Un gand despre trecerea la cele vesnice a lui Martin Luther

posted Feb 19, 2016, 12:41 AM by Sorin-Horia Trifa   [ updated Sep 22, 2016, 7:56 AM by Concordia Lutherana Confesionala Martin Luther ]
La 18 Februarie 1546, la ora 3:00 dimineata, marele reformator al Bisericii din Secolul al XVI-lea, Martin Luther, a trecut la cele vesnice in acelasi localitate in care se si nascuse la 10 Noiembrie 1483. Reformatorul se afla in Eisleben deoarece, cu doar doua saptamani inainte fusese chemat sa medieze intre doua familii din Mansfeld.

Se cunosc destul de multe amanunte despre ultimile clipe din viata lui Martin Luther deoarece acestea au fost povestite de cate Justus Jonas, cel care i-a fost aproape reformatorului in acele momente. Justus Jonas a inregistrat cat mai in amanunt finalul vieti lui Martin Luther deoarece a dorit sa fie evitate absolut toate posibilele zvonuri care urmau sa afecteze acest moment, zvonuri care si au aparut si au fost purtate in special de cei care s-au impotrivit Reformei Protestante. Un zvon a fost acela ca Martin Luther a murit sibit fiind lovit de diavol care i-a tras slufetul in iad. Un alt zvon promovat si in zilele noastre de catre Bisericile Ortodoxe Rasaritene este acela conform caruia, pe patul de moarte, Martin Luther s-ar fi dezis de Reforma, a regretat faptul ca a rupt Biserica lui Cristos si ar fi afirmat ca a dat nastere unei nenorociri pentru Biserica. In realitate, reformatorul a fost lucid si constient pana in ultima secunda de viata. El si-a marturisit pacatele si credinta in Cristos.

Viziunea Reformei Protestante despre moarte era diferita fata de viziunea Romano-Catolica, viziune care predomina in Secolul al XVI-lea si care afiram ca marea majoritate a oamenilor ajung dupa moarte in Purgatoriu, un loc terifiant in care sufletele suporta chinurile pentru pacatele savarsite pana cad acestea devin apte pentru a merge in Rai. Spre deoasebire de aceasta viziune, evanghelicii considerau faptul ca moartea reprezinta eliberarea finala de pacat, dupa cum este scris in Catehismul Mare al lui Martin Luther. Prin moarte, credinciosul este eliberat complet de vechiul eu si de trupul supus pacatului si intra pe deplin in comuniune cu Cristos intr-un trup nou si curat de pacat.

Martin Luther si-a marturisit credinta pe patul de moarte. El nu a negat nimic din ceea ce a invatat si predicat si nici nu a cazut intr-o stare de depresie afirmand ca ar fi distrus Biserica lui Cristos. Toate aceste zvonuri sustinute de opozantii Reformei sunt puerile si complet rautacioase, avand ca unic scop discreditarea reformatorului, a Reformei Protestante si a Bisericii Evanghelice Lutherane.

Reformatorul german a trecut la Domnul spunand ultimile sale cuvinte: “Wir sind bettler. Hoc est verum” (toti suntem cersetori, acesta este adevarul) nu ca un ecou al regretelor cu privire la faptul ca a dat nastere Reformei ci ca pe o reaccentuare a minunatei invataturi despre harul mantuitor primit in mod nemeritat de omul pacatos si prin care, omul fara nici o seansa la salvare, este mantuit in si prin Isus Cristos. Pe patul de moarte, Martin Luther si-a recunoscut dependenta de har exact asa cum un cersetor este dependent de bunavointa nemeritata a oamenilor carora li se face mila de el.

In imagine este mormantul lui Martin Luther aflat sub amvonul Bisericii Evanghelice Lutherane din Wittenberg.

Citeste viata si activitatea lui Marin Luther folosind linkul:


    Un articol de Sorin H. Trifa