Despre vestirea lui Cristos si misiunea crestina

posted Aug 24, 2016, 2:00 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:16 AM ]

In mila lui Dumnezeu, prin credinta, noi devenim ucenici ai lui Isus Cristos si astfel primim privilegiul de a spune mai departe vestea cea buna despre Isus Cristos. Avem astfel atat binecuvantarea dar si datoria de al impartasii pe Mantuitorul nostru cu cei care ne sunt apropiati. Asemenea carturarului care il intreba pe Isus "cine este aproapele meu?" pentru a afla pe cine anume trebuie sa iubeasca, si noi, justificat sau nu, ne intrebam uneori "cine este aproapele meu?" ca sa stim cui trebuie sa ii vorbim despre vestea cea buna a Evangheliei. Probabil ca cel mai simplu raspuns este ca "aproapele" este o expresie care inglobeaza soti, sotii, copii, nepoti, parinti, frati, surori etc. Dar, in realitate, acesta este doar cel mai simplu inteles al expresiei "aproape".  Intelesul pe care Isus Cristos il acorda acestei expresii trece dincolo de familia noastra, de rudele noastre, de parohia din care facem parte, de prieteni, colegi sau vecini. Isus Cristos, in pilda samariteanului milostiv, ne arata clar faptul ca "aproapele" nostru este orice strain cu care, in providenta lui Dumnezeu, ne-am putea intalni in viata noastra de zi cu zi. Practic, "aproapele" nostru este fiecare dintre oamenii indiferent daca interactionam cotidian cu ei sa nu. Acestora avem noi binecuvantarea dar si datoria de a le spune despre Isus Cristos si marea lui mantuire. Este scopul nostru sa identificam oportunitatile de a spune altora vestea cea buna despre Isus celor din jurul nostru.


Vestirea lui Cristos incepe cu recunostinta noastra personala si vizibila pentru salvara oferita noua in Isus Cristos. Fiecare dintre noi, chiar si credinciosi fiind, cadem in pacat si suntem foarte constienti de faptul ca lasati de unii singuri nu meritam altceva decat mania vesnica a lui Dumnezeu. Aceasta nu este numai conditia noastra ci este starea intregii omeniri fara Cristos. Dar, multumita lui Dumnezeu, ceva miraculos s-a intamplat in viata noastra. Atat de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru oameni incat l-a trimis pe Fiul Sau cel pretios, Dumnezeu adevart si vesnic, sa devina om, sa traiasca asemenea omului, sa asculte perfect de Dumnezeu astfel incat sa nu se gaseasca nici cel mai mic pacat in El, sa sufere si sa moara pentru pacatele fiecaruia dintre noi astfel incat acestea sa fie spalate iar noi sa fim curatiti si iertati de Dumnezeu. Acest lucru intrece orice fel de pricepere omeneasca! Dintre toate binecuvantarile pe care Dumnezeu ni le da in viata, fara nici o indoiala ca cea mai mare dintre acestea este iertarea pacatelor noastre in Isus Cristos deoarece odata cu iertarea pacatelor vine promisiunea mantuirii vesnice.

Aceasta este vestea ce mare a lui Dumnezeu pentru omenirea pentru care s-a jertfit Isus Cristos. Noi avem parte de aceasta imensa binecuvantare, de iertarea pacatelor si de promisiunea mantuirii vesnice. Ce facem noi cu acesta veste? Ne-a dat Dumnezeu aceasta mantuire pur si simplu doar ca sa ne multumim doar noi cu ea? Sau ne cere Dumnezeu sa impartasim aceasta veste minunata cu toti aceia pentru care Isus Cristos a murit? Isus Cristos a murit pentru omenirea pacatoasa, El a obtinut iertarea pacatelor si mantuirea pentru fiinta umana. Dumnezeu vrea ca noi sa raspandim acesta veste pentru ca si altii sa poata sa fie partasi, prin credinta, la acesta binecuvantare absoluta. Dumnezeu vrea ca prin noi, oamenii sa il cunosca, sa il creada, sa devina parte a Trupului lui Cristos si sa se impartaseasca din Sfintele Sacramente si astfel sa defina copii ai lui Dumnezeu. Iata ce a afirmat dr. C. F. W. Walther despre acest aspect deosebit de important: "o altă îndatorire majoră a unui Sinod este aceea de a ramane un sinod evanghelic luteran care sa nu caute propria sa glorie ci numai slava lui Dumnezeu, concentrandu-se mai degraba asupra cresterii Imparatiei lui Dumnezeu si a mantuirii sufletelor decat asupra propriei cresteri. Noi nu suntem aici de dragul nostru ci suntem in credinta in Cristos si prin aceasta stim ca suntem mantuiti. Dar exista milioane de oameni care nu au credinta. Deaceea suntem aici, pentru ca noi sa putem aduce mantuirea la cat mai multi oameni ca noi. Doar din acest motiv permite Dumnezeu ca crestinii sa traiasca pe acest pamant, pentru ca lucreze pentru aducerea altora la credinta mantuitoare. Daca nu aceasta ar fi fost intentia lui Dumnezeu, atunci cu siguranta Dumnezeu i-ar fi luat pe cei credinciosi in cer".

