PREDICA PENTRU CEA DE-A XIX-A DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 10 10 2021

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în cea de-a XIX-a Duminică din Sezonul Sfintei Treimi. Este o Duminică într-o oarecare măsură aniversară pentru mine deoarece la data de 8 Octombrie 2017 am fost ordinat în Biserica ”Sfântul Mihail” din Praga. Predica din aceasta dimineața este fundamentată pe Matei 9:1-8.

”¹ Urcându-se în barcă, a trecut dincolo şi a ajuns în cetatea sa. ² Şi iată că au adus la el un paralizat care zăcea pe o targă! Iar Isus, văzând credinţa lor, i-a spus paralizatului: „Curaj, fiule! Păcatele îţi sunt iertate”. ³ Atunci unii dintre cărturari spuneau între ei: „Acesta spune blasfemii”. ⁴ Isus, cunoscând gândurile lor, a zis: „De ce gândiţi rău în inimile voastre? ⁵ Ce este mai uşor să spun: «Păcatele îţi sunt iertate» sau să spun: «Ridică-te şi umblă!»? ⁶ Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ”, i-a spus paralizatului: „Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!”. ⁷ Atunci, [cel paralizat], ridicându-se, s-a dus acasă. ⁸ Văzând aceasta, mulţimile au fost cuprinse de teamă şi îl glorificau pe Dumnezeu, care dă oamenilor o astfel de puter.”

Pericopa pe care am parcurs-o este una cu adevărat minunată din două puncte de vedere. În primul rând avem de-a face cu o poveste foarte emoționantă în care un grup de prieteni depășesc absolut toate obstacolele care stau în calea lor pentru a putea să își ducă prietenul paralizat în fața Domnului Isus Cristos pentru ca acesta să fie vindecat de suferința gravă care îl afecta. Pentru că accesul la Domnul Isus Cristos era blocat de mulțimea de oameni ei decid să escaladeze zidul casei, să desfacă acoperișul și să îl coboare pe cel paralizat prin tavan. Vă dați seama câtă credință trebuie să fi avut acești oameni cărând în astfel de condiții periculoase și dificile pe prietenul lor? Un al doilea aspect care face din această pericopă un foarte emoționantă este partea a doua, aceea în care Domnul Isus Cristos interacționează cu omul paralizat dar și cu fariseii care s-au arătat ofensați de cuvintele Domnului Isus Cristos.

Avem în față o pericopă complexă, o pericopă pe baza căreia se pot predica numeroase teme în special înrudite cu credința. În această predică doresc să vă vorbesc despre modul minunat în care Dumnezeu vine la noi prin Cuvântul său cel sfânt. Acest cuvânt al lui Dumnezeu deține o putere absolut formidabilă, o putere pe care o vedem manifestată în această pericopă. Privind la acest om bolnav, Domnul Isus Cristos i se adresează cu următoarele cuvintele: ”îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” (Mt.9,2). Aceste cuvinte i-au indignat pe unii dintre cei care luau parte la eveniment însă pentru omul paralizat aceste cuvinte au fost cuvintele de izbăvire. Cuvintele pline de putere ale lui Dumnezeu ne spun si nou astăzi ”păcatele tale sunt iertate, păcatele voastre sunt iertate”. Auzim aceste cuvinte minunate din gura păstorului atât în cadrul Liturghiei noastre în secțiunea introductivă dar și atunci când participăm la confesare și absoluțiune.

Așa cum am spus, în predicarea acestei pericope cea mai abordată tema este credința. Credința prietenilor omului paralizat este deseori zugrăvită într-un contrast izbitor cu lipsa de credință a a fariseilor. Tot despre credință doresc să vă vorbesc și eu dar fără să urmez această linie clasică. Vreau să vă vorbesc despre credința în cuvintele rostite de către Domnul Isus Cristos în dreptul omului paralizat care sună astfel: ”îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” (Mt.9,2).

Din Evanghelia Sfântului Apostol Matei aflăm despre cum Dumnezeu lucrează prin Cuvântul său. Acesta este un Cuvânt care poartă cu el o veste absolut minunată. El ne spune faptul că Dumnezeu nu mai este supărat pe noi, că în Cristos noi am fost salvați din robia păcatului și că mânia lui Dumnezeu îndreptată împotriva păcatului a fost stinsă în jertfa pe care Domnul Isus Cristos a adus-o la cruce pentru fiecare dintre noi. Dacă refuzăm să credem această iertare pe care o primim de la Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos și care este rostită prin gura păstorului, noi nu îl disprețuim pe păstor, nu disprețuim Biserica ci îl disprețui pe însuși Dumnezeu care ne oferă această absoluțiune. Prin refuzul nostru de a ne încrede în Cuvântul Sau noi nu facem alt ceva decât să spunem despre Dumnezeu faptul că este un mincinos care nu face ceea ce spune. O inimă cu adevărat credincioasă este o inimă care îl onorează pe Dumnezeu și care este cea mai mare formă prin care îl putem onora pe Dumnezeu dacă nu să ne încredem cu tărie în ceea ce el ne spune și ne promite?

