Ganduri despre "Sola Gratia"

posted Jul 28, 2015, 5:16 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:15 AM ]
Bisericile Evanghelice Lutherane sunt Biserici confesionale. Desi Bisericile Evanghelice Lutherane difera in ceea ce inseamna organizarea eclessiastica, formatul liturgic, modelele de inchinare, etc, toate Bisericile Evanghelice Lutherane conservatoare sunt Biserici confesionale, adica au crezuri care sumarizeaza doctrina pe care respectivele Biserici le au pe baza intelegerii si interpretarii Sfintelor Scripturi. Documentele pe care evanghelicii lutherani le considera ca fiind fundamentul lor dogmatic sunt cuprinse in Cartea Concordului, o colectie confesionala din anul 1580. Cartea Concordului cuprinde urmatoarele marturisiri de credinta lutherane din Secolul al XVI-lea: Crezul Apostolic, Crezul de la Niceea, Crezul Athanasian, Micul Catehism al lui Martin Luther (1529), Catehismul Mare al lui Martin Luther (1529), Marturisirea de Credinta de la Augsburg (1530), Apologia Marturisirii de Credinta de la Augsburg (1531), Articolele de la Schmalkalden (1536) si Formula Concordiei (1577). Desi au trecut mai mult de patru sute de ani, aceste documente continua sa reprezinte un reper de maxima importanta a credintei pe care evanghelicii lutherani o marturisesc.
Evanghelicii lutherani nu au fost si nici nu sunt niste inventatori de doctrine ci ei au sustinut ceea ce Sfintele Scripturi ne invata si ceea ce crestinii au crezut de-a lungul veacurilor. Din acest motiv, nu ne temem sa afirmam cu tarie ca sunte “catolici” in sensul literar al cuvantului, adica universali si in acelasi timp suntem “evanghelici” deoarece credem cu tarie ca Evanghelia este vestea cea buna a intruparii, mortii, invierii si inaltarii lui Isus Cristos si in ispasirea completa facuta de Acesta pentru noi. In consecinta, evanghelicii  lutherani pot sa fie caracterizati ca fiind “catolici evanghelici”. Puternic ancorati in formulele trinitare si cristologic din Secolele IV si V, evanghelicii lutherani cred ca pacatosii sunt justificati (sau declarati drepti) de catre Dumnezeu exclusiv prin har (Sola Gratia), prin credinta (Sola Fide), doar in Isus Cristos (Solus Cristus), pe baza promisiunilor din Sfanta Scriptura (Sola Scriptura) si spre slava lui Dumnezeu (Soli Deo Gloria).

Una dintre doctrinele de baza ale Bisericii Evanghelice Lutherane este doctrina mantuirii numai prin har (Sola Gratia). Marturisirea de Credinta de la Augsburg (Confesiunea Augustana) afirma ca de la caderea lui Adam toti oamenii sunt conceputi si nascuti in pacat. Pacatul ereditar ii face pe oameni incapabili si nedoritori de a castiga iertarea lui Dumnezeu. In consecinta, daca mantuirea ar fi dependenta de capacitatea si dorinta umana, atunci nu ar mai exista absolut nici un fel de speranta pentru om. Invatatura evanghelica lutherana a mantuirii numai prin har spune ca Dumnezeu ne iarta pacatele din proprie initiativa si fara sa astepte nimic de la noi.  Acest lucru este facut prin moartea si invierea lui Isus Cristos, Dumnezeu adevarat si om adevarat nascut din Sfanta Fecioara Maria. Evanghelicii lutherani afirma universalitatea harului lui Dumnezeu si cred ca Isus Cristos a murit pentru toate pacatele.

