Ganduri despre deosebirile dintre lutherani si restul protestantilor

posted Jul 7, 2016, 5:47 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Oct 7, 2016, 10:20 AM ]
Atunci cand lumea afla faptul ca sunt evanghelic lutheran, multi ma intreaba ce cred si care sunt diferentele dintre Biserica Lutherana si alte traditii crestine.  Prin urmare, acest articol va pune la dispozitie un numar de noua astfel de motive care fac ca lutheranismul sa se diferentieze de alte curente protestante. Dupa parcurgerea acestui articol, exista posibilitatea ca o serie de cititori sa considere ca Biserica Lutherana nu poate sa fie in consens cu Bisericile Baptiste, Bisericile Reformate, Bisericile Presbiteriene, Bisericile Adventiste de Ziua a Saptea sau Bisericile Penticostale. Acesta concluzie este insa departe de ceea ce autorul doreste sa exprime prin acest eseu. Dorinta acestui eseu este aceea de a arata, pe scurt, ceea ce lutheranii cred diferit fata de alte traditii teologice protestante, deosebiri de credinta care nu de multe ori au dus la provocari interesante. Desigur ca deosebirea dintre evanghelicii lutherani si restul traditiilor protestante nu se rezuma la aceste zece aspecte, ele fiind mult mai numeroase si mult mai profunde, insa am incercat sa facem o expunere cat mai putin teologica a acestora, o expunere, sa ii spunem, practica. Diferenta dintre lutheranism si alte Biserici Protestante nu inseamna sub nici o forma o manifestare opaca, nu discrediteaza restul traditiilor protestante si nici nu impune o distanta in familia protestanta. In fond, ne-ar trebui zeci de pagini sa scriem despre lucrurile care apropie lutheranismul de restul traditiilor protestante.

Utilizarea liturghiei istorice a Bisericii Crestine.

Bisericile Lutherane folosesc liturghia istorica a Biserici, o liturghie veche de mii de ani, aspect care face o diferentiere evidenta intre acestea si restul Bisericilor Protestante, Biserici care au renuntat la utilizarea acestei liturghii sau chiar au renuntat complet la o forma de inchinare liturgica. Totusi, privind cu atentie liturghia lutherana vom observa faptul ca acesta contine diferente fata de liturghia utilizata in cadrul Bisericilor Romano-Catolice. Acest lucru se datoreaza faptului ca reformatorul Martin Luther a inlaturat din liturghia romano-catolica acele elemente care contraveneau cu Sfanta Scriptura. Cea mai evidenta diferenta este cea a messei, sau jertfa lui Isus Cristos, adica acel concept romano-catolic conform caruia, Domnul Isus Cristos se resacrifica in timpul liturghiei pentru a satisface mania lui Dumnezeu si astfel, trupul si sangele Domnului sunt prezente in Sfantul Sacrament al Cinei. Pentru evanghelicii lutherani de la inceputul Secolului al XVI-lea acest lucru reprezenta o pervertire grava a Sfintei Scripturi unde ni se spune ca Domnul Isus Cristos s-a sacrificat o singura data pentru totdeauna nefiind necesar un sacrificiu ulterior. In consecinta, Martin Luther a eliminat aceasta parte din Liturghia Bisericii, restul lucrurilor ramanand neschimbate. O alta exceptie este aceea ca preotul evanghelic lutheran rosteste tare si clar cuvintele de instituire a Sfantului Sacrament astfel incat Biserica sa participe la acest eveniment important al Liturghiei.

