Isus este cel care potolește furtuna din viața noastră, Matei 8:23-27

posted Feb 6, 2019, 2:14 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Feb 6, 2019, 2:14 AM ]

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru faptul ca în acesta Duminică, a IV-a Duminică după Epifania Domnului nostru Isus Cristos, suntem iarăși împreună pentru a ne hrăni din binecuvântările pe care Dumnezeu, tatăl nostru ceresc, le-a pregătit pentru noi în Fiul său, Domnul nostru Isus Cristos. Pentru această minunată Duminică, textul pe care se fundamentează predica este Matei 8:23-27

Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El. Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: "Doamne, scapă-ne, că pierim!" El le-a zis: "De ce vă este frică, puţin credincioşilor?" Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea, şi s-a făcut o linişte mare. Oamenii aceia se mirau şi ziceau: "Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?"

Dragii mei, acest pasaj relatat de către Sfântul Apostol și Evanghelist Matei reprezintă o nouă epifanie a lui Isus din Nazaret ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mesia cel predicat de către profeții Vechiului Testament. Aceasta epifanie îl prezintă pe Isus ca stăpânul întregului univers, ca stăpân al naturii și a tuturor lucrurilor care ne înconjoară. De asemenea, această scurtă pericopă ne vorbește într-un mod cu totul minunat despre modul în care Dumnezeu, prin Fiul său întrupat, a intervenit în lumea noastră pentru a ne salva din furtuna păcatului.

Evenimentul relatat de către Sfântul Apostol Matei se petrece pe Marea Galileei, cunoscută în Sfânta Scriptură si sub denumirea de Marea Ghenezaret. Această Mare a Galileei, pe malurile căreia Domnul Isus Cristos și-a petrecut cea mai mare parte din activitatea sa de predicare a Evangheliei, este un lac de apa dulce, destul de mare, aflat în nordul statului Israel. Undeva pe malul nordic al acestui lac se afla localitatea Capernaum, o localitate cu rezonanță pentru activitatea Domnului Isus Cristos. Capernaum era orașul în care trăiau Sfinții Apostoli Petru și fratele lui Andrei dar și Ioan și fratele său Iacov. Ne aducem, de asemenea aminte de faptul că aici în Capernaum, Domnul Isus Cristos a făcut mai multe minuni precum vindecarea soacrei Sfântului Apostol Petru, vindecarea robului sutașului roman și tot aici Domnul Isus Cristos l-a vindecat pe slăbănogul adus pe pat de către prietenii săi.

În debutul pericopei noastre citim faptul că Domnul Isus Cristos le cere ucenicilor săi să traverseze Marea Galileei cu o barcă. Apoi, citim faptul că pe neașteptate, pe când deja erau în larg, lacul a fost cuprins de o furtună înspăimântătoare. Permiteți-mi să vă dau câteva detalii, cred eu, importante pentru a înțelege mai bine evenimentul relatat în pericopa aceasta. Lacul Ghenezaret sau Marea Galileei nu este un lac cu suprafață foarte mare și nici un lac de mare adâncime. Dar este un lac înconjurat de munți. Regiunea este una semiaridă, temperaturile fiind deseori foarte ridicate. În aceste condiții, nu de puține ori, atunci când aerul fierbinte se întâlnește cu aerul rece provenit din munți, pe lacul Ghenezaret se nasc furtuni devastatoare. Mai este un amânunt pe care trebuie să îl lămuresc pentru a avea o privire de ansamblu corectă. Dumitru Cornilescu folosește în traducerea sa, într-un mod nefericit – cel puțin din punctul meu de vedere – expresia ”corabie”. Acest cuvânt ne poate induce în eroare deoarece, în limba greacă, Sfântul Apostol Matei vorbește despre o barcă. O barcă pescărească nu foarte mare care avea montat un catarg pentru pânză despre care, vă amintiți, Sfânta Scriptură ne spune că aproape a fost scufundată de captura de pește făcută de către Sfântul Apostol Petru la cuvântul Domnului Isus Cristos. Așa dar, rețineți că nu avem de-a face cu un vapor mare și stabil. Acest lucru face pericolul și mai mare, deoarece, chiar și o furtună cu intensitate mai redusă ar fi putut să pună o astfel de barcă într-un pericol grav. Cu atât mai mult o furtună neobișnuit de violentă cum a fost aceasta. De ce avansez o astfel de idee? Pentru simplu fapt că această furtună a avut darul de ai înspăimânta chiar si pe Sfinții Apostoli Petru, Andrei, Ioan și Iacov despre care Sfânta Scriptură ne spune faptul că erau pescari de meserie și, cred eu, aveau deja o vastă experiență cu privire la astfel de furturi pe Marea Galileei.

