Săraci în lume, bogați în Domnul; Luca 16,19-32

posted Jun 26, 2019, 1:24 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Jun 26, 2019, 1:25 AM ]

predica pentru Prima Duminică după Sfânta Treime, Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, dragii mei, astăzi suntem în prima Duminică după Duminica Sfintei Treimi, prima Duminică din ultimul sezon al acestui an Bisericesc, numit Sezonul Sfintei Treimi sau Sezonul Trinității. În calendarul Bisericii noastre acest sezon este cel mai lung al anului Bisericesc și este un sezon variabil deoarece el este legat de Sărbătoarea Învierii lui Cristos. Anul acesta, Sezonul Trinității va avea 23 de Duminici, terminându-se la 24 Noiembrie, o dată cu ultima Duminică a Anului Bisericesc. Sezonul Sfintei Treimi are culoarea verde și este un sezon care se concentrează pe creșterea Bisericii în cunoașterea învățăturilor lui Cristos și astfel el este un sezon de  întărire în credință și în pocăință. Spre deosebire de celelalte sezoane care caracterizează prima jumătate a anului Bisericesc, Sezonul Trinității nu conține sărbători mari, precum sunt nașterea lui Cristos, circumcizia, epifania, înălțarea, învierea și înălțarea. Cu toate acestea este un sezon minunat în care vom parcurge Evanghelia lui Cristos înțelegând minunata învățătură transmisă de mântuitorul nostru. Pentru această Duminică, textul pentru predică este din Luca 16,19-31

19 Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi se bucura în fiecare zi cu mare fast; 20 la poarta lui zăcea un sărac, al cărui nume era Lazăr, plin de bube: 21 el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba mai mult, veneau şi câinii să-i lingă bubele. 22 A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Abrahám. A murit şi bogatul şi a fost îngropat. 23 Pe când se chinuia în iad, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe Abrahám şi pe Lazăr în sânul lui 24 şi, strigând, a zis: «Părinte Abrahám, îndură-te de mine şi trimite-l pe Lazăr ca să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinui [cumplit] în flăcările acestea!». 25 Însă Abrahám i-a spus: «Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune în timpul vieţii tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. 26 Şi pe lângă toate acestea, între noi şi voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată şi nici de acolo să treacă la noi». 27 El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 28 căci am cinci fraţi, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă şi ei în acest loc de chin!». 29 Dar Abrahám i-a spus: «Îi au pe Moise şi pe Profeţi: să asculte de ei!». 30 El însă a zis: «Nu, părinte Abrahám, dar dacă unul dintre morţi ar veni la ei, s-ar converti». 31 I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise şi Profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor convinge»”

Dragii mei, pericopa pentru această Duminică este una dintre cele mai minunate lecții pe care Evanghelia lui Cristos ne-o predă cu privire la judecata lui Dumnezeu care se va pronunța în dreptul fiecărui om. Nu are nici un rost să dezbatem în această predică dacă avem de-a face în pericopa noastră cu o parabolă pur imaginară sau dacă această parabolă relatează un posibil eveniment istoric. Vedem faptul că Domnul Isus Cristos numește cele două personaje, ne dă detalii despre viața trăită de fiecare dintre ei și ne vorbește despre răspunsul primit de fiecare dintre ei în urma judecății la care au fost supuși imediat după moarte. Indiferent dacă această parabolă este pură ficțiune sau se bazează pe un eveniment istoric real, noi trebuie să admitem faptul că ea prezintă o învățătură concretă pentru fiecare dintre noi. Noi trebuie să credem fiecare dintre noi vom fi obiectul judecății lui Dumnezeu atunci când timpul nostru va sosi, fie că trăim ca bogatul din pilda aceasta, fie că trăim ca săracul Lazăr. Vedeți, dragii mei, Domnul Isus Cristos cuprinde întreaga lume în aceste două personaje ale pildei noastre. În personajul bogatului, Domnul Isus Cristos îi include pe toți acei oameni, indiferent de timpul și locul în care au trăit, și care au făcut o prioritate în viață pentru bogății și pentru o viață trăită în belșug dar despre care, Domnul Isus Cristos ne spune că vor petrece eternitatea în tristețe. De asemenea, săracul Lazăr îi include pe toți acei oameni care și-au trăit viața pe acest pământ în suferință și lipsuri și care, conform Domnului Isus Cristos, vor avea parte de fericire veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Domnul Isus Cristos ne-a spus toate aceste lucruri pentru ca fiecare dintre noi să acționeze conștient în funcție de aceste două exemple.