Utilizarea liturghiei mai conduce la un aspect foarte important. Atunci cand un evanghelic lutheran vine sa participe la inchinarea Bisericii, el nu vine sa ii faca o favoare lui Dumnezeu ci vine ca sa fie slujit de catre Dumnezeu. Inchinarea lutherana nu reprezinta un act de slujire a omului pentru Dumnezeu  ci reprezinta un act de slujire a lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu insusi vine si slujeste omului prezent in Biserica prin Cuvant si prin Sfintele Sacramente. Deaceea, in Biserica Lutherana nu este loc de “vedetism” in slujire. Credinciosii vin la Biserica indiferent de cat de bun predicator este preotul, indiferent de capacitatile muzicale ale preotului, indiferent daca exista un cor bun, unul slab sau corul lipseste complet. Credinciosii lutherani vin la Biserica indiferent daca aceasta este mica sau mare, frumoasa din punct de vedere arhitectoric sau nu, indiferent de notorietatea ei istorica, indiferent daca este plina sau goala. Pentru ca nu omul ii slujeste lui Dumnezeu ci Dumnezeu ii slujeste omului indiferent de calitatile preotului, de arhitectura cladirii, de notorietatea istorica sau de calitatea celor prezenti la slujba. “Dumnezeu este cu noi” chiar daca nu avem voci melodioase, chiar daca sunte doi sau trei, chiar daca Biserica este friguroasa…In Biserica Lutherana, Dumenzeu vine sa slujeaca omului. Dumnezeu este acolo prin Cuvant si prin Sfintele Sacramente, omul este beneficiarul inchinarii ci nu prestatorul inchinarii. Deaceea este foarte important pentru un evanghelic lutheran cu adevarat credincios sa vina la Biserica la intalnirea cu Cristos si cu fratii sai in Cristos, desi, trebuie sa admintem ca, din pacate, in randul lutheranilor din Romania, acest aspect este cat se poate de neinteles.

Doctrina conform careia botezul salveaza.

Doctrina botezului reprezinta una dintre cele mai controversate aspecte teologice ale Bisericii Crestine. Spre deosebire de restul Bisericilor care isi afirma radacinile in Reforma Protestanta din Secolul al XVI-lea, Biserica Evanghelica Lutherana invata faptul ca botezul salveaza sau ofera mantuire. Cu privire la aceasta afirmatii, marea majoritate a protestantilor argumenteaza faptul ca mantuirea este prin credinta ci nu prin fapte iar mantuirea regasita in botez reprezinta o mantuire prin fapte ci nu prin credinta. Lutheranii, cei care au dat nastere doctrinei despre mantuirea prin credinta in focul Reformei Lutherane din Germania, sunt de acord cu toata fiinta lor cu faptul ca mantuirea este exclusiv prin credinta, nici cea mai mica fapta nefiind luata in considerare in mantuire. Controversa nu provine din interpretarea doctrinei mantuirii ci provine dintr-o intelegere diferita pe care evanghelicii lutherani si restul protestantilor o au cu privire la botez. Evanghelicii lutherani afirma cu tarie ca Botezul nu reprezinta o lucrare a omului ci el este in totalitate lucrarea lui Dumnezeu, har pur si Evanghelie. Este actul monergic, unidirectional, prin care Dumnezeu il face pe om copilul Sau. Prin Botez, Dumnezeu spala pacatul si da darul Duhului Sfant copiiilor Sai.

Prezenta fizica a Domnului Isus Cristos in Sfanta Impartasanie (Sfanta Cina).

Spre deosebire de restul protestantilor, evanghelicii lutherani cred ca atunci cand Domnul Isus Cristos a spus “acesta este trupul meu” si “acesta este sangele meu”, Domnul a spus exact acest lucru fara sa fie vorba de nimic metaforic ci de o afirmatie concreta, reala. Pentru reformatorul german Martin Luther cuvantul “este” inseamna realmente “este”. In conformitate cu aceste afirmatii, evanghelicii lutherani cred in faptul ca Domnul Isus Cristos este prezent fizic, in mod misterios in painea si in vinul Sfintei Impartasanii (Sfintei Cine). Atunci cand ne impartasim cu painea si cu vinul oferit de preot, noi avem inainte trupul si sangele Domnului nostru, trup si sange pe care il mancam indiferent de calitatea credintei noastre si independent de credinta noastra. Cu alte cuvinte, trupul si sangele lui Cristos este mancat inclusiv de catre cei necredinciosi insa acestia nu beneficiaza de binecuvantarile acestei impartasanii sfinte ci de blestemul lui Dumnezeu adresat celor care “nu deosebesc trupul si sangele Domnului”.  Aceste aspecte teologice sunt in conflict cu credinta crestinilor reformati, baptisti, penticostali si adventisti de ziua a saptea care afirma faptul ca Cina Domnului reprezinta doar o aduce aminte a jertfei lui Cristos iar prezenta Domnului este intr-un sens simbolic, credinta adoptata de catre baptisti, penticostali si adventisti de ziua a saptea sau, cel mult, intr-un sens spiritual, credinta sustinuta de catre reformati si presbiterieni (calvini).

