Eu sunt oaia cea pierdută, Luca 15,1-10

posted Jul 10, 2019, 5:30 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Jul 10, 2019, 5:31 AM ]

A treia Duminică după Sfânta Treime, predică Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Dragii mei, în mila lui Dumnezeu suntem astăzi în cea de-a treia Duminică după Sfânta Treime, o duminică aparținând celui mai lung sezon al anului Bisericesc, sezonul Sfintei Treimi. Predica din această Duminică are ca fundament textul din Luca 15, 1-10.

Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de el ca să-l asculte. 2 Fariseii şi cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. 3 Atunci le-a spus această parabolă: 4„Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi umblă după cea pierdută până când o găseşte? 5 Iar când o găseşte, o pune pe umerii săi bucurându-se 6 şi, venind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!». 7 Vă spun că, tot aşa, va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire”

Dragii mei, capitolul 15 din Luca, și în mod special aceste prime zece versete, conțin una dintre cele mai minunate relatări cu privire la cine este Domnul Isus Cristos și care este lucrarea sa. Domnul nostru Isus Cristos este ”păstorul cel bun” (Ioan 10,11) care a venit în această lume să își elibereze oile de sub condamnarea eternă și să le protejeze împotriva diavolului. Domnul Isus Cristos a predicat acest adevăr minunat în prezența oamenilor păcătoși care veneau să îl asculte. Din păcate însă, atunci când fariseii au observat modul în care Domnul nostru Isus Cristos se apropie de păcătoși, au început să îl critice considerând că această apropiere de păcătoși reprezintă o formă de nepăsare cu privire la legile care reglementau viața spirituală a poporului Israel. Pentru farisei ideea era că un om cu adevărat pios nu se poate asocia cu cei fără nici o urmă de pietate ci doar cu oameni care acordă atenție specială vieții spirituale. Împotriva acestor acuzatori, Domnul Isus Cristos se apără într-un mod cu totul minunat, dovedindu-le că acțiunile sale nu sunt cu nimic diferite față de modul natural în care un om acționează în situații similare din viața lui.

Întrebarea importantă care se ridică aici este: cum trebuie să ne apropiem de un păcătos și cum trebuie să îl tratăm? Dragii mei, în pericopa noastră avem de-a face cu două grupuri care au pretenția că cunosc Cuvântul lui Dumnezeu dar care se apropie de această întrebare în mod diferit și îi dau un răspuns diferit. O primă grupare este cea a fariseilor și a celor aflați sub influența lor. Acești oameni nu cunoscu Cuvântul lui Dumnezeu cu adevărat deoarece cunoașterea lor se rezumă exclusiv la Legea lui Moise. Vedeți, Legea lui Moise spune faptul că Dumnezeu este bun și iubitor cu toți aceia care trăiesc o viață pioasă și împlinesc tot ceea ce Legea aceasta afirmă. Pe de altă parte însă, Legea lui Moise spune că Dumnezeu își revarsă mânia sa și pedepsește pe toți aceia care nu împlinesc voia lui Dumnezeu expusă în Lege. Potrivit cu aceste afirmații, fariseii au tras o concluzie a Legii, anume că un om care ascultă de Legea lui Dumnezeu nu trebuie să se raporteze la un om care nu ascultă de Legea lui Dumnezeu altfel decât o face Dumnezeu însuși. Un om pios și supus Legii lui Dumnezeu nu trebuie să accepte nici un fel de legătură cu un om care batjocorește Legea lui Dumnezeu prin faptele sale.

