Timpul cercetării noastre, Luca 19:41-48

posted Aug 27, 2019, 11:38 PM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Aug 27, 2019, 11:39 PM ]
Duminica a IX-a după Sfânta Treime, predică Rev. Sorin H. Trifa

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Dragii mei, acesta Duminică este cea de-a zecea Duminică după Sfânta Treime. Deși este o zi caniculară, toți cei care sunt strânși astăzi în casa lui Dumnezeu, Sfânta sa Biserică, vor avea parte de împărtășirea cu harul lui Dumnezeu în cuvântul predicat și în Sacramentul Sfântului Altar care este împărtășirea cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului nostru Isus Cristos pentru iertarea păcatelor noastre și pentru mântuirea noastră. Predica din această Duminică este din Luca 19:41-48.

Când s-a apropiat, văzând cetatea, [Isus] a plâns pentru ea, 42zicând: „Dacă tu ai fi cunoscut în ziua aceasta [calea] spre pace! Acum însă este ascunsă pentru ochii tăi. 43Căci vor veni peste tine zile când duşmanii tăi vor săpa tranşee în jurul tău, te vor încercui şi te vor asedia din toate părţile, 44te vor face una cu pământul pe tine şi pe copiii tăi care sunt în tine şi nu vor lăsa din tine piatră peste piatră, pentru că nu ai cunoscut timpul vizitării tale”.45Apoi, intrând în templu, [Isus] a început să-i alunge pe vânzători, 46spunându-le: „Este scris: «Casa mea va fi casă de rugăciune. Însă voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari»”.47Şi învăţa în templu în fiecare zi, iar arhiereii şi cărturarii, precum şi mai-marii poporului căutau să-l omoare. 48Dar nu găseau ce să-i facă, pentru că tot poporul se ţinea după el ca să-l asculte.

Dragii mei, Sfântul Apostol Ioan spune în finalul Evangheliei sale astfel: ”acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui” (Ioan 20,31). Din acest motiv, spunem faptul că acest eveniment istoric petrecut la foarte scurt timp de la intrarea triumfală a Domnului Isus Cristos în Ierusalim pentru ultima sa săptămână de viață, ne-a fost relatat de către Sfântul Evanghelist Luca pentru ca noi să credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să ne temem de el și să trăim în voia lui revelată în Cuvântul Sfânt. Pericopa din această Duminică ne vorbește despre o judecată severă pe care Domnul Isus Cristos a pronunțat-o și a adus-o asupra Ierusalimului iar această relatate ne arată faptul că orice om alege în mod deliberat să continui să trăiască în păcat după ce a cunoscut voia lui Dumnezeu nu poate să evite această mânie a lui Dumnezeu îndreptată asupra păcatului și în mod special împotriva sfidării Cuvântului cel sfânt. Dragii mei, dacă Dumnezeu nu a trecut cu vederea păcatele Ierusalimului, ”cetatea sfântă” așa cum este numită în Sfânta Scriptură (Neemia 11,1), toți aceia care trăiesc în același timp de păcat, de sfidare a Cuvântului lui Dumnezeu, au motive serioase să se înfricoșeze cu privire la mânia lui Dumnezeu. Cu siguranță că a fost un imens șoc pentru cei mai mulți dintre evrei să audă cuvintele pe care Domnul Isus Cristos le-a pronunțat asupra cetății pe care ei o considerau mai mult decât sfântă: ”vor veni peste tine zile când duşmanii tăi vor săpa tranşee în jurul tău, te vor încercui şi te vor asedia din toate părţile, te vor face una cu pământul pe tine şi pe copiii tăi care sunt în tine şi nu vor lăsa din tine piatră peste piatră, pentru că nu ai cunoscut timpul vizitării tale” (Luca 19, 43-44). Dar, dragii mei, vă rog să rețineți faptul că deși Domnul Isus Cristos vorbește aici Ierusalimului, cuvintele aceste sunt la fel de vi și în prezent. Prin intermediul lor, Domnul Isus Cristos pronunță exact aceeași judecată asupra oricărui om care manifestă o atitudine necredincioasă și sfidătoare la adresa Cuvântului lui Dumnezeu, așa cum Ierusalimul a avut-o, indiferent de locul sau de timpul în care acest om trăiește.

