"Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat" - Prima Duminica din Advent

posted Dec 2, 2014, 6:31 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Sep 22, 2016, 8:21 AM ]
Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină […] Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor.” Isaia 9:1-2 si 6-7
 

 

In Duminica pe care tocmai am lasat-o in urma, pentru crestinii evanghelici lutherani a inceput timpul Adventului. Aceasta perioada marcheaza, in traditia Bisericilor Evanghelice Lutherane, ultimile patru saptamani ramase pana la marea sarbatoarea nasterii Domnului nostru Isus Cristos dar si inceputul unui nou an bisericesc. Bisericile Evanghelice Lutherane impreuna cu toti credinciosii aprind prima dintre cele patru lumanari ale coronitei de Advent. In cadrul acestei prelegeri doresc sa va vorbesc despre speranta mantuirii noastre, despre planul tainic al Sfintei Treimi, in urma caruia, acum mai bine de doua mii de ani, intr-un orasel neinsemnat din Iudeea, s-a intrupat Domnul nostru Isus Cristos.  Astazi, crestinismul se dovedeste destul de lipsit de unitate, iar aceasta lipsa de unitate se poate remarca atat la nivel eclesiastic dar si la nivel dogmatic. Motivul pentru care, acum mai bine de doua mii de ani, in micutul orasel Bethleem, s-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, ramane si el un lucru destul de putin inteles si, ca atare, nu de putine ori, controversat. Pentru a putea explica cat mai clar intruparea Fiului lui Dumnezeu, trebuie sa ne intoarcem la originea umanitatii, in zilele creatiei.
 
Omul a iesit din mana Creatorului sau intr-un mod perfect. Nu a existat nici un fel de urma de imperfectiune. Insusi atotputernicul Dumnezeu „s-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune” (Geneza 1:31). Apoi, Sfanta Scriptura ne relateaza faptul ca „Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2:15-17). Putem sa tragem urmatoarea concluzie mai mult decat sigura. Atotputernicul Dumnezeu a creat o lume perfecta si o fiinta umana perfecta. Omul, creat „dupa chipul si asemanarea” lui Dumnezeu, a primit puterea de a stapanii pentru creatia lui Dumnezeu. In tot acest tablou perfect, omul a primit o singura porunca, aceea de a nu consuma din roadele unui singur pom. Vreau ca toti sa intelegem faptul ca acest pom era unicat in Eden, intr-o gradina imensa, plina de pomi roditori si de vegetatie impresionanta. Cu alte cuvinte, este o mare cutezanta sa afirmam ca acel pom a reprezentat o ispita dificil de evitat de catre prima familie de oameni. Din contra, Adam si Eva aveau numeroase posibilitati de a petrece vesnicia in aceasta minunata gradina, lucrand-o si ingrijindu-se de frumusetea ei.
 
Porunca lui Dumnezeu de a nu manca din rodul unui singur pom din Eden a fost, negresit, un test. Suntem acum convinsi ca a fost vorba despre un test simplu. Dumnezeu a creat pentru Adam o lume perfecta, o lume in care nu exista nici macar o farama de eroare. Adam a primit o singura interdictie. Dumnezeu spune asfel: „din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci”. Ce reprezenta in fond acest pom? Nu stim, unii crestini au asociat acest pom cu marul dar, in realitate, noi nu stim ce fel de roade dadea acest pom.  Stim insa alt ceva. Desi omul a fost creat perfect, el a fost creat dependent de Dumnezeu. Omul trebuia sa isi primeasca tot ce tine de intelepciune de la Creatorul sau. Dumnezeu este cel care isi revarsa intelepciunea asupra omului iar omul trebuia sa aiba incredere in Dumnezeu si in faptul ca intelepciunea lui Dumnezeu este suprema si suverana. Mancand din pomul „cunoştinţei binelui şi răului”, practic omul isi manifesta indoiala cu privire la faptul ca intelepciune lui Dumnezeu este ce suprema si cauta sa obtina aceasta intelepciune din alte surse decat Creatorul sau. Mancand din acel pom, omul urma sa il respinga pe Dumnezeu si sa se increada intr-o alta sursa de intelepciune. Urmand ispita Diavolului, omul a ajuns sa dea crezare cuvintelor lui Satan si sa se indoiasca total de ceea ce Dumnezeu ii poruncise nu cu mult timp in urma.  Este clar ca Adam s-a indoit de intelepciune si de dragostea lui Dumnezeu si a acceptat sa se increada in Diavol si mai mult, sa incalce porunca lui Dumnezeu, sperand sa cunoasca intelepciunea suprema si astfel sa nu mai depinda de intelepciunea Creatoului sau.
 
