Ganduri despre Lege si Evanghelie

posted Sep 7, 2015, 5:47 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 7, 2015, 5:49 AM by Sorin-Horia Trifa ]
Evanghelia Sfantului Apostol Ioan contine, inca la debut, o afirmatie care pare sa sustina o delimitare intre ceea ce a invatat Sfantul Prooroc Moise si ceea ce a invatat Mantuitorul si Domnul nostru, Isus Cristos. Sfanta Scriptura afirma ca: „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos” (Ioan 1:17). Aceste cuvinte sunt de remarcat deoarece par sa spuna faptul ca Sfantul Prooroc Moise nu a predicat adevarul si nici harul ci acest lucru a fost facut exclusiv de catre Cristos. Mai mult decat atat, criticii vor intelege faptul ca prin aceasta afirmatie se afirma faptul ca Isus Cristos nu ar fi predicat legea. Aceste controverse nu sunt insa reale si nici nu pot fi deduse automat din afirmatia Apostolului Ioan, ci, mai degraba, vesetul biblic face doar distinctia care exista intre lege si har, o distinctie pe care evanghelicii lutherani o inteleg si o dezvolta din punct de vedere teologic ca o invatatura specifica Bisericii Evanghelice Lutherane.

In anul 1525, reformatorul german Martin Luther a afirmat faptul ca in Sfanta Scriptura, Dumnezeu prezinta doua predici speciale pe care toti oamenii le pot distinge si intelege. Prima dintre aceste doua predici este cea de pe Multele Sinai. Cu aceasta ocazie, Dumnezeu cel atotputernic a dictat Legea celor Zece Porunci. A doua predica din acest ciclu este aceea care a fost predicata in Ziua Cincizecimii (sau a Rusaliilor), atunci cand toti cei prezenti au auzit, prin vocea Sfintilor Apostoli, Evanghelia lui Isus Cristos predicata in limba lor materna. Desi cele doua predici au acelasi autor divin, Martin Luther afirma ca acestea prezinta o puternica diferenta de continut. Prima predica, spunea Martin Luther, este Legea lui Dumnezeu iar cea de-a doua este Sfanta sa Evanghelie si aceste doua predici nu sunt la fel. Pentru a putea sa facem o diferentiere sanatoasa, crestinul este nevoit sa le cunoasca bine pe ambele. Este foarte important sa intelegem ce este Legea si ce este Evanghelia. Acest lucru face ca studiul doctrinelor crestine sa devina deosebit de important pentru cei care se declara urmasi ai lui Cristos. Despre Lege, reformatorul german afrma ca aceasta se refera la comportamentul pe care omul trebuie sa il aibe fata de Dumnezeu in implinirea a ceea ce Acesta cere. In schimb, Evanghelia se refera la compostamentul lui Dumnezeu si la ceea ce Acesta a implinit deja pentru mantuirea fiecaruia dintre noi. In consecinta, cele doua mari invataturi fiind distincte una de alta, crestinul trebuie sa le inteleaga cat mai bine cu putinta pe ambele. Sub nici o forma nu putem sa afirmam ca o buna intelegere a Legii conduce la o buna intelegere a Evanghelici si nici invers nu este valabil. Cu toate acestea Legea nu poate sa fie predicata fara sa se predice Evanghelia si nici Evanghelia nu se poate predica fara Lege. Caci Legea este cea care pune omul sub „mania lui Dumnezeu” datorita pacatului iar Evanghelia este data de Dumnezeu ca o salvare pentru omul cazut sub povara Legii. In acelasi fel, nici un om nu va aprecia binecuvantarea imensa pe care o ofera Evanghelia pana cand nu ajunge sa se confrunte in mod total cu Legea lui Dumnezeu si implicit cu propriul sau pacat aducator de moarte vesnica.

In randurile care urmeaza intentionez sa va prezint cateva puncte sumarizate care sa va ajute in a intelge distinctia pe care evanghelicii lutherani o fac intre Lege si Evanghelie, distinctie care este sanatoasa si in concordanta cu ceea ce Sfanta Scriptura ne invata.

Autorul Epistolei catre Evrei ne invata, in mod inspirat, faptul ca: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evrei 4:12). Intrebarea pe care vreau sa o pun este urmatoare: cati dintre cititorii acestui articol considera ca atunci cand asculta o predica, asculta practic Cuvantul lui Dumnezeu? Evanghelicii lutherani considera ca prin ascutare, Cuvantul lui Dumnezeu lucreaza in inima omului credinta. Prin Cuvantul lui Dumnezeu, Duhul Sfant lucreaza in felul urmator: pune pacatosii in fata sentintei pronuntate de catre Dumnezeu impotriva pacatului si fata in fata cu moartea ca rezultat al pacatului. In acelasi timp, Duhul Sfant conduce sufletul impovarat de pacat si de iminenta pedepsei divine catre iertarea fara plata a pacatelor si la salvarea in Isus Cristos.

