Diavolul și credința; Matei 15, 21-28

posted Mar 10, 2020, 6:54 AM by Sorin-Horia Trifa   [ updated Mar 10, 2020, 6:54 AM ]

Duminica Reminiscere, a doua Duminică din Post. Predica Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, suntem astăzi în cea de-a doua Duminică din Postul Mare, aflându-ne la doar cinci Duminici distanță de sărbătoarea Învierii Domnului Isus Cristos. Această Duminică poartă numele de ”Duminica Reminiscere”. Termenul acesta se traduce în limba română prin expresia ”adu-ți aminte așa cum găsim, de exemplu, în Psalmul 25 acolo unde citim astfel: ”adu-ți aminte, Doamne, de îndurarea şi bunătatea Ta; căci sunt veşnice!” Predica pentru această a doua Duminică din Postul Mare este fundamentat pe Matei 15, 21-28

21 Ieşind de acolo, Isus s-a retras în părţile Tírului şi Sidónului 22 şi, iată, o femeie canaaneană a ieşit din ţinuturile acelea şi a strigat: „Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui Davíd! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!”. 23 Dar el nu i-a răspuns niciun cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: „Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!”. 24 El, răspunzând, a zis: „Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israél”. 25 Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui şi a spus: „Doamne, ajută-mă!”. 26 El a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”. 27 Dar ea i-a spus: „[Da], Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!”. 28 Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: „O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!”. Şi, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată.

Dragii mei, Sfânta Scriptură ne învață faptul că Dumnezeu controlează absolut tot ceea ce este vizibil și invizibil în lumea aceasta. Cu toate acestea, tot Sfânta Scriptură ne învață faptul că umanitatea este în totalitatea ei înrobită de către Satana prin păcat și în păcat după cum ne spune Sfântul Apostol Ioan: ”lumea întreagă zace sub [puterea] Celui Rău” (1 Io.5,19). Singura cale de ieșire din această stare de pierzare este intervenția supranaturală a lui Dumnezeu. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește despre faptul că Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, l-a învins pe diavol în numele nostru și ne-a eliberat de sub puterea acestui prin faptul că ne-a iertat toate păcatele prin jertfa sa pe cruce și a născut în noi credință prin puterea Cuvântului Evanghelie. Această minunată învățătură a fost mărturisită de către strămoșii noștri luterani care, în Confesiunea Augustană afirmă astfel: Natura umană este înrobită și ținută captivă de către diavol, care o înșală cu păreri și greșeli nelegiuite și o incită la tot felul de păcate. Totuși, așa cum diavolul nu este înfrânt fără ajutorul lui Cristos, tot așa, prin propriile noastre puteri, nu ne putem elibera din această sclavie. Istoria lumii în sine arată cât de mare este puterea stăpânirii diavolului” și, mai apoi Confesiunea Augustană afirmă astfel: ”Experiența dovedește că ipocriții care încearcă să păstreze Legea prin forțele proprii nu pot realiza ceea ce și-au propus. Pentru că natura umană este prea slabă pentru a rezista diavolului prin propria forță. Diavolul îi ține captivi pe toți cei care nu au fost eliberați prin credință. Pentru al învinge pe diavol este nevoie de puterea lui Cristos”.

Dragii  mei, pericopa din această Duminică este exact despre acest lucru. Sfântul Apostol Matei ne spune faptul că Domnul Isus Cristos se afla în ținutul Tirului și al Sidonului. Este vorba despre o regiune geografică aflată în nord-vestul Palestinei, în zona de coastă a Mării Mediterane. Ținutul acesta era locuit în vremea Domnului Isus Cristos de către non-evrei sau, așa cum îi numim noi, de către păgâni. Pe când se afla în această regiune, Evanghelia de astăzi ne vorbește despre faptul că Domnul Isus Cristos a fost abordată de o femeie despre care Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că era păgână, de origine siro-feniciană” (Mc.7,26). Aflăm apoi faptul că fiică acestei femei suferea sub robia chinuitoare a diavolului, după cum reiese chiar din cuvintele ei: ”Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!” (Mt.15,22). Despre femeia aceasta, Sfântul Evanghelist Marcu ne oferă un detaliu foarte interesant și important: ”a auzit despre el şi, venind îndată, a căzut la picioarele lui” (Mc.7,25).

Modul în care această femeie păgână îi se adresează Domnului Isus Cristos trebuie să fi fost unul plăcut Domnului. Prin cuvintele ei, această femeie mărturisește în mod public faptul că cel căruia îi imploră ajutorul nu este un om pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu anumite puteri de vindecare ci este Mesia cel promis de către Dumnezeu prin Sfinții Profeți ai Vechiului Testament. Această femeie admite faptul că numai Dumnezeu are puterea de ai elibera fiica, iar prin cuvintele: ”Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui Davíd!” (Mt.15,22), femeia mărturisește faptul că acela căruia îi adresează este chiar Dumnezeu întrupat. Aceste cuvinte ale femeii sunt o adevărată mărturisire de credință creștină. Este, de asemenea, important să reținem faptul că acesta femeie a venit la Domnul Isus pentru că ea auzise ceea ce el făcea. Femeia acesta știa că în urma activității lui Isus Cristos „orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună!” (Mt.11,4-5). Toate aceste lucruri pe care le-a auzit despre Isus, au născut în ea convingerea că la Domnul Isus Cristos avea să găsească eliberarea pentru fiica sa pentru că el, Fiul lui Dumnezeu, are toată puterea necesară pentru a face această minune imposibilă oricărei ființe umane.

