O înțelegere lutherană a creației și a providenței lui Dumnezeu

posted Jun 29, 2018, 1:44 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Jun 29, 2018, 1:44 AM ]

Sorin H.Trifa

Sfânta Scriptură învață faptul că Dumnezeu a creat toate lucrurile care există cu excepția lui înșiși. Toată această creație a fost din nimic, prin acesta nefăcând referire a elemente deja existente ci ne referim la o stare de non-existență. Toate lucrurile au fost aduse la existență fără ca ele să fi  existat înainte în vreo altă formă sau stadiu. Înainte ca Dumnezeu să fi creat acestă lume nu a existat nimic, doar Dumnezeu însuși. Acestă creație este exclusiv voia lui Dumnezeu și lucrarea lui creatoare.

Conform relatării din debutul cărții Geneza, prima carte a Vechiului Testament, Dumnezeu nu a creat toate lucrurile în același timp ci vorbim despre o creație graduală, întinsă pe  parcursul a șase zile. Acestă afirmație despre o ordine a creației nu trebuie însă interpretată ca fiind o un proces evolutiv așa cum susține teoria evoluționistă. Cuvântul Sfânt ne spune faptul că toate lucrurile au venit la existență prin puterea creatoare a lui Dumnezeu ci nu prin transformarea unor lucruri vechi în unele noi. Totul a luat naștere prin porunca lui Dumnezeu.

Sfânta Scriptură învață fără urmă de îndoială faptul că lumea acesta a fost creată în șase zile. Nu există nici un fel de argumente biblice care să ne determine să credem că aceste șase zile sunt metaforice, în realitate fiind vorba de perioade mult mai lungi de timp, poate chiar milioane de ani. Aceste teorii avansate de unii teologi creștini reprezintă doar o nefericită tentativă de a împăca unele afirmații ale oamenilor de știință cu credința creștină aspra creației. Din nefericire, rezultatul acestui mixt este o filozofie umana ci nu ceea ce ne  învață Cuvântul lui Dumnezeu.

Cele șase zile, conform Sfintelor Scripturi au fost zile absolut normale, așa cum le vedem derulându-se și astăzi, zile  de douăzeci și patru de ore. Derularea hexameronului, cele șase zile de douăzeci și patru de ore în care Dumnezeu a creat, a fost următoarea: În prima zi, Dumnezeu, prin puterea Cuvântului a avut loc la început. În acel moment nu a existat absolut nimic cu excepția lui Dumnezeu Triunic. Nu exista o altă materie. Nu a existat un alt început, anterior acestei prime zile a creației. Vreau să pun accentul pe această afirmație. Înainte de creația relatată în debutul cărții Geneza nu a mai existat nimic. Nici o altă lume, nici alte ființe, fie ele îngerești, fie ele aparținând unor lumi create anterior așa cum afirmă astăzi unii indivizi care se consideră ca fiind direct inspirați de Dumnezeu, asemenea Sfinților Profeți și Sfinților Apostoli.

Sfânta Scriptură ne spune că la început, adică în prima zi a creației ci nu independent de acesta, Dumnezeu a creat cerul și pământul. Prin expresia cerul nu se dorește să se afirme că acum a luat ființă cerurile preaînalte, adică acel spațiu pe care noi îl numim Împărăția lui Dumenzeu.

Despre pământ, relatarea Sfintei Scripturi ne spune faptul că acesta era ”neorânduit şi pustiu” fiind un spațiu dezolant, complet acoperit de apă, necesitând ca Dumnezeu să continue creația sa. De asemenea, citim faptul că în prima zi Dumnezeu a creat lumina. Teologia utherană confesională afirmă faptul că este vorba despre o lumină elementară ci nu despre lumina generată de corpuri cerești. Este evident faptul că vorbim deapre o lumină care exista în mod indepedent de soare și stele. Acestă lumină elementară a străpuns întunericul în care se afla pământul proaspăt creat.

În cea de-a doua zi, Sfânta Scriptură ne spune faptul că Dumnezeu a creat un ”firmament între ape care să despartă apele de ape”. În acest fel, Dumnezeu a creat atmosfera, locul în care sunt vizibili norii, sau ”apele care sunt deasupra”. Toate aceste lucruri au fost făcute prin Cuvântul creator al lui  Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu a zis și așa a fost.

În ziua a treia, Dumnezeu a creat uscatul prin faptul că la porunca sa, apele s-au adunat într-un loc. Uscatul a primit numele de pământ iar apa a primit numele de mare. Tot acum, în cea de-a treia zi, Dumnezeu, a făcut ca pe pământ, pe uscat, să crească vehetația, de la iarbă și până la copaci falnici, fiecare fiind înzestrată cu capacitatea de a se înmulți, de a se procrea. Deoarece Sfânta Scriptură ne spune faptul că vegetația a fost creată purtând sămânță, tragem concluzia că acestea au fost create deja la maturitate.

