Ganduri despre alegere si predestinare

posted Sep 10, 2015, 3:32 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 10, 2015, 3:33 AM by Sorin-Horia Trifa ]
Teologia evanghelica lutherana este una foarte vasta, poate una dintre cele mai vaste din intreaga gandire crestina si cu siguranta cea mai complexa din lumea protestanta. Exista insa anumite capitole ale acestei gandiri teologice lutherane care sunt prea putin, uneori aproape deloc, dezbatute teologic si cu atat mai putin predicate in Bisericile Evanghelice Lutherane. Una dintre aceste doctrine o reprezinta doctrina alegerii. Predicile si articolele teologice lutherane pe aceasta tema sunt foarte rare cu toate de doctrina alegerii reprezinta si a reprezentat o doctrina importanta pentru Reforma Lutherane si pentru Martin Luther. Aceasta doctrina a alegerii este una care a produs si produce dezbinare in lumea crestina, in mod special in randul acelor crestinii care se declara ca avand radacini in Reforma Protestanta din Secolul al XVI-lea. Cu toate acesta, pentru Biserica Evanghelica Lutherana doctrina alegerii este si ramane una foarte importanta deoarece ea face parte din marele “corpus” doctrinar al Bisericii lui Cristos, doctrine care nu pot sa fie sub nici o forma considerate neimportante pentru credinta confesionala.

In prezent, in lumea protestanta, asa cum spuneam, nu exita un consens pentru ca Bisericile sustin puncte de vedere opuse cu privire la doctrina despre alegere. O foarte mare parte dintre crestini considera ca Dumnezeu este un factor major in mantuirea dar si in condamnarea oamenilor. Din aceasta categorie fac parte Bisericile Romano-Catolice, Bisericile Ortodoxe Rasaritene, o foarte mare parte dintre Bisericile Baptiste, Bisericile Penticostale, Bisericile Adventiste si toate derivatiile acestora. In cazul acestor Biserici, sumarizat, pozitia teologica este una sinergica, cu alte cuvinte Dumnezeu si omul colaboreaza intr-o oarecare masura pentru mantuire. O parte mai putin insemnata a crestinilor considera ca Dumnezeu este factorul decisiv al mantuirii si al condamnarii oamenilor. Printre acestea se regasesc Bisericile Evanghelice Lutherane, Bisericile Reformate (Calvine), Bisericile Presbiteriene si asa-numitele Biserici Baptiste Reformate. In cazul acestor Biserici, sumarizat, pozitia teologica este una monergica, cu alte cuvinte mantuirea este lucrarea unilaterala a lui Dumnezeu fara nici un fel de colaborare din partea omului. Biserica Evanghelica Lutherana impartaseste pozitia monergica a Reformei Protestante din Secolul al XVI-lea si considera ca mantuirea este opera lui Dumnezeu de la inceput si pana la final. Salvarea omului ii apartine in totalitate lui Dumnezeu in timp ce omul este vinovat pentru propriai condamnare.

Invatatura despre alegere si implicit cea despre predestinare a solicitat ratiunea umana si, nu de putine ori, s-a ajuns la diverse concepte filozofice care cauta sa explice aceste doctrine importante pentru Biserica lui Cristos. Evanghelicii lutherani pornesc de la afirmatia Sfintelor Scripturi conform careia omul este mort din punct de vedere spiritual, sau, asa cum a devenit la moda in lumea teologica, afirma ca omul este total depravat din punct de vedere spiritual. Cu alte cuvinte, omul nu are intentia si nici putinta de a satisface cerintele lui Dumnezeu. Natural, omul este in dusmanie cu Creatorul sau si nu este interesat de nici un fel de reconciliere cu atat mai putin sa fie capabil sa faca ceva intr-un astfel de demers. Doctrina aceasta a mortii in pacat este extrem de importanta deoarece ea intareste extrem de mult doctrina despre “sola gratia” din gandirea evanghelica lutherana. Doctrinele despre depravarea totala a omului si “sola gratia” sunt intr-un echilibru perfect iar orice afectare a acestui echilibru dogmatic poate sa duca fie la fatalism fie la sinergism. Pe de alta parte, desi doctrina aceasta a coruptiei umane ar trebui sa fie una acceptata cu placere de catre crestini deoarece il glorifica pe Dumnezeu, din pacate, acesta doctrina este foarte greu de digerat de catre cei mai multi deoarece ea il umileste pe om, lucru intolerabil pentru cei mai multi oameni.

