"Infăşat în scutece şi culcat într-o iesle" - a patra Duminica din Advent

posted Dec 22, 2014, 12:28 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:21 AM ]

 În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem – pentru că era din casa şi din seminţia lui David – să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” (Luca 2:1-12)

 

Prin harul bunului Dumnezeu iata-ne in cea de a patra, si ultima duminica din Advent. Suntem la doar patru zile distanta de una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinatatii. Asemenea altor crestini si credinciosii din Bisericile Evanghelice C.A. se aduna in Bisericile parohiale pentru a aduce slava lui Dumnezeu. Au trecut mai bine de 2000 de ani de cand, in planul vesnic al Creatorului, a inceput drumul pamantean al Fiului Sau cel prea Sfant, care s-a intrupat intr-o neinsemnata localitate din extrema estica a Imperiului Roman. Fiului lui Dumnezeu, Creatorul “tuturor vazutelor si nevazutelor”, Cristosul, Mantuitorul, Salvatorul omului pacatos, prin alegerea suverana a lui Dumnezeu, si-a inceput existenta de om. Nu s-a nascut in Roma, in Tessalonic, in Corint sau in Efes si nici macar la Ierusalim. Nu a fost culcat in odaile imparatesti si nici nu a fost ingrijit de cele mai calificate persoane pentru astfel de situatii. Dumnezeu hotarase, in sfatul tainic al Sfintei Treimi, ca Fiul Sau sa devina om in niste conditii inferioare chiar si unei nasteri normale la vremea aceea. Asa a ajuns Cristosul sa se nasca printre straini, intr-un oras pe care parintii sai pamantesti au fost nevoiti sa il viziteze in urma unei porunci venite din partea stapanirii romane. Aici, in Bethleem, orasul lui David, trebuia sa se nasca Acela caruia ii era dat tronul imparatesc inca din vesnici.
 
            In aceasta perioada minunata a anului, in mod special, copiii au obiceiul sa colinde. In multitudinea de cantecele, unele care il lauda pe Cristos, altele care nici macar nu amintesc de existenta Acestuia, exista un colind care, de fiecare data cand il ascult, imi da fiori. Sfanta Scriptura nu ne spune amanunte despre pruncul Cristos, proaspat nascut. Stim, din Sfanta Scriptura, foarte putine lucruri despre cum au decurs primele clipe din viata Sa. Stim ca s-a nascut intr-un adapost rudimentar folosit pentru animale deoarece usile caselor din localitate erau inchise pentru Imparatul Cerului, exact asa cum si astazi cele mai multe inimi sunt inchise pentru mesajul mantuirii. Asadar, Cristos s-a nascut singur, departe de lumea pentru care a facut acest lucru. Doar binecuvantata sa mama, Sfanta Fecioara Maria, si tatal sau, Sfantul Iosif, i-au fost alaturi in primele clipe de viata.
 
Colindul care imi rascoleste sufletul spune astfel: “La Vitleem colo-n jos, cerul arde luminos. Preacurata,  naste astazi pe Cristos. Naste-n ieslea boilor, pe-mparatul tuturor. Preacurata, Sta si plange-ncetisor . N-are scutec de-n fasat nici hainute de-mbracat., Pentru pruncul de-nparat”. De ce imi da fiori aceste versuri, pentru ca, desi Sfabta Scriptura nu ne da amanunte despre cum s-a derulat nasterea si primele ore din viata terestra a Mantuitorului, noi ni le putem imagina cu o oarecare usurinta. Nu este o incalcare a Sfintei Scripturii daca vom considera ca acele clipe nu puteau sa difere radical fata de ceea ce se intampla astazi cu pruncii nostrii.