Dragii mei, mai este un lucru care îl face pe om să acționeze în acest mod. Acest lucru este rațiunea noastră. Rațiunea este cea care ne spune faptul că toți aceia care nu respectă regulile își bine merită pedeapsa. Acest lucru ne face să ne ascundem rușinați ori de către ori comitem o faptă împotriva legii. Vedeți, este natura păcatului aceea de a înfricoșa conștiința umană cu privire la pedeapsa care urmează unui păcat. Pe de altă parte, atunci când un om este convins nu a făcut nimic rău, omul respectiv se simte în siguranță deoarece se simte sigur cu privire la nevinovăția lui. Dacă lucru acesta nu se întâmplă însă, omului nu îi rămâne nimic alt ceva decât să se teamă și să dispere. Dragii mei, pe scurt, cam acesta era fundamentul pentru modul în care fariseii interacționau cu păcătoșii. Concluzia lor era că trebuia evitată orice fel de asociere cu astfel de oameni și nu trebuia să li se acorde nici un fel de favor atât timp cât, conform Legii, însuși Dumnezeu nu le este favorabil ci îi respinge. Legea ne spune că Dumnezeu iubește doar pe acei oameni care nu duc după iei astfel de păcate.

Iubiții mei, dacă o astfel de concluzie trasă de către liderii spirituali ai poporului lui Israel pe baza Legii lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu este favorabil numai cu cei care împlinesc Lege și este mâniat pe cei care nu o fac, care este situația noastră, a tuturor celor prezenți în această Duminică în casa lui Dumnezeu? Să nu uităm că în Cuvântul lui Dumnezeu, prin gura Sfântului Apostol Paul, Dumnezeu ne spune astfel:”nu este drept nici măcar unul. Nu este nimeni înţelept, nu este nimeni care să-l caute pe Dumnezeu. Toţi au rătăcit, împreună s-au pervertit. Nu este nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul” (Rom.3,10-12) pentru ca doar câteva versete mai încolo să ne spună astfel: ”de fapt, toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Rom.3,23). Pe baza mărturiei Scripturii, privind la Legea lui Dumnezeu, este imposibil pentru noi să tragem o altă concluzie decât cea la care însuși Sfântul Apostol Paul a ajuns, anume: ”știu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun” (Rom.7,18). Legând aceste afirmații ale Sfintei Scripturi cu concluziile fariseilor rezultă foarte clar faptul că nici un om nu poate să se poziționeze în afara mâniei lui Dumnezeu și toți oamenii vor suporta pedeapsa pentru faptele lor. Însuși fariseii și toți aceia care, asemenea lor, au o părere bună despre viața lor, au motive serioase să reevalueze situația în care se află deoarece ei înșiși sunt obiectul afirmațiilor Sfântului Apostol Paul.

Dragii mei, pericopa noastră ne vorbește despre o concluzie cu totul diferită pe care Domnul Isus Cristos o trage cu privire la aceeași temă. El nu are o viziune identică cu cea a fariseilor ci diametral opusă. Domnul Isus Cristos ne spune că Dumnezeu nu este nici pe departe un inamic al celor păcătoși după cum el însuși spune: ”nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău” (Ezechiel 33,11). Parabolele din pericopa noastră ne spun faptul că Dumnezeu nu a venit în această lume să piardă ceea ce era păcătos ci, din contră, să găsească oaia pierdută sau moneda pierdută. Domnul Isus Cristos spune astfel: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (Ioan 3,16-17). Dragii mei, este cât se poate de clar faptul că această predicare a Domnului Isus Cristos este radical diferită față de ceea ce fariseii predicau pe baza Legii lui Moise. O astfel de învățătură diferită de Legea lui Moise nu își are originea în rațiunea noastră sau în inima noastră ci ne este adusă de Fiului lui Dumnezeu care a venit la noi din ceruri. Nu este o învățătură cu origine omenească. Mai mult, o astfel de învățătură care ne spune că Dumnezeu nu vrea să își reverse mânia asupra celui păcătos ci dorește să îl îmbrățișeze cu harul său este o învățătură total necunoscută omului pe cale naturală. Am spus deja faptul că păcatul are întotdeauna ca efect să ne facă să ne temem de Dumnezeu și să îl vedem pe Dumnezeu ca un judecător al nostru și ca pe un inamic. De aceea, mintea umană nu poate să îl vadă pe Dumnezeu altfel decât în prezintă Legea lui Moise care spune: ”blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească!” (Deut.27,26). Domnul Isus Cristos predă o altă învățătură, o învățătură total antagonistă, anume că Dumnezeu îi îmbrățișează cu har pe toți aceia care sunt sub blestemul Legii. Mai mult, Domnul Isus Cristos spune în pericopa noastră: ”va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire” (Luca 15,7)