Doctrina lutherana a alegerii, asa cum este ea expusa in confesiunile de credinta din Secolul al XVI-ea, afirma urmatoarele lucruri. Omul este complet decazut si atat de pervers din punct de vedere spiritual incat, in sine insusi, nu doreste si nici nu poate sa il caute pe Dumnezeu si sa implineasca voia Acestuia. Cu alte cuvine, omul, prin propriai putere nu poate sa faca nici o alegere si nu poate sa ia nici o decizie in vederea obtinerii vietii vesnice. Omul este pacatos si placerea lui unica este in a pacatui. Noi nu afirmam ca oamenii se afla pe fundul mocirlei pacatului. Nicidecum. Sunt oameni care in aparenta par ca ar contrazice aceasta doctrina. Sunt oameni care au un simt al dreptatii, al frumosului, al educatiei sau al caritatii foarte dezvoltat. Cu toate acestea, nici macar acesti oameni nu fac aceste lucruri din iubire pentru Dumnezeu ci, de cele mai multe ori, o fac din diverse ambitii omenesti. Evanghelicii Lutherani afirma ca doar interventia speciala a lui Dumnezeu, sau actul harului, poate salva omenirea moarta in pacat. Acest act divin al harului are la baza, din punct de vedere al lui Dumnezeu, o alegere deliberata venita din eternitate. Prin urmare, adunci cand noi, evanghelicii lutherani, predicam harul mantuitor, in mod automat pedicam doctrina despre alegerii si despre doctrina predestinarii.

Asemenea altor doctrine ale Reformei Protestante din Secolul al XVI-lea, doctrina alegerii si doctrina predestinarii sunt cuprinse in Sfanta Scriptura, revelatia speciala prin care Dumnezeu se face cunoscut omului. Biserica lui Cristos trebuie, in consecinta, sa fie atenta atunci cand abordeaza aceaste doctrine pentru a le feri de influenta ratiunii umane ci sa le pastreze strict in limita Sfintelor Scripturi. Nu putini sunt teologii lutherani care afirma ca doctrina despre alegere trebuie sa fie predicata in mod special celor care sunt deja credinciosi ci nu celor care il resping pe Cristos. Acest lucru este cat se poate de corect deoarece imediat dupa ce un om devine credincios, prin Duhul Sfant el devine constient si de anumite repere din viata lui. Omul devenit credincios realizeaza acele situatii in care, in ciuda unei rezintente puternice fata de lucrarea Duhului Sfant, isi da seama ca numai prin har a fost salvat, fara nici un fel de colaborare din partea lui. Din acest motiv, omul nu poate sa spuna ca el l-a ales pe Dumnezeu prin propria lui decizie ci decizia alegerii i-a apartinut lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel intareste aceasta afirmatie atunci cand spune: “nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt” (1 Corinteni 12:3). Marele reformator german, Martin Luther este in consens cu Sfantul Apostol Pavel atunci cand spune: „cred ca nu pot ca prin propria mea ratiune sau putere sa cred in Isus Cristos, Domnul meu, sau sa vin la El; ci Duhul Sfant m-a chemat prin Evanghelie, m-a luminat cu darurile Sale, m-a sfintit si m-a pastrat in credinta adevarata” (Micul Catehism). Toata viata unui crestin este pe deplin dependenta de harul lui Dumnezeu si de revelatia Acestuia in Sfanta Scriptura. Dumnezeu este singurul responsabil de trezirea noastra din moartea spirituala, o trezire la care noi nu am contribuit cu nimic. Cum Dumnezeu a decis inca din vesnici ca pacatosii sa fie mantuiti in si prin Isus Cristos, la fel si doctrina alegerii este cu un pas inaintea existentei noastrea, ea venind din aceeasi vesnicie cu doctrina mantuirii in Cristos. Orice alta conceptie nu face alt ceva decat sa diminueze rolul harului lui Dumnezeu si astfel sa stirbeasca gloria lui Dumnezeu si puterea crucii lui Cristos. Chiar si un pic daca omul ar putea, din proprie initiativa, sa colaboreze cu Dumnezeu inainte ca Acesta sa ii ofere gratuit, prin har, credinta, ar insemna ca harul nu este nicidecum esential pentru mantuire. Numai dupa ce Dumnezeu il trezeste pe omul pacatos din moartea sa spirituala, prin lucrarea Duhului Sfant, omul, acum un credincios in Cristos, poate implini voia lui Dumnezeu.