Controversa Sfintei Cine in randul protestantilor are la baza incapacitatea umana de a intelege cu poate trupul fizic al Domnului Cristos, trup care a fost identic cu cel al fiintei umane, sa poata sa fie omniprezent in toate Bisericile in care are loc Sfanta Impartasanie. Pentru ca nu pot intelge acest aspect, restul protestantilor, adica aceia care neaga prezenta reala, pun ratiunea umana mai presus decat Cuvantul lui Dumnezeu si fac din intelepciunea umana judecatorul afirmatiilor lui Cristos. Practic, refuzand sa accepte prezenta reala a trupului si sangelui Domnului Isus Cristos in Sfanta Impartasanie, acestia il declara mincinos pe Domnul Isus care spune in mod clar “acesta este trupul meu”, “acesta este sangele meu”.

Pe de alta parte, protestantii radicali ii acuza pe evanghelicii lutherani de faptul ca sustin doctrina romano-catolica a transsubstantierii. Acesta acuzatie este cat se poate de falsa desi admitem faptul ca in privinta docrinei Sfintei Cine, evanghelicii lutherani sunt mai apropiati de romano-catolici decat de protestantii radicali. Cu toate acestea, doctrina evanghelica lutherana a Sfintei Cine nu trebuie confundata cu doctrina transsubstantierii sustinuta de Biserica Romano-Catolica. Doctrina transsubstantierii afirma faptul ca in momentul in care preotul spune rugaciunea si cuvintele de invocare, prin puterea Duhului Sfanta, painea si vinul se transforma realmente, adica la nivel de substante, in trupul si sangele lui Isus Cristos astfel incat credinciosii mananca numai trupul si numai sangele Domnului fara a mai exista paine si vin, doar accidental aspectul si gustul ramane ce al painii si al vinului. Contrar acestei doctrine, evanghelicii lutherani cred faptul ca sangele si trupul domnului Isus Cristos sunt prezente in mod misterios alaturi de paine si de vin. Deaceea, atunci cand se impartasesc, credinciosii lutheranii mananca atat paine cat si trupul lui Cristos si beau atat vin cat si sangele lui Cristos, elemente care sunt atat de strans unite intre ele in “uniunea sacramentala” incat noi nu putem sa deosebim unde este trupul lui Cristos si unde este painea. Deaceea evanghelicii lutherani afirma faptul ca trupul si sangele lui Cristos sunt prezente "în, cu și sub” elementele terestre, anume pâinea și vinului. Acest aspect ramane o “taina”, lutheranii afirma ca nu stiu cum se intampla acest lucru ci doar afirma si cred ca acest lucru este adevarat pentru ca insusi Domnul Isus Cristos ne spune in mod clar acest lucru: “acesta este trupul meu” si “acesta este sangele meu”.  Doctrina transsubstantierii nu poate sa fie sustinuta cu Sfanta Scriptura pe cand doctrina lutherana a prezentei reale este una complet scripturala. Acum, in ceea ce priveste respingerea acestei doctrine de catre restul protestantilor pe motiv ca aceasta depaseste logica, noi le amintim ca acesta taina este similara cu taina Sfintei Treimi, doctrina despre care crestinii afirma ca este un mister si ca accepta existenta Sfintei Treimi exclusiv prin credinta. Credinta crestina implica numeroase aspecte care cotravin logica umana. Reamintim doar creatiunea, intruparea lui Dumnezeu, infinutul in finit, nasterea din fecioara, minunile Domnului Cristos si invierea din morti. Toate aceste lucruri ii amuza pe filozofii liberali moderni fiind lucruri care lezeaza ratiunea sanatoasa. Si totusi, toti crestinii adevarati, indiferent de Biserica din care fac parte, le accepta fara sa caute sa le explice. Nu insa aceeasi este atitudinea cu privire la prezenta reala a trupuiui si sangelui Domnului Isus Cristos in Sfanta Cina, aspect declarat eronat de catre reformati, baptisti, penticostali si adventisti doar pentru ca nu pot explica rational acest lucru.