Apoi urmează un alt detaliu foarte important. Pericopa noastră ne spune că în timpul în care cei prezenți în corabie se luptau îngroziți să salveze barca de la scufundare, Domnul Isus Cristos dormea. Dragii mei, această pericopă atât de scurtă este una foarte complexă cu privire la mesajul pe care îl transmite. Vedeți, deși nu suntem în barca aceea pe Marea Galileei, viața noastră este, deseori, o adevărata traversare a acestui lac. Deseori peste fiecare dintre noi se abat furtuni grozave care ne fac, aproape de fiecare dată, să credem că barca noastră se va scufunda. Așa că, deși poate nu ne-am aflat niciodată pe mare, groaza trăită de ucenici ne este destul de cunoscută și nouă din experiență proprie. Astfel de furtuni vin total pe neașteptate peste noi, nu de puține ori. Mai este un lucru cu care, de asemenea, cred eu, suntem cu toții familiarizați. Este foarte adevărat faptul că aproape de fiecare dată când trecem prin astfel de furtuni ale vieții, senzația noastră este că Dumnezeu habar nu are de problemele cu care noi ne confruntăm sau, mai rău, că nu îi pasă de situația în care ne aflăm.

Vă invit acum să aruncăm o scurtă privire la cei care se aflau în barcă cu Domul Isus Cristos și care trăiau groaza furtunii. Toți aceștia erau oameni care deja asistaseră la minuni săvârșite de către Domnul Isus Cristos. Domnul Isus Cristos era deja un fel de VIP în regiune și mii de oameni erau uimiți de puterea cu care acesta predica Evanghelia. Toți oameni aceștia care erau în barcă credeau faptul că Isus Cristos este un om cu totul special care lucrează cu puterea lui Dumnezeu. Ei credeau că acest om din Nazaret este Mesia despre care Vorbea Vechiul Testament și acesta a fost motivul pentru care ei îl însoțeau pe Domnul Isus Cristos. Activitatea Domnului Isus Cristos de până la acel moment îi entuziasmase peste măsură pe acești oameni. Totul părea foarte roz și nu existase nici un moment în care credința acestora să fie pusă la încercare. De aceea, această furtună apărută din senin, fără nici un fel de semn prealabil, avea să îi pună cu adevărat la încercare și să înlocuiască entuziasmul cu groaza.

Dragii mei, în barca acesta despre care ne vorbește Sfântul Apostol Matei erau oameni cu multă experiență în ceea ce privește marea. Ei erau oameni care cunoșteau locul acesta centimetru cu centimetru. Oamenii aceștia puteau anticipa orice eveniment periculos și, cu siguranță, daca ar fi exista semne că o astfel de furtună ar fi urmat să se întâmple, cu siguranță că nu ar fi plecat pe mare. Asemenea lor, și noi, suntem oameni așezați care evaluam cu atenție toate circumstanțele în care ne aflăm astfel încât să evităm absolut orice pericol. În ciuda acestei atenții deosebite, deseori ne confruntăm cu probleme pe care nici o secundă nu le-am anticipat. Iar atunci când aceste lucruri se întâmplă, credința noastră în Dumnezeu este pusă la încercare.

