Rugaciunea "Tatal nostru" - Introducere

posted Apr 28, 2014, 1:39 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:08 AM ]
Incepem astazi in harul bunului Dumnezeu un nou ciclu de scurte prelegeri care au drept scop intelegerea rugaciunii “Tatal nostru”.  Rugăciunea “Tatăl nostru” este o rugăciune pe care Domnul Isus Cristos a folosit-o pentru a-i învăţa pe ucenicii Săi cum să se roage in doua ocazii diferite. Una dintre ele s-a petrecut imediat dupa “Predica de pe muncte” si este relatata in Matei 6:9-13, iar cu alta ocazie, unul dintre ucenici, probabil preocupat aceasta nevoie interioara l-a rugat pe Mantuitor sa ii invete cum sa se roage lui Dumnezeu. Gasim aceasta relatare la inceputul capitolului 11 din Evanghelia lui Luca. Pe parcursul acestui ciclu de prelegeri noi vom aborda spre studiu cu precadere textul din Matei 6:9-13 care spune astfel: “Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”.
 

            Sfanta Scriptura arata faptul ca pentru copiii lui Dumnezeu din toate timpurile, rugaciunea a fost un lucru care a marcat existenta lor spirituala. Nu exista nici un “om al credintei”, in Vechiul sau Noul Testament, care sa nu fi avut o viata de rugaciune activa. Rugaciunea reprezinta cel mai personal mod prin care un credincios vorbeste cu Dumnezeul sau. În Eden, primii oameni vorbeau nemijlocit cu Dumnezeu în părtăşia pe care o aveau „în răcoarea zilei" asa cum citim in Geneza capitolul 3. După caderea in pacat si alungarea omului din Eden, din adîncul prăbuşirii lor in pacat, oamenii au început „să cheme Numele Domnului" dupa cum citim in Geneza capitolul 4. Biblia ni-i prezintă pe oameni îndeletnicindu-se cu rugăciunea dintr-o pornire lăuntrică conştientă, care urmăreşte să spargă limitele firii pămînteşti în care am fost închişi după căderea în păcat.  Il vedem pe Avraam in rugaciune, de atatea ori pe Moise, pe Samuel, pe Debora si Sarac, pe David, pe Solomon, pe profetii Isaia, Ieremia si pe Daniel etc. Cartea Psalmilor este o culegere impresionanta de rugaciuni aduse lui Dumnezeu cel Atotputernic. Apoi vedem ca Noul Testament relataza rugaciunea Sfintei Fecioare Maria atunci cand ingerul Domnului a instiintat-o despre rolul ei in planul de mantuire.

            Este foarte interesant pentru noi sa vedem ca mai apoi, Domnul Isus Cristos da o lectie cu privire la rugaciune unor oameni care, conform relatarilor anterioare erau destul de pregatiti cu privire la viata de rugaciune. Evanghelia lui Luca relateaza faptul ca intr-o anumita situatie, dupa ce Mantuitorul a terminat sa se roage, unul dintre ucenicii sai i-a adresat cererea urmatoare “Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”. Isus Cristos a privit aceasta cerere ca fiind venita din sinceritatea unui suflet care, desi practica intr-un fel sau altul rugaciunea, cu siguranta nu avea o intelegere completa si corecta asupra acestui aspect al vietii de credinta. El i-a raspuns respectivului ucenic spunandu-I „Cînd vă rugaţi, să ziceţi…”

Domnul Isus cunoaste ca, datorita superficialitatii si pacatoseniei noastre, viata noastra de rugaciunea este o slujba dificila in aceasta viata. Rugaciunea cere nu doar credinta ci si smerenie si concentrare. Trebuie sa recunoastem ca de foarte multe ori rugaciunile noastre sunt dezorganizate, dezorientate si lipsite de fervoare. Nu de putine ori suntem in situatia in care nici macar nu stim ce ne rugam. Atunci cand se intampla acest lucru, avem la indemana minunata rugaciune “Tatal Nostru”. Isus Cristos ne ofera cu dragoste o rugaciune simpla, usor de memorat de catre fiecare om care il cauta pe Dumnezeu. Aceasta simpla rugaciune tine cont de slabiciunea noastra exact asa cum gasim scris in Epistola adresata Evreilor unde ni se spune la capitolul 4 ca n'avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…”.

