Despre necesitatea inradacinarii Bisericii in credinta adevarata

posted Nov 20, 2013, 3:33 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:17 AM ]
In scrisoarea adresata iubitului sau ucenic Timotei, Sf. Apostol Pavel il indeamna pe acesta urmatoarele: "Propovaduieste Cuvantul, staruieste asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, Indeamna cu toata blandetea si Invatatura. Caci va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere Invatatura sanatoasa; ci Ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute, si Isi vor da Invatatori dupa poftele lor. Isi vor Intoarce urechea de la adevar, si se vor Indrepta spre istorisiri Inchipuite." (2Timotei 4:2-4) dupa ce, in prealabil, il sfatuia pe Timotei urmatoarele:“Tu sa ramai In lucrurile pe care le-ai Invatat si de care esti deplin Incredintat, caci stii de la cine le-ai Invatat; din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea Intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta In Cristos Isus. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa Invete, sa mustre, sa Indrepte, sa dea Intelepciune In neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna” (2Timotei 3:14-17)
 
 

Esenta predicarii Evangheliei nu consta in prezentarea lui Dumnezeu ca fiind un "prieten de treaba" ci inseamna trimiterea continua la pocainta si la o viata de ascultare si credinta, o viata cu adevarat nascuta din nou si traita in conformitate cu voia lui Dumnezeu. Nimeni nu il poate accepta cu adevarat pe Cristos fara sa constientizeze ca omul este un pacatos si fara sa se pocaiasca de pacatele sale. Nici un om nu poate sa regrete pacatul atat timp cat nu il cunoaste si traiesti ca si cand acesta nu ar exista. Oamenii nu se vor smerii fara sa li se predice in totalitate si corect Cuvantul lui Dumnezeu. Mai precis, fara sa li se predice ceea ce astepta Dumnezeu de la om si despre cat de gol si pacatos este in sinea lui omul, indiferent de pozitia sa sociala, profesionala, intelectuala, culturala sau de alta natura. Doar pus fata in fata cu pacatul care ne afecteaza natura si viata, dar si cu mania sfanta a lui Dumnezeu indreptata impotriva pacatului, omul va striga catre Salvatorul sau: "ai mila de mine, pacatosul!". Daca un om nu simte nevoia de a striga, disperat, acest lucru, atunci predicarea Bisericii si activitatea spirituala a acesteia este zadarnica! Si noi, cei care slujim Cuvantului, dar si cei care ne asculta, ne pierdem timpul fara nici un beneficiu! Cum se poate schimba aceasta situatie?

