Pentru cine bat clopotele, domnule Martin Luther?

posted Oct 24, 2017, 3:21 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Oct 24, 2017, 3:22 AM ]

Astăzi, într-o mohorâtă zi de toamnă, la aproape o săptămână distanță de marele jubileu al Reformei Protestante, am făcut o scurtă plimbare prin zona de centru a orașului București. Drumurile m-au purtat pe lângă cea mai cunoscută Biserică Lutherană din capitală, parohia Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană. Comunitatea evanghelică germană se pregătește să sărbătorească și, pentru a semnala acest lucru, pe zidurile care  străjuiesc intrarea în lăcașul de cult, se află două mari bannere, unul în limba germană iar al doilea în limba română, care îi informează pe bucureșteni despre împlinirea a cinci sute de ani de la nașterea Reformei Lutherane la 31 Octombrie 1517. Pe acest banner, în partea superioară, sub trandafirul lui Luther, se regăsește unul dintre cele cinci strigăte ale Reformei Lutherane, expresia latină ”Solus Christus”, tradusă în limba română prin ”numai prin Cristos”.


Scopul acestui articol nu este să prezinte lucruri deja știute, de aceea mă voi rezuma doar să vă readuc aminte faptul că la 31 Octombrie 1517,  un călugăr german, profesor de teologie și prim-predicator al orașului Wittenberg, a ales să protesteze împotriva metodelor abuzive de vânzare a indulgențelor, niște documente prin care Papa garanta iertarea tuturor păcatelor pentru aceia care le  achiziționau. Acest protest public, împotriva inițiativei inițiatorului, a dus, în cele din urma, la nașterea unei noi tradiții teologice în creștinism și, în scurt timp la apariția Bisericii Evanghelice după ce Martin Luther a fost excomunicat din Biserica Romano - Catolică la 3 Ianuarie 1521.

Toți cei care au studiat Reforma Protestantă chiar și într-un mod superficial, sunt familiarizați cu faptul că Reforma lui Martin Luther a emis cinci afirmații care au schimbat gândirea teologică și practica eclesiastică a creștinismului. Acestea sunt următoarele: ”sola Scriptura”, ”sola fide”, ”sola gratia”, ”solus Christus” și, în cele din urmă, ”soli Deo gloria”. În traducere, aceste cinci afirmații spun astfel: ”numai Scriptura”, ”numai harul”, ”numai credința”, ”numai Cristos” și ”gloria numai lui Dumnezeu”.

Revenind la bannerul afișat pe zidul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din București, acolo unde citim doar ”Solus Christus”, mintea mea a născocit întrebarea: ”De ce doar Solus Christus”? Oare nu au găsit autorii acestui banner spațiul necesar să treacă și restul de patru afirmații ale Reformei Protestante din Germania? M-am uitat mai cu atenție și am văzut faptul că bannerul este destul de generos în ceea ce privește suprafața. Cu siguranța nu limitările de spațiu au dus la omiterea celor patru afirmații absente de pe banner, deși, cu toată  sinceritatea o spun, acesta este răspunsul pe care îmi doresc să îl aud. Dar dacă răspunsul nu este acesta, atunci care este adevărul?

După 31 Octombrie 1517, relațiile dintre Martin Luther și Biserica Romano - Catolică nu s-au îmbunătățit ci, din contră, prăpastia s-a adâncit din ce în ce mai mult,în ciuda faptului că reformatorul german nu a intenționat acest lucru. La 3 Ianuarie 1521, Matin Luher a fost excomunicat din Biserica Romano-Catolică prin bula papală ”Decet Romanum Pontificem”, după ce a refuzat să retracteze cele afirmate împotriva Bisericii, lucru pentru care bula papală ”Exurge Domine” îi oferise un timp de grație de trei luni. În același an, Martin Luther este invitat la Dieta de la Worms unde este pus față în față atât cu autoritatea Bisericii Romano – Catolice cât și cu Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Carol al V-lea. În cadrul Dietei, lui Martin Luther i se cere să retracteze tot ceea ce a scris în perioada 1517-1521. La 18 Aprilie 1521, în prezența liderilor religioși și a liderilor politici, cei doi poli ai puterii, reformatorul Martin Luther face următoarea declarație:

”De vreme ce ilustra voastră majestate şi preacinstiţii nobili doresc un răspuns simplu, îl voi da în felul următor, fără ocolişuri şi fără să ascund nimic: dacă nu sunt convins prin mărturia Scripturilor sau prin pură raţiune, căci eu nu mă încred numai în papă sau numai în concilii, întrucât este ştiut că s‑au făcut vinovaţi de greşeli şi contradicţii, atunci rămân legat de Scripturile pe care le‑am citat, iar conştiinţa mea este înrobită de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu pot şi nu vreau să retractez nimic, pentru că nu este nici corect, nici sănătos să te împotrivești propriei conştiinţe. Nu pot face altfel, aceasta este poziţia mea, fie ca Dumnezeu să-mi ajute. Amin!” 

Prin această declarație plină de credință și de curaj, pe lângă altele, Martin Luther afirmă principiul ”sola Scriptura” sau ”numai Scriptura”. Cuvintele reformatorului îmi răsună puternic în minte, parcă sunt acolo în sala Dietei și îl aud cu propriile mele urechi: ”conştiinţa mea este înrobită de Cuvântul lui Dumnezeu”. Teologia lui Martin Luther a fost una în care Sfânta Scriptură a fost autoritatea supremă. Lutheranismul Secolului al XVI-lea învață faptul că Sfânta Scriptură este singura normă de credință și de trăire creștină. Absolut tot trebuie subordonat Sfintelor Scripturi,  inclusiv deciziile conciliilor și decretele  papale. Nu exista nici o autoritate mai presus de Sfânta Scriptură deoarece acesta din urma este Cuvântul inspirat și fără eroare al lui Dumnezeu. Formula Concordiei afirmă cu tărie faptul că tot ceea ce afirmă Sfânta Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci, de ce principiul ”Sola Scriptura” nu apare pe bannerul Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din București? 

Începând cu primele decenii ale Secolului al XVIII-lea, lutheranismul este asaltat de o nouă formă de teologie, numită teologia liberală. Teologii liberal erau un soi de filozofi care confruntau învățătura Sfintei Scripturi cu rațiunea umană și cu noile concepte rezultate din revoluția intelectuală aflată sub sfera iluminismului și a umanismului. Studiind Sfânta Scriptură folosind niște metode noi de interpretare, teologii liberali, în special în mediul academic de la Tübingen, au ajuns la concluzia că acesta conține numeroase neconcordanțe și contraziceri. Critica Bibliei a ajuns la concluzia că Sfânta Scriptură nu este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, nefiind nici măcar scrisă de către autorii tradiționali ci fiind rodul activității unor scriitor care au trăit mult mai târziu. Toate aceste afirmații au dus la degradarea autorității Sfintelor Scripturi până acolo încât, cele mai multe dintre Bisericile Lutherane au ajuns să nu mai considere Sfintele Scripturi ca fiind singura normă de credință, singurul loc în care Dumnezeu poate să fie cunoscut și singura formă în care voia lui Dumnezeu este transmisă oamenilor. Astfel, principiul sola Scriptura a devenit istorie pentru Bisericile Lutherane care au adoptat teologia liberală.

În anul 1947, toate aceste Biserici Lutherane s-au unit în Federația Lutherană Mondială sau Lutheran World Federation. Lucrul acesta este important de reținut. Aproape nouă zeci la sută dintre Bisericile Lutherane au aderat la acest organism ecumenic. Bisericile care compun Lutheran World Federation sunt caracterizate de teologia liberală, considerând faptul că Sfânta Scriptură este o carte spirituală fără o autoritate specială, ea ne fiind inspirată de către Dumnezeu ci fiind doar rodul activității intelectuale a unor creștini din primele secole. Înlăturând autoritatea Sfintelor Scripturi ca unică normă de credință și de trăire creștină, Bisericilor din Lutheran World Federation le-a devenit foarte simplu să accepte diverse concepte care contrazic grav învățătura Sfintelor Scripturi precum ordinarea femeilor, acceptarea homosexualității ca nefiind păcat, oficierea căsătoriilor între persoane de același sex și chiar ordinarea homosexualilor în slujirea Bisericii. Toate aceste lucruri au fost posibile deoarece Sfânta Scriptura, care incrimina toate aceste lucruri ca fiind păcat, a fost deposedată de autoritatea de care s-a bucurat în timpul Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea iar mesajul ei a ajuns să fie disprețuit. Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană este membră a Lutheran World Federațion, alături de sora ei mai mare Evangelische Kirche in Deutschland (Biserica Evanghelică din Germania) care aproba deja ordinarea femeilor, căsătoria persoanelor de același sex și, inclusiv, ordinarea acelor persoane care practică relații homosexuale. Toate aceste lucruri fiind spuse, și sper eu, corect înțelese, este deja foarte clar de ce pe bannerul aflat pe zidul Bisericii Evanghelice C.A. din București nu există afirmația ”sola Scriptura”, una dintre învățăturile fundamentale ale Reformei lui Martin Luther.

