Despre justificare, sfintire si credinta

posted Dec 30, 2014, 12:43 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Dec 30, 2014, 12:44 AM by Sorin-Horia Trifa ]
Scopul doctrinei despre soteriologie este acela de a arăta modul în care Duhul Sfânt aplică in mod individual păcătosilor mântuirea cea binecuvântată pe care Domnul Isus Cristos a asigurat-o pentru toată omenirea prin ispășirea Lui. Un studiu general al doctrinei despre soteriologie cuprinde următoarele adevăruri. Mântuirea, sau iertarea păcatelor, pe care Cristos a castigat-o pentru toți oamenii prin ispășirea Lui înlocuitoare (Luca 1:77; Rom.5:10; 2 Cor.5:19), este oferit păcătosului în mijloacele harului, adică prin intermediul Evanghelie și prin administrarea Sfintelor Sacramente (2 Cor. 5:19; Luca 24:47). Prin această ofertă plin de har și eficace in ceea ce priveste iertarea pacatelor, în inima păcătosului este lucrata credința (Rom. 10:17), prin intermediul careia omul respectiv acceptă, sau isi însușește, meritele lui Cristos oferite prin mijloacele harului. Mijloacele harului îndeplinesc astfel o funcție dublă: oferă și conferă iertare (media oblativa sive dativa),), iar acestea produc credință (media operativa sive effectiva). Prin crearea credinței în inima păcătosului prin puterea Sa atotputernică (1 Cor.2:14; Efes.1:19-20), Duhul Sfânt transformă și îl justifică (Fapte 16:31; Rom.5:1). Acum, păcătosul nu mai fuge de la Dumnezeu ci in el este dezvoltata dorinta de a se impaca cu Dumnezeu lui cel milostiv (Fapte 11:21). De îndată ce păcătosul prin credință acceptă iertarea  lui Dumnezeu, sau justificarea obiectivă, harul își produce efectele în cazul său, iar el este justificat personal (justificarea subiectiva). Prin acceptarea neprihănirii lui Cristos, credinciosul este considerat ca fiind neprihănit înaintea lui Dumnezeu (Rom.4:3; Ps. 32:1-2).
 

 

Justificare este, prin urmare, prin har, fără fapte (Rom. 3:28). Acest act il pune pe credincios în posesia tuturor meritelor sau binecuvântările asigurate prin ascultare perfectă a lui Cristos. Păcătosul justificat intra în starea de har și pace (status gratiae, status pacis), stare în care acesta este asigurat de mântuirea sa prezentă și viitoare (Rom.5:1-6), aceasta deoarece mântuirea finală este garantată prin harul și adevărul lui Dumnezeu  (Rom. 5:1-11; 8:38-39; 1 Cor. 1: 8-9).

 

Justificare are care efect imediat uniunea mistică (unio mystica.) prin care Sfânta Treime, în special Duhul Sfânt, locuiește în omul credincios (Gal.3:2; Efes.3;17; Ioan 14:23; 1Cor.3:16; 6;19). Unio mystica. este o locuire aparte care este diferit de prezența generala a lui Dumnezeu alaturi de toate creaturile (generalis unio), deoarece Dumnezeu locuiește în mod special în omul credincios. Cu toate acestea, uniunea mistica nu este o transformare panteistă a esenței credinciosului în esența lui Dumnezeu. Uniunea mistica reprezinta rezultatul justificarii ci nu cauza acesteia (Gal.3:2; Efes.3:17). Justificare produce sfințirea ci nu sfințirea produce justificarea (Rom.7:5-6; 2 Cor.3:6; Gal.2:20; 3:2-3; Romani 3:28).