Desi pare o rugaciune seaca, scurta, fara amanunte, totusi nici una dintre propozitii nu sunt lipsite de continut spiritual. Rugaciunea “Tatal nostru” contine cele mai importante aspecte care tin de comunicarea noastra cu Tatal nostru care este in ceruri.  Rugaciunile noastre au, nu de putine ori, tendinta de a accentua anumite aspecte care ne intereseaza in mod direct si sa marginalizeze lucrurile care la momentul respectiv nu prezinta foarte mult interes pentru noi. Ca atare, uneori ne concentram pe relatarea dorintelor noaste temporare legate de sanatare, bunastare, familie sau alte lucruri necesare traiului cotidian si uitam sau limitam sa il slavim pe Dumnezeu Atotputernicul, Creatorul si stapanul Universului, sa ne cerem iertare pentru pacatele comise si sa cautam protectia pe care numai bunul Dumnezeu ne-o poate oferi in harul Sau minunat. Dumnezeu ne cunoaste foarte bine pe fiecare in parte si stie ca instinctiv, datorita firii noaste, punem mereu pe primul loc propria noastra grija. Din aceasta perspectiva, rugaciunea “Tatal nostru” pare foarte diferita de ceea cea ce obisnuim noi sa ne rugam. Referirea la viata noastra de zi cu zi se afla intr-o singura propozitie simpla, chiar foarte simpla. Acest lucru nu inseamna ca pentru Dumnezeu nu exista interes pentru viata noastra trupesca. Din contra El este cu adevarat preocupat inclusiv de aceste aspecte insa rugaciunea “Tatal nostru” ne face sa intelegem ca altele trebuiesc sa fie prioritatile noastre atunci cand ne apropiem de bunul Dumnezeu. “Tatal nostru” reprezinta o insumarea a actiunilor de slavire a lui Dumnezeu ca Suveran al Universului, o recunostere a dependentei noastre fata de Dumnezeu, contine multumirea noastra la adresa Creatorului, contine marturisirea pacatelor noastre, contine cererea noastra de ajutor in ceea ce priveste viata cotidiana, si contine si mijlocire.

Cutoate acestea, din pacate, in foarte multe dintre Bisericile declarate protestante rugaciunea “Tatal Nostru” nu mai este deloc folosita nici in slujba publica de inchinare si nici in inchinarea privata a membrilor acestor Biserici. Sub nefasta influenta a asa numitului val de “noii reformatori” din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, o mare parte dintre Bisericile moderne au abandonat mai multe practici bisericesti istorice folositoare neaflate in opozitie cu Sfanta Scriptura. Aceste practici liturgice au fost declarate indezirabile doar pentru simplu motiv ca o parte dintre acestea se aflau si in practica Bisericii Romano-Catolice si astfel s-a considerat ca reformatorii din secolul al XVI-le nu au dus reforma pana la final prin faptul ca nu s-au debarasat de aceste practici. Aceasta ostilitate nejustificata fata de trecutul Bisericii a ingropat practica uzarii in inchinare a Crezului Apostolic si a rugaciunii “Tatal nostru”.