Ori de câte ori privim la această pericopă, este cu neputință însă să nu remarcăm modul cu totul neașteptat în care Domnul Isus Cristos reacționează la cuvintele acestei femei. Atitudinea Mântuitorului este într-un contrast evident cu modul în care acesta s-a comportat în alte situații similare. De exemplu, în cazul celor zece leproși, Domnul a răspuns cu vindecare. La fel și în cazul orbului Bartimeu, din apropierea cetății Ierihonului, care țipa după Domnul Isus Cristos aproape cu aceleași cuvinte ca și această femeie, anume: „Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!” (Lc.18,39). Trebuie să admitem faptul că modul în care Domnul Isus Cristos alege să ignore o astfel de mărturisire a credinței este unul care ne pune într-o stare de profundă confuzie. Asemenea altor suferinzi, femeia aceasta care vine la Domnul Isus Cristos pentru a cere ajutor, face o mărturisire de credință minunată însă, spre deosebire de alte cazuri, ea se izbește de un Cristos indiferent, care nu îi acordă nici măcar un minim de atenție. Sfântul Evanghelist Marcu ne oferă acest detaliu nefericit spunându-ne: ”el nu i-a răspuns niciun cuvânt” (Mc.15,23). Mai mult, citim faptul că ucenicii Domnului au fost puși într-o situație stânjenitoare la rândul lor, probabil nici ei nefiind obișnuiți cu o astfel de atitudine din partea lui Cristos. Indignați, probabil, de modul în care Domnul Isus Cristos o evită pe această femeie și de spectacolul nefericit în care părea că a degenerat această întâlnire, ucenicii au început la rândul lor să insiste pentru ca Domnul să îi răspundă acestei femei nefericite, după cum citim:”trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!” (Mt.15,23). La insistența ucenicilor, Domnul Isus Cristos alege să spună primele sale cuvinte în contextul pericopei de astăzi. Totuși, Domnul continuă să o ignore pe femeie, iar cuvintele sale sunt adresate ucenicilor săi: ”Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israél” (Mt.15,24).

Dragii mei, evenimentele descrise în această pericopă ne sunt pe deplin cunoscute și nu vreau să le reiau. Ași vrea mai degrabă să privim la detaliile textului pentru că realitatea este una diferită față de concluzia pe care emoțiile noastre ne-o induce atunci când parcurgem această pericopă. Realitatea este că Domnul Isus Cristos nu o ignoră pe această femeie, așa cum am fi - pe drept - dispuși să credem. El nu o refuză pe această femeie disperată prin gesturile sale de ignoranță ci, mai de grabă, Domnul o poartă printr-o experiență specială cu scopul de o face să aibă cu adevărat încredere în promisiunile lui Dumnezeu.

Răspunsul Domnului ”Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israél” (Mt.15,24) respectiv: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei” (Mt.15,26). este menit să confrunte credința cu rațiunea. Luate în felul acesta, cuvintele acestea îi transmiteau femeii faptul că Domnul Isus Cristos nu a fost trimis de către Dumnezeu ca să îi aducă ei alinare pentru că ea era din afara poporului lui Israel. Cu alte cuvinte, femeia acesta nu făcea parte dintre ”copii” sau dintre ”cei aleși” ci dintre ”căței” și, ca atare, nu avea să se bucure de harul lui Dumnezeu.

În pericopa noastră, Domnul Isus Cristos o educă pe această femeie pentru a naște în ea o credință adevărată, bazată pe adevăratele promisiuni ale lui Dumnezeu, ci nu una superficială, bazată pe tradițiile omenești. Domnul Isus Cristos o pune pe această femeie într-o situație cu totul specială nu pentru a o umili ci pentru a o face să se prindă cu adevărat de Dumnezeu prin credință. De aceea, Domnul o pune față în față cu o idee care se predica foarte mult în rândul poporului evreu. Cuvintele acestea ale lui Cristos nu citează Scriptura ci ele reprezintă o expunerea unei credințe populare a vremii respective cum că Mesia nu va da atenție non-evreilor ci va fi un privilegiu exclusiv al poporului Israel. În acest context, scopul lui Isus era acela de a o face pe această femeie să se agațe de adevărul lui Dumnezeu ci nu de învățăturile tradiției, fie ele si evreiești.