Martin Luther, vorbind despre credință, spune faptul că omul necredincios nu este capabil niciodată să vadă decât ceea ce esperimentează în mod direct cu simțurile sale naturale. Necredința percepe întotdeauna furtuna și pericolul ei și întotdeauna îl vede pe Dumnezeu dormind în timpul furtunii. Necredința este cea care ne împinge întotdeauna să ne vedem singuri în această lume și să credem că salvarea există exclusiv în ceea ce noi suntem capabili să facem. Necredința ne împinge să credem că soluția este exclusiv la noi. Necredința nu oferă nici un fel de conform deoarece ea nu face decât să evidențieze pericolele fără să ne ofere nici un fel de soluție. Necredința ne pune față în față cu propria neputință de a face față, prin noi înșine, pericolului cu care ne confruntăm. Necredința nu face alt ceva decât să ne arate neputința de a împlini voia lui Dumnezeu în viața noastră și de a ne arăta că suntem sortiți eșecului veșnic. Credința în schimb nu privește la noi ci la promisiunile pe care Dumnezeu ni le face. Ea privește la Cuvântul lui Dumnezeu și la ceea ce Dumnezeu ne-a promis în Cristos. Credința este singura care privește dincolo de simțurile naturale ale omului și vede ce este dincolo de furtună. Credința este cea care ne face să înțelegem faptul că Dumnezeu nu își abandonează niciodată copiii.

Vedeți voi, deși avem atâtea dovezi în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la faptul că Domnul ne Iubește, cu toate că avem atâtea dovezi chiar în viața noastră că Dumnezeu ne iubește, atunci când furtuna vine peste noi, îndoiala își face imediat locul în viața noastră. Acest lucru este rezultatul naturii noastre păcătoase. Trupul acesta de carne este supus păcatului de la căderea lui Adam și până în momentul în care, fie va fi supus putreziciunii, fie va fi schimbat la revenirea Domnului Isus Cristos. În tot timpul vieții noastre, carnea aceasta este supusă păcatului. Păcatul din viața noastră este cel care ne poartă îl locuri ale dezolării, acolo unde furtunile ne pun la încercare. Carnea noastră este cea care luptă să alunge speranța din viața noastră. Din această cauză, fiecare dintre noi, aproape mereu, suntem învăluiți de acest spectru al necredinței și al fricii.

Dragii mei, ori de câte ori lucrurile merg bine în viața noastră, instinctul nostru carnal ne face să ne supra-apreciem credința. Sfântul Apostol Petru este un exemplu elocvent în acest sens. La masa Domnului, acest apostol declara apăsat că este gata să meargă cu Domnul Isus Cristos până la moarte, dar, cocoșul nu a apucat să cânte și Apostolul Petru, pus față în față cu pericolul, s-a lepădat de trei ori de Domnul Isus Cristos. Ne vedem oare pe noi atunci când îl vedem pe Sfântul Apostol Petru? Cât de puternici părem noi în credință atunci când totul ne merge bine și cât de ușor ne lepădăm de Domnul nostru atunci când necazul vine peste noi.

Dragii mei, în Cuvântul lui Dumnezeu, marea este locul dezolării, ca și deșertul. Ea este teritoriul Satanei și al păcatului. Scriptura spune că marea este locul unde locuiește leviatanul. Furtuna pe mare este modul în care acest loc al dezolării caută să ne înghită pe fiecare dintre noi. Aici găsim un tablou al păcatului și al judecății. De aceea, această pericopă ne vorbește despre realitatea vieții noastre de credință. Diavolul ne face mereu să credem că datorită păcatelor noastre nu mai este nici un fel de speranță pentru noi. Diavolul lupă mereu să ne facă să credem că Dumnezeu nu ne bagă în seamă în timpul furtunilor cu care ne confruntăm datorită faptului că suntem păcătoși și că nu merităm atenția unui Dumnezeu sfânt. Diavolul este cel care se chinuie să ne facă să credem că nu are nici un rost să privim la Dumnezeu pentru că suntem păcătoși.

