Un gand despre pacat si coruptia umana

posted Feb 4, 2016, 12:07 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther   [ updated Feb 4, 2016, 12:07 AM by Sorin-Horia Trifa ]
paToti cei care cred cu adevarat in Dumnezeu, in Fiul Lui, Isus Cristos si in rascumparatea Lui pe cruce, cred cu siguranta si in doctrina biblica a pacatului. Nimeni nu poate sa creada in Isus Cristos ca Mantuitor fara sa creada in rascumpararea oferita de acesta omenirii. Nu il putem cunoaste pe deplin pe Isus Cristos daca nu avem cunostinta de existenta pacatului in viata omului. Domnul Isus Cristos spune faptul ca „nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi" (Matei 9:12) iar Sfantul Apostol Pavel ne spune ca "Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși; dintre care cel dintâi sunt eu" (1Tim.1:15). Biserica lui Cristos invata faptul ca Evanghelia este pentru cei pacatosi.

Cea mai scurta definitie pe care Sfanta Scriptura o da pacatului este urmatoarea: „păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3:4). Sfanta Scriptura ne spune ca la creatie, Dumnezeu a scris Legea Sa in inima omului determinand astfel o cunostere naturala a lui Dumnezeu. Aceasta cunoastere insa a fost intunecata odata cu caderea in pacat a primilor oameni, aceasta fiind una dintre marile consecinte ale pacatului. Cu toate acestea, in fiecare om exista o ramasita a Legii lui Dumnezeu care acuza constiinta omului cu privire la pacat. Legea lui Dumnezeu a fost rezumata in Cele Zece Porunci si a fost proclamata pentru ca ea sa ne faca sa cunoastem voia lui Dumnezeu si astfel, fiecare dintre noi sa cunoastem gravitatea si monstruozitatea pacatului comis. Tot ceea ce intra in conflict cu Legea lui Dumnezeu este pacat.

Sfanta Scriptura nu ne spune doar ceea ce este pacat, dar, deasemenea, ne vorbeste si despre modul in care pacatul a ajuns in lume si cum a ajuns sa stapaneasca natura noastra. Satana, liderul ingerilor cazuri, impreuna cu toti acei ingeri care l-au urmat „nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa” (Iuda 6). Diavolul sau Satana i-a sedus pe primii oameni la necredinta si neascultate fata de Dumnezeu si, in urma pacatului, natura lor s-a ruinat ajungand lipsita de dreptate. Ispita Diavolului si consimtamantul liber al primilor oameni a adus pacatul in lume dupa cum Sfanta Scriptura ne relateaza ca „printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Rom.5:12). Consecinta atat imediata cat si finala a pacatului este moartea, atat temporara cat si cea vesnica, dupa cum Sfanta Scriptura ne spune: „plata păcatului este moartea”(Rom.6:23) iar in Vechiul Testament ni se spune: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri” (Ezechiel 18:4 si 20). Moartea spirituala reprezinta separarea omului de Dumnezeu iar moartea temporara este urmata de moartea vesnica, atunci cand sufletul pacatos va experimenta in mod vesnic pedeapsa lui Dumnezeu.

Efectul imediat si continuu a pacatului lui Adam se numeste pacatul original fiind mostenit in totalitate de toti descendentii lui Adam si constand in coruperea totala a intregii naruri umane. Imparatul David afirma in  ca: „sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5) iar Sfantul Apostol Ioan afirma ca: „ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh” (Ioan 3:6). Depravarea totala implica ruinarea intregii naturi umane in comparatie cu modul in care aceasta a fost creata si nasterea in om a unei tendinte continue de a comite pacat, omul pierzand astfel „chipul lui Dumnezeu”. Despre om, Sfantul Apostol Pavel spune: nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac” (Romani 7:18). Sfanta Scriptura ne spune ca omul natural este intotdeauna inclinat spre comiterea de rau: „întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui” (Gen.8:21) si mai apoi „toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Gen.6:5). Sfantul Apostol Pavel deplange starea omului afirmand ca „toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Rom.3:12) iar Imparatul Solomon afirma si el „pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască” (Ecles.7:20).