Un alt aspect care deosebeste lutheranismul de restul protestantilor este credinta in faptul ca in Sfanta Impartasanie, ca si in cazul Botezului si al Spovedaniei, Dumnezeu ofera iertarea pacatelor tuturor acelor care participa cu credinta, acest lucru fiind in contrdictie cu ceea ce cred marea majoritate protestantilor radicali. Cu privire la acest aspect, adica la credinta in faptul ca avem iertarea pacatelor in Sfintele Sacramente, este momentul sa facem o scurta argumentare importanta. Cu privire la acesta afirmatie, protestantii radicali vin si sustin faptul ca iertarea pacatelor nu este data de nimic altceva decat de moartea Domnului Isus pe cruce. Acest lucru este adevarat si toti lutheranii il sustin in consens cu restul protestantilor. Iertarea pacatelor si mantuirea se regasesc exclusiv in moartea pe cruce a Domnuli Isus Cristos singurul nume in care avem salvare. Sfintele Sacramente nu sunt generatoare de har, adica de iertare si salvare, ci ele sunt doar mijloace prin care Dumnezeu ofera iertarea si salvarea castigata de Cristos la cruce. Sfintele Sacramente nu contin in ele insele iertarea si mantuirea ci ele poarta promisiunea aceasta a lui Dumnezeu catre omul pacatos. Prin Sfintele Sacramente noi experimentam in mod direct, personal si concret promisiunile lui Dumnezeu, deaceea afirmam ca in Sfintele Sacramente avem iertarea pacatelor atunci cand participam prin credinta.

Doctrina spovedaniei sau a iertarii pacatelor (marturisirea si absolutia)

Tehnic vorbind, luteranii recunosc existenta unului al treilea sacrament, Taina Spovedaniei sau Absolutia. Acest sacrament este similar în unele aspecte cu sacramentul romano-catolic al Mărturisirii. Credinciosii evanghelici luteranii participa la două tipuri diferite de Spovedanie – spovedania publica și spovedania privata. Liturghia Bisericii Evanghelice Lutherane contine elementele spovedaniei in urma carora preotul lutheran afirma urmatoarele: “pe baza marturiei voastre, eu, ca un slujitor nevrednic dar imputernicit de Dumnezeu, implinind porunca lui Dumnezeu “celor ce le veti ierta pacatele, vor fi iertate, celor ce le veti tine pacatele, vor fi tinute”, va vestesc harul lui Dumnezeu pentru voi toti si va iert toate pacatele in numele Tatalui al Fiului si al Duhului Sfant”. Marturisirea privata este asemanatoare cu exceptia faptului ca are loc doar intre credincios si preot iar in marturisirea privata credinciosul ii spune preotului pacatele savarsite pe cand in marturisirea publica acest lucru nu este necesar ci doar se admite faptul ca omul este pacatos si merita mania lui Dumnezeu, avand nevoie disperata de iertarea pacatelor.

