Tot ceea ce faceți, faceți pentru slava lui Dumnezeu

posted Jan 11, 2017, 10:52 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Jan 11, 2017, 10:54 AM ]

A-L cunoaște pe Dumnezeu prin Isus Cristos impactează cele mai profunde sentimente ale cuiva. În baza morții sângeroase a lui Isus Cristos si învierea victorioasă, Dumnezeu a acceptat cu bunăvoință pe toți aceia care se pocăiesc de păcate și cred în puterea mântuirii prin Isus Cristos. Un lucru minunat pe care îl poți realiza este acela că, prin Isus Cristos, Dumnezeu ne adoptă în propria Lui familie. Acestă dovadă a milei lui Dumnezeu față de noi, ne stârnește o dorință puternică de a-i sluji. Astfel apare întrebarea: Cum putem să îi fim pe plac lui Dumnezeu în viața noastră?

În istoria timpurie a Bisericii citim faptul că, în dorința de a-L sluji pe Dumnezeu, unii oameni s-au separat în întregime de societate. Ei au simțit faptul că Îl pot servi cel mai bine pe Dumnezeu, departe de distragerile care apar în viața familiei și de perturbările lumii. Unii au trăit in deșert, alții în peșteri. Mai târziu, în istoria Bisericii, citim despre indivizi și grupuri, adesea încurajați si susținuți de Biserică, care au format grupuri si ordine în încercarea lor de a-L sluji pe Dumnezeu. Unitatea lor la sfințenie si slujire, de multe ori, a condus la construcția de mănăstiri. Această mare mișcare religioasă având loc în același timp în Vest cât si în Est. După Reforma Protestantă, mănăstirile au acaparat întregul peisaj spiritual al Europei. În zilele lui Petru cel Mare, existau mai mult de 557 de mănăstiri, doar în Rusia. Aceste grupuri care s-au izolat, au sperat ca Îl vor sluji pe Dumnezeu mai bine, aducând contribuții societații. Înainte de existența mașinii de tipărit, mănăstirile, de multe ori, și-au asumat responsabilitatea de a scrie de mână Sfânta Scriptură, cărți de rugaciune, și alte cărți din literatura creștină. Din păcate, pe lângă aceste lucrurii pozitive, istoria ne mai arată că aceste ordine, de multe ori, au oferit un teren de reproducere pentru lene, necredință si chiar pentru imoralitate. În fiecare secol creștinii îngrijorați au cerut o reformă a acestor ordine.


Cea mai mare încercare pentru mănăstirile si ordinele religioase a venit în Secolul al XVI-lea. Reformatorii au facut un apel pentru curațirea Bisericii si revenirea ei la învățăturile lui Isus Cristos. Dar ei au făcut un pas mai departe. Pe măsură ce au studiat Cuvântul, au înteles că oricare dintre meserii era la fel de placută în fața Domnului ca toate celelalte. Ei au spus că Dumnezeu onorează munca măcelarului, brutarului, facatorului de lumânări, la fel de mult cum onorează munca preotului, călugărului, călugăriței, episcopului și chiar munca Papei.

Acești reformatori și cei care îi urmau, au fost umpluți de bucuria eliberării lor din păcat prin Evanghelia lui Isus Cristos, dar totodată au gasit si o altă eliberare. În Cuvântul lui Dumnezeu, ei au învățat ca sunt liberi în a-I sluji Domnului în orice profesie sau chemare. Acești oameni au găsit o mare bucurie și pace în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, "toate să le faceți pentru slava lui Dumnezeu" (1 Corinteni 10:31).

Deci, oricare ar fi chemarea ta, bucură-te! Dacă ești fermier, Dumnezeu vede munca ta la fel de importantă ca una a unui preot; dacă lucrezi într-o fabrică, Dumnezeu consideră munca ta ca a unui cleric; dacă ești casnic, țelurile tale zilnice Îl glorifică pe Dumnezeu ca munca unui diacon.

Ceea ce ne înveță Cuvântul Domnului este că, indiferent în ce domeniu am lucra, Domnul este alături de noi si tot ceea ce facem, să o facem pentru gloria Lui, dar trebuie să le facem bine! Exemplul pe care îl dai zilnic celor din jurul tău, celor care te văd, îi poate schimba, îi poate face si pe ei să facă lucrurile bine și să le facă pentru gloria lui Dumnezeu! "Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după putrea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru că în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos, ale căruia sunt slava si puterea în vecii vecilor! Amin!" (1Petru 4:11)

           Un articol de Sergiu Trifa