Articolul acesta nu se dorește a fi perceput drept un atac la adresa Bisericii Evanghelice C.A. din București ci doar o încercare de a explica un fapt concret, vizibil, în legătură cu poziția acesteia  față de valorile Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea.

Spuneam faptul că sloganul ”sola Scriptura” nu este singurul care lipsește de pe bannerul cu pricina. De asemenea, lipsesc și următoarele două: ”sola fide” și ”sola gratia”, adică, mai pe înțelesul nostru, al românului, ”numai prin credință” și ”numai prin har”. Care este oare răspunsul pentru care aceste afirmații ale Reformei Lutherane nu au avut loc pe respectivul banner? Cele două afirmații sunt fundamentul pentru cea mai importantă doctrină a Bisericii Evanghelice din Secolul al XVI-lea, doctrina justificării numai prin credință, numai prin har. Este foarte bine știut faptul că reformatorul Martin Luther a spus faptul că doctrina justificării numai prin credință reprezintă: ”articulus stantis et cadentis ecclesiae” sau, în limba română, ”articolul pe care Biserica stă sau se prăbușește”. Interesant, nu? Exact acest articol fundamental al Bisericii Lutherane este disprețuit atunci când cele două principii, ”sola fide” și ”sola gratia” sunt date la o parte și disprețuite. Cum a ajuns Biserica născută din Reforma lui Martin Luther să disprețuiască teologia fundamentală a marelui reformator? Iată răspunsul. După câteva decenii de discuții și dezbateri între Lutheran World Federation și Biserica Romano-Catolică, la 31 Octombrie 1999 (remarcați, vă rog, data!) este semnat celebrul document ”Joint Declaration on the Doctrine of Justification” sau ”Declarația comună privind doctrina îndreptățirii”. Prin intermediul acestui document oficial, Bisericile Lutherane care fac parte din Lutheran World Federation, deci și Biserica Evanghelică C.A., declară faptul că s-a pus capăt unui conflict secular care a opus Biserica Romano - Catolică și Biserica Lutherană cu privire la justificare. Documentul a fost adoptat în anul 2006 și de către Bisericile Metodiste pentru ca, în anul 2017, el să fie adoptat și de către Bisericile Reformate care alcătuiesc ”The World Communion of Reformed Churches”.

moment de la semnarea Joint Declaration on the Doctrine of Justification

Pentru cine citește ”Declarația comună privind doctrina îndreptățirii”, la prima vedere, documentul pare că aprobă ceea ce Reforma Protestantă învăța, anume că omul este salvat doar prin harul lui Dumnezeu, gratuit, fără să implice faptele omului, iar această salvare este primită de om prin credința în promisiunile lui Dumnezeu. La un studiu mai atent, se vor observa însă niște amănunte care vin în contradicție cu ceea ce a învățat Reforma Protestantă din Secolul al XVI-lea. Pe scurt, teologia ortodoxă lutherană învăța faptul că justificarea reprezintă o afirmație a lui Dumnezeu prin care omul păcătos este declarat nevinovat și drept datorită jertfei lui Isus Cristos. În contrast cu această învățătură, teologia romano-catolică învață faptul că justificarea implică un proces prin care omul păcătos este transformat, pas cu pas, într-un om drept. De asemenea, ”Declarația comună privind doctrina îndreptățirii” nu rezolvă  problema a ceea ce exprimă cuvântul ”har”. Reforma Lutherană afirmă faptul că harul reprezintă favoarea nemeritată a lui Dumnezeu pe când teologia romano-catolică afirmă faptul că harul reprezintă o putere spirituală care este infuzată în om și prin intermediul căreia, omul devine credincios și iubitor de Dumnezeu și astfel, el este făcut capabil să merite mântuirea. Pe scurt, lucrurile sună astfel: teologia lutherană din Secolul al XVI-lea, justificarea este o declarație a lui Dumnezeu în privința omului iar salvarea este numai prin har și credință fără să implice nici un fel de lucru făcut de om. În schimb, pentru teologia romano-catolică, salvarea este prin har dar implică un proces prin care omul este schimbat, iar acest proces implică cooperarea omului. Martin Luther afirma clar faptul că mântuirea nu poate să fie prin har și prin fapte în același timp. Ea este fie prin har, fie prin fapte.