Primul impact al revoltei fata de Dumnezeu a fost acela ca Adam a cautat sa evite in premiera prezenta lui Dumnezeu. Cu siguranta ca Adam nu a primit nici un fel de intelepciune speciala. Ba din contra, omul a realizat faptul ca a pacatuit si, din acest motiv s-a ascuns de Dumnezeu si a aruncat vina pe femeia pe care Creatorul, in intelepciunea Sa nemarginita, a considerat necesar sa i-o dea drept sotie. Practic, omul punea acum la indoiala intelepciune lui Dumnezeu, facandu-L pe Acesta vinovat pentru acest esec.
 
Prapastia care s-a deschis dupa ce Adam a pacatuit, prapastie care avea sa desparta intreaga umanitate de atotputernicul Creator a adus blestemul asupra tuturor urmasilor lui Adam si asupra intregului pamant. Perfectiunea creatiei avea sa fie inlaturata si umanitatea urma sa faca fata existentei pe baza propriei intelepciuni pacatoase. Omul a devenit astfel, in totalitatea lui, un impotrivitor al lui Dumnezeu. Fiind un dusman al atotputernicului Dumnezeu, Adam si toti urmasii acestuia aveau sa fie sortiti maniei eterne a Tatalui. Oamenii nu se nasc nicidecum curati, asa cum numeroase Bisericii, in mod special cele neo-protestante sustin, ci fiecare om se naste in pacat, pacatos si vinovat, astfel, inaintea lui Dumnezeu, asa cum marele imparat David afirma: „iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5). Sfantul Augustin, Episcopul de Hippo, afirma corect faptul ca omul nu devine pacatos atunci cand pacatuieste ci el pacatuieste deoarece ele pacatos.
 
In starea lui decazuta, omul se afla complet sub robia pacatului. Toate aspectele morale, intelectuale, spirituale, fizice si mentale, toate sunt sub robia pacatului si astfel, omul este dusmanul lui Dumnezeu. Robia omului este atat de profunda incat omul nu doar ca este incapabil sa se impace, prin sine insusi, cu Dumnezeu ci nu este nici macar interesat, doritor, sa faca acest lucru. Din pozitia omului, ruptura dintre el si Dumnezeu este una completa si eterna. Si asa ar fi ramas daca bunul Dumnezeu nu ar fi hotarat, inca din vesnicie, sa il readuca pe om in relatie cu El.
 
La fel ca si ucenicii Domnului Isus Cristos, si noi ne pune astazi intrebarea: „Atunci cine poate fi mantuit?”. Raspunsul la aceasta infioratoare intrebare il gasim la Mantuitorul nostru scump. Isus Cristos le raspunde ucenicilor sai astfel: Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” (Luca 18:26-27). Domnul nostru arata in mod clar ca mantuirea omului nu atarna de acesta deoarece fiinta umana este neputincioasa in aceasta directie, ci mantuirea depinde exclusiv de Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate, in mod unilateral sa puna pe om in starea de mantuire prin iertarea pacatelor.
 
Sfanta Scriptura ne spune „totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz” (Isaia 9:1). Aceasta hotarare salutara pentru umanitate nu a aparut dupa caderea in pacat. In mod cu totul surprinzator, planul de mantuire a fost facut in vesnicie, in taina Sfintei Treimi. Nimeni nu stie cand si nimeni nu stie de ce. Inteleptul imparat Solomon arata cat de mare este aceasta taina atunci cand afirma ce om poate sa cunoasca sfatul lui Dumnezeu sau cine poate sa patrunda vointa lui Dumnezeu?”. Stim doar ca acest plan salveaza omul din robia pacatului si aduce gloria exclusiva lui Dumnezeu.
 
Inca dinainte ca lumea aceasta sa ia forma fizica, in taina Sfintei Treimi, pe cand creatiunea era doar in mintea lui Dumnezeu, Tatal, Fiul si Duhul Sfant au hotarat ca „poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină” (Isaia 9:1).
 
Dumnezeu a hotarat ca Fiul Sau, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Lumina din Lumina, sa coboare, sa se intrupeze, sa ia chip si trup de om, sa traiasca o viata de om in ascultare de Dumnezeu, iar mai apoi, sa ia asupra lui pacatele lumii, sa le poarte pe cruce pentru a prelua asupra sa mania lui Dumnezeu si sa plateasca astfel pentru pacatele poporului lui Dumnezeu. Aceasta hotarare a fost luata inca din eternitate „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). Dumnezeu nu a fost surprins de pacatul lui Adam si nici de inrobirea umanitatii in pacat. Dumnezeu a planuit iertarea inca dinainte de crearea acestei lumi, inca din vesnicii. Atunci, in planul tainic al Sfintei Treimi, Tatal, Fiul si Duhul Sfant au hotarat modul in care omul, mort spiritual datorita pacatului, sa fie adus la viata si pus intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu. Omul, prin Duhul Sfant, in voia eterna a lui Dumnezeu este adus la viata si eliberat din sclavia pacatului. Dumnezeu, pentru a mantui pe om, ii iarta acestuia prin Cristos pacatele comise. Vestea cea Buna a Sfintei Scripturi este aceea ca Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a plătit pentru păcatele noastre dându-şi viaţa în folosul nostru. Jertfa sa de răscumpărare, care este un dar de la Dumnezeu, a făcut posibilă iertarea păcatelor noastre inaintea Tatalui ceresc. Iata cat de minunat prezinta Sfantul Apostol Pavel in cea de a doua lui scrisoare adresata credinciosilor din Corint: „Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.”. Cat de infiorator din punct de vedere emotional trebuie sa fie sa aflam ca Dumnezeu nu a luat o simpla hotarare de impacare ci El Insusi s-a intrupat si, purtand pacatele lumii, a suferit fiind “străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Isaia 53:5). Dumnezeu a platit impacarea cu omul pacatos desi nu El era responsabil pentru prapastia creata intre Creator si creatura. Dumnezeu, partea ofensata, a plati impacarea cu cel vinovat.
 