Intr-o lume aproape din ce in ce mai lipsita de dorinta de a acctiona conform poruncii lui Dumnezeu de a duce Evanghelia la toata lumea si de a face ucenici pentru Cristos, exista foarte multi "crestini" care considera faptul ca misiunea acesta de evanghelizare reprezinta datoria pastorilor sau a altor slujitori ai Bisericii ci nicidecum datoria fiecarui crestin in parte. Acesta este una dintre marile erori ale celor ce se considera parte a Trupului lui Cristos. Dumnezeu ne spune ca acesta datorie este a fiecarui om mantuit ci nu doar a preotului. Fiecare crestin, prin botez, are privilegiul de al lauda pe Cel Preainalt care ne-a chemat din intuneric la minunata sa lumina. Ori de cate ori impartasim Evanghelia, noi impartasim vestea iertarii pacatelor iar aceasta nu este o conversatie obisnuita ci reprezinta implinirea unor dorinte pioase a fiecaruia dintre noi. Cand vestim Evanghelia, noi impartasim oamenilor vestea iertarii pacatelor pentru ca despre acest lucru este vorba in Cuvantul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfant lucreaza credinta in inima acelor oameni care aud vestea Evangheliei.

Preotii si laicii, credinciosii neordinati in slujirea Bisericii, trebuie sa lucreze impreuna in implinirii acestui scop maret poruncit de insusi Dumnezeu. Scopul acestei misiuni este sa facem ucenici pentru Cristos din toate neamurile, toate etniile, toate limbile, practic din toata lumea. Acest lucru se poate face inclusiv in parohiile noastea acolo unde putem sa invitam pe oameni sa vina si sa asculte promisiunea Evangheliei. Mana in mana, preotii si credinciosii vestesc Evanghelia lui Cristos.

Intelegerea necesitatii misiunii de evanghelizare porneste de la dragostea noastra pentru "aproapele" nostru si din dorinta ca acestia sa afle mantuirea asemenea noua. Aceste dorinte trebuie sa caracterizeze pe fiecare crestin in parte. Atunci cand ne iubim "aproapele" este dorinta noastra de a acctiona in interesul acestuia indiferent depre cine este vorba. Dragostea lui Dumnezeu este turnata de catre Duhul Sfant in inima noastra pentru ca noi sa o putem impartasii cu toti apropiatii nostrii. Dumnezeu nu are nevoie de faptele noastre bune insa "aproapele" nostru are nevoie de acestea cu siguranta. Odata ce recunoastem cat de mare este mantuirea noastra proprie si cat de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru noi, nu putem sa nu dorim sa ii aducem si pe altii sa devina partasi ai acestei minunate binecuvantari. Si tot aceasta dragoste a lui Dumnezeu ne ajuta sa depasim toate barierele care ne stau in cale, in mod special cele care tin de noi insine.

Cum putem sa ducem vestea Evangheliei "aproapelui" nostru? Noi trebuie sa le explicam faptul ca datorita pacatelor noastre noi suntem despartiti etern de Dumnezeu si suntem obiecte ale revarsarii maniei sale impotriva pacatului. Dar Dumnezeu ne iubeste atat de mult incat El a trimis un Mantuitor in aceasta lume pentru a ne gasi si pentru a ne aduce inapoi la El.