”Declarația comună privind doctrina îndreptățirii” între Lutheran World Federation și Biserica Romano - Catolică stabilește faptul că doctrina despre justificare nu mai este o problemă, fără însă să definească în mod clar termenii, rezultă faptul că Lutheran World Federation și Biserica Romano - Catolică au căzut de acord că justificarea este atât prin har, declarația lui Dumnezeu, cât și prin fapte, adică o transformare a omului într-un om drept prin exercițiul ascultării de Dumnezeu. Cu privire la acest aspect, reprezentanții celor doi poli declară faptul că ambele perspective cu privire la justificare sunt corecte iar obiectivul comun este acela de a învăța să trăim cu acest paradox. Această situație pune Bisericile care alcătuiesc Lutheran World Federation în situația de a se feri să meargă pe principiile ”sola fide” și ”sola gratia”. În aceste condiții, pentru aceste Biserici este mai bine să evite aceste formule, motiv pentru care ele lipsesc de pe bannerul afișat de către Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din București.

Cât despre ”soli Deo gloria”, acest lucru este destul simplu de ignorat deoarece, această afirmație este strâns legată de celelalte. Pentru că salvarea nu este rodul efortului uman, gloria este numai a lui Dumnezeu. Dacă însă efortul uman contează câtuși de puțin, Dumnezeu trebuie să își împartă gloria cu omul, deci, ”soli Deo gloria” nu își mai are rostul pe acel banner.

Acum, trebuie să remarcăm faptul că pe acel banner mai există măcar una dintre afirmațiile Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea, mai precis ”solus Christus” sau ”numai prin Cristos”. Dar acest lucru trebuie rapid imortalizat pentru că, dacă lucrurile merg în aceeași direcție, în foarte scurt timp va dispărea și el. Această posibilitate poate să fie regăsită în noul dialog între Biserica Suediei (Biserică Luterană) și ”frații musulmani”. Astfel, Episcopul de Stockholm, Eva Brunne, o lesbiană ordinată de către Biserica Suediei (Svenska Kyrkan), a declarat recent  faptul că Bisericiile Lutherane din Suedia trebuie să se readapteze astfel încât să poată să îi primescă pe musulmani în lăcașurile ei de cult. Să nu vă imaginați că aceste idei sunt rodul dorinței de a evangheliza populația musulmană. În Septembrie 2015, Eva Brunne solicită ca Bisericile Lutherane din Suedia să elimine simbolurile creștine (crucifix, icoane, statui etc) astfel încât musulmanii să nu se simtă ofensați de acestea atunci. În opinia Episcopului de Stockholm, Bisericile ar trebui sa însemneze inclusiv direcția spre Mecca, astfel încât musulmanii să se poată ruga în interiorul Bisericilor Lutherane. Solicitarea Evei Brunne a întâmpinat opoziție din partea unor clerici suedezi, precum Kicki Wetterberg, care au declarat însă că musulmanii sunt liberi să se închine în Bisericile Suedeze fără însă ca simbolurile creștine să fie înlăturate. Astfel, în mila lui Dumnezeu, răul este încă stăvilit. Dar, așa cum merg lucrurile, nimeni nu este sigur că în curând, Bisericile acestea vor capitula în fata islamului. Deja mai mulți pastori metodiști au declarat faptul că creștinii și musulmanii se închină aceluiași Dumnezeu. Vă mai aduc aminte faptul că sediul general al Lutheran World Federation este la Lund în Suedia, exact locul în care degradarea lutheranismului atinge cotele maxime. În acest sens, nimeni nu se va mira dacă în curând, de pe bannere-le Bisericilor care fac parte din Lutheran World Federation va dispărea inclusiv sintagma ”solus Christus” pentru că, în fond, mântuirea poate să vină și prin Alah, Mahomed, Budda și alții.