Dragii mei, noi trebuie să ascultăm și să credem acest mesaj al Evangheliei lui Isus Cristos care este predicat în Sfânta sa Biserică în mod special deoarece rațiunea noastră este înrobită păcatului și ea nu ne poartă decât la concluzia pe care o trage Legea lui Moise. Dacă vrem confort pentru conștiința noastră nu trebuie decât să ne lăsăm purtați prin credință de mesajul Evangheliei. De aceea, rațiunea noastră trebuie să fie supusă și cucerită de Evanghelia lui Cristos ci nu să se transforme într-un judecător al acesteia deoarece, dacă acest lucru nefericit se va întâmpla, atunci Legea lui Moise va ajunge ca ea să ne cucerească și să stăpânească peste noi, lucru care va atrage asupra noastră toate consecințele despre care deja am discutat. De aceea, împotriva oricăror împotriviri din partea rațiunii noastre, noi trebuie să credem mesajul Evangheliei lui Cristos, să admitem că suntem păcătoși și să primim mesajul de har al lui Dumnezeu care ne este adus nouă prin Cristos. Trebuie să admitem faptul că oaia pierdută despre care ne vorbește pericopa noastră suntem chiar noi, sunt chiar eu. Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, s-a întrupat din Fecioara Maria, a luat asupra sa natura noastră cu toate limitările ei, a trăit ascultând și împlinind Legea lui Dumnezeu fiind astfel singurul om fără păcat. Trebuie să credem că el, deși fără nici un păcat, s-a făcut pe sine păcat pentru ca noi să fim făcuți neprihăniți prin moartea sa după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2 Cor.5,21). De asemenea, noi trebuie să credem că Dumnezeu însuși este cel care ne caută prin harul său pentru a ne salva din păcat, de sub robia diavolului și a morții după cum ne spune pericopa din Evanghelia acestei Duminici.

Dumnezeu niciodată nu va respinge un păcătos care se pocăiește ci mereu îl va mângâia cu harul său în Cristos. În Evanghelia lui Ioan citim faptul că Dumnezeu nu este inamicul lumii ci salvatorul ei care l-a dat pe unicul său Fiu pentru ca, prin jertfa lui, omenirea să nu mai dispere sub robia păcatului ci să fie mântuită. Dragii mei, nu trebuie să avem nici un fel de îndoială că această jertfă a adus un har care este bogat și îndeajuns pentru întreaga omenire, pentru toți oamenii căci Scriptura nu ne spune că jertfa lui Cristos a fost adusă doar pentru anumiți oameni ci ne spune că ea este îndestulătoare pentru toți. Sfântul Apostol Paul îi scrie mult iubitului său ucenic Timotei faptul că Dumnezeu ”vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1Tim.2,4).