Dragii mei, furtunile care vin neașteptat peste noi nu au scopul de a ne distruge ci de a ne stimula credința adevărata ci nu doar entuziasmul pe care îl avem atunci cânt totul merge bine. De aceea, Dumnezeu folosește astfel de evenimente ca unelte ale Evangheliei. Evanghelia ne spune deslușit faptul că Dumnezeu nu ne-a abandonat în robia și agonia păcatului. Dragii mei, cu toate că ne aflăm în mijlocul furtunii păcatului, cu toate că suntem într-o bărcuță care nu ne oferă nici un fel de protecție, cu toate că suntem prinși în agonia deznădejdii, Dumnezeu este cu noi în și prin Fiul Său, Domnul nostru Isus Cristos, care s-a coborât din ceruri, s-a întrupat de la Duhul Sfânt și a devenit om, a luat asupra sa păcatele noastre și a făcut ispășire înaintea lui Dumnezeu. Astfel, noi nu mai suntem sub condamnarea lui Dumnezeu datorită păcatelor noastre deoarece, așa cum ne spune Sfântul Profet Isaia: El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi (Isaia 53:4-5). Dumnezeul nostru nu doarme, nu este nepăsător la păcatul nostru ci este imediat gata să intervină pentru noi. Păcatele noastre au fost spălate în sângele Fiului lui Dumnezeu la cruce, iar Sfântul Apostol Paul spune foarte clar: acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus (Romani 8:1). Dragii mei, vă rog să remarcați faptul că niciunde nu ni se spune acum nu mai este păcat în cei care sunt în Cristos Isus. Știți de ce? Pentru că noi trăim în carnea acesta păcătoasă. Nu ne putem dezbrăca de ea așa cum te dezbraci de un palton și să o punem în cui. Cât timp vom trăi în acest trup vom fi mereu pe mare iar furtunile vor fi mereu acolo să ne lovească. Ceea ce spune Sfântul Apostol Paul este faptul că noi nu ne mai aflăm sub condamnarea lui Dumnezeu datorită păcatelor noaste deoarece Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost condamnat deja pentru noi. Atunci când furtuna vine în viața noastră, în Cristos, noi avem toată puterea să strigăm către Dumnezeu:  "Doamne, scapă-ne, că pierim!" (Matei 8:25)

Vedeți, furtuna a fost aceea care i-a trimis pe cei din barcă la Cristos. Ei au constata cât de neputincioși sunt în sinea lor, cât de incapabili sunt să poată să facă ceva pentru a se salva. Momentul în care ei au strigat la Cristos a fost momentul în care au înțeles că ei nu mai pot face absolut nimic, că sunt terminați, că fără un miracol venit de la Dumnezeu, vor pieri. Fiecare dintre noi este cuprins în această pericopă. Noi suntem cei din barcă. Noi suntem cei care trecem prin groaza furtunii. Noi cei care îl știm pe Cristos, l-am cunoscut pe Cristos și totuși lăsăm glasul diavolului să ne răsune în ureche și să ne facă să credem că suntem abandonați. De aceea, de cele mai multe ori, strigătul "Doamne, scapă-ne, că pierim!" (Matei 8:25) vine după lungi agonii în care căutăm să ne scăpăm singuri.

Dragii mei, Dumnezeu este cu noi. Noi nu mai suntem singuri de la cruce încoace. Aduceți-vă aminte de ce promisiune minunată ne-a făcut Cristos: iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28:20). Astăzi ne vom apropia împreună de Cina Domnului, acolo unde Cristos este prezent cu trupul său și cu sângele său pentru ca noi să îl mâncăm și să fim iertați de păcatele noastre. Dumnezeu este cu noi aici și acum. Când Isus Cristos a strigat la cruce: s-a sfârșit, dragii mei, condamnarea a fost înlăturată de la noi și noi am fost făcuți, în Cristos, fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mai este judecătorul nostru ci el a devenit Tatăl nostru la care noi putem să venim cu furtunile și cu suferințele noastre știind că el ne îmbrățișează mereu cu dragostea sa care nu are limite. În Biserica lui Cristos, Dumnezeu revarsă harul său minunat asupra noastră. Dragii mei, la o privire cu ochii trupului nostru părem puțini, dar priviți cu ochii credinței și veți vedea că întreg cerul este aici cu noi, aici este Domnul Cristos, sunt sfinții sai îngeri, sunt Sfinții Apostoli, Moise și profeții Vechiului Testament, sunt martirii lui Cristos și toți cei dragi nouă care au plecat dintre noi în credința învierii. Da, ei sunt cu noi iar masa Domnului este aici, cu noi. Noi suntem în Împărăția lui Dumnezeu aici pentru că aici Domnul nostru ni se dă nouă cu adevăratul său trup și adevăratul său sânge.

Deci, dragii mei, nu uitați că datorită cărnii noastre, furtunile vor veni atât timp cât trăim în trupul păcatului, dar aveți în minte ce spune Sfântul Apostol Paul: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? [...] în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos, Domnul nostru. (Romani 8:36-39)

AMIN!