In acest moment este impetuos necesar ca lumea crestina sa se intoarca la confesionalism. Un motiv pentru esecul crestinismului este ideea conform careia “important este doar sa ai o relatie personala cu Dumnezeu. Doctrinele nu sunt atat de importante daca aceasta relatie bilaterala functioneaza. Nici apartenenta la o Biserica nu este necesara, ba chiar este mai bine sa nu depinzi de nici o Biserica si de nici o doctrina oficiala care sa te ingradeasca in manifestarea relatiei tale personala cu Dumnezeu.”… Un lucru care explica foarte clar esecul radical al crestinismului! Aceasta idee a redus crestinismul la individualism spiritual. Fiecare crede cum si ce vrea, se inchina cum crede el ca e mai bine si isi traieste credinta in conformitate cu propriile conceptii spirituale. Un lucru enorm de gresit! Daca nu renuntam urgent la acest tip de gandire, ne vom afunda din ce in ce mai mult in mocirla apostaziei. Biserica lui Cristos a fost, inca de origini, o Biserica confesionala. Credinta si practicarea acesteia a fost foarte bine definita in asa-numitele “Confesiuni de credinta”. Biserica Primara ne arata caracterul confesional atunci cand studiem Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea si Crezul Athanasian. In aceste marturisiri sumative ale credinte crestine gasim baza confesionalismului stramosilor nostrii. In Biserica primara nimeni nu credea si se inchina in functie de propriile idei. Existau standarde ale credintei si ale practicarii acesteia atat in viata privata cat si in viata publica. Biserica urma drumul credinte avand niste standarde bine definite de la care nu se abatea sub nici o forma. Reforma Protestanta a readus in atentie confesionalismul. Reformatorii au dorit sa refaca standardele de credinta ale crestinismului primar. “Intoarcerea la surse” a fost deviza umanismului dar a motivat si o parte din succesul Reformei Protestante. Oameni credinciosi precum Martin Luther, Philip Melanchthon, Jean Calvin, Martin Bucer, Oecolampadius si alti reformatori au sustinut necesitatea elaborarii si respectarii standardelor confesionale ale Bisericii. Asa au aparut catehismele si marturisile de credinta ale Bisericiilor Protestante, in mod special cele lutherane, reformate, prezbiteriene si anglicane. Aceste Biserici au simtit nevoia acuta de a se intoarce la o credinta sistematizata si o inchinare organizata. Asa au aparut documete de o valoare inestimabila pentru Biserica, documente precum: Micul Catehism al lui Martin Luther, Confesiunea Augustana (sau Confesiunea de la Augsburg), Catehismul de la Heidelberg, Marturisirile de credinta Elvetiene, Cele 39 de articole ale Bisericii Angliei si Standardele de la Westminster etc. Toate aceste documente reglementau credinta si inchinarea Bisericilor Protestante Istorice care le acceptau drept standarde in acest sens.

Statutul Bisericii Evanghlice Lutherane din Romania, la articolul 2, spune urmatoarele: “Invataturile si slujirea Bisericii Evanghelice Lutherane din Romania se bazeaza pe Sfanta Scriptura in spiritul simbolurilor curentului luteran al Reformei. Pe langa Simbolurile Ecumenice ale Credintei: Crezul Apostolic, Crezul Niceano-Constantinopolitan, si Crezul Athanasian, considera ca cele mai importante documente de credinta Confesia Augustana Neschimbata, si Catehismul Mic al lui Martin Luther”. Acest citat din documentul constitutiv al Bisericii arata, indiscutabil, ca Bisericile Evanghelice Lutherane din Romania sunt, in esenta, Biserici confesionale.

Crestinismul actual abunda in Bisericii si “grupuri crestine” neconfesionale, ba mai mult, exista Biserici care se declara oficial ca fiind non-denominationale. Cu alte cuvinte, exista Biserici in care nu exista nici un fel de reglementare oficiala a credintelor si a practicilor de inchinare. Vorbim despre acele Bisericii in care fiecare credincios isi este propriu sau stapan in ceea ce priveste inchinarea. Fiecare membru crede ce vrea si se inchina cum crede el de cuvinta ca ii este mai bine. Sunt Biserici in care sincretismul dogmatic este absolut halucinant. Oameni care se declara adeptii unei anumite teologii dar care, de fapt, sunt posesorii unui mare haos doctrinar. Nimeni, nici macar ei, nu stiu ce cred cu adevarat si unde se pot intergra din punct de vedere confesional […] Ceea ce trebuie sa retinem este ca in lipsa unor reglemantari confesionale, crestinii care adera la aceste Bisericii au o credinta “la voia intamplarii” fara sa detina niste repere pe care sa le foloseasca in corectarea tendintelor dogmatice eronate.