Astăzi milioane de creștini sfidează Cuvântul lui Dumnezeu și preferă să trăiască urmând niște reguli care nu își au originea în revelația lui Dumnezeu ci sunt pur și simplu inventate de oameni. Cu toate acestea, cei mai mulți creștini așteaptă ca Dumnezeu să îi trateze cu milă și refuză să creadă că judecata și mânia lui Dumnezeu se vor abate asupra lor. Scriptura ne vorbește despre faptul că Dumnezeu pedepsește absolut orice păcat dar în mod special mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra oricărui om care sfidează Cuvântul lui Dumnezeu după cum ne spune și Sfântul Apostol Paul: ”mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul prin nelegiuire” (Rom.1, 18) pentru ca mai apoi să ni se spună astfel: ”deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au glorificat ca Dumnezeu şi nu i-au adus mulţumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat” (Rom.1, 21).

Dragii mei, în pericopa noastră găsim o expresie care merită înțeleasă foarte bine. Domnul Isus Cristos, deplângând soarta Ierusalimului, afirmă faptul că toată pedeapsa pe care cetatea avea să o suporte are următoarea cauză: pentru că nu ai cunoscut timpul vizitării tale” (Luca 19, 44). Acest ”timp al vizitării” nu este alt ceva decât acea perioadă în care, plin de răbdare și de har pentru poporul său, Dumnezeu a predicat Cuvântul său evreilor. Această predicare a venit pentru multe secole prin gura Sfinților Profeți iar mai apoi prin gura Fiului lui Dumnezeu după cum citim în Epistola către Evrei: ”după ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul” (Evrei 1,1-2). Ierusalimul era ca un ”al doilea cer”. Era locul unde se afla Templul lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu, locul unde adevărata închinare adusă lui Dumnezeu a fost instituită. Aproape toți Sfinții Profeți au trăit la Ierusalim și au făcut din Ierusalim centrul activității lor de predicare. În cele din urmă în Ierusalim a predicat și a făcut minuni chiar Fiul lui Dumnezeu întrupat. Aici Domnului Isus Cristos a murit pe cruce, aici a fost îngropat și aici a înviat dintre cei morți iar mai apoi s-a înălțat la ceruri. Nici un al oraș din lumea aceasta nu a fost atât de plin de sfințenie și atât de binecuvântat de către Dumnezeu cum a fost Ierusalimul. Cu toate că a avut acest uriaș privilegiu, evreii nu s-au pocăit de păcatele lor și nu au căutat să urmeze voia lui Dumnezeu, continuând să sfideze Cuvântul și să facă din învățăturile omenești standardul lor de viață. În felul acesta ei au călcat în picioare toate binecuvântările puse de Dumnezeu peste ei. O astfel de atitudine nu poate să rămână nepedepsită chiar dacă, pentru lungi perioade de timp, această pedeapsă nu este pusă în aplicare. Dragii mei, dacă asupra Ierusalimului și asupra evreilor Domnul a pronunțat o astfel de pedeapsă, imaginați-va ce se va întâmpla cu alte locuri și cu alți oameni care aleg o atitudine de sfidare la adresa lui Dumnezeu. De aceea, dacă suntem creștini înțelepți, ar trebui să acordăm o atenție deosebită acestui pasaj din Evanghelia Sfântului Luca pentru ca mânia lui Dumnezeu să nu vină peste noi. Căci dacă Dumnezeu nu a trecut cu vederea păcatele Ierusalimului ci l-a făcut una cu pământul, cu atât mai mult va fi pedepsit orice om care nu ține cont de ceea ce Dumnezeu ne revelează în Cuvântul său.

