Ganduri despre coborarea Duhului Sfant

posted May 22, 2015, 2:13 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:14 AM ]

Rusaliile sau sarbatoarea coborarii Duhului Sfant reprezinta una dintre cele mai importante sarbatori din Calendarul Bisericii Evanghelice C.A. Conform relatarilor din Sfanta Scriptura, aceasta sarbatoare are loc la cincizeci de zile de la Sarbatoarea Pastilor si la zece zile de la Sarbatoarea Inaltarii Domnului Isus Cristos. Aceasta sarbatoare crestina are loc in ziua in care evreii sarbatoreau ziua Cincizecimii (Pentecostes), sarbatoare anuala care amintea de primirea Legii, de catre Moise, pe Muntele Sinai, dupa trei luni de la iesirea poporului ales din robia Egiptului.

Conform relatarilor din Sfintele Scripturi, in mod special in Faptele Apostolilor, Domnul Isus Cristos, in perioada celor patruzeci de zile petrecute cu ucenicii, incepand de la inviere si pana la ziua inaltarii, le-a promis ucenicilor faptul ca la scurt timp de la inaltare le va trimite Duhul Sfant. In ziua Cincizecimii, ucenicii se aflau cu totii la un loc, fiind in numar de o suta douazeci, intre care si Sfantul Apostol Matia, inlocuitorul tradatorului Iuda, Sfanta Fecioara Maria, frati ai lui Isus si multi altii.

Duhul Sfant este ce-a de a treia Persoana a Trinitati alaturi de Tatal si de Mantuitorul nostru Domnul Isus Cristos. Doctrina despre Duhul Sfant este si ramane deosebit de importanta pentru intelegerea corecta si completa a crestinismului. Daca despre Tatal si despre Fiul, in general impresia lasata este de trancendenta si indepartare, Duhul Sfant reprezinta persoana activa a Trinitati in viata credinciosului. Duhul Sfant este Dumnezeu asa cum si Tatal este Dumnezeu si asa cum si Fiul este Dumnezeu. In acest caz este mai mult decat evident ca, fiind Dumnezeu, Duhul Sfant face tot ceea ce face Tatal si Fiul. Lucrarea Duhului Sfant este aceea de a manifesta prezenta activa a lui Dumnezeu in lume in mod special in Biserica lui Cristos. Pe tot parcursul Sfintelor Scripturi ni se arata in mod aproape explicit ca Duhul Sfant este acela care are rolul de a finaliza si sustine tot ceea ce face parte din planul lui Dumnezeu. 

 

In istoria Bisericii, teologia despre Duhul Sfant a cunoscut diverse forme. In perioada de debut a Bisericii nu s-a pus un accent prea mare pe aceasta doctrina. Principalul rezultat al lucrarii Duhului Sfant era vazut in canonul Sfintei Scripturi, Sfintele Scripturi fiind vazute ca un rezultat direct al implicari Duhului Sfant care a ferit Biserica de erori doctrinare. Sfarsitul secolului al II-lea a dus la o reinviorare a studiului cu privire la doctrina despre Duhul Sfant. Cam la acest moment locul Duhului Sfant in cadrul Trinitatii a devenit unul stabil si clar. Cu toate ca Duhul Sfant a inceput sa fie venerat, totusi statul Lui era unul incert. Sfantul Atanasie a fost cel care a insistat asupra faptului ca Duhul Sfant este in intregime divin, consubstatial cu Tatal si cu Fiul si a invatat ca Duhul Sfant apartine in intregime Dumnezeirii. Cu toate acestea, doctrina nu a fost una pe deplin clara deoarece in perioada imediat urmatoare au existat mai multe grupari crestine care s-au impotrivit cu tarie acesteia. Printre acestia se numara grupari ca macedoneii sau pneumatomahii, acestia opunandu-se doctrine despre divinitatea Duhului Sfant. In paralel insa cu acesti impotrivitori, trebuie sa remarcam aparitia primelor grupari “carismatice” dintre care vom aminti in mod special de cea a montanistilor. Adeptii aceste miscari declarate eretice pretindeau ca uzau de vorbirea in limbi, ca primeau viziuni direct de la Duhul Sfant. Biserica i-a declarat insa eretici si i-a tratat ca atare. Efectul produs de acesti carismatici timpurii nu a fost unul de durata in ciuda faptului ca in mijloculor au facut parte si teologi cunoscuti in vremea respectiva.

 

Perioada Evului Mediu a adus o racire a accentului pus pe doctrina Duhului Sfant, subiectul fiind relativ lipsit de interes. Poate unicul lucru major care poate fi amintit este problema “filioque”. Conform acestei pozitii Duhul Sfant purcede atat de la Tatal cat si de la Fiul. Acest simbol de credinta a fost declarat ca fiind motivul oficial al schismei bisericii crestine. Reforma Protestanta nu a produs schimbari radicale in ceea ce priveste teologia despre Duhul Sfant. Marii reformatori au preluat in mare parte pozitia Sfantului Augustin cu privire la acest subiect si au insistat asupra faptului ca Sfanta Scriptura este rodul lucrarii Duhului Sfant si deasemenea ca lucrarea Duhului este una superioara ratiunii umane.

 

Secolele XVIII si XIX au marcat o noua perioada de racire a interesului acordat Duhului Sfant. Acest lucru s-a datorat in mod special faptului ca protestantismul s-a fragmentat foarte mult existand multe miscari fiecare cu propia viziune asupra Duhului Sfant si asupra lucrarii Acestuia. Dezvoltarea rationalismului si a umanismului excesiv a avut un impact deosebit asupra acestei doctrine.