 

Justificare face din păcătos un membru al Biserica Creștine (regnum gratiae) (Efes.1:17-23; Acts 4:4; 2: 41) si al Imparatiei lui Dumnezeu (regnum gloriae) (Luca 23:43; Ioan 11:25). În acest sens Sfânta Scriptură ne învață, de asemenea, datorăm  aceste binecuvântări alegerii venite din veșnicii prin har (Efes.1:3: Rom.8: 28-30; 2 Tim. 1:9; Fapte 13:48)
 

 

In Ordo Salutis relația dintre articole trebuie să fie respectata în mod corect. Satisfacție inlocuitoare a lui Cristos și reconcilierea lui Dumnezeu cu lumea stau la baza tuturor învățăturilor soteriologice, în timp ce articolul despre justificărea păcătosului prin credință este articolul central și un fundament al religiei creștine. Sfințirea urmează justificarea fiind efectul acesteia. Pentru justificare sola fide toate celelalte doctrine ale Sfintei Scripturi stau în relație de cauză și efect, de antecedens et consequens. Chiar aici se află diferența fundamentală dintre doctrina curata și toate ereziile create, inventate, de om. Creștinismul biblic învață sfințirea ca efect al îndreptățirii prin har, prin credință; toate sistemele eretice inventate de om inverseaza acest proces și învața ca justificarea este rodul sfințirii si astfel jurstificarea este prin fapte.

 

Prin ispășirea înlocuitoare (satisfactio vicaria) Isus Cristos a asigurat pentru omenirea vinovata și condamnata o împăcare perfectă cu Dumnezeu (reconciliatio) pentru că Fiul lui Dumnezeu, în locul omului, a îndeplinit cerințele Legii divine și a făcut satisfacție pentru păcatele lumii (obedientia activa, obedientia passiva). În Isus Cristos, prin urmare, Dumnezeu este milostiv față de toți păcătoșii și ii absolvă de orice vină (iustificatio obiectiva).

 

Acesta veste reconfortanta este data omului de catre Dumnezeu prin intermediul mijloacelor harului, predicarea Cuvantului și administrarea Sacramentelor, și solicita de la om o credință în mesajul de reconciliere (2Cor. 5:19-21; Fapte 2:38; 16:31; 10:42-43; 13:39; 26:27-29). Este voia lui Dumnezeu toți oamenii să isi însușească prin credință harul care a fost garantat pentru ei de către Mantuitorul Isus Cristos (Marcu 1:14-15; Fapte 16:31). Cei care refuză să creadă in reconcilierea castigata prin Cristos se pierd în ciuda faptului pentru ei a fost obținuta mântuirea (Marcu 16:15-16; Ioan 3:16,18 si 36; 2Pet. 2:1). Din acest motiv, noi afirmăm că este nevoie de credință pentru dobândirea mântuirii (necessitas fidei ad salutem consequendam). Punctele de vedere raționaliste care afirma că Dumnezeu este plin de har față de păcătoși si fără reconcilierea castigata in Cristos și omul poate sa ajunga in viața veșnică prin propriile sale lucrări sau printr-o conduită buna sunt categoric negat de Sfanta Scriptură (Gal.3:10; 5:4). Sfânta Scriptură vorbeste exclusiv de o singura cale spre mântuire, și anume, prin har, prin credința în răscumpărarea lui Cristos (Rom.3:22-25).

 

Dogmaticienii evanghelici lutherani au foarte mare dreptate atunci când afirma că mântuirea este in totalitate achiziționata și il priveste exclusiv pe Dumnezeu (ex parte Dei), dar, în ceea ce privește pe om (ex parte hominis), aplicarea mantuirii se realizeaza prin credință (salus perfecta est quoad acquisitionem et intentionem, non quoad applicationem, quae fide fieri debet). Semnificația acestui este faptul că mântuirea într-adevăr a fost asigurată pentru toți oamenii, dar individul păcătos trebuie si-o însușească prin credință (fides ex parte hominis ad salutem consequendam necessaria est).

 

Intr-un articol viitor vom dezbate mai pe larg aspecte care caracterizeaza aceasta credinta mantuitoare.

 

Un articol de Sorin H. Trifa