O apologie a botezului nou-nascutilor in Biserica Evanghelica Lutherana

posted Aug 26, 2015, 3:16 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Aug 26, 2015, 3:17 AM by Sorin-Horia Trifa ]
Trebuie sa fie botezati copiii? Raspunsul pe care crestinii il dau la aceasta intrebare face ca Biserica sa fie astazi impartita si sa nu existe nici o posibilitate de reconciliere intre cele doua mari parti. Crestinii care raspund cu „da”, mai precis evanghelicii lutherani, romano-catolicii, ortodoxii rasariteni, anglicanii, reformatii (calvini), presbiterienii, metodistii, episcopalienii etc, sustin ca au un puternic suport biblic pentru aceasta afirmatie categorica. Crestinii care raspund cu „nu”, mai precis baptistii, penticostalii, adventistii de ziua a saptea si alte Biserici Independente numite in general, in Romania, neo-protestante, sustin ca Sfanta Scriptura neaga faptul ca pruncii ar trebui sa fie botezati, acest act de cult fiind rezervat exclusiv adultilor. Mai mult decat atat, adeptii botezului adultilor sustin ca pozitia paedo-baptista, adica aceea care sustine botezul pruncilor, este nu doar inutila ci si daunatoare crestinismului. Se pune astfel, justificat, intrebarea: care este pozitia si corect si care parte are o interpretare corecta a Sfintelor Scripturi.

Asa cum spuneam mai sus, Bisericile Evanghelice Lutherane din intreaga lume invata faptul ca Sacramentul Sfantului Botez este valabil pentru toata lumea, deci inclusiv pentru copiii nou-nascuti. Evanghelicii lutherani considera ca Isus Cristos a cerut si vrea ca pruncii sa fie botezati si fac acest lucru bazandu-se pe explicatii pe care, sumarizat, vi le vom prezenta in randurile de mai jos.

Cu privire la botezul pruncilor, cea mai des intalnita obiectie este urmatoarea: „nu exista nici macar un singur exemplu in Noul Testament care sa porunceasca botezul copiilor si, din acest motiv, nu trebuie practicat botezul acestora”. In ciuda acestei obiectii, noi, evanghelicii lutherani afirmam ca, din contra, Isus Cristos a poruncit in mod clar botezul pruncilor atunci cand a spus „duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19). Inainte de inaltarea la cer, Cristos insusi ne porunceste sa botezam „toate natiunile”, o expresie prin care intotdeauna Biserica lui Cristos a inteles „toata lumea”. Cu o alta ocazie, Mantuitorul nostru a spus: „când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui” (Matei 25:31-32). Si aici, expresia „toate neamurile” este sinonima cu expresia „toata lumea” sau „toti oamenii” indiferent de rasa, de culoare, de sex, de varsta sau de educatie. Isus Cristos nu spune „botezati toate neamurile cu exceptia...” ci afirma, fara urma de indoiala, ca toata lumea, toti oamenii, trebuie sa fie botezati, deci inclusiv copiii nou-nascuti.

Noi, evanghelicii lutherani, admitem faptul ca in Sfanta Scriptura nu exista nici un fel de exemplu concret care sa ceara botezul pruncilor dar, in acelasi timp, afirmam ca o concluzie care sa interzica botezul copiilor doar din acest motiv, este absurda. Sfanta Scriptura nu ofera detalii despre oamenii care au fost botezati, nu ne spune ca erau adulti, adolescenti, batrani sau prunci. In schimb, Sfanta Scriptura vorbeste despre botezeul „oamenilor” (Fapte 2:41, 8:35), femei (Fapte 16:14-15) si case intregi (Fapte 10:24, 47-48; 16:14-15; 16:30-33 si 1 Corinteni 1:16). Vedem ca autorii inspirati ai Noului Testament nu ofera detalii specifice legate de cei care au fost botezati si fac acest lucru din simplul motiv ca expresia „toate natiunile” este una cat se poate de atotcuprinzatoare.