Pilda aceasta adresează o chemare specială celor care își trăiesc viața aceasta în lipsuri sau în suferințe de orice fel, îndemnându-i pe aceștia să nu caute să obțină bogățiile acestei lumi, indiferent de care sunt acestea, ci să rămână concentrați pe Împărăția Cerurilor ci nu pe o fericire temporară pe care ar putea să le-o ofere lumea aceasta. Domnul Isus Cristos dorește ca acești oameni să nu își pună speranța în lumea acesta ci să privească prin credință la viața veșnică. Astfel, nici un fel de creștin, atunci când viața nu merge chiar așa cum el își dorea ci este afectată de suferință, nu ar trebui să creadă faptul că Dumnezeu l-ar fi părăsit ci, mai de grabă, să înțeleagă faptul că Dumnezeu acționează ca un tată iubitor care dorește ca noi să devenim după voia lui. Tendința naturii noastre umane este să se desfete în păcat iar fără această purtare de grijă a lui Dumnezeu, noi nu am putea să lepădăm această plăcere de a comite păcat. De aceea, suferința nu ar trebui să fie pentru un creștin o rușine deoarece noi credem că Dumnezeu face totul spre binele nostru după cum spune și Sfântul Apostol Paul: ”ştim că toate conlucrează spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom.8, 28).

Dragii mei, noi creștinii am face o mare greșeală dacă am judeca iubirea lui Dumnezeu după situația noastră temporară. Este adevărat faptul că sănătatea, banii, un loc de muncă bun, familia, locuința sau alte asemenea lor sunt binecuvântări date de către Dumnezeu, dar, dragii mei, dați-mi voie să vă spun un lucru important. Nici una dintre aceste binecuvântări nu sunt eterne deoarece vine un moment în care fiecare om lasă în urmă toate aceste lucruri. Mai este un lucru pe care noi trebuie să îl remarcăm. Vedeți, atunci când un om, oricare ar fi el, își concentrează eforturile pentru a obține bogăție sau faimă sau altele asemenea lor, este ușor să constatăm faptul că toate aceste lucruri vin aproape mereu la pachet cu păcatul și cu înstrăinarea de Dumnezeu. Acest lucru nu este dificil de observat atunci când privim la lumea din jurul nostru. Nu ne-ar ajunge zilele să vă enumer exemplele în acest sens. De altfel, în Evanghelia lui Cristos avem expus cazul unui om bogat care renunță la chemarea lui Cristos deoarece nu a putut să se despartă de bogățiile lui. La finalul acelui pasaj, Domnul însuși spune: ”adevăr vă spun: greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. Din nou vă spun: mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19,23-24). Acesta este motivul pentru care Dumnezeu acționează în viața noastră tocmai pentru a nu ajunge în situația de a ne pierde viața veșnică. Dumnezeu vrea ca noi să nu ne lipim inima de bogățiile trecătoare ale acestei lumi ci El dorește ca inima noastră să rămână legată de Cuvântul său, de primisiunea Evangheliei, și să fie dependentă de harul lui Dumnezeu ci nu de posibilitatea faptelor noastre. Dragii mei, chiar dacă la prima vedere, datorită trupului acestuia păcătos, noi nu vedem și nu putem înțelege aceste lucruri, trebuie să înțelegem faptul că Lazăr din acestă pildă a fost un om binecuvântat și iubit de Dumnezeu. Nu este vorba despre o binecuvântare temporară ci despre binecuvântarea veșnică, despre eternitatea petrecută în Împărăția lui Dumenzeu.