In timp ce harul lui Dumnezeu este universal si ii cuprinde pe toti oamenii, Sfintele Scripturi ne invata ca acesta este insusit de catre fiintele umana pacatoase numai prin credinta. Acesta este punctul in care teologia lutherana difera de cea romano-catolica. Aceasta concluzie nu este inventata de Martin Luther ci ea a fost sustinuta si de catre Sfantul Augustin (354-430). Sfantul Augustin s-a opus cu tarie unui calugar pe nume Pelagius care afirma o invatatura eretica, mai precis aceea ca oamenii ar putea sa contribuie la mantuirea lor prin propriile lor fapte si, astfel, si-ar putea obtine mantuirea chiar si in afara lui Cristos. In contrast cu Pelagius, Sfantul Augustin a afirmat ca la caderea lui Adam, natura umana a devenit complet corupta si depravata, omul devenind rob al pacatului. Augustin credea ca prin infuzarea harului divin, omul, mort in pacat, incepe sa se vindece si incepe sa devina capabil sa faca lucruri bune cu toate ca, aflandu-se in trup, crestinul continua sa comita si pacare. Martin Luther nu a preluat invatatura Sfantului Augustin in forma aceasta insa s-a ajutat mult de ceea ce Episcopul de Hippo a afirmat. In ciuda celor mai bune intentii, Martin Luther nu a gasit in el insusi nici un fel de dorinta si capacitate de a face lucru bune asa cum Sfantul Augustin afirma ca se intampla. Dupa mai multi ani de lupte spirituale, reformatorul german a inteles faptul ca pacatosii sunt mantuiti numai prin credinta, harul fiind singura baza pentru mantuirea celui pacatos atunci cand este acceptat prin credinta.

Martin Luther a invatat de la Sfantul Augustin faptul ca doar harul lui Dumnezeu putea sa-l salveze si ca nu putea sa faca nimic pentru a obtine acest har prin propriile puteri. Pe baza acestui lucru, evanghelicii lutherani au afirmat ca oamenii nu pot sa fie justificati in fata lui Dumnezeu prin propriile lor puteri ci sunt justificati de dragul lui Cristos, gratuit, prin credinta, atunci cand ei cred ca meritele lui Cristos sunt oferite lor si au parte de iertarea pacatelor. Aceasta doctrina caracterizeaza absolut tot ceea ce lutheranii invata. De exemplu, evanghelicii lutherani cred ca actul convertirii este un dar din partea lui Dumnezeu ci nu este rezultatul unei decizii sau a efortului uman. Martin Luther afirma credinta ca Dumnezeu este cel care l-a chemat la credinta in Cristos prin Sfanta Evanghelie.

Evanghelicii Lutherani nu sunt niste anti-intelectuali ci, din contra, ei ii multumesc lui Dumnezeu pentru capacitatea de a rationa. Noi utilizam acest dar pentru a intelege, prezenta si apara ceea ce noi credem si pentru a respinge ceea ce nu este corect. In acelasi timp sustinem importanta emotiilor si a senzatiilor in viata de credinta dar respingem faptul ca acestea sunt de incredere in ceea ce priveste mantuirea noastra. Noi credem, pe temeiul Sfintelor Scripturi, faptul ca exista o singura cale mantuitoare si aceasta esye prin Isus Cristos. Credinta nu este un produs uman ci este un rod al lucrarii Duhului Sfant in om, un dar nemeritat oferit de Dumenzeu. Lutheranii afirma ca predicarea Evangheliei si administrarea Sfintelor sacramente reprezinta modalitatea prin care Duhul Sfant creaza si intareste credinta omului. In consecinta, predicarea Evangheliei reprezinta pozitia centrala a lutheranismului dar, trebuie sa nu uitam ca Bisericile Evanghelice Lutherane sunt Biserici sacramentale si deci, administrarea sacramentelor sunt, deasemenea, un lucru de baza pentru Biserica noastra.

Sacramentul Botezului este o porunca dar si o promisiune a lui Dumnezeu. Botezul este apa impreuna cu Cuvantul lui Dumenzeu. Noi credem ca Sfantul Botez trebuie administrat si copiilor si credem ca toti aceia care neaga faptul ca pruncii pot sa creada, prin atitudinea aceasta isi arata, fara intentie probabil, dezacordul fata de mantuirea numai prin har. Deoarece credinta este darul exclusiv al lui Dumnezeu ci un un act de decizie dau o fapta a omului, credinta poate sa existe, daca Dumnezeu alege acest lucru, si in copii. Deasemenea, evanghelicii lutherani cred ca Domnul Isus Cristos este prezent fizic in Sacrametul Sfintei Cine, unde alaturi de paine si vin se afla si sangele si trupul Mantuitorului. Acest lucru face ca toti aceia care se impartasesc prin si cu credinta au parte de iertarea pacatelor. Noi credem ca acestea sunt mijloacele prin care Dumnezeu creaza, intareste si pastreaza credinta fiecarui om.