Toti aceia care resping botezul pruncilor au, in mare parte, o perspectiva optimista asupra conditiei umane. Evanghelicii lutherani, care au o perspectiva antropologica pesimista, considerand ca natura umana este un corupta si inrobita pacatului, omul neavand nici dorinta si nici putinta de a implini, cat de putin, voia lui Dumnezeu, afirma faptul ca Sfanta Scriptura ne invata ca toti copiii nostrii se nasc pacatori si au nevoie de iertare inca de la prima secunda de viata. Cuvantul lui Dumnezeu nu vorbeste despre o varsta de la care copiii devin responsabili din punct de vedere spiritual ci afirma ca o astfel de responsabilitate incepe inca din momentul conceperii pruncului. Imparatul David afirma faptul ca: „sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5). Sfanta Scriptura ne invata ca pacatul originar, adica vina si coruptia generata de pacatul lui Adam, este trecut in dreptul fiecarui om la momentul in care acesta este conceput caci „carnea da nastere la carne” (Ioan 3:5). Sfantul Apostol Pavel ne spune ca „după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa” (Romani 5:18). Mai mult decat atat, Mantuitorul nostru afirma urmatoarele: „cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit” (Marcu 16:16). Afirmatia lui Isus Cristos este cat se poate de clara, nici un om nu face exceptie, nici macar copiii nou-nascuti. Infantii nu vor fi mantuiti fara credinta in Isus Cristos. Toti acei parinti care cred ca pruncii lor sunt sub harul lui Dumnezeu datorita „dedicarii” lor sau a „binecuvantarii” lor se afla sub o grava eroare deoarece Sfanta Scriptura nu cunoaste alt fel de „dedicare” decat botezul acestora. Ca noi toti, adultii, si copiii nostrii au nevoie sa fie iertati de pacate, deaceea ei trebuie botezati inca de mici deoarece insusi Cristos afirma ca „dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Noi, evanghelicii lutherani, credem ca botezul este un mijloc al harului prin care copiii nostrii sunt iertati si „nascuti din nou”. Atunci cand nu ne botezam copiii, de buna voie ii expunem pericolului de condamnare din partea lui Dumnezeu si ne putem face vinovati nu doar de incalcarea poruncii lui Cristos ci si de pierzarea lor vesnica.

Dumnezeu a facut un legamant cu Sfantul Patriarh Avraam cerand ca fiecare copil de sex masculin sa fie taiat imprejur in cea de-a opta zi de viata. Prin circumcizie, nou-nascutul intra intr-o relatie de legamant cu Dumnezeul cel atotputernic. Sfantul Apostol Pavel ne invata ca botezul a inlocuit circumcizia poruncita lui Avraam: „in El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Cristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi” (Coloseni 2:11-12). Avand in vedere acest fapt, era mai mult decat firesc pentru credinciosii evrei convertiti la crestinism sa isi boteze pruncii la fel cum era firesc sa ii circumcida inante de aceasta convertire. Pe de alta parte, este la fel de firesc ca Dumnezeu sa ii vada pe copiii nostrii ca membrii ai imparatiei Sale prin botez, la fel cum ii vederea pe copiii circumcisi ai evreilor.

