Isus Cristos, Cuvântul Întrupat

posted Nov 2, 2016, 12:41 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Nov 2, 2016, 12:44 AM ]

Atunci când înțelepții din răsărit au văzut ”Cuvântul” întrupat  ”s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat” (Matei 2:11). Dumnezeu întrupat a produs întotdeauna un răspus, chiar și în rândul inamicilor săi. Atunci când Isus Cristos și-a făcut cunoscută identitatea, soldații care au venit să îl aresteze în grădina Ghetsemani  ”s-au dat înapoi și au cazut jos la pământ” (Ioan 18:6). De-alungul secolelor, atât în Bisericile din Răsărit cât și în cele din Apus, în timpul Liturghiei Euharistice, credincioșii și preoții îngenunchează atunci când se afirmă ”Cuvântul a devenit trup”. Și în unele Bisericii Lutherane în timpul liturghiei, atunci când se rostește Crezul de la Niceea, credincioșii și preoții înghenunchează atunci când afirmă faptul că s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara și s-a făcut om”

Isus Cristos, Cuvântul Întrupat


Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14). Așa își începe Sfântul Apostol Ioan Evanghelia sa. Dumnezeu a devenit om. Aceste cuvinte simple vestesc cel mai mare mister dar, pe de altă parte, un adevăr sublim și sfânt. Acest mister este mai presus de orice înțelegere logică umană, fiind inaccesibil chiar și celor mai înțelepte minți umane. Dumnezeu atotputernic, etern și infinit s-a întrupat devenind un prunc neajutorat. Tuturor acelora care au fost martori oculari la acest eveniment, Isus Cristos însuși le spune ”ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeți voi!” (Luca 10:23) iar tuturor acelora care se înfioară prin credință atunci când reflectă la acest aspect, fără să îl vadă fizic, tot Domnul le spune: ”ferice de cei ce n-au vazut, și au crezut" (Ioan 20:29). Toate acestea deoarece mântuirea noastră depinde în mod direct de această misterioasă întrupare a lui Dumnezeu.


Credințele păgâne sunt pline de așa numiții semi-zei, eroi legendari care erau parte divini și parte umani. Isus Cristos nu a fost parte divin și parte uman. El este ”Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl din veșnicie și totodată om adevărat, născut din Fecioara Maria” (Micul Catehism al lui Martin Luther). În Isus Cristos nu a existat o parte din divinitate ci ”în El locuiește trupeste toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). Desigur că pentru cei mai mulți oameni, umanitatea lui Cristos este un lucru evident și ușor de înțeles, nu tot la fel stau lucrurile cu divinitatea sa. Este dificil pentru mintea umană să înțeleagă și să accepte faptul că Dumnezeu care a creat toată această lume este în trup uman. Totuși, acest aspect este adevărat, iar Sfântul Apostol Ioan ne dă un advertisment foarte sever atunci când spune: ”orice duh care nu marturiseste pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist” (Ioan 4:3). Și Sfântul Apostol Pavel ne spune acest lucru astfel: ”Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege” (Galateni 4:4)

În Secolul al IV-lea, un teolog din Alexandria pe nume Arie (sau Arius) a negat faptul că Isus Cristos este Dumnezeu și a afirmat faptul că acesta este doar o creatură cu totul specială ci nu un Dumnezeu adevărat. Urmașii acestui teolog au primit denumirea de ”arieni” iar pentru ei, expresia ”Isus este Dumnezeu” este o erezie și o blasfemie. Această învățătură a lui Arie a fost declarată eretică la Conciliul Bisericesc de la Niceea (325) și la Conciliul Bisericesc de la Constantinopol (381) acolo unde, credința creștină cu privire la divinitatea lui Isus Cristos s-a sumarizat astfel Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul-născut, care din Tătal s-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” (Crezul de la Niceea). Acest lucru este afirmat și astăzi de către creștinii lutherani confesionali chiar în timpul liturghiei.

Afirmațiile Crezului de la Niceea sunt contrazise însă în prezent de către Mormoni, Unitarieni și de către Martorii lui Iehova. Aceste culte hetero-crestine, care în mod fals se declară ca fiind creștine, au continuat să țină în viață erezia ariană, negând doctrina Trinității și divinitatea Domnului Isus Cristos. Aceste culte eretice calcă în picioare afirmațiile Sfântului Apostol Ioan care spune: ”la început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). De fapt, întreaga Evanghelie a Sfântului Apostol Ioan prezintă divinitatea lui Isus Cristos într-un mod minunat și glorios. Aceasta Evanghelie culminează cu aceeași idee cu care a și început, anume expresia ”Domnul meu si Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28)

Inspirat de către Duhul Sfânt, Sfântul Apostol Ioan ne reamintește cuvintele Domnului Isus Cristos care spune ”adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (Ioan 8:58). Auzind aceste cuvinte, iudeii au înțeles pe deplin faptul că Isus Cristos își declara divinitatea făcând o afirmație identică cu cea pe care Dumnezeu i-a facut-o lui Moise "Eu sunt Cel ce sunt" (Exod 3:14).  Dovada că evreii au înțeles în mod clar faptul că Domnul Isus Cristos își declara divinitatea constă în ceea ce acestia afirmă la rândul lor: ”nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă și pentru că Tu, care ești un om, Te faci Dumnezeu" (Ioan 10:33).