Biserica Evanghelica Lutherana afirma faptul ca Legea si Evanghelia sunt in mod necesar legate si nu pot sa fie separate. Din acest motiv, lutheranii prefera sa vorbeasca despre o „distinctie” dintre Lege si Evanghelie ci nu despre o „separare” intre acestea. Legea si Evanghelia sunt legate intre ele in mod divin si, ca atare, noi nu putem avea Legea fara Evanghelie si nici Evanghelia fara Lege. Daca am da atentie numai Legii am cadea in ceea ce se numeste „legalism”, extrema care afirma ca omul trebuie sa implineasca toate cerintele Legii daca vrea sa fie mantuit. In schimb, daca am da atentie numai Evangheliei am aluneca in ceea ce se numeste „antinomianism”, extrema care afirma ca omul este mantuit prin har, prin credinta, si, in consecinta, Legea lui Dumnezeu este complet inutila si nefolositoare omului.

Mai periculos decat separarea Legii de Evanghelie este incurcarea Legii cu Evanghelia sau invers. Acest tip de confuzie este extrem de periculoasa deoarece inlocuieste credinta in lucrarea lui Cristos cu credinta in propria putere si intelepciune spirituala. Astazi, sub efectul creat de reforma radicala, din ce in ce mai multi crestini au tendinta de a face din propria vointa un reper in ceea ce priveste mantuirea, afirmand ca prin propria lor putere l-au primit pe Cristos ca Mantuitor si ca tot prin puterea lor pot actiona in a implinii ceea ce Dumnezeu cere de la ei. Evanghelicii lutherani considera ca „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9)

Un exemplu foarte interesant este ceea ce multi crestini declara ca fiind „versetul de aur” al Sfintelor Scripturi. Sfantul Apostol Ioan spune „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Aceste cuvinte inspirate suna a Evanghelie pura. Credinciosul poate sa spuna „Dumnezeu l-a dat pe Fiul Sau si, astfel, eu nu voi pierii pentru ca, prin puterea lui Dumnezeu, cred lucrul acesta”. Pe de alta parte, exita si persoane care afirma ca „trebuie sa faci efortul de a crede ca Dumnezeu l-a dat pe Fiul sau si asa o sa ajungi mantuit”. Unei astfel de persoane trebuie sa ii se vorbeasca despre distinctia dintre Lege si Evanghelie. Pentru ca Duhul Sfant lucreaza credinta in inima omului prin predicarea Adevarului: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos” (Romani 10:14-17)

Cuvantul lui Dumnezeu contine doctrine, din acest motiv, acestea sunt atat de pretioase Bisericii lui Cristos. Aceste doctrine trebuie adanc intiparite in inima si in mintea copiiilor lui Dumnezeu. Intelegerea corecta a doctrinelor Bisericii reprezinta un scop in sine al autorului acestui articol dar si a Concordiei Lutherane Confesionale „Martin Luther”. Spunem ca doctrina justificarii numai prin credinta reprezinta fundamentul dogmatic al credintei noastre insa si doctrina distinctiei dintre Lege si Evanghelie prezinta o importanta enorma in intelegerea lui Dumnezeu. Despre aceasta doctrina, reformatorul Martin Luther considera ca orice om care intelege si aplica distinctia dintre Lege si Evanghelie poate sa fie numit „doctror in Sfintele Scripturi”.

Unul dintre marile pericole este sa credem ca Evanghelia a inlocuit pe deplin Legea si ca aceasta din urma nu mai este necesara. Reformatorul Martin Luther afirma ca atat Legea cat si Evanghelia sunt necesare si au fost date pentru mantuirea omului. Fara Lege, nici un om nu poate sa inteleaga pe deplin Evanghelia cum fara Evanghelie, Legea nu reprezinta nimic pentru om. O alta afirmatie naiva este aceea care spune ca „Legea este invatatura Vechiului Testament” pe cand „Evanghelia este invatatura Noului Testament”. Acest lucru este o afirmatie eronata deoarece Evanghelia este continuta si de Vechiul Testament in timp ce Legea se regaseste inclusiv in Noul Testament.

Legea si Evanghelia se diferentiaza in ceea ce priveste modul in care au fost reveate. Despre Lege, Sfanta Scriptura spune ca aceasta a fost scrisa de Dumnezeu in inima omului. Este adevarat faptul ca dupa caderea in pacat a primilor oameni aceasta lege a devenit foarte vaga insa nu a fost complet distrusa. Din acest motiv, Legea poate si trebuie sa fie predicata pentru ca ea este cea care pune constiinta omului fata in fata cu voia lui Dumnezeu. Predicarea Evangheliei fara predicarea Legii nu il va face pe om sa inteleaga starea in care se afla. Pentru un om care nu a fost convins de pacatul lui, Evanghelia nu aduce nimic special deoarece omul nu poate sa inteleaga cat de mare este harul lui Dumnezeu pentru el.