Privind mai adanc la doctrina biblica despre pacatul original, descoperim in Sfanta Scriptura faptul ca omul mosteneste doua lucruri in urma pacatului lui Adam, mai precis coruptia ereditara despre care am vorbit cat si vina acestui pacat. In consecinta, natura umana nu doar ca a fost total corupta de pacat, dar asupra omului se afla si vina pacatului lui Adam. Dumnezeu imputa vina pacatului lui Adam fiecarui descendent indiferent de generatia din care acesta face parte. Pentru a argumenta afirmatia aceasta, Sfantul Apostol Pavel ne spune ca „după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi” (Rom.5:18-19). Chiar daca afirmatiile Sfantului Apostol Pavel ar putea sa para dure, noi trebuie sa fim constienti ca aceasta invatatura se afla in centrul doctrinei despre mantuirea omului. Exista o legatura extrem de stransa intre doctrina despre pacat si condamnarea pacatosilor la mania eterna a lui Dumnezeu si doctrina despre iertarea pacatelor, mantuire si viata vesnica oferita de catre Dumnezeu prin jertfa Fiului Sau, Domnul nostru Isus Cristos. Orice sistem de educatie care nu reuseste sa porneasca de la aceasta invatatura a coruptiei radicale devine unul nerealist si in contradictie cu adevarata stare a omului.

Despre pacatul originar, teologia evanghelica lutherana invata faptul ca reprezinta sursa pentru toate pacatele actuale savarsite de om. Ele este principala cauza deoarece a corupt natura umana si a transformat-o intr-o natura care este inclinata spre rau, incapabila sa nu comita pacat ci doritoare de a comite pacat. Pentru a intelege mai bine ceea ce Reforma Protestanta invata despre om, vom trece in revista, sumarizat, teologia Sfantului Augistin cu privire la impactul pacatului in viata omului. Sfantul Augustin sustinea ca omul nu devine pacatos datorita faptului ca pacatuieste ci el pacatuieste datorita faptului ca este o fiinta decazuta si pacatoasa. In starea initiala, premergatoare caderii in pacat, omul detinea in sine capacitatea de a nu pacatui. Acest lucru nu inseamna insa ca el nu avea libertatea sa pacatuiasca. Omul, neafectat de cadere, putea sa pacatuiasca sau sa nu o faca in conformitate cu vointa sa libera. In momentul in care omul a ales liber sa pacatuiasca, vointa acestuia s-a corupt in mod radical si a devenit astfel rob al pacatului. Vointa libera a incetat sa mai fie libera ci a inceput sa fie supusa si influentata de pacat. Astfel omul a pierdut capacitatea de a nu pacatui. Adam a devenit purtator de pacat si a transmis acest lucru tuturor urmasilor sai. Astfel intreaga umanitate este pacatoasa in Adam si poarta vina pacatului primilor oameni. Nici un om, indiferent de momentul de timp in care a trait, se afla, ca si Adam, in imposibilitatea de a evita sa pacatuiasca. Natura umana a fost corupta la caderea primilor oameni si acesta natura se transmite in mod inevitabil tuturor oamenilor. Omul este pacatos inca din momentul nasterii si acest lucru explica existenta mortii la orice varsta. In viziunea lui Sfantului Augustin si pruncii nou nascuti au mostenita natura decazuta si sunt vinovati inaintea lui Dumnezeu datorita pacatului originar din acest motiv ei au nevoie cat mai repede posibil sa primeasca Sacramentul Sfantului Botez.

Invatatura evanghelica lutherana despre pacat, asemenea pozitiei adoptate de catre Sfantul Augustin, sunt adanc fundamentate pe Sfanta Scriptura. Omul pacatuieste pentru ca este pacatos. Pacatele constau in acele lucruri care incalca Legea lui Dumnezeu fie ca sunt pacate prin fapta, ganduri, dorinte, cuvinte, fie ca sunt dorinte sau premeditate, fie ca sunt din ignoranta, fie ca sunt pacate facute prin omiterea binelui. Despre aceasta din urma categorie Sfantul Apostol Iacov ne spune ca: cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4:17).

Sumarizand, spunem ca orice act, indiferent de natura lui, indreptat impotriva poruncilor lui Dumnezeu, indiferent la care ne referim, reprezinta un pacat. Din acest motiv devine impetuos necesar ca orice crestin sa isi cerceteze viata in lumina poruncilor lui Dumnezeu, pentru ca numai in acest mod ne putem face o idee despre pozitia noasta in fata lui Dumnezeu si calitatea vietii noastre. Multe dintre pacatele omului nu sunt publice, nu sunt vizibil la exterior pentru a putea sa fie acuzate de catre cei din jur. Multe pacate raman ascunse in inima omului si acestea sunt extrem de periculoase deoarece ele nu pot sa fie evaluate decat de o constiinta credincioasa care se pozitioneaza in oglinda Legii lui Dumnezeu. Din acest motiv gasim scris in Sfanta Scriptura urmatoarele afirmatii „Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!” (Psalmul 19:12-14)

            Un articol de Sorin H. Trifa