Rugaciunea "Tatal nostru" - Partea a VI-a

posted Jul 28, 2014, 2:45 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:09 AM ]
Matei 18:23-35 Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator”. Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti”. Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
 
 
               In harul bunului Dumnezeu, vom analiza in aceasta dimineata cea de a cincea cerere pe care o cuprinde
rugaciunea „Tatal nostru”, mai precis pasajul in care Mantuitorul ne invata sa ne rugam Tatalul nostru ceresc astfel „Si ne iarta noua greselile noastre, recum si noi iertam gresitilor nostri”.
 
 

Detaliile pilde pe care am citit-o in pasajul introductiv sunt foarte clare si in consecinta nu este necesara o repovestire amanuntita a acesteia. Deaceea vom incerca sa luam esenta acestei relatari pentru a intelege de ce avem nevoie sa ne rugam pentru iertare si de ce trebuie sa legam aceasta cerere de iertare de faptul ca noi trebuie sa ii iertam pe cei care ne gresesc noua.

Sfanta Scriptura afirma in numeroase pasaje faptul ca omul este un pacatos. In fapt, in realitate, despre acest lucru este vorba in „datoria” pe care noi o avem fata de Dumnezeu. Pacatul este de doua mari feluri. Vorbim despre pacat ca fiind o incalcare a ceea ce Dumnezeu ne-a poruncit. Pacatul reprezinta o forma de revolta fata de autoritatea lui Dumnezeu si o incalcare a tot ceea ce contribuie la aceasta suveranitate. Legea lui Dumnezeu, acea voie normativa despre care am mai discutat, este standardul dupa care viata noastra este judecata. Dar nu doar incalcarea legilor, adica revolta evidenta, impotriva lui Dumnezeu reprezinta o forma de pacat. Nu de putine ori noi pacatuim prin ignoranta. Sfantul Apostol Iacov ne invata ca „cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat”.  Iata deci ca pacatul nu reprezinta doar savarsirea unei „fapte rele” ci si ignorarea unei „fapte bune”. Ca atare, omul este o fiinta pacatoasa si aceste pacate se traduc in pilda noastra prin expresia „datoria”. Datoria noastra fata de Dumnezeu este reprezentata de multitudinea pacatelor noastre, pacate pentru care trebuie sa dam socoteala in fata Creatorului. Pilda pe care am citit-o impreuna ne spune ca robul datora stapanului sau „zece mii de galbeni” sau talanti. Nu doresc sa intram intr-un calcul contabil ci vreau doar sa va spun ca aceasta suma era covarsitor de mare la acea vreme. Un singur talant reprezenta plata medie pentru aproximativ, atentie, 18 ani de munca. Pentru cine vrea sa calculeze este relativ simplu. Plata pentru o zi de munca era de aproximativ 1 dinar. Un talant valora aproximativ 6 mii de dinari. Deci, pentru un talant omul trebuia sa munceasca nici mai mult, nici mai putin de 6000 de zile. Exceptand Sabatele ajungem cam la 18 ani de munca. Ce insemana o datorie de 10 mii de talanti? Greu de acoperit chiar si pentru mintea moderna. Pilda aceasta nu este un test contabil. Ceea ce vrea Domnul Isus Cristos sa scoata in evidenta este faptul ca omul este fara scapare din robia pacatului prin forte proprii. Pilda nu ne spune cum de a reusit acel rob sa ajunga atat de impovarat de datorii dar ne arata in mod clar, pe intelesul fiecaruia dintre noi, ca acest datornic nu avea nici cea mai neinsemnata posibilitate de asi putea acoperii aceasta datorie. Nici chiar pedeapsa la care urma sa fie supus, vinderea a tot ce se putea, inclusiv a lui ca sclav, nu putea sa stinga datoria. In problema pacatului, omul se afla in imposibilitatea de a gasi prin sine insusi o rezolvare favorabila. Nu ii ramane decat sa primeasca pedeapsa sau sa fie „gratiat” din mila exclusiva a stapanului. Iata de ce omul are nevoie de iertare. Are nevoie de iertare pentru ca nu exista nici o alta cale de a se impaca cu Dumnezeu. Omul nu are nimic care sa convinga. Credeti ca afirmatia robului „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.” l-a induplecat pe imparat? Nicidecum. Indiferent cat de mult ar mai fi ingaduit imparatul, este evident ca datoria nu se putea stinge. In problema pacatului omul se afla exclusiv la mana lui Dumnezeu. Omul asteapta punerea in aplicare a pedepsei sau harul, iertarea acestor datorii.

