceasta data, spre diferenta de disputa de la Leipzig, teologul de la Wittenberg se infatisa in calitate de eretic, de dusman al Bisericii fiind deja excomunicat. Johann von Eck a prezentat dietei un numar de aproximativ 25 de scrieri apartinand lui Martin Luther, scrieri despre care afirma ca sunt pline de erezii si cerea ca reformatorul sa isi declare pozitia fata de aceste idei. Martin Luther trebuia sa aprobe scrierila sau sa se dezica de acestea. In mod surprinzator, teologul de la Wittenberg a cerut un ragaz de o zi pentru a se decide in vederea unui raspuns.

In data de 18 Aprilie 1521, Dr. Martin Luther a revenit inaintea celor prezenti la Dieta de la Worms. Petrcuse o noapte in rugaciune si reflectase la raspunsul pe care urma sa il dea imparatului. Martin Luther a afirmat ca scrierile sale sunt de trei feluri, carti devotionale, carti care combat faptele abuzive ale slujitorilor Bisericii Romano-Catolice si carti care, intr-adevar, contin anumite afirmatii aspre, pe care ar fi dispus sa le retracteze daca “ar putea ilustra voastră majestate, preacinstiţii nobili, sau oricine altcineva care este in stare sămi demaşte erorile, să mărturisească impotriva greşelilor mele, răsturnindule cu ajutorul scrierilor prorocilor sau ale evangheliştilor? De indată ce mi se dovedeşte că greşesc, sint gata să renunţ la orice invăţătură falsă, iar eu voi fi primul care va arunca in foc aceste cărţi ale mele“. In fata unui astfel de raspuns, lui Martin Luther i s-a cerut sa ofere o formulare concreta, lipsita de ambiguitati. Atunci, teologul de la Wittenberg a formulat celebra sa afirmatie care a inaugurat una dintre cele mai mari schimbari din istorie, afirmatie care a dus, practic, la nasterea Reformei Protestante: “de vreme ce ilustra voastră majestate şi preacinstiţii nobili doresc un răspuns simplu, il voi da in felul următor, fără ocolişuri şi fără să ascund nimic: dacă nu sint convins prin mărturia Scripturilor sau prin pură raţiune, căci eu nu mă incred numai in papă sau numai in concilii, intrucit este ştiut că sau făcut vinovaţi de greşeli şi contradicţii, atunci rămin legat de Scripturile pe care leam citat, iar conştiinţa mea este inrobită de Cuvintul lui Dumnezeu. Nu pot şi nu vreau să retractez nimic, pentru că nu este nici corect, nici sănătos să te impotriveşti propriei conştiinţe” iar mai apoi a rostit celebra sa fraza: “nu pot face altfel, aceasta este poziţia mea, fie ca Dumnezeu să-mi ajute. Amin!”. Cu aceaste afirmatii s-a nascut cu adevarat protestantismul.

 

Victoria impotriva ereticului de la Wittenberg pe care Johann von Eck si Carol Quintul o prefigura avea sa se transforme intr-unul dintre cele mai rasunatoare esecuri ale romano-catolicismului. Calugarul german nu numai ca nu retractase nici una dintre afirmatiile sale, ba mai mult, statea ferm in credinta lui si gastiga de partea sa numerosi adepti si admiratori, chiar la Worms. Dieta, desi a formulat condamnarea lui Martin Luther si a tuturor acelora care il sustineau sau il protejau, nu l-a putut retine pe reformator. In data de 25 mai 1521 a fost emis “Edictul de la Worms” in care se facea urmatoarea afirmatie: “de acum inainte este interzis ca cineva sa indrazneasca, fie prin cuvinte, fie prin fapte sa primeasca, sa apere, sa sustina sau sa il favorizeze cumva pe Martin Luther. Dimpotriva, vrem ca el sa fie prins si pedepsit ca un eretic notoriu, asa cum merita […] Cei care vor ajuta la capturarea lui vor fi rasplatiti cu generozitate pentru munca lor”
 

 

In mila lui Dumenzeu, Dr. Martin Luther a capat de o arestare imediata si a parasit localitatea Worms. Pe drumul spre Wittenberg, pentru a al proteja de efectele immediate ale edictului formulat de Carol Quitul, Frederik cel Intelept al Saxoniei, a hotarat sa “il rapeasca” pe reformator si l-a dus la Castelul Wartburg. Aici, Martin Luther a petrecut aproape un an (mai 1521- martie 1522), prezenta lui fiind una bine tainuita. Reformatorul si-a schimbat infatisarea, lasandu-si barba si imbracand o vestimentatie de cavaler. In toata aceasta perioada a fost cunoscut drept Junker Jorg. In siguranta oferita de zidurile castelului si sub protectia lui Frederik, Marin Luther a tradus Noul Testament in limba germana.

 

Dieta de la Worms a marcat inceputul protestantismului. Practic, la aceasta adunare deliberativa s-a facut despartirea oficiala si publica intre Dr. Martin Luther si Biserica Romano-Catolica. Aici, reformatorul a pus bazele a ceea ce avea sa devina Europa in urmatoarele secole. Dupa Dieta de la Worms, pentru Martin Luther si adeptii sai, nu a mai existat cale de intoarcere.

 

Pentru mai multe detalii, va sugeram sa lecturati urmatorul document:

                                        http://www.logos.ro/images/24397/mostra.pdf

 

        Un articol de Sorin H. Trifa