 
Pentru un cercetator al Reformei Protestante din Secolul al XVI-lea nu este deloc dificil sa inteleaga cum a ajuns reformatorul Martin Luther sa promoveze doctrina alegerii. Aceasta doctrina s-a dezvoltat pe masura ce Martin Luther intelegea din ce in ce mai bine doctrina harului. Martin Luther vedea lucrarea harului ca incepand inca de la alegerea acestuia inca din vesnicii si terminand cu invierea credinciosului pentru viata vesnica. Martin Luther considera faptul ca si cea mai mica si neinsemnata contributie pe care omul ar fi putut sa o aduca in favoarea mantuirii sale, chiar si doar la nivelul vointei, ar insemna o recidiva periculoasa a semi-pelagianismului romano-catolic. Eroarea aceasta a fost facuta, din nefericire, de catre Philipp Melanchton care, dupa moartea lui Martin Luther, din dorinta de a ameliora prapastia dintre Biserica Evanghelica Lutherana si cea Romano-Catolica a imbratisat gandirea sinergista a semi-pelagienilor. Marea majoritate a evanghelicilor lutherani au respins si deplans pozitia lui Philipp Melanchton si s-au delimitat de aceasta.

Formula Concordului, atat in varianta sumarizata cat si in cea solida, vorbeste foarte clar despre pozitia teologica lutherana confesionala cu privire la alegere. Vocilor care sustin ca in confesionalismul lutheran se vorbeste mult prea putin despre doctrina alegerii, noi le raspundem ca trebuie tinut cont de faptul ca la acel moment, chiar daca Philipp Melanchton alunecase inspre sinergism iar Jean Calvin isi formulase deja teologia despre dubla predestinare, pentru lutherani, doctrina alegeri nu era caracterizata de o controversa speciala. Deasemena, pentru lutherani, doctrina alegerii este strans legata de alte doctrine importante precum doctrina justificarii prin credinta, doctina Sfintelor Sacramente si doctrina pacatului. Teologia evanghelica lutherana confesionala afirma faptul ca cei rascumparati sunt alesi printr-o decizie speciala a lui Dumnezeu iar aceasta alegere este relevata in Sfanta Scriptura si devine operativa in viata omului in urma predicarii Cuvantului si in urma administrarii Sfintelor Sacramente. Evanghelicii lutherani nu insista sa gaseasca explicatii elaborate pentru aceste afirmatii sustinand ca este gresit sa cautam sa patrundem in taina nerevelata a lui Dumnezeu. Toti aceia care au facut obiectul acestei alegeri nu au efectuat absolut nimic meritoriu care sa justifice aceasta alegere ci Dumnezeu i-a ales realmente in har, din proprie placere. Deasemenea, Biserica Evanghelica Lutherana, spre deosebire de Bisericile Protestante care au aderat la teologia lui Jean Calvin, respinge ideea ca Dumnezeu i-ar iubi doar pe cei alesi iar cei care nu au fost alesi nu au parte de aceasta iubire.

Doctrina alegerii, daca se doreste o intelegere sanatoasa a acesteia, nu trebuie sub nici o forma sa fie separata de doctrina justificarii. Mantuirea nu trebuie inteleasa ca fiind o decizie capricioasa a lui Dumnezeu care doreste doar ca oamenii sa fie actori intr-un spectacol ceresc. Din contra, doctrina alegerii trimite catre un Dumnezeu glorios care mai degraba a ales sa mantuiasca pe pacatorus disperat si sa il mangaie in si prin Isus Cristos. Mai mult, mantuirea este in siguranta pentru ca ea nu depinde de om ci exclusiv de alegerea vesnica a lui Dumnezeu. Practic, mantuirea depinde exclusiv de Dumnezeu.