Numele lui Dumnezeu era atât de sfânt pentru evrei încât aceștia refuzau să îl rostească și, în consecință, foloseau expresia YHVH, citit Yahweh. În limba greacă, tetragramatonul YHVH a fost tradus cu expresia ”Kyrios”, expresie pe care noi am tradus-o în limba română cu binecunoscutul cuvânt ”Domnul”, cuvânt folosit deseori în combinațiile ”Domnul Dumnezeu” sau ”Domnul Isus Cristos”. Aceste expresii arată faptul că recunoaștem divinitatea lui Isus Cristos care devine Domnul Isus Cristos, Isus este Kyrios, Isus este Dumnezeu. Aceasta este parte integranta a crezului trinitarian al Bisericii Creștine.

În Sfânta Treime, noi ditingem fără însă a separa, trei persoane. La fel stau lucrurile și cu cele două naturi ale Domnului nostru Isus Cristos. Noi nu trebuie să confundăm aceste naturi, nu trebuie să le amestecăm astfel încât să dispară distincția dintre ele. Deasemenea, nu trebuie să le separăm astfel încât să îl transformăm pe Domnul Isus Cristos în două persoane așa cum a făcut ereticul Nestorie (sau Nestorius) care a negat faptul ca Sfânta Fecioară Maria l-a năcut pe Dumnezeu și a afirmat faptul că aceasta l-a născut doar pe omul Isus. Pentru că Isus Cristos este inseparabil om și Dumnezeu, spre deosebire de Nestorie, lutheranii confesionali afirmă faptul că Sfânta Fecioară Maria l-a purtant în pântec și l-a nascut pe Isus Cristos, Dumnezeu-om ci nu doar a unui om.

Lucrurile merg mult mai departe decât atât. Isus este om și Dumnezeu în același timp. Isus a murit pe cruce pentru păcatele noastre, deci Dumnezeu a murit. Moartea unui om obișnuit nu avea cum să ne salveze, dar ”sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curață de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Sângele uman nu poate să spele păcatele altor oameni. Să înțelegem însă faptul că Dumnezeu are sânge? Da! Acest lucru este adevărat deoarece Isus Cristos este Dumnezeu-om, adică Dumnezeu și om în aceeași persoană. Deaceea acest sânge ne curăță de păcate, deaceea Isus Cristos este ”Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29) iar Sfânta Scriptură ne spune faptul că Biserica este ”Biserica Domnului, pe care a câstigat-o cu însuși sângele Său” (Fapte 20:28)

Dacă Isus este Dumnezeu și om, atunci este foarte periculos să despărțim cele două naturi ale lui Cristos așa cum o fac teologii reformați (calvini), care spun că ”în firea Sa umană El nu mai este acum pe pământ; dar cu divinitatea, cu maiestatea, cu mila şi cu Duhul Lui El nu Se îndepărtează niciodată de noi” (Catehismul de la Heidelberg, răspuns la întrebarea 47). Acestă afirmație reprezintă o înțelegere eronată a celor două naturi ale lui Cristos. Cu toate acestea, din nefericire, ea a devenit cea mai populară înțelegere în lumea evanghelică fiind adoptată de către reformați, presbiterieni, baptiști, adventiști de ziua a șaptea și de penticostali. Acesta este argumentul pe baza căruia. evanghelicii reformați și neo-protestanții neagă prezența reală a Domnului Isus Cristos în Sfânta Cină alături de elementele fizice, pâinea și vinul. Acesti teologi anti-calcedonieni afirmă faptul că natura umană a lui Cristos este prezentă într-un singur loc, datorită limitărilor fizice binecunoscute, iar pretutindeni, Isus Cristos este prezent doar în natura sa divină. În urma înălțării la Cer, natura umană a lui Cristos staționează la ”drepta lui Dumnezeu” iar prezența lui Cristos în lume este numai în natura sa divină. Totuși, Sfânta Scriptură ne spune faptul că Isus Cristos: ”s-a suit mai presus de toate cerurile ca sa umple toate lucrurile” (Efeseni 4:10) iar ”toate lucrurile” înseamnă absolut orice părticică din univers.

Noi, lutheranii confesionali, spre diferență de acei creștini care au adoptat teologia exprimată în Catehismul de la Heidelberg, afirmăm faptul că Isus Cristos a fost și a rămas complet om și Dumnezeu, în același tip, iar acest lucru nu a fost separat odată cu înălțarea acestuia la Cer. Doar în acest mod, Domnnul Isus Cristos ne poate ierta toate păcatele. Autoritatea divină a lui Isus i-a dat acestuia dreptul să ne ierte păcatele, să fie Domnu al Sabatului, să fie Domnul vieții. Este foarte adevărat că pe timpul vieții sale pământești, în natura sa umană, Domnul Isus Cristos nu a uzat de toată gloria sa divină. El a luat benevol asupra Lui o formă de sclav, umilindu-se și fiind ascultător până la moarte după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: ”s-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:7-8). Deaceea, Domnul Isus Cristos ne învață să nu îl judecăm după aparența aceasta: ”ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire” (Matei 11:6).  În fond, Sfânta Scriptură ne învață tocmai să imităm acest comportament al Domnului Isus Cristos.

 

Botezul nostru ne conduce de la cruce la încoronare. Harul de a fi în Cristos și de a fi: ”părtași firii dumnezeiesti” (2 Petru 1:4) include nu numai binecuvântări ci și darul suferinței în Cristos. Fără rastignirea vechiului Adam din noi, nu va putea niciodată înviat omul nou în Cristos. Viața noastră de credință, contrar ”evangheliei prosperității” promovată de multe dintre Bisericile Penticostale și de Bisericile Charismatice, este, asemenea vieții terestre a lui Cristos, o viață cu suferințe și lipsuri. Dar chiar dacă suntem lipsiți de putere și neajutorați, noi suntem susținuți de către Domnul Isus Cristos care este alături de noi inclusiv în natura sa umană.

 

      Soli Deo Gloria!

Un articol de Sorin H. Trifa