Bisericile Evanghelice Lutherane, puternic ancorate in Reforma Protestanta din secolul al XVI-lea, nu au recurs la o astfel de practica distructiva. Lutheranismul a inlaturat practicile non-biblice si, pentru alte aspecte, a inlaturat doar abuzurile non-biblice asociate cu respectivele practici fara sa renunte complet la respectivul ritual doar pentru ca el exista si in practica romano-catolica. Rugaciunea “Tatal nostru” ramane foarte importanta pentru Biserica Lutherana atat in secolul Reformei Protestante cat si in prezent. Martin Luther a considerat aceasta rugaciune foate importanta asigurandu-i un comentariu amanuntit atat in Micul Catehism cat si in Catehismul Mare. Acest interes al reformatorului german, urmat de interesul altor reformatori a aratat faptul ca practica a fost considerata una Biblica. Catehismele Bisericilor fundamentate Reforma Protestanta aloca spatiu explicarii acestei rugaciuni minunate.

Rugaciunea “Tatal nostru” ramane foarte importanta pentru noi. In harul lui Dumnezeu, la finalul fiecarei liturghii, credinciosii lutherani rostesc in cor aceasta minunata rugaciune la adresa Tatalui lor ceresc. Rugaciunea uneste comunitatea in inchinare, in glorificarea lui Dumnezeu, in marturisirea pacatelor si in mijlocirea pentru viata de zi cu zi.

Rugaciunea “Tatal nostru” reprezinta o oportunitate pentru ca Biserica si familia sa poata sa implice copiii in inchinare. Fie ca vorbim de inchinarea privata, in sanul familiilor, fie ca vorbim despre inchinarea publica, copilasii nostrii pot participa la viata de rugaciune. Ei nu simt povara incapacitatii de a rosti o rugaciune mai complexa cautand fara prea mare succes cuvinte sofisticare. In mila lui, Domnul Cristos, le ofera o rugaciune simpla si clara prin care ii invata despre tot ceea ce inseamna Dumnezeu in viata lor. Ei invata despre un Dumnezeu Suveran, un imparat atotputernici si vesnic, un Dumnezeu sfant dar si iertator, aplecat asupra nevoilor noastre zilnice dar si asupra mantuirii noastre.

Noi credem viața de rugăciune reprezinta un rod al unei vieti de credința corecte. Cu încredere, prin credința în Mântuitorul lor, creștinii lutherani se adreseze Tatălui lor ceresc cu cereri și cu laudă. Aceste cereri prezintă nevoile lor, nevoile altora dar si mulțumiri la adresa lui Dumnezeu (1 Timotei 2:1). Astfel de rugăciuni sunt o plăcere pentru Dumnezeu, iar El tratează aceste cereri după înțelepciunea Lui (Matei 7:7,8 si 1 Ioan 5:14). In harul sau, bunul nostru Dumnezeu, pentru a incuraja viata noastra de rugaciune ne-a invatat si ne-a lasat aceasta scurta dar minunata rugaciune. Este o rugaciune de care nu trebuie sa ne ferim, este o rugaciune pe care trebuie sa o folosim oricand simtim nevoia. Ea ne leaga de Dumnezeu nostru si de Mantuitorul nostru pe noi, copiii nostrii si Biserica noastra. Biserica Lutherana sustine viata de rugaciune si nu rezuma rugaciunea exclusiv la „Tatal nostru”. Din constra, la fel ca si Scriptura, incurajeaza rugaciunea venita din suflet. Copilul lui Dumnezeu trebuie sa se roage dupa cum simte si doreste, dar atunci cand povara este prea mare, si nu mai reuseste sa strige catre Domnul, rugaciunea „Tatal nostru” reprezinta o binecuvantare pentru credinta.

In harul lui Dumnezeu, vom trece in revista, in urmatoarele ocazii fiecare cerere intalnita in aceasta minunata rugaciune. Domnul sa ne binecuvanteze si sa se ingrijeasca astfel incat noi sa fim deschisi fata de aceasta rugaciune asa cum s-a intamplat cu sfintii apostoli, cu biserica primara, cu reformatorii si cu toti copiii aflati in harul binecuvantat al lui Dumnezeu.

 
Un articol de Sorin H. Trifa