despre Cărțile Apocrife ale sfintei scripturi

BINE AȚI VENIT ÎN BISERICA LUTHERANĂ CONFESIONALĂ - EPISODUL 10

Sfânta Scriptură este o carte sfântă recunoscută de întreaga creștinătate. Nu întreaga creștinătate o recunoaște însă ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Dar nu despre acest aspect îmi doresc să vă vorbesc în continuare. Privind la Sfânta Scriptură așa cum ea există în Biserica Romano-Catolică, Bisericile Ortodoxe Răsăritene și Bisericile Lutherane, descoperim că ea este diferită în ceea ce privește cărțile pe care le conține de Scriptura pe care o găsim în Bisericile Reformate, Bisericile Baptiste, Bisericile Penticostale, Bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea etc. De fapt este vorba despre faptul că Scriptura prezentă în Bisericile Romano-Catolică, Ortodoxe Răsăritene și cele Lutherane conțin un număr suplimentar de cărți care compun Vechiul Testament. Aceste cărți poartă denumirea de ”apocrife” și tocmai despre acestea doresc să discutăm în rândurile următoare.

În ceea ce privește scrierile din perioada celui de-al doilea Templu, distingem două categorii. Cărțile denumire: ”apocrife” și cărțile denumite: ”pseudepihrapha”. Expresia ”apocrypha” face referire la ”ceva care este ascuns” sau la ”ceva care este secret”. În tradiția creștină termenul ”apocrifa” face referire la scrierile care au apărut între anii 350-70ÎCr și care au fost introduse în traducerea în limba greacă a Vechiului Testament cunoscută sub numele de Septuaginta și care, ulterior, au fost preluate de către Biserica Romano-Catolică, Bisericile Ortodoxe Răsăritene și Bisericile Lutherane dar respinse de către Bisericile Reformate, Bisericile Baptiste, Bisericile Penticostale, Bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea etc. Cărțile din categoria ”pseudepihrapha” sunt cărți care au fost atribuite într-un mod fals anumitor autori. Aceste cărți sunt respinse de către Biserica Romano-Catolică, de către Bisericile Ortodoxe Răsăritene și de către Bisericile Lutherane și, de asemenea, nu se întâlnesc nici în Scriptura folosită în cadrul cultului public de la Sinagogă. Nucleul Apocrif al Vechiului Testament este format din următoarele cărți: Tobit, Iudita, Înțelepciunea lui Solomon, Sirach, Baruch, adăugirile la Cartea Esterei și la Cartea Sfântului Profet Daniel, 1 și 2 Macabeiu și Epistola Sfântului Profet Ieremia. Unele traduceri în limba greacă și în limba slavonă conțin și: 1 Ezra, Rugăciunea lui Manase, Psalmul 151 și 3 Macabei. Din categoria ”pseudepihrapha” amintim: 4 Macabei, Odele lui Solomon, Cărțile lui Enoch, Testamentul celor Doisprezece Patriarhi și cărțile cunoscute sub numele de: Jubileele.

Vorbim despre cărți apocrife și în ceea ce privește Noul Testament. Referințele teologice ale termenului ”apocrifa” sunt aceleași și pentru Noul Testament. Este interesant să remarcă faptul că toate Bisericile Creștine mai sus menționate respins Apocrifele Noul Testament. Printre cărțile acestea amintim: Evanghelia Sfântului Apostol Toma, Evanghelia Ebionită, Evanghelia Sfântului Apostol Petru, Evanghelia Evreiască, Evanghelia Egipteană, Evanghelia Nazarineană, Protoevanghelia Sfântului Iacov. Toate acestea sunt scrieri din Secolul al II-lea. Literatura nou-testamentară cunoaște și cărți din categoria ”pseudepihrapha”. Printre acestea întălnim: Evanghelia Adevărului, Evanghelia Sfântului Filip, Faptele Sfântului Apostol Petru, Faptele Sfântului Apostol Paul respectiv Apocalipsa Sfântului Apostol Petru. Sigur că lista prezentată de mine nu este una completă. Cercetările au evidențiat faptul că în primele secole circulau mai multe Evanghelii Sinoptice.

Începând cu anul 1529 și până în anul 1534, Martin Luther scrie prefețe pentru opt dintre Apocrifele Vechiului Testament. Cele mai multe dintre aceste cărți sunt descrise de către Martin Luther ca fiind bune și utile creștinului iar despre câteva spune chiar că sunt ”sfinte”. Astfel, despre cartea: 1 Macabei, Martin Luther afirmă faptul că trebuia inclusă în Canonul Scripturii. Despre cartea: Iudith, Martin Luther era de părere că aceasta nu rezona cu istoria, motiv pentru care o considera o carte ”poetică”. În aceeași notă trata Martin Luther și adăugirile la Cartea Esterei și la Cartea Sfântului Profet Daniel respectiv cartea: Tobit. Este intersant de remarcat faptul că Martin Luther folosește povestea Suzanei pentru a descrie ce-a de-a opta poruncă în Catehism. Despre cartea: Baruch, Martin Luther afirmă că acesta este un ”material bun” în timp ce despre 2 Macabei era de părere că trebuia eliminată. Judecând după dimensiunea prefețelor, am putea să concluzionăm faptul că Martin Luther aprecia cel mai mult cărțile: Înțelepciunea lui Solomon, Sirach și 1 Macabei. După părerea lui Martin Luther, 1 Macabei este o carte care ne învață cum să îl recunoaștem pe Anticrist. Trebuie să amintim faptul că Martin Luther nu a arătat nici un fel de interes pentru a Apocrifele Noului Testament.

Ordodoxia Lutherană, sau perioada celei de-a doua generații de teologi lutherani, a împărtășit pe deplin opiniile lui Martin Luther cu privire la Cărțile Apocrife afirmând faptul că acestea contribuie la edificarea creștinului. Mai mult, Ortodoxia Lutherană s-a aplecat și asupra unor Apocrife ale Noului Testament considerând că unele dintre acestea merită o oarecare atenție iar ”Pseudo-scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Laudiceeni” s-a bucurat de trecere în rândul unor teologi ai Ortodoxiei Lutherane. Cu toate acestea, Ortodoxia Lutherană s-a fundamentat pe Canonul Noul Testament și a afirmat faptul că acest Canon era unul închis. Astfel, cărțile probate ca fiind canonice trebuiau să împlinească cerințele deja bine știute: să fi fost aprobate de către Sfinții Apostoli, să fi fost scrise chiar de autorii specificați, să fi fost cunoscute și citite în Bisericii și, nu în ultimul rând, să se bucure de autoritatea Duhului Sfânt.

Biserica Lutherană Confesională urmează teologia Bisericii Lutherane din Secolul al XVI-lea și consideră Cărțile Apocrife ale Vechiului Testament ca fiind bune de citit și chiar edificatoare pentru creștini. Totuși, asemenea Bisericii Lutherane din Secolul al XVI-lea, Biserica Lutherană Confesională nu își fundamentează doctrinele și nici predicarea pe aceste cărți cu toate că nu le exclude. În cea mai mare parte, Cărțile Apocrife sunt ”un material bun” de citit și merită cel puțin atenția teologilor.

Rev. Sorin H. Trifa