Eva Brunne la un marș al comunității gay

Din păcate, astăzi, la cinci sute de ani de la nașterea Reformei Lutherane, cele mai multe Bisericii Lutherane din prezent au îngropat teologia Reformei Protestante ridicând peste acesta un monument al uitării și al disprețului, în condițiile în care toate aceste Biserici sunt împotriva a ceea ce Reforma Protestantă din Secolul al XVI-lea a învățat.

Nu ași vrea să închei acest articol lăsând senzația că lutheranismul a eșuat în totalitate. Nicidecum, slavă lui Dumnezeu. Exact așa cum pe vremea Sfântului Prooroc Ilie, atunci când evreii se înecaseră în idolatrie, Dumnezeu a păstrat șapte mii de bărbați care nu s-au facut părtași ai acestei apostazii (1 Regi 19:18), și astăzi, există Biserici Lutherane și lutherani care nu aproba, ba chiar condamnă, apostazia Bisericilor Lutherane. Aceste Biserici poartă numele de Biserici Lutherane Confesionale și sunt ancorate în credința Reformei Protestante așa cum aceasta a fost expusă în Mărturisirile de Credință Lutherane din Secolul al XVI-lea. De fapt, cuvântul ”confesional” asta arată, faptul că aceste Biserici Lutherane sunt ancorate în credința  autentică a Reformei Lutherane refuzând să altereze această credință sub influenta teologiei liberale și a pietismului.

În mila lui Dumnezeu, în anul 1839, un număr de șapte sute cinci zeci de germani lutherani au emigrat în statul american Missouri. Scopul acestora a fost să beneficieze de libertatea religioasă garantată de către constituția Statelor Unite ale Americii. Acești lutherani părăseau Germania deoarece ei doreau să facă parte dintr-o Biserica Lutherană care să revină la valorile teologice ale Reformei Protestante din Secolul al XVI-lea. Sub conducerea pastorului saxon C.F.W. Walther, în anul 1847, a fost fondat Sinodul Evanghelic Lutheran German din Missouri, Ohio și alte state. Acesta a fost actul de naștere al primului sinod lutheran confesional sau a primei Biserici Lutherane Confesionale.

Tot mai mulți lutherani, deranjați de teologia liberală a Bisericii, au aderat la Sinodul Evanghelic Lutheran German din Missouri, Ohio și alte state. După un secol de existență, acest sinod avea peste două milioane și jumătate de credincioși numai în Statele Unite ale Americii. Deoarece parohiile s-au răspândit pe tot teritoriul Statelor Unite, în anul 1947, s-a decis schimbarea numelui în Biserica Lutherană – Sinodul Missouri. Astfel, nu mai a fost vorba despre o Biserică germană, limba oficială devenind limba engleză iar în alte țări unde a fost posibil, Biserica Lutherană – Sinodul Missouri a folosit limba comunităților respective. În anul 1993 s-a fondat Consiliul Lutheran International pentru a distinge Bisericile Lutherane Confesionale de Bisericile Lutherane non - confesionale, sau liberale, care au aderat la Federația Lutherană Mondială. Începând cu anul 2016, Biserica Lutherană - Sinodul Missouri a pus bazele Misiunii Lutherane Confesională în România, sub numele de Biserica Lutherană Confesională din România, o Biserica Lutherană care aderă și promovează valorile teologice ale Reformei Protestante din Secolul al XVI-le și, pentru care, simbolurile Reformei Protestante, ”sola Scriptura”, ”sola fide”, ”sola gratia”, ”solus Christus” și ”soli Deo gloria”, sunt la fel de actuale și de importante.


Din păcate, astăzi cele mai multe dintre Bisericile Lutherane apostaziate în teologia liberală se pregătesc să sărbătorească jubileul Reformei Protestante cu toate că nu mai au aproape nimic în comun cu această mișcare de trezire spirituală din Secolul al XVI-lea. De altfel, pentru aceste Bisericii, jubileul acesta este identificat cu chestiuni istorice, culturale, etnice sau naționale ci aproape deloc cu chestiuni spirituale. Pentru Bisericile Lutherane Confesionale, Reforma Protestantă rămâne despre Isus Cristos!

Un articol de Sorin H. Trifa