predica pentru prima duminică după sfânta treime,  11 06 2023

”19 Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi se bucura în fiecare zi cu mare fast; 20 la poarta lui zăcea un sărac, al cărui nume era Lazăr, plin de bube: 21 el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba mai mult, veneau şi câinii să-i lingă bubele. 22 A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Abrahám. A murit şi bogatul şi a fost îngropat. 23 Pe când se chinuia în iad, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe Abrahám şi pe Lazăr în sânul lui 24 şi, strigând, a zis: «Părinte Abrahám, îndură-te de mine şi trimite-l pe Lazăr ca să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinui [cumplit] în flăcările acestea!». 25 Însă Abrahám i-a spus: «Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune în timpul vieţii tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. 26 Şi pe lângă toate acestea, între noi şi voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată şi nici de acolo să treacă la noi». 27 El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 28 căci am cinci fraţi, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă şi ei în acest loc de chin!». 29 Dar Abrahám i-a spus: «Îi au pe Moise şi pe Profeţi: să asculte de ei!». 30 El însă a zis: «Nu, părinte Abrahám, dar dacă unul dintre morţi ar veni la ei, s-ar converti». 31 I-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise şi Profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor convinge»”

Parcurgând Evanghelia Sfântului Luca, descoperim faptul că de două ori, Domnul Isus Cristos face următoarea afirmație: ”oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat” (Lc.14,11). De asemenea, ne aducem aminte faptul că ultimele cuvinte spuse de către reformatorul Martin Luther au fost: ”Wir sind bettler. Hoc est verum!” care se traduc în limba română prin afirmația ”toți suntem cerșetori, acesta este adevărul”. Aceste afirmații nu sunt doar descriptive ci, în același timp, ele sunt prescriptive. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că trebuie să fim umili și smeriți dacă vrem să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu.

În prezent, în lumea creștină există o reală confuzie în ceea ce privește modul în care trebuie să înțelegem termenii ”mândrie” și ”smerenie”. Omul ”mândru” este cel care, indiferent de cât de important sau cât de neînsemnat este statutul său, își găsește plăcerea de a se ”lăuda cu sine” și de a fi în ”centru atenției”. Omul modest nu se pune pe sine în centrul atenției chiar dacă ar avea suficiente motive să o facă. Un om poate să fie foarte bogat, un om de succes sau un intelectual apreciat și totuși să fie modest, evitând să atragă atenția asupra persoanei sale. Modestia este virtutea de ”a nu te lăuda” sau ”a nu te expune atenției publice”.

Sfânta Scriptură folosește o altă expresie decât modest atunci când ne vorbește despre cei care vor intra în Împărăția Cerurilor. Domnul Isus folosește expresia: ”ὁ ταπεινῶν” care se traduce în limba română prin expresia: ”cel care se umilește” sau ”cel care se smerește” (Lc.14,11). Prin expresia ”a te umili” se înțelege mult mai mult decât exprimă expresia: ”modest”. ”A te umili” înseamnă a te recunoaște drept neputincios. Starea de ”umilință” face referire la o stare obiectivă a omului despre sine.

Expresia ”umilință” este urâtă de către toți oamenii. În mod surprinzător, ”modestia” este o virtute iubită de oameni. Oamenii admiră ”modestia” pentru că ea nu înjosește omul. Un om ”modest” este un om ”sigur de sine” dar care nu face spectacol. În contrast, un om ”umil” este întotdeauna un om care nu este ”mândru de sine” pentru că înțelege faptul că nu are cu ce să se mândrească înaintea nimănui, nici măcar înaintea propriei persoane. Un om ”umil” este un om căruia îi este ”rușine de sine”.

Sfânta Scriptură folosește expresia: ”umilință”, a cărei sinonim este expresia: ”smerenie”, ca un contrast asupra viziunii lumii acesteia cu privire la sine. A fi ”umil” sau ”smerit” nu înseamnă a fi sărac sau slab în înțelesul acestei lumi ci înseamnă a te recunoaște dependent de mila lui Dumnezeu. Înseamnă a aștepta cu încredere mila lui Dumnezeu, înțelegând și mărturisind faptul că nu ai absolut nimic care să te poată promova înaintea lui Dumnezeu.