Doctrina lutherana a spovedaniei este diferita de doctrina similara sustinuta de Biserica Romano-Catolica. In Biserica Romano-Catolica iertarea este oferita numai pentru pacatele marturisite, aspect care creaza o mare povara pe constiinta credinciosului care trebuie sa tina minte toate pacatele savarsite. In Biserica Lutherana credinciosul nu este nevoit sa isi marturiseasca toate pacatele deoarece datorita depravarii cauzate de pacat, este imposibil ca omul sa ii poata aminti toate pacatele, ba mai mult, sunt pacate pe care nici macar nu le constientizeaza ca atare. Admitand faptul ca sunt pacatosi si dependenti de har, lutheranii primesc iertarea tuturor pacatelor indiferent daca le-au marturisit cu exactitate sau le-au omis. Iertarea pacatelor este oferita tuturor acelor care isi regreta viata de pacat, pacatele si se pocaiesc de acestea. Un alt aspect important este penitenta existenta in Biserica Romano-Catolica, aceasta costand intr-un cumul de fapte pe care omul trebuie sa le faca pentru asi castiga iertarea pacatelor. In Biserica Evanghelica Lutherana iertarea pacatelor este oferita tuturor acelor care o cauta prin credinta fara fapte de penitenta.

Doctrina justificarii numai prin credinta in Cristos.

Doctrina justificarii numai prin credinta in Cristos reprezinta o controversa puternica in lumea crestina, o invatatura care opune Bisericile Protestante Bisericilor Romano-Catolice si Ortodoxe care considera ca si faptele joaca un rol important in justificare. Este foarte greu de crezut ca in radul Bisericilor Protestante pot exista discrepante cu privire la doctrina justificatii prin credinta. Si totusi exista. Bisericile Protesante altele decat Bisericile Lutherane afirma faptul ca “eu cred ce spune Scriptura si aleg sa il primesc pe Cristos ca Mantuitor, deci sunt mantuit”. Bisericile Lutherane afirma faptul ca “Dumnezeu ne boteaza in numele Tatalui, a Fiului si al Sfantuli Duh si prin urmare, datorita vointei unilaterale a lui Dumnezeu, am o viata noua si port cu mine promisiunea mantuirii”. Pentru lutherani nu omul in alege pe Cristos ca Mantuitor si Domnul ne-a ales pe noi pentru mantuire. Acum, putem sa observam deosebirea radicala dintre cele doua tipuri de gandire teologica. In tip ce restul protestantilor considera ca omul are puterea si trebuie sa il aleaga pe Dumnezeu, lutheranii privesc la Cristos si nu privesc la propriile lor fapte. Atunci cand intrebi un protestant, altul decat lutheran, daca este mantuit, acesta iti va pune inainte faptele lui cu toate ca acestea sunt doar un rezultat al salvarii ci nu un motiv al mantuirii. Un credincios lutheran autentic iti va raspunde ca are siguranta mantuirii deoarece el  fost botezat in Cristos purtand astfel promisiunea lui Cristos pentru toata viata lui. Justificarea nu este rodul unui efort uman ci este rezultatul imediat, declarativ, al promisiunii lui Dumnezeu.

Doctrina mantuirii (soteriologia lutherana)

Doctrina mantuirii, sau soteriologia, reprezinta o debatere ampla intre calvinisti si arminieni. Intreg protestantismul radical se imparte intre cele doua categorii mentionate anterior. In mod surprinzator, lutheranii nu sunt nici calvinisti si nici arminieni, ci ei au propriul lor mod de intelegere a mantuirii fara insa sa fie un amestec hibrid intre calvinisti si arminieni. Cu toate acestea, lutheranii accepta depravarea totala a omului, lucru comun cu calvinistii si, in consecinta, accepta si doctrina alegerii neconditionate si a predestinarii. Spre deosebire de calvinisti insa, lutheranii resping dubla predestinare refuzand sa admita ca Dumnezeu a ales oameni pentru pedeapsa vesnica. Lutheranii afirma ca inca din vesnicii, Dumnezeu a ales in mod neconditionat pe cei care sunt mantuiti in timp ce toti aceia care vor pierii o vor face datorita impietririi lor fata de harul lui Dumnezeu ci nu pentru ca au fost alesi de Dumnezeu sa refuze oferta mantuirii, oferta care este universal valabila. In privinta ispasirii, lutheranii afirma ca aceasta este universala, deci, in acest punct sunt mai apropiati de arminieni decat de calvinisti. Cristos, conform Sfintelor Scripturi, a murit pentru fiecare om indiferent daca este sau nu mantuit. Lutheranii cred acest lucru deoarece asa afirma Sfanta Scriptura si nu cauta sa cheme ratiunea proprie pentru a promova calvinismul. Un alt aspect in care lutheranii se reapropie, intr-o oarecare masura, de calvinisti este doctrina harului irezistibil si doctrina perseverentei sfintilor, desi nu vad aceste doctrine intr-un mod identic cu reformatii. Practic, privitor la TULIP (depravarea totala, alegerea neconditionata, ispasirea limitata, harul irezistibil si perseverenta sfintilor) lutheranii accepta T-ul, U-ul, I-ul si P-ul asa aproximativ asa cum le accepta si calvinistii dar inlocuiesc L-ul cu U, asa cum fac arminienii.