Ziua a patra este momentul în care Dumnezeu a creat corpurile cerești, soarele, luna, planetele și stelele care  alcătuiesc spațiul cosmic. Este interesant să aflăm din această relatare faptul că Pământul este mai vechi decât Soarele și mai vechi decât toate stelele, lucru care contrazice părerea  aproape generală a astronomilor. Mai mult, Sfânta Scriptură ne spune faptul că și lumina este mai veche decât corpurile cerești care generează, la rândul lor lumină. Corpurile cerești au fost create ca să servească Pământului prin aceea că urmau să despartă  ziua  de noapte şi să fie semne pentru sărbători, pentru zile şi ani.

În ziua a cincea, Dumnezeu a creat viețuitoarele marine și cele aeriene, peștii și păsarile. Fiecare animal a fost creat doar prin porunca lui Dumnezeu, fără  să fie folosită o materie preexistentă. Aceste viețuitoare au fost create fiecare după specia ei,  în felul acesta eliminându-se orice posibilitate de a discuta despre o eventuală evoluție.

Ziua a șasea, cea din urmă zi în care s-a manifestat puterea creatore a lui Dumnezeu, a fost caracterizată de crearea viețuitoarelor terestre și, mai apoi, de crearea omului. Asemenea viețuitoarelor marine și aeriene, și viețuitoarele terestre au fost create prin Cuvânt și conform propriei  lor specii.

Sfânta Scriptură ne spune faptul că omul este coroana creațiunii. Spre deosebire de restul creației, unde Dumnezeu doar a  zis și porunca Lui s-a împlinit, în cazul omului a avut loc o consultare prealabilă în divinitate. Apoi, spre deosebire de animale care au fost create doar prin poruncă, omul a fost modelat din materie preexistentă, mai precis din pământ, de mâinile lui Dumnezeu însuși. Apoi, Sfânta Scriptură ne spune faptul că Dumnezeu i-a suflat omului pe nas suflarea de viață iar acesta a devenit viu. Omul a fost înzestrat cu intelect și rațiune devenind, la porunca lui Dumnezeu, stăpân pentru toată creația. De altfel, toate lucrurile au fost  create pentru acestă ultimă creatură specială. De ce o creatură specială? Pentru că Sfânta Scriptură ne spune că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. La creație, omul a posedat inteligență și un suflet nemuritor. Omul a fost creat o ființă dihotomică, teologia lutherană confesională afirmând faptul că termenii spirit și suflet sunt sinonimi, făcând referire la același lucru.

Despre această relatare biblică a creației, Biserica Lutherană Confesională învață faptul că ea nu este o relatare epică, alegorică sau un mit ci este o expunere concretă, reală, istorică a unor evenimente care s-au petrecut ca atare în trecutul nu chiar atât de îndepărtat.

Conform Sfintelor Scripturi, Adam, creat de către Dumnezeu în cea de-a șasea zi a hexamronului, a fost primul om și părintele întregii omeniri. Eva a fost creată tot în ziua a șasea din coasta lui Adam. Cei doi oameni au fost egali în ceea ce privește binecuvântarea lui Dumnezeu cu toate că statul său a fost unul de subordonare față de Adam, de dragul căruia, în fond, femeia a fost creată.

Creația a avut loc doar pentru gloria lui Dumnezeu și este lucrarea Dumnezeului Triunic, fiind atribuită de Sfânta Scriptură Tatălui, Fiului și Duhui Sfânt fără să distribuie actul creator între persoanele Trinității. 

Dumnezeu a creat această lume în șase zile calendaristice, șase zie de două zeci și patru de ore fiecare, și tot Dumnezeu este cel care susține în mod continu toată creația, animalele și în mod  special omul.

Acestă providență a lui Dumnezeu poate să fie cunoscută de către om atunci când contemplă natura din jurul lui. Din păcate însă, păcatul a orbit capacitatea omului de al mai cunoaște pe Dumnezeu în mod corect și complet în acest fel, de aceea, Sfânta Scriptură predă acestă învățătură a providenței divine în paginile ei.

Providența divină se manifestă prin faptul că Dumnezeu, în harul său, se îngrijește de toate creaturile sale iar prin harul său, Dumnezeu guvernează întregul univers. Toate aceste lucruri sunt în acord cu dragostea sa și pentru gloria Sa.

Providența lui Dumnezeu include nu doar faptul că toate ființele respectiv toate lucrurile există prin voia lui Dumnezeu ci, providența lui Dumnezeu include toate activitățile creaturilor lui Dumnezeu. Tot ceea ce facem se află sub providența lui Dumnezeu. Acest aspect nu îmbracă universul la modul general ci se răsfrânge asupra fiecărei ființe în parte, asupra plantelor, a animalelor și a oamenilor. De asemenea, și vreau să întăresc acest lucru, providența lui Dumnezeu are ca obiect inclusiv, și în mod special, Biserica lui Cristos