Articolul XI din Formula Concordului detaliaza doctrina alegerii folosindu-se de Sfanta Scriptura pentru a face aceasta doctrina cat mai usor de inteles. Unul dintre pasajele cele mai clare este acela care Sfantul Apostol Pavel afirma ca: “in El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui” (Efeseni 1:4-6). Formula Concordului afirma ca alegerea din vesnicii se refera la aceia care au parte de rascumparare, mai precis copiii lui Dumnezeu, ci nu la cei care vor avea parte de damnare vesnica. Marturisirea de credinta lutherana sustine faptul ca toti copiii lui Dumnezeu cunosc in mod personal aceasta alegere prin Sfanta Evanghelie de unde ne vine si siguranta mantuirii. In contrast cu teologia calvinista, resping ideea conform careia Dumnezeu nu doreste sa ii salveze pe toti oameni, cat si ideea ca Dumnezeu a predestinat anumite persoane pentru a fi condamnate si, datorita acestui fapt, acestia nu pot sa fie salvati. Din acest motiv, desi afirma doctrina alegerii din vesnicii si doctrina coruptia totala a omului datorita mortii in pacat, evanghelicii lutherani resping doctrina calvinista a harului limitat numai pentru cei alesi si afirma, impreuna cu Sfanta Scriptura, ca: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Principiul Reformei Protestante din Secolul al XVI-lea „sola gratia” nu poate sa fie valabil decat impreuna cu „gratia universalis”. Evanghelicii lutherani afirma ca Dumnezeu vrea sa ii mantuiasca pe toti oamenii si din acest motiv harul Sau este unul universal fiind valabil inclusiv in dreptul celor care nu il pretuiesc. Harul este unul universal la fel cum si robia pacatului este una universala. Evanghelicii lutherani afirma ca orice teorie care conduce la intelegerea ca in Dumnezeu ar putea sa existe intentii negative reprezinta o erezie care contrasteaza grav cu ceea ce Sfanta Scriptura afirma in repetate randuri. Dumnezeu nu este cauza pacatului si, in consecinta, El nu poate sa fie nici sursa damnarii celor care nu vor cunoaste mantuirea. In Dumnezeu nu exista constraste si nici nu pot exista doua vointe discrepante, una care sa doreasca mantuire si alta care sa doreasca sa condamne. Si apoi, daca noi consideram ca Sfanta Scriptura este cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu, cum am explica faptul ca Dumnezeu l-a dat pe Fiul Sau sa moara pentru a corecta ceva ce El insusi ar fi infaptuit? Formula Concordului este cat se poate de ferma cand afirma ca „sursa si cauza raului nu este prestiinta lui Dumnezeu, din moment ce Dumnezeu nu creaza si nici nu intretine raul, nu-l ajuta si nici nu il promoveaza, ci, mai degraba, vointa rea si perversa este a diavolului si a oamenilor dupa cum afirma profetul Osea: „pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta (Osea 13:9)”.

Faptul ca evanghelicii lutherani resping doctrina calvinista a alegerii pentru condamnare trebuie sa fie strans unit cu sustinerea doctrinei despre „gratia universalis” sau doctrina ispasirii universale in contrast cu doctrina ispasirii limitate sustinuta de calvinisti (Bisericile Reformate, Bisericile Presbiteriene si Bisericile Baptiste Reformate). Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, prin Duhul Sfant ne spune: „iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Evanghelicii Lutherani afirma ca doctrina harului universal este un fundament al doctrinei mantuirii numai prin credinta cu atat mai mult cu cat Sfantul Apostol Pavel spune, inspirat, ca: „Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). Asadar, moartea ispasitoare a lui Cristos are o valoare universala si, sa nu uitam niciodata, moartea lui Cristos a fost moatea lui Dumnezeu pentru omul pacatos. Formula Concordului afirma faptul ca :”Dumenzeu a inclus toti oamenii sub neascultare pentru ca El sa aiba mila de toti” si este astfel in consesc cu ceea ce Sfantul Apostol Petru, inspirat, afirma ca Dumnezeu „doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Pentru 3:9).