 

Sfarsitul secolului XIX reprezinta momentul de debut al unor miscari carismatice care aveau sa faca din Duhul Sfant un conducator in teologie, in biserica si in viata de credinta. Miscarile au primit denumirea comuna de penticostalism si au sutinut cu tarie revigorarea darurilor Duhului Sfant in prezent la fel cum s-a intamplat si in cazul bisericii primare. Carismatismul modern a inceput sa capete o influenta din ce in ce mai puternica in cadrul noului tip de crestinism incat a ajuns sa se regaseasca in aproape toate cultele crestine, mai putin in randul catorva care isi pastreaza inca o pozitiei conservatoare sau fundamentalista.

 

In privinta Duhului Sfant, aspectele teologice generale afirma intr-un conses aproape total faptul ca acesta reprezinta cea de a treia persoana a Trinitatii, egala in autoritate cu Tatal si cu Fiul. Lucrarea Duhului Sfant a fost si este direct legata de viata bisericii si a crestinului individual. Duhul Sfant a participat in cadrul Trinitatii la toate actiunile Tatalui si ale Fiului. Ca atare, putem sa asociem activitatii Duhului Sfant participarea la actul creator si la tot sfatul tainic al Trinitatii. Totusi, din punct de teologic, se incerca o izolare a activitatii Duhului Sfant nu pentru a vedea in ce aspecte Acesta difera de Tatal sau de Fiul ci mai degraba pentru a se vedea care activitate ii este in mod direct specifica.

 

Principala lucrare a Duhului Sfant consta in glorificarea lui Cristos. De fapt, aceasta este concluzia intregii activitati a Duhului Sfant in istorie. Inca de la inceputul lumii si se sugereaza sistematic ca rolul Duhului Sfant este acela de a finaliza si sustine tot ceea ce Tatal a planificat si tot ceea ce a initiat Fiul.

 

Principalele modalitati prin care Duhul Sfant aduce glorie lui Dumnezeu si pune in aplicare hotararile Acestuia sunt vazute in faptul ca Duhul sfant este Acela care da viata tuturor creaturilor lui Dumnezeu. Apoi, Duhul Sfant este cel care initiaza convertirea pentru a experimenta darul fara plata al mantuirii. Duhul Sfant este acela care induce in cel ales contientizarea starii pacatoase, abandonarea pacatului si viata de credinta. Fara Duhul Sfant, nici o fiinta umana, moarta de altfel in pacat, nu ar putea avea nici cea mai mica forma de initiativa cu privire la Dumnezeu. Duhul Sfant este agentul care produce absolut orice inclinatie spre viata spirituala a omului. Duhul Sfant este acela care pune in cel ales aspecte care tin de cunoasterea lui Dumnezeu. El este Acela care lumineaza mintea ucisa de efectul pacatului astfel incat aceasta sa il poata intelege pe Dumnezeu. Duhul Sfant este acela care atrage pe om la Cristos si tot Duhul Sfant este acela care ne ofera tot ceea ce este necesar pentru slujire. Duhul Sfant este Acela care vegheaza asupra vietii credinciosului si care da putere pentru viata de slujire. Duhul Sfant reproduce caracterul lui Cristos in omul credincios. Ii conduce pe crestini spre biruinta asupra pacatului,  ii invata viata de rugaciune si le descopera voia lui Dumnezeu in viata lor si ii face capabil sa o inteleaga.  O alta lucrare extrem de importanta a Duhului Sfant este aceea de a ne asigura cu privire la mantuire. Prin lucrarea interioara a Duhului Sfant avem asigurarea ca niciodata Dumnezeu, prin legamantul Sau, nu va renunta la a ne mantui.

 

In Micul Catehism, de altfel Catehismul Bisericii Evanghelice C.A., reformatorul german Martin Luther face urmatoare afirmatii ca o concluzie a acestei doctrine: “Cred ca nu pot ca prin propria mea ratiune sau putere sa cred in Isus Cristos, Domnul meu, sau sa vin la El; ci Duhul Sfant m-a chemat prin Evanghelie, m-a luminat cu darurile Sale, m-a sfintit si m-a pastrat in credinta adevarata; asa cum El cheama, aduna, lumineaza si sfinteste intreaga Biserica crestina de pe pamant, si o pastreaza cu Isus Cristos in singura credinta adevarata; in care Biserica crestina El imi iarta in fiecare zi si din belsug toate pacatele mie si tuturor credinciosilor, si ma va invia in Ziua de Apoi pe mine si pe toti mortii, si imi va da viata vesnica mie si tuturor celor ce cred in Cristos. Asta este, fara nici o indoiala, adevarat.”

 

Celebrarea liturgica a Rusaliilor în Bisericile Evanghelice Lutherane este foarte bogata si variata. Culoarea liturgica a Rusaliilor în Bisericile Evanghelice Lutherane este culoarea roșie. Culoarea rosie simbolizeaza bucuria și focul Duhului Sfânt. In Bisericile Evanghelice de Confesiune Augustana, ca in multe alte Biserici Evanghelice Lutherane, sarbatoarea Rusaliilor este destinata festivitatilor de confirmare a tinerilor sau a altor doritori.

Biserica Evanghelica C.A., in acest an, sarbatoreste coborarea Duhului Sfant in data de 24 Mai. Aceasta zi festiva coincide si cu ziua comunitatii si, pe langa slujba dedicata Rusaliilor, va avea loc si o slujba de confirmare.
    Un articol de Sorin H. Trifa