Asemenea lui Martin Luther, evanghelicii cred ca crestinul este in acelasi timp si pacatos si sfant, „simul Justus et peccator”. Justificarea este un act declarativ prin care Dumnezeu il declara pe pacatos ca fiind justificat. Acesta nu este un proces ci este o declaratie din partea lui Dumnezeu fara a tine cont de vreo bunatate existenta in om. Pe scurt, prin jertfa lui Cristos, Dumnezeu declara pe pacatosul credincisos ca fiind perfect. Acest lucru nu inseamna faptul ca un crestin justificat nu mai cade in pacat. Lutheranii nu sunt „perfectionisti” ci admit faptul ca au nevoie de iertare in mod constant. Justificarea nu a dus la anularea Legii lui Dumnezeu.

Cu toate ca sustinem mantuirea numai prin har, prin credinta, noi, evanghelicii lutherani condamnam ceea ce se numeste „harul ieftin”, har despre care Dietrich Bonhoeffer afirma ca este o ignorare a preocuparii pentru o viata sfanta. „Harul ieftin” este o pervertire a ceea ce lutheranii cred cu adevarat si afirmam ca Dumnezeu a poruncit sa ne exersam in mod cotidian credinta.  Cu alte cuvinte, credem că faptele bune sunt necesare pentru ca ele demonstreaza faptul ca suntem justificati prin credinta, dar sustinem ca faptele bune nu sunt necesare pentru mântuire. Noi, lutheranii, refuzam sa cautam un raspuns logic la intrebarea de ce Dumnezeu a ales sa salveze pe anumiti oameni si pe altii nu. Refuzam si sa mergem atat de departe precum reformatii si sa spunem ca Dumnezeu a ales oamenii pentru mantuire in timp ce pe altii i-a sortit la pierzarea vesnia deoarece Dumnezeu nu vrea ca toti oamenii sa fie salvati. Evanghelicii lutherani afirma ca Sfanta Scriptura afirma ca Dumnzeu doreste ca toti oamenii sa fie salvati si sa vina la cunoasterea lui Dumnezeu (1Tim.2:4). Sfanta Scriptura afirma ca toti oamenii sunt morti in pacate si cu totul incapabili de a contribui cu ceva la convertirea sau mantuirea lor. Faptul ca niste pacatosi ajung sa creada in Cristos este strict rezultatul puterii lui Dumnezeu. Desi sustinem doctrina alegerii, noi, lutheranii, afirmam ca oamenii care resping mesajul Sfantei Scripturi isi poarta propia vina pentru condamnarea lor vesnica. Toate aceste lucruri se intampla deoarece lutheranii afirma „Sola Scriptura”.

Perspectiva lui Martin Luther asupra mantuirii doar prin har, prin credinta, nu poate fi separata de invatatura cu privire la Sfanta Scriptura. In fond, prin studiul Sfintelor Scripturi a ajuns Martin Luther sa afirme invataturile Reformei Protestante despre justificarea prin har. Spre deosebire insa de romano-catolici, lutheranii resping ideea conform careia Biserica are autoritate asupra Sfintelor Scripturi ci sustine faptul ca Sfanta Scriptura este singura care nu poate sa greseasca in timp ce papa si conciliile sunt supuse greselilor. Lutheranii cred in Sfanta Scriptura fara sa ataseze acesteia Traditia, Biblia fiind standardul final si infailibil al credintei crestine. Lutheranii afirma ca increderea in ceea ce afirma Sfanta Scriptura este insa imposibila fara credinta in Isus Cristos. Cristos este obiectul credintei evanghelice lutherane ci nu Sfanta Scriptura. Cand un om se intoarce la Cristos, el va accepta prin credinta invatatura regasita in Sfanta Scriptura si nu va avea nevoie de dovezi stiintifice, istorice sau de alta natura pentru a crede Cuvantul lui Dumnezeu.
    Un articol de Sorin H. Trifa