Toate religiile acestei lumi contin portiuni, mai mari sau mai mici, din Lege. Sunt pagani care inteleg si admit necesitatea unei curatenii interioare a sufletului. Ceea ce face ca religia crestina sa fie speciala este faptul ca ea contine mesajul Evangheliei, mesaj pe care restul religiilor nu il contin nici macar in termeni vagi. Legea trebuie sa fie predicata tocmai pentru ca, desi in mod vag, inima omului o contine scrisa. Nici o persoana nu poate sa fie schimbata de Evanghelie pana nu intelege mai intai Legea lui Dumnezeu.

O a doua diferenta care exista intre Lege si Evanghelie este data de continutul acestora. Legea este cea care ne spune ce trebuie sa facem pentru a fi pe placul lui Dumnezeu. O astfel de instruire nu este prezenta in Evanghelia lui Cristos. Legea vorbeste despre faptele noastre pe cand Evanghelia vorbeste despre ceea ce face Dumnezeu.  Legea nu ne spune nimic despre iertar si nici nu este intemeiata pe credinta. Evanghelia in schimb reprezinta o oferta facuta omului de catre Dumnezeu. Evanghelia nu cere nimic ci doar ofera.

Revenind la afirmatiile din primul capitol al Evangheliei Sfantului Apostol Ioan, aflam ca harul si adevarul au venit prin Cristos. Aceasta este Evanghelia. Citind si reflectand asupra Legii, noi suntem mustrati cu privire la comportamentul nostru fata de ceea ce Legea cere de la noi, ba mai mult, cu cat reflectam mai sanatos la ceea ce Legea afirma, credinciosii trebuie sa ajunga la o disperare spirituala datorata gandului ca sunt pierduti datorita pacatului. Evanghelia in schimb, slava lui Dumnezeu, ne salveaza din aceasta disperare. Aceasta este o diferenta clara intre Lege si Evanghelie. Legea promite viata vesnica dar pune conditii pentru primirea acesteia. Promite viata vesnica doar cu conditia ca omul sa implineasca cerintele ei. Legea este o hrana pentru om dar asezata in asa fel incat omul sa nu se poata hrani efectiv din ea ci doar sa deznadajduiasca incercand sa o atinga. Evanghelia ne promite harul lui Dumnezeu fara nici o conditie. Este o promisiune a harului liber.

In Epistola pe care Sfantul Apostol Pavel o scrie crestinilor din Roma citim faptul ca: „neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii” (Romani 3:22-28). Evanghelia lui Cristos este o promisiune a harului gratuit. Sfantul Apostol Pave spune, inspirat, ca toti oamenii, absolut toti, sunt pacatosi si astfel sunt lipsiti de „slava lui Dumnezeu”. Ei nu pot sa se mantuiasca prin niciuna dintre faptele lor. In schimb, ei sunt mantuiti prin credinta ci nici macar aceasta credinta nu este rodul propriei lor vointe ci este darul lui Dumnezeu prin Duhul Sfant care lucreaza aceasta credinta prin predicarea Cuvantului si prin administrarea Sfintelor Sacramente.  Desi avem pacate grosolane, pacate care l-au facut pe Sfantul Apostol Pavel sa afirme ca el este „cel mai mare dintre pacatosi”, Evanghelia ne ofera mantuirea fara sa tina cont de aceste pacate.

O a patra diferenta dintre Lege si Evanghelie este aceea ca Legea contine amenintari grave la adresa acelora care nu se vor dovedi ca fiind implinitori ai cerintelor continute de catre aceasta pe cand Evanghelia nu contine decat cuvinte de consolare adresate celui prabusit sub povara propriilor pacate. Dumnezeu afirma ca „blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele Legii acesteia şi cine nu le va face” (Deuteronom 27:26). Omul este inviat de catre Dumnezeu sa pronunte un blestem asupra propriei persoane daca nu va implini cerintele Legii. Evanghelia are insa o abordare total diferita. Sfantul Apostol Pavel afirma ca: „Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”(Romani 1:15). Prin urmare, Evanghelia nu are cuvinte de amenintare ci poarta un mesaj binecuvantat chiar si pentru cel mai mare pacatos dintre oameni.

Sfantul Evanghelist Luca, inspirat de Duhul Sfant, ne relateaza urmatoarele lucruri: „A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească, şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit” (Luca 4:16-21). Acesta este mesajul Sfintei Evanghelii, o Evanghelie implinita de si in Isus Cristos. Ferice vesnic de omul care constientizeaza si crede acest lucru!

    Un articol de Sorin H. Trifa