Dragii mei, în botezul nostru fiecare dintre noi am fost facuți obiectul promisiunii lui Dumnezeu, o promisiune care ne vorbește despre eternitatea petrecută în prezența lui Dumnezeu, în fericirea eternă. În Sfânta Cină, în împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge a lui Cristos, această promisiune ne este amintită de către Domnul Isus Cristos pentru că el însuși spune că împărtășirea acesta este spre iertarea păcatelor noastre. Iertarea păcatelor este cel mai înalt dar pe care Dumnezeu îl poate face omului căci, spune, Cristos însuși: ”ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Marcu 8,36-37). Săracul Lazăr nu a avut parte de bogăția acestei lumi ci viața lui pe acest pământ a fost trăită pe ”muchia iadului” cum ar spune unii. Dar Lazăr a avut parte de iertarea păcatelor iar acestă iertare a fost cea care l-a dus în ”sânul lui Avram”. Bogăția nu poate cumpăra această iertare deoarece ea nu are un preț pe care Dumnezeu așteaptă ca omul să îl plătească. Iertarea păcatelor nu necesită o taxă ci necesită să fie acceptată, primită prin credință. Credința acesta este cea care ne face să acceptăm Evanghelia lui Cristos care ne spune prin gura Sfântului Apostol Paul astfel:”eu consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela” (Rom.8,18). Aceasta este promisiunea în care săracul și mizerabilul Lazăr și-a găsit alinarea în fiecare zi. Lazăr s-a încrezut personal în făgăduința pe care Dumnezeu i-a făcut-o părintelui nostru Avram astfel: ”prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului” (Gen.12,3).

Dragii mei, în calitatea noastră de creștini, noi suntem reprezentați de acest personaj numit Lazăr. Viața noastră pe acest pământ este o viață de suferință chiar dacă nu toți creștinii suferă în același mod. Dar lumea acesta nu este o lume care să ne aducă fericire după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”pentru tine suntem daţi la moarte toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiere” (Rom.8,36). Suferința principală a creștinului nu este în mod necesar una de natură terestră, lipsa de bani, sănatatea șubredă, lipsa de siguranța etc, ci este, în mod special, lupta zilnică cu acestă natură păcătoasă care se ține de noi ca un blestem și de care nu putem să scăpăm. Această luptă permanentă ne provoacă cea mai mare disperare pe care o putem expermineta. Dragii mei, tocmai pentru a ne ajuta în această luptă cu propria noastră ființă, Dumnezeu nu ne lasă să ne otrăvim simțurile cu bogățiile și cu faima acestei lumi. Încercările prin care trecem în acestă viață nu se datorează faptului că lui Dumnezeu nu îi pasă de noi sau că Dumnezeu ne pedepsește pentru păcatele noastre ci noi trebuie să privim aceste încercări ca pe niște exerciții valoroase prin care Dumnezeu ne trece pentru a înfrânge carnea aceasta păcătoasă și pentru a ne face să fim după voia lui. De aceea, atunci când astfel de încercări vin peste noi, trebuie să ne punem încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu, în promisiunea lui care, prin gura Sfântului Apostol Paul spune astfel:”în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom.8,37-39).

Acum, dragii mei, nu putem să încheiem expunerea acestei pilde minunate fără să amintim câteva lucruri și despre cel de-al doilea personaj, deoarece, la începutul predici v-am spus că în acest personaj este cuprinsă o a doua categorie de oameni ai acestei lumi. Este vorba despre acei oameni care își trăiesc această viață în conformitate cu voia proprie, în prosperitate și fericire, dar care, Domnul spune că vor îndura veșnic blestemul mâniei lui Dumnezeu. Suferința eternă pe care acești oameni o vor îndura veșnic nu poate să fie descrisă în cuvinte omenești. Despre acești oameni, Sfântul Apostol Paul spune astfel:”ei vor fi pedepsiţi cu pieire veşnică, departe de faţa Domnului şi de gloria puterii sale” (2Tes.1:9). Despărțit de Dumnezeu omului nu îi rămâne decât de experimenteze mizeria și dezolarea pentru eternitate. Iar acest foc este unul despre care Sfânta Scriptură spune că nu se va stinge niciodată. Nu va mai exista nici o speranță pentru ei deoarece, despărțiți de Dumnezeu nu mai există nici o speranță. Fără Dumnezeu omul este condamnat să trăiască în dezolare, fără nici un fel de reper, fără nici un fel de orizont, o viață de dezolare, de frământare, de suferință și de măcinare eternă. În Biblie, deseori iadul este asociat deșertului, locul dezolării, locul unde nimic nu crește, locul secetei, locul unde focul arzător ucide tot în jur, un loc al morții și al nefericirii.