O alta obiectie foarte des intalnita la aceia care neaga necesitatea si utilitatea botezului aplicat infantilor este aceea ca acestia nu pot sa creada si, dat fiind acest lucru, lipsiti de constiinta, pruncii nu pot sa se pocaiasca si ca atate nu pot sa fie botezati. In mod surprinzator, Isus Cristos nu este deloc de aceeasi parere. Citim in Sfanta Scriptura faptul ca, atunci cand au fost adusi niste copiii la El, ucenicii i-au mustrat pe parintii care insistau ca Mantuitorul sa le binecuvanteze pruncii. Impotriva atitudinii ucenicilor Sai, Cristos spune urmatoarele: „lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei” (Luca 18:16). Indiferent de varsta, copiii sunt centru acestui pasaj chiar daca multi sunt aceia care obiecteaza spunand ca aici nu este vorba despre nou-nascuti. In mod direct, acest pasaj nu face nici o referire la botezul copiiilor, dar acest lucru nu este decat o aparenta. In realitate, Isus Cristos afirma in mod clar ca „imparatia este a lor”. Potrivit Mantuitorului, acesti copii sunt membri ai Imparatiei lui Dumenzeu si acest lucru este imposibil daca acesti copii nu ar putea sa creada caci fara credinta este imposibil sa fie cineva membru al Imparatiei lui Dumnezeu. Isus Cristos nu se contrazice si cum mesajul central al Sfintei Evanghelii este salvarea si intrarea in Imparatia lui Dumnezeu prin credinta, prin urmare, atunci cand Cristos spune ca „cine va crede şi se va boteza va fi mântuit” (Marcu 16:16) se refera, fara urma de indoiala, si la copiii nou-nascuti. Isus Cristos insusi afirma ca un copil, oricat de mic, poate sa creada si ca atare, pe baza credintei si a botezului, el poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Acum, daca isusi Dumnezeu ne spune ca nou-nascutii pot sa creada, desi desigur ca vorbim despre o credinta simplista si slaba, cine suntem noi sa negam ceea ce Dumnezeu afirma? Toti cei care au curajul sa nu il creada pe Isus pe cuvant, sunt aceeiasi care practica aceeasi atitudine fata de Isus atunci cand neaga prezenta reala a trupului si sangelui lui Cristos in Sfanta Impartasanie sau Sfanta Cina, cu toate ca Cuvantul lui Dumnezeu spune clar: „Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu”. Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” Matei 26: 26-28). Mai mult, noi, evanghelicii lutherani, afirmam ca credinta este in exclusivitate darul lui Dumnezeu, ea nu este legata de nimic din ceea ce este in om. Duhul Sfant lucreaza credinta in copii exact in acelasi mod in care lucreaza credinta si in adulti.

Prin Sfantul Botez, Dumnezeu creaza credinta in inima pruncilor. Botezul nu este doar un simbol, doar un acte de cult prin care un om este primit ca membru al Bisericii ci este un puternic mijloc al harului. Botezul reprezinta o spalare de pacat, ne salveaza si ne imbraca cu Cristos. In Botez, copiii nostrii au parte de harul lui Dumnezeu care ne da credinta, iertare de pacate si mantuire.

Toti aceia care resping botezul pruncilor trebuie sa faca fata unei probleme suplimentare. Acestia trebuie sa explice de ce crestinii primelor secole din istoria Bisericii practicau in mod universal botezul copiiilor nou-nascuti. Vorbim aici inclusiv despre acei barbati care au condus Biserica lui Cristos imediat dupa adormirea Sfintilor Apostoli. Daca analizam scrieriele lui Irineu, Tertulian, Origen, Ciprian si Augustin, vom vedea faptul ca toti acestia vorbesc despre botezul universal, aplicat atat adultilor cat si copiilor, inclusiv acelora abia nascuti.

Motivele enumerate mai sus nu sunt complete ci reprezinta doar o sumarizare. Doctrina despre botezul pruncilor este mult mai detaliata si explicata in zeci de mii de pagini de teologie. Sumarizarea noastra a pornit de la porunca lui Dumnezeu, aceea care spune: „faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19). Aceasta afirmatie a lui Isus Cristos nu face nici un fel de exceptie. Sugarii sunt parte a natiunilor asa cum si adultii sunt parte a nemurilor. Deasemenea, pentru toti aceia care neaga necesitatea si utilitatea botezului pruncilor datorita faptului ca nu gasesc o afirmatie evidenta in acest sens, le spunem ca ei nu sunt consecveti in atitudinea lor deoarece cred in Dumnezeul Triunic desi Sfanta Scriptura nu face nici o afirmatie clara cu privire la Sfanta Treime. Cu privire la faptul ca pruncii nu pot sa creada, am aratat faptul ca Isus Cristos neaga aceasta pozitie. Copiii pot sa creada si Botezul este chiar acel mijloc al harului prin care acestia primesc credinta ca un dar de la Dumnezeu. Noi nu vrem sa punem pa indoiala afirmatiile lui Isus Cristos chiar daca, nu de putine ori, ne este greu sa le intelegem. Il vom asculta pe Cristos si ne vom boteza copiii, chiar daca nu gasim in mod clar si explicit poruncit acest lucru.
   Un articol de Sorin H. Trifa