Evanghelicii lutherani sustin doctrina alegerii si doctrina predestinarii insa o fac in mod diferita fata de calvinisti. Invocarea de catre calvinisti a spuselor lui Isus Cristos: „mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” (Ioan 22:14) in sustinerea dublei predestinari este vazuta ca o eroare de catre evanghelicii lutherani deoarece lasa loc pentru o atitudine total atipica pentru Dumnezeu, aceea in care Acesta ar actiona intr-un fel la exterior si intr-un alt fel la interior. Lutheranii continua sa creada ca invitatia la mantuire este una cu adevarat sincera si nu are nimic de ascuns deaceea refuza sa admita ca exista doua tipuri de har asa cum sustin calvinistii. Exista un singur tip de har, universal si nelimitat, acesta fiind insa un har caruia oamenii ii por rezista si din acest motiv unii nu vor fi mantuiti. Oferta de mantuire a lui Dumnezeu este una cu adevarat sincera dar oamenii o pot sfida. Deaceea Isus Cristos afirma cu tristete: „de câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Matei 23:27). Sfantul Apostol Pavel, inspirat de Duhul Sfant, afirma si el ca Dumnezeu: „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2:4). Este mai mult decat evident faptul ca Sfantul Apostol admite faptul ca harul este revarsat inclusiv aspra acelora care il vor refuza si care, in cele din urma, vor ajunge sa fie condamnati.

Evanghelicii lutherani admit ca Dumnezeu este cauza unica a mantuirii si rascumpararii omului si ca aceasta isi are oricinea in vesnicii si se bazeaza pe alegerea tainica a lui Dumnezeu a tuturor acelor care vor ajunge sa beneficieza de ea. In acelasi timp insa, spre diferenta de calvinisti, evanghelicii lutherani sustin faptul ca Dumnzeu ii imbratiseaza cu dragostea sa pe toti oamenii si doreste mantuirea tuturora. Toti aceia care vor fi condamnati ajung in aceasta situatie exclusiv datorita lor insisi, Dumnezeu nepredestinandu-i la o astfel de situatie. De ce unii oameni sunt predestinati la mantuire si altii nu? Aceasta este o intrebare pe care lutheranii aleg sa o creada dar nu cauta sa o explice rational pentru ca ea face parte exclusiv din taina lui Dumnezeu. Crestinii adevarati se pot minuna si trebuie sa creada misterele lui Dumnezeu dar ei nu se vor incumeta sa explice ceea ce Dumnezeu nu a revelat. Deaceea, evanghelicii luherani afirma ca Dumnezeu este singura sursa a mantuirii in timp ce omul este singura sursa a condamnarii.

Teologia evanghelica lutherana nu a facut niciodata un principiu fundamental din doctrina alegerii dar aceasta nu inseamna ca doctrina alegerii nu este derivata din invatatura lui Dumnezeu asa cum sunt doctrinele despre mantuirea numai prin credinta, doctrina despre Cristos, doctrina despre Biserica sau doctrina despre Sfintele Sacramente. In lumea crestina, evanghelicii lutherani se afla intre calvinisti si arminieni. Lutheranii se detaseaza de doctrina ispasirii limitate si doctrina dublei predestinari sustinute de catre calvinisti dar resping cu tarie si sinergismul arminiano-weslyan, sistem adoptat de marea majoritate a Bisericilor Baptiste, Metodiste, Penticostale si Adventiste de Ziua a Saptea. Pentru evanghelici lutherani doctrina alegerii face referire la acei oameni alesi pentru mantuire si admit in acelasi timp faptul ca ispasirea lui Cristos este una universala. Dincolo de acest raspuns simplu se afla doar taina dumnezeirii vesnice.

            Un articol de Sorin H.Trifa