Folosirea imaginilor si a statuilor in Biserici.

Protestantii radicali ii acuza pe lutherani de idolatrie datorita utilizarii imaginilor si a statuilor in Biserici aspect care este complet interzis in Bisericile radicale. Lutheranii sunt considerati niste romano-catolici la acest capitol. Totusi, acest aspect este unul eronat. Lutheranii folosesc crucifixele, imginile si statuile exclusiv ca “arta sacra” fara a le aduce acestora nici un fel de inchinare sau adorare asa cum fac romano-catolicii. Biserica Lutherana pastreaza traditia artei sacre a Bisericii Primare despre care se stie foarte clar ca a folosit imagini, crucifix si statui pentru a invata si marturisi credinta. Credinciosii luteranii afirma că o respingere a utilizării imaginilor reprezinta o respingere a umanității lui Cristos ceea ce reprezinta o forma latenta de gnosticism. Inclusiv in Tabernacolul din Vechiul Testament exista arta sacra fiind prezente imagini cu heruvii iar Capacul Ispasirii avea pe el doua statui de heruvimi, aspecte care nu au fost declarate ca fiind idolatrie inclusiv de catre Bisericile Protestante Radicale. Deasemenea,  vestimentatia preotească nu a fost niciodata vazuta ca fiind o forma de idolatrie.

Confesiunile de credinta

Lutheranii, spre deosebire de multi dintre protestantii radicali (exceptie reformatii, presbiterienii si baptistii reformati) formeaza Biserici Confesionale. Aceasta inseamna ca Bisericile Lutherane Confesionale adera, sau subscriu, la invataturile continute in Cartea Concordului din anul 1580, mai precis “Crezul Apostolic”, “Crezul de la Niceea”, “Crezul Athanasian”, “Micul Catehism al lui Martin Luther”, “Catehismul Mare al lui Martin Luther”, “Confesiunea Augustana” (sau “Marturisirea de Credinta de la Augsburg”), “Apologia Confesiunii Augustana” (sau “Apologia Marturisirii de Credinta de la Augsburg”), “Articolele de la Schmalkalden” si “Formula Concordului”, documente de credinta evanghelica lutherana care, cu exceptia celor trei crezuri ecumenice ale Bisericii, au fost rodul unui efort teologic lutheran in primii saptezeci de ani de existenta a Bisericii Lutherane. Lutheranii subscriu la aceste marturisiri deoarece le considera ca fiind un rezumat al invataturilor Sfintelor Scripturi. Spre deosebire de rolul traditiei in Bisericile Romano-Catolice si cele Ortodoxe, in Biserica Lutherana confesiunie de credinta nu au valoare de revelatie, nu sunt la nivelul Scripturilor ci doar un rezumat in acord cu acestea. Sfanta Scriptura ramane unica norma de credinta si de vietuire crestina si este infailibila si ineranta spre deosebire de confesiunile de credinta din Secolul al XVI-lea care sunt lipsite de aceste caracteristici.

Din pacate astazi, cea mai mare parte a crestinismului a devenit non-confesional. Oamenii nu mai pun accentul pe marturii de credinta si nici macar pe dogmatica Bisericii. Efortul aproape colectiv este acela de a transforma credinta intr-o suma de sentimente si emotii pozitive care, de cele mai multe ori, primesc in mod eronat denumirea de “relatie personala cu Dumnezeu”. Vom discuta acesta aspect in urmatorul articol pe care il vom publica pe site-ul nostru.