Dragii mei, acest om bogat nu a ajuns în acest spațiu al suferinței eterne pe care noi îl numim iad deoarece era bogat. Nu bogăția ucide un om ci modul în care acestă bogăție este utilizată. Despre acest om bogat, Scriptura ne spune astfel: ”se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi se bucura în fiecare zi cu mare fast” (Luca 16:19). Cu alte cuvinte, el folosea această bogăție pentru ași hrăni propria sa natură păcătoasă ci nu pentru ași hrăni sufletul în credință față de Dumnezeu. El abuza de bogăția lui pentru a hrăni păcatul său ci nu efortul pentru sfințeniei. Dragii mei, oricât de mult am spune că o astfel de eroare poate să fie evitată, realitatea pe care însuși Cristos o spune este că bogăția este un mare magnet care atrage omul într-o astfel de stare păcătoasă. Bogăția este cea care ne face să credem că suntem de neatins iar acest lucru nu face decât să ne conducă la condamnarea veșnică. Omul acesta bogat nu a pus în inima lui promisiunea lui Dumnezeu ci s-a încrezul în el însuși și în averea lui. Nu este singura pildă în care Domnul Isus ne vorbește despre acest pericol. Într-o altă pildă, Domnul descrie pervertirea omului bogat în următoarele cuvinte: ”voi spune sufletului meu: suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te [de viaţă]!” (Luca 12,19). Aceasta este atitudinea tipică a celui care nu privește la Dumnezeu ci la averea lui, oricât de mică este aceasta.

Bogatul din pilda noastră a folosit bogăția pentru ași hrăni propriul ego păcătos chiar dacă la poarta lui zăcea un om într-o suferință groaznică. Nici o clipă bogatul acesta nu s-a gândit la faptul că și-ar fi putut folosi o parte aproape neînsemnată din bogăție pentru a alina suferința lui Lazăr. Nu trebuia un efort foarte mare deoarece, spune Domnul Isus Cristos, ”el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului” (Luca 16,21). Pentru Lazăr erau sufieciente chiar și numai firmiturile, nimicurile de care bogatul nu avea nevoie ci le arunca la gunoi. Dar bogatul acesta nu a vrut sa se despartă de absolut nimic din ceea ce era a lui iar acest lucru i-a adus o condamnare veșnică deoarece nu și-a folosit bogăția pentru glorificarea lui Dumnezeu ci pentru ași glorifica propria persoană.

Dragii mei, am fi înclinați să credem faptul că această glorificare a propriei persoane este apanajul celor care au averi mari. Dați-mi voie să vă spun că o astfel de gândire este periculos de falsă. Ori de câte ori noi folosim chiar și puținul pe care îl avem pentru a ne glorifica pe noi înșine, comitem același păcat pe care bogatul acesta îl consuma. Ori de căte ori ne consumam resursele, chiar și puține, pentru a întreține natura noastră păcătoasă, săvârșim exact același păcat ca și bogatul acesta deși nu avem parte de bogățiile lui. Repet, nu bogația l-a dus în iad pe acest nefericit ci modul în care a consumat această bogăție. Atunci când resursele noastre hrănesc natura noastră păcătoasă vom avea parte de păcat. Dacă vom hrăni însă natura duhovnicească, vom avea parte de Cristos pentru că natura duhovnicească este cea care se încrede în promisiunea lui Dumnezeu în timp ce natura firească, păcătoasă, se încrede în sine.

Dragii mei, închei această predică prin a vă aminti să vă încredeți nu în ceea ce viața aceasta vă oferă ci în ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu vă oferă. Ancorați în Cuvântul lui Dumnezeu nu veți da greși dar ancorați în propria noastră putere, oricât de mică sau de mare este aceasta, vom experimenta aceeași eternitate ca acest om bogat.

Ancorați în promisiunea lui Dumnezeu, care vine la noi prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Sfintele Sacramente, noi trebuie să spune asemenea Sfântului Apostol Paul:”suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom.8, 37-39)

AMIN!