Este foarte adevărat că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat ca fiu al poporului evreu, este adevărat că misiunea sa s-a desfășurat în sânul poporului evreu, dar Scriptura nu a limitat niciodată pe Mesia numai la evrei. În fapt, evrei fost aceia care au predicat o astfel de limitare ci nu Scriptura. Iată ceea ce spune Sfântul Profet Isaia: ”vei chema un neam pe care nu-l cunoşteai şi un neam care nu te cunoştea va alerga spre tine de dragul Domnului Dumnezeului tău, al Sfântului lui Israél, care te-a glorificat” (Is.55,5). Același lucru îl spune și Sfântul Apostol Paul în debutul Epistolei sale către Romani unde afirmă astfel: ”eu nu mă ruşinez de Evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului” (Rom.1,16). Astfel, vestea izbăvirii de păcat, de moarte și de diavol nu este numai pentru evreii ci, în egală măsură, ea este si pentru neamuri, reprezentate de către Sfântul Apostol Paul prin expresia ”greci”.

Dragii mei, permiteți-mi să zăbovesc un pic asupra acestui aspect și să vă spun ceva ce v-ar putea surprinde. Dar este un lucru extrem de important pentru zilele în care trăim. Pe lângă cei care predică învățături superstițioase, fundamentate exclusiv pe tradiții umane ci nicidecum pe Scriptură, în prezent observăm numeroși predicatori ai Bisericilor Protestante Radicale care în prezentarea credinței lor aduc o adevărată avalanșe de versete biblice care să o susțină. Dar învățătura predicată de acești ”profeți falși” este în contrast cu ceea ce Biserica noastră învață sprijinindu-se, de asemenea, pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ce putem să spunem atunci? Oare Cuvântul lui Dumnezeu se contrazice de vreme ce Biserica noastră și ”profeții falși” învață lucruri diferite deși afirmăm împreună că ne bazăm învățătura pe Scriptură? Haideți să vă explic situația. A înșirui verset după verset nu înseamnă a cita Sfânta Scriptură cu adevărat. Aduceți-vă aminte de textul Scripturii din Duminica trecută în care ni s-a vorbit despre evenimentul ispitirii Domnului în pustiu de către diavol. Satana îl ispitește pe Cristos folosind citate din Scriptură ci nu cuvinte inventate de el sau venite din tradiția umană. Așa dar, îl descoperim pe diavol citând fără teamă din Scriptură! Da, ați auzit bine! Doar că, asemenea acestor ”profeți falși”, diavolul rupe aceste versete de contextul lor direct și le expune într-o înțelegere diferită de cel pe care Dumnezeu l-a intenționat. O astfel de modalitate de utilizare a Scripturii este una superstițioasă deoarece acești ”profeți falși” nu folosesc Scriptura pentru a preda ceea ce Dumnezeu ne învață ci pentru a încerca să susțină cu Scriptura niște învățături ale tradiției umane care sunt rătăcite de la adevărul lui Dumnezeu.

Femeia din pericopa noastră nu se lasă intimidată de necredință și nu lasă rațiunea să îi înece credința. De aceea ea insistă în ai cere ajutor celui despre care credea cu tărie că este acela care ”va mântui poporul său de păcatele sale” (Mt.1,2) și despre care Cuvântul lui Dumnezeu spune: [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Io.3,16).

Cuvintele acestea mai au darul să o și smerească pe această femeie făcând-o să înțeleagă că ea nu are dreptul la mila lui Dumnezeu ci că o astfel de intervenție supranaturală nu va fi decât prin harul lui Dumnezeu. Este interesant faptul că această femeie nu protestează absolut nici o secundă la cuvintele lui Cristos ci ceea ce ea face este doar să îi reamintească Mântuitorului promisiunile lui Dumnezeu. Ea recunoaște că nu merită harul lui Dumnezeu pentru că nu este nici din poporul evrei și este și un câine păcătos, dar ea vrea acest har și se mulțumește și cu: ”firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!” (Mt.15,27). Ea îi aduce astfel aminte Domnului despre cuvintele care spun: ”Ochii tuturor sunt [îndreptaţi] spre tine în aşteptare, tu le dai hrană la vreme potrivită. Tu deschizi mâinile tale şi saturi cu dărnicie orice vietate” (Ps.145,15-16).

Dragii mei, credința acestei femei a fost cernută de impuritățile tradițiilor non-biblice, iar această credință curată este lăudată de către Dumnezeu prin cuvintele: „O, femeie, mare este credinţa ta!” (Mt.15,28).

Dragii mei, această pericopă ne vorbește despre faptul că diavolul ține lumea în robia sa și doar intervenția supranaturală a lui Dumnezeu ne poate elibera. Această intervenție supranaturală este cea care naște în noi o credință adevărată, curată, fundamentată exclusiv pe Cuvântul lui Dumnezeu cu nu pe învățături umane, oricât de interesante ar fi acestea.

AMIN!