Despre aceste lucruri este vorba în pericopa bogatului și săracului Lazăr. Ea condamnă ceea ce fiecare dintre noi ascundem în inima noastră. De aceea spuneam faptul că un creștin apreciază mereu conceptul de ”modest”. Toți suntem de acord că trebuie să fim ”modești”. Acest lucru deoarece modestia nu ne cere decât sacrificiul de a nu ne da în spectacol cu ceea ce, de fapt, noi iubim în inima noastră. Cu toții avem părerea noastră despre sine și, cu toții avem ambiții și standarde. Cu toții avem anumite standarde și tocmai datorită acestora suntem într-un mare pericol pentru că toate aceste lucruri ne fac să mergem pe exact același drum pe care a mers bogatul din pericopa noastră.

În mod surprinzător prin această istorioară, Domnul Isus Cristos nu ne cheamă la a fi ”modești” ci ne cheamă la a fi ”umili” exact așa cum era săracul Lazăr. Domnul Isus Cristos vrea ca noi să fim ”umili” ca acest sărac care trăia exclusiv din mila lui Dumnezeu. Domnul Isus Cristos vrea ca noi să fim la fel de dependenți de mila lui precum a fost poporul evreu în pribegia lui prin pustiu. Dumnezeu promite să îi mântuiască pe toți aceia care, trăind în ”umilință”, se agață de harul lui. Dumnezeu promite să îi mântuiască pe cei smeriți, să îi audă pe cei smeriți, să îi conducă și să îi învețe și să îi înalțe pe cei smeriți și, de asemenea, Dumnezeu amenință cu condamnarea pe toți cei mândri și chiar și pe cei modești.

Lazăr este un om ”umil” sau ”smerit”. El este un om care nu are absolut nimic cu care să se laude înaintea oamenilor și nici înaintea lui Dumnezeu. Nu uitați faptul că în tradiția ebraică, boala și sărăcia erau mereu privire ca fiind pedepse ale lui Dumnezeu pentru cei care trăiau în păcate grave. De aceea, Lazăr trebuie să fi fost un mare păcătos în mintea audienței acestei istorioare.

În schimb, bogatul era plin de glorie. Astăzi sunt mulți creștini care asociază ”gloria pământească” cu o viață trăită sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Bogatul vedea în averea și în gloria sa un semn al favorii lui Dumnezeu. Dar, Domnul Isus Cristos ne spune faptul că înaintea lui Dumnezeu lucrurile stau exact pe dos, după cum spune Sfânta Fecioară Maria în cântarea sa: ”i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei umiliţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.” (Lc.1,51-53).

O astfel de răsturnare despre care vorbește Fecioara Maria nu ar există fără ”o altă răsturnare de situație”. Este vorba despre una cu totul specială pentru destinul acestei lumi. Sfântul Apostol Paul ne spune despre Fiul lui Dumnezeu astfel: ”deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2Cor.8,9). Fiul lui Dumnezeu, bogat în glorie veșnică, a lăsat toată această bogăție și s-a făcut sărac cu scopul a suferi pentru noi. El a suferit ura oamenilor, insultele lor, excluderea lor și a fost răstignit în afara Ierusalimului ca un profanator.

Prin întruparea și jertfa sa, Domnul Isus Cristos a răsturnat destinul fiecăruia dintre noi. Conform Legii, noi, cei prea-păcătoși, eram blestemați să suportăm veșnic mânia lui Dumnezeu. Destinul nostru ar fi fost același cu destinul omului bogat. Dar prin sângele său vărsat pe cruce, Domnul Isus Cristos ne-a scăpat din acest blestem și a schimbat destinul nostru.

Dragii mei, atunci când noi suntem botezați în Cristos, apele botezului ne unesc cu Mântuitorul nostru iar noi suntem în Cristos și astfel suntem acolo unde este Cristos. Prin urmare, în botezul nostru noi devenim cetățeni ai cerului alături de sfinții lui Cristos, de Sfinții Îngeri și Arhangheli și alături de toate ființele cerești.

Apoi, Domnul Isus Cristos ne menține în sine prin faptul că ne hrănește mereu și mereu cu trupul și cu sângele său în Sfântul Sacrament al Euharistiei. De asemenea, prin împuternicirea dată păstorilor Bisericii sale, Domnul Isus Cristos însuși pronunță iertarea păcatelor asupra tuturor acelora care și le mărturisesc. Astfel, dragii mei, Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi nu la o viață de ”modestie” ci la o viață de ”umilință”. Dumnezeu ne cheamă la dependență de el și ne cheamă să primim mântuire și toate binecuvântările din mâna lui prin participarea noastră la Liturghia Sfintei sale Biserici.   

Amin!