Din nefericire, sincretismul dogmatic ameninta la modul cel mai serios Bisericile care inca mai au o pozitie confesionala. Tot mai multi membrii ai Bisericilor Protestante Istorice incep sa se indeparteze de conservatorismul confesional si deschid usa sicretismului. Din ce in ce mai multi adopta pozitia “relatiei personale cu Dumnezeu” excluzand Biserica si pozitia sa confesionala din acest angrenaj. Dumnezeu a instituit Biserica pentru ca aceasta sa fie o extensie locala a Imparatiei Lui. Cristos este prezent in Biserica Sa si conduce aceasta Biserica in calitate de Cap, de Rege si de Mare Preot. Biserica are norme bine definite de credinta, norme care reglementeza fiecare aspect dogmatic si stabileste modul corect de inchinare. Abaterea de la continutul confesional inseamna, cu alte cuvinte, abaterea de la normele dogmatice ale Bisericii. Un om poate sa ramana fizic agatat in Biserica dar cu mintea si duhul sa nu mai faca parte din turma acesteia. Problema este ca un mar stricat poate sa duca la compromiterea recoltei…

Biserica trebuie sa se aplece si sa examineze periodic, daca ne putem exprima in acest mod, credinta fiecarui membru, nu pentru a deschide usa unei disciplinari feroce, asa cum, nu de putine ori, inteleg anumiti crestini ca trebuie procedat, ci, mai degraba, sa corecteze aceste scapari cat inca acest lucru se poate face fara sa produca pagube. Biserica trebuie sa faca o tinta din predicarea confesionalismului. Inchinarea si viata de credinta nu trebuie compromise. Din acest motiv, discutarea, explicarea si punerea in aplicare a standardelor confesionale trebuie sa fie unul dintre scopurile de baza ale Bisericii. Omenii trebuie sa vina la Cristos si sa ii se inchine lui Dumnezeu. Glorificarea lui Dumnezeu trebuie sa fie insa una corecta, asa cum este reglementata in confesiunea de credinta. Nu te poti declara lutheran, de exemplu, atat timp cat consideri ca Domnul Isus Cristos detine o pozitie de inferioritate fata de Tatal, sau ca Duhul Sfant nu este decat o forta a lui Dumnezeu, ca omul nu se naste afectat de pacatul originar, ca omul se poate salva prin sine insusi fara jertfa lui Cristos, ca Dumnezeu nu conduce in mod suveran universul sau ca harul nu ne este comunicat prin sacramente, etc. Tot ceea ce trebuie sa aplici in viata de credinta pentru a te putea declara lutheran se regaseste in ceea ce statutul Bisericilor Evanghelice Lutherane din Romania numeste “Invataturile si slujirea Bisericii”. Nu este un lucru bun in viata Bisericii faptul ca membrii ei nu cunosc aceste invataturi si nu le aplica in viata lor. Acesta este un semn al unor “afectiuni spirituale” pe care Biserica trebuie sa le corecteze cat mai repede cu putinta pentru a evita compromiterea dogmatica si pervertirea inchinarii placute Domnului.

Din acest motiv, personal, gasesc impetuos necesara revenirea la confesionalism. Pentru a sprijinii acest proces, Biserica noastra, Parohia noastra trebuie sa se investeasca in invatarea si explicarea standardelor de credinta lutherane, asa cum sunt acestea sumarizate in: “Simbolurile Ecumenice ale Credintei: Crezul Apostolic, Crezul Niceano-Constantinopolitan, si Crezul Athanasian, […] Confesia Augustana Neschimbata, si Catehismul Mic al lui Martin Luther” conform Statutului Bisericii Evanghelice Lutherane din Romania. Dorinta noastra este sa stabilim un program in cadrul caruia, cei interesati de asimilarea doctrinelor de baza ale credintei lutherane, sa poata sa participe la un studiu pe acest subiect. Acest lucru reprezinta un efort de durata. Nu se poate realiza pe termen scurt ci este, mai degraba, un obiectiv pe termel lung, de ordinul lunilor, poate chiar pe mai mult de un an. Biserica trebuie si va depune eforturile necesare  insa, pentru realizarea acestui obiectiv, trebuie sa trezim in inima oamenilor dorinta de a se raporta la standardele confesionale a Bisericii noastre, si acest rol ne apartine noua, tuturora.

 

Soli Deo gloria!
 
de: Sorin Horia T.