Doctrina despre distinctia dintre Lege și Evanghelie

Doctrina despre distintia dintre Lege si Evanghelie ne invata faptul ca pe tot parcursul Sfintelor Scripturi, adica si in Vechiul Testament si in Noul Testament, exista doua aspecte care sunt fundamental diferite unul de altul. Legea reprezinta o declaratie imperativa a lui Dumnezeu in Sfanta Scriptura cu privire la ceea ce omul trebuie sa faca pentru a intra si pentru a sta in gratia lui Dumnezeu. Legea ne spune “sa fii”, “sa faci”, “sa nu faci”, “sa nu zici”…. Intr-un cuvant, Legea ne spune: “fiti sfinti precum Tatal vostru ceresc este sfant”. Aceasta este esenta Legii. Scopul Legii este insa acela de a ne face sa intelegem faptul ca suntem pierduti tocmai prin faptul ca nu putem sa implinim, sub nici o forma, prin noi insine, acest deziderat. Legea nu ne ajuta cu absolut nimic ci doar ne pune sub osanda pentru ca noi, intelegand gravitatea situatiei noastre, sa alergam la Cristos pentru salvare.

In contrast cu Legea, Evanghelia lui Cristos reprezinta o expune nu a ceea ce noi trebuie sa facem ci a ceea ce Dumnezeu a facut pentru noi in mod neconditionat. Daca Legea expune ceea ce trebuie sa faca omul pentru Dumnezeu, Evanghelia este ceea ce face insusi Dumnezeu pentru om. Evanghelia spune :”Eu, Domnul, va botez in numele Tatalul, al Fiului si al Duhului Sfant”. Legea spune “sa nu pacatuiesti”, Evanghelia spune “pacatele tale sunt iertate”. Evanghelia este Dumnezeu pentru om, este ceea ce Cristos a facut pentru salvarea noastra.

Din pacate, in multe Biserici din cadrul protestantismului radical, aceasta distinctie intre Lege si Evanghelie a disparut. Majoritatea covarsitoare a Bisericilor Baptiste, Penticostale si cele Adventiste de ziua a Saptea au devenit, oficial sau nu, Biserici care promoveaza sinergismul, adica aceea doctrina conform careia omul colaboreaza cu Dumnezeu in mantuire, amestecand astfel ceea ce omul face pentru Dumnezeu, adica Legea, cu ceea ce face Dumnezeu pentru om, adica Evanghelia. Deseori s-a auzit povestea aceea conform careia, in procesul mantuirii, Dumnezeu face cativa pasi dar si omul trebuie sa faca macar un pas sau doi spre Dumnezeu. Sinergismul este o pervertire grava a teologiei Reformei Protestante, teologie care este monergica, adica afirma ca mantuirea este exclusiv opera, lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu face toti pasii necesari pentru a ajunge la om fara ca omul sa faca vreun pas spre Dumnezeu. Credinta omului nu este rezultatul efortului uman ci este “darul lui Dumnezeu”. Omul nu se poate “preda” lui Dumnezeu ci Dumnezeu supune inima omului care devine astfel ascultatoare. Omul nu il alege niciodata pe Dumnezeu ci Dumnezeu l-a ales inca din vesnici exact asa cum nu noi l-am iubit pe Dumnezeu ci El ne-a iubit primul si ne-a facut capabili sa il iubim la randul nostru. Omul nu poate face nimic in favoare lui, omul nu poate sa implineasca nici macar partial Legea lui Dumnezeu ci el devine capabil de asa ceva numai dupa ce a fost facut copil al lui Dumnezeu.  Crestinii lutherani considera ca nu sunt mantuiti datorita faptului ca implinesc Legea, datorita faptului ca nu mai comit pacat ci pur si simplu datorita faptului ca pacatele lor, pe care in mod accidentale le mai comit cat timp se afla in trupul acesta, sunt iertate de catre Dumnezeu.

    Un articol de Sorin H. Trifa