In misiunea de evanghelizare, crestinu se loveste de una dintre cele mai des intalnite intrebari ale veacului acestuia: "este politicos sa caut sa imi impun propriile mele convingeri altor oameni? Nu sunt oamenii liberi sa isi formeze propriile lor convingeri?". Noi raspundem prin faptul ca a impartasii Evanghelia nu este nicidecum un lucru nepoliticos desi recunoastem faptul ca nu de putine ori modalitatea prin care facem acest lucru poate sa fie nepoliticoasa. Asadar, in vestirea Evangheliei noi trebuie sa evitam sa ne "impunem" punctul de vedere ci trebuie sa transmitem mesajul in mod pasnic si intr-un mod plin de iubire si respect. Noi respectam convingerile fiecarei persoane insa atunci cand vine vorba despre locul in care urmeaza ca omul sa isi petreaca vesnicia nu putem sa lasam lucrurile nespuse. A vesti Evanghelia nu reprezinta o "impunere a opiniilor mele" cu este defapt o impartasire a Cuvantului lui Dumnezeu care are puterea, prin Duhul Sfant, sa creeze credinta in inima omului care asculta iar prin acesta credinta, omul poate sa primeasca binecuvantarile lui Dumnezeu. De fapt, a duce veste mantuirii nu este o "impunere de opinie" ci este cel mai minunat cadou pe care il putem face "aproapelui" nostru.

Trebuie sa mai face cateva remarci in inceierea acestui articol. Martorul lui Cristos trebuie sa fie puternic in Cuvantul lui Dumnezeu si in Sfintele Sacramente. In acest fel suntem paziti de Dumnezeu si suntem in mod constant in contact cu iertarea pacatelor, cu puterea si cu pacea lui Dumenzeu. Doar asa vom ajunge capabili sa putem sa facem o lucrare cu adevarat buna. Rugaciunea este o alta arma cu care tebuie sa ne inzestram deoarece asa vom putea sa cunoastem oportunitatile pe care ni le ofera Dumnezeu si asa vom putea sa primi curajul si capacitatea de a vorbi oamenilor.

In incheiere doresc sa va mai retin cu un aspect important. Datoria de a evangheliza, de a duce vestea Evangheliei pretutindeni apartine credinciosului, iar cum credinciosul este parte a trupului lui Cristos, aceasta datorie se transmite inclusiv Bisericii lui Cristos. Biserica are datoria de a pune un mare accent pe vestirea Evangheliei nu doar in randul membrilor ei ci, in mod special, in afara ei pentru ca "oile pierdute" sa poata sa auda glasul Stapanului si sa vina in turma lui Cristos. Din pacate, in prezent, sunt foarte multe Biserici Crestine care au pierdut acesta insarcinare sfanta si refuza astfel sa implineasca voia si trimiterea expresa a lui Cristos de a face ucenici din toate neamurile. Sunt Biserici care nu au nici un fel de plan de misiune si nici nu practica o astfel de misiune, singurul lor efort fiind acela de a sluji unei comunitati restranse, o slujire care si ea lasa de dorit pentru ca de la anvoane nu se predica Cuvantul ci doar niste povesti mestesugite pentru a fi pe placul putinilor oameni care mai participa la slujbe. Exista Biserici crestine care traiesc un calm uimitor in ciuda faptului ca doar 5% dintre membrii le mai intra pe usi in zilele de slujba. Biserici care pierd an de an membrii iar intrarea de membrii in Biserica facandu-se doar pe cale "naturala" adica prin nasterea de copii de catre membrii existenti sau prin confirmarea unor oameni din familii care sunte membre ale Bisericii dar care au neglijat ani la rand sa devina membrii. Lumea crestina este din ce in ce mai plina de astfel de Biserici dezinteresate de ceea ce Cristos le porunceste. Neimplicandu-se in misiunea de evanghelizare, aceste Biserici nu doar ca se dovedesc neloiale Dumnezeului lor dar se si despart de Acesta prin acceia ca nu ii recunosc autoritatea asupra lor. O Biserica Crestina adevarata, o Biserica in care supunerea fata de voia lui Dumnezeu este un fapt real, o Biserica in care arde dorinta de al urma cu adevarat pe Dumnezeu este o Biserica in care misiunea este vie si ea ocupa o buna parte din timpul si eforturile Bisericii. Aceasta este unul dintre cele mai importante semne ale unei Biserici vii, a unei Biserici credinciase, a unei Biserici despre care se poate spune ca apartine lui Cristos.

             Un articol de Sorin H. Trifa

Comments