Fiul meu ce mic, Matia, s-a nascut in urma cu doi ani. Inca imi mai amintesc perfect cate emotii mi-au impovarat trupul si mintea in acele clipe. Si totusi, el s-a nascut in niste conditii excelente, intr-un spital bine dotat si cu personal competent in domeniu. Ce trebuie insa sa fi fost insa atunci in inima lui Sfantului Iosif, dar a Sfintei Fecioare Mariei? Sa nasti lipsita de orice fel de suport, sa faci acest lucru in singuratate. Nimeni sa nu iti auda plansul datorat travaliului nasterii. Apoi, incerc sa il vad pe Noul-Nascut…Fiul meu, Matia, in primele clipe de viata, tremura de frica si plangea cu putere, socat probabil de trauma suferita si de contactul cu lumea aceasta noua pentru el. Cum trebuie sa fi fost micutul Isus? Cum trebuie sa fi tremurat El de frica si frig, cu trebuie sa fi cautat, complet neajutorat, sanul binecuvantatei sale mame? Cum trebuie sa fi primit El linistea de dupa nastere in bratele acelora care il iubeau? El, cel fara de pacat, creatorul universului, cel la al carui glas muntii tremurau, soarele isi ascundea lumina, timpul isi inceta scurgere, era acum doar un prunc, cat o mana de om, tremurand de frig, de foame si de frica, incordat si suferind datorita colicilor, neputand sa distinga corect lumea din jurul sau. Si cand ne gandim ca Domnul a gasit de cuvinta ca Fiul Sau sa treaca prin astfel de lucruri pentru mantuirea noastra, a celor ce credem astazi in acest copilasi.
 
             Traditia ne spune ca dupa nastere, micutul Isus a fost asezat in niste paie pentru a se odihni. Nu stim daca a fost sau nu asa, dar stim cu siguranta ca a fost culcat intr-o iesle. Acolo a fost gasit de pastorii de pe dealurile Bethleemului pe care Dumnezeu, in harul Sau, i-a instiintat despre nasterea Mantuitorului. Ciobanii, niste oameni aflati la limita societatii, niste singuratici cu turmele lor, fara scoala, necititi, neinstruiti din punct de vedere academic si teologic, ei sunt singurii pe care Dumnezeu i-a ales sa primeasca binecuvantarea nasterii lui Isus Cristos. Ei au asistat la bucuria cerului pentru ca mai apoi, cand lumina ingerilor s-a stins, acestia au plecat spre staul. Si ce au gasit aici? Cata deosebire fata de lumina ingerilor care dadeau slava lui Dumnezeu. La lumina unui mic foc, probabil, ei au vazut doi parinti istoviti de cele prin care au trecut. Au vazut o mama epuizata fizic datorita emotie si a efortului depus si un copilasi infasat saracacios, probabil odihnindu-se dupa trauma nasterii prin care tocmai trecuse. Nimic din acest peisaj nu vorbea despre Imparatul tuturora. Dar ochii ciobanilor erau luminati de slava si de Cuvantul lui Dumnezeu si ei au vazut clar, prin credinta, pe cel caruia trebuiau sa ii se inchine si prin care urmau sa fie mantuiti.
 
            Spre slava lui Dumnezeu, ca si ciobanilor din Bethleem, si noua ne-au fost deschisi ochii sa il putem distinge pe Fiul lui Dumnezeu. Pentru cei aflati pe calea pierzarii, in ieslea aceea din Bethleem nu s-a aflat decat un copil amarat, nascut intr-un mod neadecvat, suferind asemenea tuturor pruncilor. Dar pentru noi, in mila lui Dumnezeu, in acest copil infasat in ceea ce s-a gasit, adormit in paie dupa ce trupul sau a fost epuizat de efort, ni se arata toata slava lui Dumnezeu. Aceasta “mana de carne”, aceasta fiinta neajutorata care cauta neincetat caldura de la sanul binecuvantatei sale mame, este Cristosul, Matuitorul lumii, acela care va purta pe cruce pacatele noastre si prin a carui rani noi suntem tamaduiti.
 
            Veniti, asadar, sa slavim pe pruncul Isus asa cum si ciobanii din Bethleem au facut-o. Sa ii aducem inchinarea noastra si sa il laudam pe Dumnezeu pentru mila Sa, pentru harul Sau oferit noua nemeritat!
 

Un articol de Sorin H. Trifa