Dragii mei, ca și în cazul Ierusalimului, mulți oameni din prezent trăiesc cu impresia că ”mânia lui Dumnezeu” este de fapt o glumă sau ceva cu care Scriptura caută să ne sperie pentru ca noi să trăim așa cum ea ne spune. Cei mai mulți dintre păcătoși au această impresie deoarece, deși au păcătuit, pedeapsa lui Dumnezeu nu a căzut asupra lor. Ba mai mult, nu puțin sunt aceia care deși îl sfidează pe Dumnezeu, au parte de o evoluție favorabilă a vieți lor. Acești păcătoși văd în nemanifestarea mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului o formă de slăbiciune a lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură nu ne vorbește însă despre neputința lui Dumnezeu de ai pedepsi pe păcătoși la timpul la care aceștia comut păcatul ci ne vorbește despre harul lui Dumnezeu, despre acea dragoste pe care Dumnezeu o are față de absolut orice om. Această dragoste a lui Dumnezeu îl face să fie îngăduitor cu fiecare dintre noi. De ce folosesc expresia ”noi”? Pentru că dacă Dumnezeu nu ar avea îngăduită față de omul păcătos și și-ar revărsa imediat mânia împotriva păcatului, dați-mi voie să o spun accentuat, nici unul dintre noi nu am scăpa. Toți am avea soarta Ierusalimului. Deși Legea de la Sinai cere moartea fiecărui păcătos după cum spune Sfânta Scriptură: ”blestemat este cel care nu este statornic în cuvintele legii acesteia ca să le împlinească!” (Deut.27,26), Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să descoperim harul său, să descoperim ceea ce Domnul Isus Cristos însuși spune în Evanghelia Sfântului Apostol Ioan: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (Ioan 3,16-17). Dumnezeu ne cercetează pe fiecare dintre noi cu răbdare după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”nu-ţi dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la convertire?” (Rom. 2,4). Dumnezeu are mila de noi și de aceea el alege să de trateze cu bunătate în loc de mânie în ciuda păcatelor noastre. Dumnezeu dorește ca noi să auzim și să credem Evanghelia lui Isus Cristos. El vrea ca noi să îl cunoaștem și să credem în Fiul său întrupat, pe Isus Cristos. Dumnezeu vrea ca noi să cunoaștem și să credem tot ceea ce el a făcut prin Fiul său pentru noi. Anume faptul că Fiul său s-a întrupat și a trăit ca om, că a împlinit toate cerințele Legii de la Sinai. Dumnezeu vrea ca noi să știm și să credem că toate păcatele noastre au fost luate asupra lui de către Fiul Său și că acesta s-a jertfit la cruce pentru păcatele noastre. Dumnezeu vrea ca noi să știm și să credem faptul că prin jertfa lui Isus Cristos la cruce Dumnezeu ne-a împăcat cu sine după cum ne spune prin gura Sfântului Apostol Paul: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. Aşadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificaţi prin sângele lui, vom fi mântuiţi prin el de mânie, deoarece dacă, duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui” (Rom. 5,8-10). Acesta este motivul pentru ca Dumnezeu nu ne pedepsește imediat așa cum Legea de la Sinai cere atunci când spune: ”răsplata păcatului este moartea” (Romani 6,23). Dumnezeu vrea ca noi să descoperim Evanghelia lui Cristos și să ne hrănim cu harul pe care Dumnezeu ni-l oferă prin acest mijloc de viață. Este foarte adevărat ceea ce Duhul Sfânt ne spune prin gura Sfântului Profet Ezechiel: ”nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci să se întoarcă cel rău de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre cele rele!” (Ezechiel 33,11). Harul lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, răbdarea cu care Dumnezeu ne tratează pe fiecare dintre noi, pe fiecare dintre păcătoși nu este datorită faptului că este naiv sau nu ar avea suficientă putere să ne pedepsească pe absolut fiecare dintre noi imediat după ce păcătuim ci toată această milă și compasiune pentru noi își găsesc motivația în ceea ce Sfântul Apostol Paul spune, adresându-se iubitului său ucenic Timotei, anume faptul că Dumnezeu ”vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1 Tim.2, 4). Dumnezeu vrea ca noi să cunoaștem adevărul și să credem adevărul iar acest adevăr îl regăsim tot în cuvintele Sfântului Apostol Paul adresate Sfântului Timotei, cuvinte care spune astfel: ”căci unul este Dumnezeu şi unul singur este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus, care s-a dat pe sine însuşi ca răscumpărare pentru toţi. [Aceasta] este mărturia adusă la timpul stabilit” (1 Tim. 2, 5-6)

