Împăratul tău vine la tine blând și smerit, Matei 21:1-9

posted Dec 3, 2018, 1:53 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Dec 3, 2018, 1:54 AM ]

Duminica Ad Te Levavi, Prima Duminică din Advent, Pastor Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Dragii mei, în mila lui Dumnezeu, acesta este prima Duminică a noului al Bisericesc și prima Duminică a noului Sezon de Advent, un sezon care se întinde pe patru Duminici și se termină cu sărbătoarea nașterii Domnului nostru Isus Cristos. Sezonul Adventului este un sezon de culoare violet, o culoare care simbolizează pocăința și introspecția în vederea întâlniri cu Domnul nostru Isus Cristos. Prima Duminică din Advent poartă numele de Duminica Ad Te Levavi, o expresie în limba latină pe care o regăsim în primul verset din Psalmul 25 acolo unde, în limba română, citim astfel: ”la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul”. Așa cum spuneam, este prima Duminică din Advent. Predica din prima Duminică din Advent este fundamentată pe Matei 21:1-9


Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici şi le-a zis: "Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite." Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: "Spuneţi fiicei Sionului: "Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe." Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: "Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!"

Dragii mei, în mai multe rânduri v-am spus faptul că învățăturile pe care ni le predă Evanghelia au două direcții. Evanghelia ne predă o învățătură necesară pentru credința noastră, pentru că, așa cum spune Sfântul Apostol Ioan: lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui (Ioan 20:31). Un alt scop pentru care avem mărturia Evangheliei este ca să ne slujească drept exemplu cu privire la modul în care noi trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu.

Mesajul Evangheliei din această Duminică, deși este un mesaj mai degrabă pentru Duminica Palmarum – sau duminica Floriilor, cum o cunoaștem noi în tradiția poporului român - este de fapt un mesaj care ne vorbește despre  credință și ne încurajează la credință deoarece ea prefigurează venirea Domnului Isus Cristos în har pentru mântuirea fiecăruia dintre noi.

Pericopa noastră nu ne prezintă un Cristos îmbrăcat în glorie, așa cum cei mai mulți dintre evrei așteptau, ci un Cristos venit în smerenie după cum însuși Domnul ne spune: Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-și dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Matei 20:28). Domnul Isus Cristos nu a intrat în Ierusalim ca să stăpânească lumea ca un monarh puternic călare pe un armăsar impozant, îmbrăcat într-o armură strălucitoare în strigătele războinice ale poporului ci, așa cum ne spune Sfântul Profet Zaharia: Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe (Matei 21:5) ca să se aducă pe sine ca jertfă pentru păcatele tuturor oamenilor. Oamenii din Ierusalim simțeau acest lucru și nu l-au întâmpinat cu teamă ci, din contră, l-au întâmpinat cu bucurie după cum citim: cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum (Matei 21:8). Aceste gesturi dovedeau faptul că oamenii îl priveau pe Domnul Isus cu deosebită încredere, afirmând faptul că el este împăratul de drept al Israelului și întâmpinându-l cu cântece de laudă și de bucurie. Strigătul acestor oameni care l-au întâmpinat pe Domnul Isus Cristos: Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte (Matei 21:9) dovedește faptul că ei credeau că acest om, Isus din Nazaret, este Mesia. Cuvintele lor reprezintă nucleul acestei pericope deoarece aceste cuvinte îi invită pe oameni să creadă ceea ce Sfinții Profeți au spus de spre Mesia, Mântuitorul lumii care va zdrobi capul diavolului.

Dragii mei, în prezent, între aceia care se declară ca fiind creștini - ca și în cazul evreilor din vremea lui Isus - există două tipuri de credință. Din păcate, cei mai mulți dintre creștini cred într-un Cristos creat de propria lor rațiune și modelat de propriile lor emoții. Așa cum am spus, acest lucru nu este ceva nou. Situația era la fel și pe vremea Domnului nostru Isus Cristos. Cei mai mulți dintre evrei așteptau venirea lui Mesia cu interes dar acest Mesia pe care ei îl așteptau erau unul creat de ideile și de propriul lor entuziasm. O astfel de credință este una care revarsă foarte multe emoții, multe dintre ele pozitive, dar, deoarece nu are fundamente solide în Adevărul lui Dumnezeu, foarte rapid ajunge nu doar să se stingă, dar deviază și în extrema opusă. Așa putem să explicăm de ce unii dintre cei care în această zi strigau glorificându-l pe Isus, în doar câteva zile aveau să strige la Ponțiu Pilat spunând: să fie răstignit! și mai apoi  sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri (Matei 27:23 și 25). 

Credința adevărată este o credință care se fundamentează nu pe emoții sau sentimente ci se fundamentează pe Cuvântul lui Dumnezeu. O astfel de credință nu îl percepe pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia pe baza entuziasmului creat în jurul activității sale, în special în jurul minunilor, ci îl înțelege pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia cel promis pe baza Cuvântului Sfinților Profeți pe care în regăsim în Vechiul Testament. Doar o astfel de credință poate să nască iubire sănătoasă pentru Fiul lui Dumnezeu deoarece o astfel de credință admite faptul că suntem păcătoși și o astfel de credință își dorește să trăiască după voia Fiului lui Dumnezeu. O astfel de credință este una care surclasează rațiunea. În cazul pericopei noastre, rațiunea umană spune faptul că un adevărat împărat nu poate să intre în Ierusalim cu umilință și smerenie, așa cum a intrat Isus. Pentru cei mai mulți dintre evrei, Mesia cel așteptat urma să fie un bărbat plin de glorie care, prin vitejia lui, avea să conducă Israelul în confruntarea cu Imperiul Roman aducând eliberarea de asupritori și gloria de odinioară din timpul Împăratului David. Dar aceste păreri erau în disonanță cu imagine smerită lui Isus Cristos. Înfățișarea lui Isus contrasta cu ceea dictează rațiunea cu privire la ceea ce trebuia să fie Împăratul lui Israel. Dar adevărata credință vede dincolo de aceste aparențe. Ea nu se supune afirmațiilor rațiuni ci își trage seva din Cuvântul lui Dumnezeu. 