Deaceea Domnul Cristos ne invata sa spunem „si ne iarta noua greselile noastre”. Prin aceasta expresie noi recunoastem faptul ca doar prin iertare, doar prin har putem sa ramanem nepedepsiti. Il rugam pe Dumneze sa se milostiveasca de noi si sa ne treaca cu vederea pacatele.

Acum, pilda povesteste ca la foarte scurt timp dupa ce acea datorie uriasa i-a fost iertata, robul s-a intlnit cu o persoana care ii era, de data aceasta, dator lui cu o suta de dinari. O suma de aproximativ sase sute de mii de ori mai mica. Adica o valoare neinsemnata fata de suma iertata de imparat. In mod surprinzator, cel care a primit har nu este capabil sa arate har ci il pedepseste intr-un mod foarte crud pe datornic lui.

Foarte interesant aici este sa privim spre ceea ce imparatul ii spune acestui rob nerecunoascator in fata unei iertari extraordinare de care a avut parte. Imparat ii spune astfel: „Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?”. Este evident ca iertarea aproapelul este o datorie pentru noi. Se cade sa avem mila fata de aproapele nostru asa cum si Dumnezeu a avut mila de noi. Este o datorie a noastra inaintea lui Dumnezeu sa ii iertam pe ce care ne gresesc noua si iertarea aceasta trebuie sa fie una completa ci nu doar o amanare sau o injumatatire a maniei noastre intreptata impotriva datornicilor nostrii. Tratarea cu indiferenta, cu superioritate, nepasare nu sunt forme de iertare. Dumnezeu ne iarta pe noi in mod complet si ne trateaza ca pe copiii lui. Asa trebuie sa iertam si noi. Iertarea nu inseamna doar ca nu mai aducem greseala in discutie dar ne comportam in mod evident ca si cand ea continua sa existe ci irtarea duce la inlaturarea tuturor barierelor impuse de pacatul respectiv.

Noi toti suntem datori lui Dumnezeu, Sf. Apostol Pavel afirma ca „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Niciunul dintre noi nu este capabil sa isi acopede aceasta datorie fata de Dumnezeu. Ba din contra, pe zi ce trece datoria se face din ce in ce mai mare. Cu toate acestea, datoria noastra trebuie platita caci este o ofensa la adresa lui Dumnezeu. Prin intermediul jertfei lui Cristos noi suntem complet iertati de Dumnezeu. Sf. Apostol Pavel afirma ca „Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu”. Noi putem sa fim siguri ca datoria noastra a fost anulata atunci cand si noi, la randul nostru, iertam datoriile celor care le au fata de noi. Doar asa putem sa experimentem siguranta iertarii. Si acest lucru nu trebuie sa fie foarte greu deoarece ceea ce apropele nostru ne datoreaza noua este infim comparativ cu ceea ce Dumnezeune-a iertat noua. Dumnezeu ne invata ca aceia care nu iarta sunt destinati pedepsei vesnice. Dupa ce expune rugaciunea „Tatal nostru”, Domnul Isus Cristos afirma urmatoarele: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Si este evidenta ca fara iertare nu putem ajunge in Imparatia lui Dumezeu.

In Micul Catehism, reformatorul Martin Luthera afirma urmatoarele lucruri: Ne rugăm în această cerere ca Tatăl nostru din ceruri să nu ia în seamă păcatele noastre sau să ne respingă rugăciunea din cauza lor; căci noi nu suntem vrednici de nici unul dintre lucrurile pentru care ne rugăm și nici nu le merităm; dar El să ni le daruiască pe toate prin har; căci noi păcătuim mult în fiecare zi și nu meritam altceva decât pedeapsa. Așa și noi vom ierta din toată inima și vom face bine cu dragă inimă celor care păcătuiesc împotriva nostră.”
 
Un articol de Sorin H. Trifa
Comments