La Bethleem, Fiul lui Dumenzeu, Cristos viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor(Ioan 1:4), s-a intrupat intr-un copilasi neajutorat pentru mantuirea noastra a celor care credem in numele Lui. Cat de minunata este profetia Sfantului Isaia „un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui”. Cat de greu este pentru mintea noastra, dupa atatea milenii de pacat, sa poata sa patrunda miracolul din iesle. Un copil pe umerii caruia sta domnia si mantuirea acestei lumi. Sperantele omului pacatos puse intr-un prunc. Gloria lui Dumnezeu intr-un nou-nascut. Dumnezeu devenit om, Dumnezeu-om.
 
Copilul din Bethleem este Dumnezeu adevarat. Lui i-a fost data toata puterea în cer şi pe pământ” (Matei 28:18). El este Mantuitorul nostru si Dumnezeul nostru si este astfel inca din pantecele binecuvantatei Sale mame. Ingerul Gabriel ii spune Sfintei Fecioare: Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu (Luca 1:35). Peste ani, Domnul Isus Cristos ii spune Sfantului Apostol Filip ca Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Aceste cuvinte sfinte erau la acel moment la fel de valabile cum au fost si cand Mantuitorul era abia nascut, la fel cum au fost valabile si atunci cand Isus atarna pe crucea de la Golgota. Ingerii, vestind miracolul intruparii, le spun pastorilor astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle (Luca 2:11-12).
 
Despre Copilul din Bethleem, Sfantul Prooroc Isaia spune „domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor” (Isaia 9:6-7).
 
De ce sa numim un prunc „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”? Simplu, pentru ca acest Copil este Dumnezeu-om, Mantuitorul nostru inca din vesnici. Cristos nu a devenit Mantuitorul nostru la cruce, el nu a devenit Salvatorul nostru in noaptea de Craciun, atunci cand s-a intrupat in staului din Bethleem ci El este Mantuitorul si Salvatorul nostru inca din timpul vesniciei, inca din timpul in care noi existam doar in mintea lui Dumnezeu.
 
In Cristos, vestea cea buna este ca robia pacatului a incetat. In Cristos, pacatele noastre au fost platite la cruce si noi sunt achitati. Mania lui Dumenzeu s-a consumant, pentru noi, la cruce fiind pusa asupra Fiului Sau minunat, „pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5). Dumnezeu nu mai ne tine in seama pacatele deoarece ele au fost iertate. In Cristos avem iertarea pacatelor noastre. Acum, Dumnezeu nu mai este dusmanul nostru ci a redevenit Tatal nostru. De acum, noi cei care suntem iar fiii lui Dumnezeu in Cristos, nu ne mai incredem in noi insine sau in miciunile celui rau ci  credem iar in faptul ca Dumnezeu este intelepciunea suprema si credem ca tot ceea ce spune El este adevarat. Nu mai ne dorim propria intelepciune ci cautam sa stam aproape de intelepciunea lui Dumnezeu. In Copilul de la Bethleem, Dumnezeu a redevenit Tatal nostru prin iertarea pacatelor noastre.
 
Sa privim in toata aceasta prima saptamana din Advent si sa meditam la cuvintele „Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine”. Si, va rog din suflet sa nu uitati ca meditatia asupra acestui miracol nu este totul. Mai mult decat sa meditam, Dumnezeu „ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.”.
 
Adventul este momentul propice sa vorbim fratilor nostrii despre miracolul din Bethleem, acolo unde Dumnezeu a luat trup si a devenit pentru eternitate Dumenzeu-om asa cum frumos ne spune Crezul de la Niceea care spune despre Mantuitorul nostru ca este „Fiul lui Dumnezeu unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri și s-a intrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și s-a făcut om”
 

Dumenzeu sa ne ajute ca in aceasta prima saptamana din Advent, inimile noastre sa se intoarca catre Mantuitorul nostru, in post si in rugaciune, pentru a da din nou putere credintei noastre in Cristos

 
AMIN!
 
O prelegere de Sorin H. Trifa