Intrarea lui Isus în Ierusalim a fost un motor pentru credința adevărată. Dacă Domnul Isus Cristos intra cu gloria unul Împărat în Ierusalim, probabil că toată lumea l-ar fi primit ca atare, dar acest lucru nu ar fi fost rodul credinței ci al emoțiilor și al rațiunii. Rodul credinței este întotdeauna în contrast cu rodul rațiunii deoarece adevărata credință vine din Cuvântul lui Dumnezeu pe când afirmațiile rațiunii sau ale emoțiilor este rodul firii noastre păcătoase. 

Domnul Isus Cristos vrea ca noi să credem faptul că Împărăția lui Dumnezeu a venit la noi. Acesta a fost mesajul pe care Mântuitorul nostru l-a predicat în timpul în care a fost pe pământ.    

Despre Mesia, Sfântul Profet Zaharia spunea următoarele: saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe (Zaharia 9:9). Cristos vine la noi ca Salvator ci nu ca stăpânitor. Cristos Pantokrator – Dumnezeu Atotputernicul – s-a întrupat în chip smerit pentru a ne aduce salvare în loc de judecată. Păcatele noastre ar fi trebuit să ne aducă judecata lui Dumnezeu iar această judecată nu poate să însemne alt ceva decât condamnarea noastră veșnică. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi venit la noi în gloria sa cerească, acesta ar fi rezultatul direct asupra fiecăruia dintre noi, condamnarea veșnică datorită păcatelor noastre de zi cu zi. Dar Isus Cristos vine smerit și călare pe un măgar. Pe un măgar ci nu pe un cal. Măgarul este un animal de povară ci un un animal de fală. Măgarul era în vremea lui Israel acel animal pe umerii căruia se puneau poverile pentru a fi cărate dintr-un loc în altul. În același mod vine si Fiul lui Dumnezeu pe acest pământ. El nu vine ca să pună povara condamnării pe umerii noștri ci tocmai ca să ia povara păcatului de la noi și să o poarte el înaintea lui Dumnezeu. Cu privire la acest adevăr, Sfântul Apostol Paul spune despre Isus Cristos astfel: pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus (Romani 3:25-26). Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu nu a coborât din cer pentru a se umple de glorie pământească. Din contră, Sfântul Apostol Paul spune: Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi (Galateni 3:13).  

Pericopa acesta este perfectă pentru prima Duminică din Advent. Dragii mei, Adventul este o perioadă de adâncă cercetare a vieții noastre de credință. La finalul acestui sezon, vom sărbători nașterea Domnului Isus Cristos. Această naștere nu diferă de modul în care Domnul Isus Cristos avea să intre în Ierusalim aproximativ 33 de ani mai târziu. Fiul lui Dumnezeu nu s-a întrupat născându-se în mijlocul familiei imperiale într-un palat primitor și luxos. Din contră, Mesia s-a născut într-o familie modestă din Nazaret fiind adus pe lume într-un grajd din Betleemul Iudeei. La nașterea unui împărat, zeci, poate chiar sute de servitori depun eforturi ca micul prunc să aibă parte de tot ceea ce este mai bun. Despre Mântuitorul nostru, Sfântul Apostol Luca ne spune faptul că: l-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei (Luca 2:7). Mântuitorul nostru a experimentat smerenia pe tot parcursul vieții sale, împlinind astfel ceea ce Sfântul Profet Isaia a spus despre el astfel: El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă (Isaia 53:2-3). Despre faptul că Împăratul lui Israel s-a întrupat în mod smerit ne vorbesc chiar îngerii sfinți care le spun păstorilor astfel: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul (Luca 2:11). Acești păstori s-au închinat pruncului deși l-au găsit într-o condiție foarte smerită, complet diferită față de ceea ce te așteptai să găsești la nașterea unui împărat. Ei au crezut mesajul Evangheliei predicat de către Sfinții Îngeri și de aceea, prin credință, s-au închinat salvatorului lor. 

Domnul Isus Cristos s-a întrupat într-un mod smerit și a trăit într-un mod smerit după cum citim în Scriptură acolo unde ni se spune astfel:  Fiul omului n-are unde-și odihni capul (Matei 8:20). El a intrat la fel de smerit în Ierusalim și tot la fel de smerit s-a adus ca jertfă pentru fiecare dintre noi, după cum spune Sfântul Profet Isaia: când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura (Isaia 53:7) 

Pericopa din această primă Duminică din Advent ne cheamă să credem că acest Isus din Nazaret este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel promis prin Sfinții Proroci, împăratul lui Israel, Salvatorul nostru. Pericopa acesta ne cheamă să ne fundamentăm credința nu pe propriile noastre păreri sau emoții cu privire la Cristos. Pericopa acesta ne cheamă să îl recunoaștem pe Mesia cel predicat de Evanghelie și să ne încredem în mesajul Evangheliei. Este o chemare la adevărul Evangheliei lui Cristos despre care foarte frumos ne spune Sfântul Apostol Paul: mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă (Romani 1:16-17). Pericopa acesta are scopul de a ne pregăti pentru întâlnirea cu Mântuitorul nostru care vine la noi blând și smerit, într-un staul din Bethleem pentru mântuirea fiecăruia care crede Cuvântul Evangheliei.