Dragii mei, astăzi, din păcate, cei mai mulți creștini nu sunt departe de ceea ce era Ierusalimul acum două mii de ani. Cei mai mulți dintre cei care se declară ca fiind creștini nu dau nici un fel de atenție Evangheliei lui Cristos deși sunt cercetați de către Dumnezeu în mod constant. Și în prezent, ca și în trecut, Dumnezeu trimite predicatori în Biserica sa ca să predice Evanghelia lui Cristos și că cheme oameni la credință după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10, 17). Dar, din păcate, la fel ca și cu cei din Ierusalim, mulți dintre oameni, dintre cei care se numesc creștini, preferă să își închidă urechile pentru Evanghelia lui Cristos și să urmeze ceea ce rațiunea sau ceea ce emoția le dictează, ajungând astfel să sfideze Cuvântul lui Dumnezeu și că urmeze niște învățături și tradiții bisericești care nu au absolut nimic în comun cu Revelația lui Dumnezeu. Acest lucru nu este o surpriză deoarece, inspirat de Duhul Sfânt, Sfântul Apostol Paul îi spune iubitului sau ucenic, Sfântul Timotei, astfel: ”va veni timpul când nu vor mai primi învăţătura sănătoasă, ci, după propriile pofte, se vor înconjura de învăţători care să le delecteze auzul. Îşi vor întoarce auzul de la adevăr ca să se îndrepte spre basme” (2 Tim.4, 3-4).

Vedeți, astăzi oamenii și-au inventat propriul concept de pietate, un concept care însă este contrar Sfintei Scripturi. O mulțime mare de creștini consideră astăzi că împlinirea unor forme sau ritualuri sunt sinonime cu împlinirea voinței lui Dumnezeu. Din păcate, toate aceste ritualuri nu sunt poruncite de către Dumnezeu în Scriptură ci sunt pur decizii omenești după cum citim în cartea Sfântului Profet Isaia: ”poporul acesta se apropie de mine cu gura şi mă preamăreşte cu buzele, dar inima lui este departe de mine, iar teama de mine este o poruncă învăţată de la oameni” (Isaia 29, 13). La fel cum evreii din timpul Domnului Isus Cristos credeau că prin îndeplinirea formală a unor ritualuri împlineau voia lui Dumnezeu și astfel obțineau favoarea lui Dumnezeu, la fel și astăzi, milioane de creștini cred că prin simpla participare la anumite ritualuri, cărora nici măcar nu le înțeleg însemnătatea, Dumnezeu este îmbunat asemenea vechilor zei păgâni. Toate acestea se întâmplă deoarece înțelepciunea celor mai multor creștini este fundamentată pe învățătura și filozofia omenească ci nu pe Sfânta Scriptură despre care Sfântul Apostol Paul spune, inspirat de Duhul Sfânt: ”ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi [apoi] a grecului. Căci dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credinţă spre credinţă, după cum este scris: „Cel drept va trăi din credinţă” (Rom.1, 16-17) pentru ca mai apoi, scriindu-i Sfântului Timotei, să spună următoarele cuvinte: ”toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună” (2 Tim.3,16-17). Acolo unde Scriptura nu este fundamentul credinței, viața spirituală a omului se fundamentează pe o lungă serie de superstiții, exact așa cum s-a întâmplat cu iudeii în timpul Domnului nostru Isus Cristos pe care Mântuitorul îi condamna cu următoarele cuvinte: ”lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor”. Şi le-a spus:„Frumos! Voi zădărniciţi porunca lui Dumnezeu ca să stabiliţi tradiţia voastră” (Marcu 7, 8-9).

Dragii mei, realitatea este că ori de câte ori sfidăm Cuvântul lui Dumnezeu pentru a da ascultate unor învățături care nu ne-au fost date prin Revelația lui Dumnezeu, fiecare dintre noi se pune în situația Ierusalimului iar pedeapsa pronunțată de către Cristos asupra Ierusalimului devine pedeapsa pe care Dumnezeu o pronunță în dreptul fiecăruia dintre noi. În consecință, este momentul să nu mai sfidăm mila, harul, dragostea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu ci să ne pocăim de păcatele noastre, să ne lepădăm de învățăturile și superstițiile omenești care ne ghidează existența și să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca noi să cunoaște acele zile care ne aduc pacea atunci când Dumnezeu ne cercetează prin Cuvântul său cel sfânt.

AMIN!