Dragii mei, la acest moment al predicii vreau să fac o afirmație care, chiar daca vi se va părea ciudată, ea este o concluzie trasă pe baza Evangheliei lui Cristos. Această concluzie este următoarea: Dumnezeu și-a găsit plăcerea mai mult în moartea Fiului Său, Domnul nostru Isus Cristos, decât în moartea omului păcătos! De fapt, aceasta este concluzia pe care ne-o trasează și Evanghelia din această Duminică. De aceea, Dumnezeu îi caută pe păcătoși el însuși și face tot ce este posibil pentru ca ei să fie salvați din robia păcatului, din robia diavolului și din moarte. Evanghelia din această Duminică ne spune faptul că pentru Dumnezeu pierderea unui singur păcătos este un lucru foarte greu, la fel de greu ca pierderea tuturora, de aceea, în pilda oi pierdute, Domul Isus Cristos spune: ”care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi umblă după cea pierdută până când o găseşte? Iar când o găseşte, o pune pe umerii săi bucurându-se şi, venind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!” (Luca 15,4-6). Dumnezeu nu stă impasibil atunci când păcătoșii se pierd în păcatele lor ci el însuși acționează pentru al găsi pe acest păcătos și pentru al salva. Prin jertfa Domnului Isus Cristos, Dumnezeu a plătit un preț mult prea mare pentru a lăsa păcătosul să fie zdrobit de păcatele sale. De aceea el nu stă liniștit atunci când un păcătos rătăcește în păcat ci personal îl caută, îl salvează și îl readuce la turma sa.

Dragii mei, studiind pilda aceasta, nu trebuie să tragem concluzia că păstorului nu i-a păsat de cele nouă zeci și nouă de oi lăsate acasă. Nu înseamnă că ele nu erau iubite. Atunci când într-o familie cu mai mulți copii unul dintre ei se îmbolnăvește, atenția mamei este captată de acest copil suferind. Dar în nici un caz nu putem să spunem că mama nu îi mai iubește pe ceilalți copii. Ea îi iubește la fel de mult dar cel suferind are nevoie de mai multă atenție și mai multe îmbrățișări.

Dragii mei, pericopa din această Duminică este un confort enorm pentru fiecare dintre noi, cei care credem în Cristos. De ce? Pentru ca viața noastră de credință de desfășoară în acest trup de moarte. Iar acest fapt ne menține în lumea aceasta păcătoasă cu toate influențele ei nefaste, cu amăgirile ei și cu suferințele ei. Despre acest trup de carne, trup supus păcatului, Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”eu sunt din carne, vândut sclav păcatului. Căci ştiu ce fac: nu săvârşesc ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc [...] Acum însă nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a împlini binele, nu.  Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau” (Rom.7,14-19). Nimic nu poate să fie mai confortabil pentru fiecare dintre noi în lumea aceasta de cum este mesajul Evangheliei lui Cristos. Tocmai pentru că fiecare dintre noi suntem păcătoși și știm asta. Dacă ne-am baza doar pe noi, viața noastră ar fi un etern chin deoarece mereu ne-am identifica cu oaia pierdută care nu are puterea să se întoarcă singură la turmă. Doar Isus Cristos este cel care poate aduce oaia pierdută înapoi la turmă. De aceea, Evanghelia lui Cristos este confortul nostru. Isus Cristos este cel care ne spune: ”Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine aşa cum mă cunoaşte Tatăl şi eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viaţa pentru oi” (Ioan 10,14-15). Cristos spune că el este păstorul nostru iar el face orice ca să ne salveze din păcatul nostru, chiar și să își dea viața pentru noi. Noi știm că păcatele noastre nu mai sunt o barieră între noi și Dumnezeu. În Botezul nostru noi am devenit parte a turmei lui Cristos, o turmă pentru care Cristos însuși se dă pe sine, cu trupul și cu sângele său, în Sfânta Euharistie pentru a le șterge păcatele. În turma lui Cristos noi suntem în harul lui Dumnezeu și în afara condamnării Legii după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”acum deci nu este nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, căci legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, [a fost posibil la Dumnezeu]: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât priveşte păcatul, a condamnat păcatul în trup” (Rom.8,1-3).

Isus Cristos este păstorul cel bun și, prin gura Sfântului Apostol Paul, Dumnezeu ne dă următoarea asigurare care trebuie să devină fundamentul credinței noastre: ”dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! Cine îi va condamna? Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a şi înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi.  Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau persecuţia sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia? […] Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom.8, 31-39)

 AMIN