În tradiția evreiască suferințele pe care omul le trăia erau privite ca fiind pedepse pe care omul le primea de la Dumnezeu pentru păcatele prezente în viața lui. Suferința era mereu văzută drept o consecință a păcatului. Și, în fond așa și este. Înainte de căderea în păcat a lui Adam suferința era o necunoscută pentru om. Suferința a apărut în urma păcatului lui Adam ca o consecință a păcatului. Apoi, așa cum păcatul și vina lui se transmite către descendenți la fel și suferința se transmite împreună cu păcatul. Din acest motiv, în perspectiva evreiască, omul paralizat trebuie să fi fost un om care l-a mâniat deosebit de rău pe Dumnezeu prin păcatele lui. De aceea, Mântuitorul nu i se adresează omului cu un cuvânt de vindecare ci cu un cuvânt de iertare a păcatelor. Domnul Isus Cristos l-a eliberat de povara păcatelor sale iar vindecare a venit ca o consecință a acestei iertări așa cum și suferința era consecința păcatului. Răspunsul acestui om paralizat a fost un răspuns dar prin credință Cuvântului lui Cristos care i-a spus că păcatele lui au fost iertate.

Acestă promisiune de iertare a păcatelor ne-a fost dată în Evanghelia lui Cristos și reprezintă harul lui Dumnezeu pentru noi. Acest har noi îl primim la fiecare participare la Liturghie. În Liturghia Bisericii lui Cristos noi avem parte de promisiune iertării păcatelor prezentă în Cuvântul citit și predicat - unde ni se vestește mântuirea noastră din păcat în Cristos - în spovedania publică sau privată - acolo unde primim de la preot iertarea pentru păcatele noastre ca de la Dumnezeu însuși - și în Sfânta Euharistie - care ne vorbește despre iertarea păcatelor aceluia care se împărtășește cu credință cu trupul și cu sângele Domnului.

Omul însă este supus păcatului și trăiește într-o lume a păcatului. Acest lucru face ca inclusiv în inima celor credincioși să apară momente de neîncredere în promisiunea lui Dumnezeu. Acest lucru este valabil deoarece vechiul Adam continuă în mod constant să ne atragă spre a comite păcat și spre a ne îndepărta sistematic de Cristos, făcându-ne să ne îndoim de Evanghelie. Scopul pericopei de astăzi este să ne arte cât de minunat este să avem încredere în promisiunea de iertare a păcatelor pe care Domnul Isus Cristos ne-o oferă fiecăruia dintre noi în Evanghelia Sa.

Dragii mei, autoritatea acesta de a ierta păcatele a fost oferită de către Domnul Bisericii sale. Atunci când avem nevoie de iertarea păcatelor noi nu trebuie sa stăm într-un colț și să spunem: „Doamne iartă-mă!” și apoi să așteptăm ca o voce din cer să ne spună: ”păcatele tale sunt iertate”. Dumnezeu a ales să lucreze această iertare prin slujitorii ordinați ai Bisericii sale. Atunci când mergeți la păstorul Bisericii voastre și îi mărturisiți păcate voastre, obțineți mângâierea prin iertarea pe care Dumnezeu vi-o oferă. Noi trebuie să primim cu credință această iertare a păcatelor ca venind direct de la Dumnezeu, pastorul fiind doar o unealtă prin care Dumnezeu rostește această iertare.

Când căutăm iertarea păcatelor noastre, noi trebuie să ne amintim cu credință de botezul nostru. În Botezul nostru Dumnezeu ne-a promis iertarea păcatelor și regenerarea noastră din păcat. Apoi, ori de câte ori ne împărtășim cu adevăratul trup și adevăratul sânge al Domnului nostru Isus Cristos prezent în Sfânta Euharistie, noi primim ceea ce cuvintele de consacrare spun, anume: iertarea păcatelor noastre. Din acest motiv noi nu trebuie să disprețuim harul lui Dumnezeu care ne este oferit prin Cuvântul citit și predicat, prin absoluțiune, în Sfântul Botez și în Sfânta Euharistiei. Prin toate acestea mijloace, prin slujitorii ordinați ai Bisericii lui Cristos, noi primim promisiunea lui Dumnezeu cu privire la iertarea păcatelor noastre.

Dragii mei, în administrarea harului, Dumnezeu a decis să se folosească de elemente vizibile nouă, de elemente cu care noi putem să interacționa. De exemplu, noi știm foarte clar că atunci când păstorul Bisericii botează un copilași sau un adult, nu el este cel care administrează botezul ci Cristos însuși botează prin intermediul pastorului. Păstorul acționează ”in persona Christi”. În același fel, atunci când noi ne mărturisim păcatele păstorului, Dumnezeu se folosește de acesta ca o unealtă prin care să proclame iertarea asupra noastră. Iertarea cu care pastorul ne absolvă de păcatele noastre nu îi aparține lui, nu este o iertare umană ci este una divină pentru că Dumnezeu este cel care o proclamă asupra noastră prin gura păstorului. De asemenea, când ne împărtășim cu pâinea și cu vinul Euharistiei noi credem și știm că mâncăm și bem trupul și sângele Domnului nostru prin care aveam iertarea păcatelor. Botezul, absoluțiunea și Sfânta Euharistie nu sunt alt ceva decât forme vizibile ale Evangheliei lui Cristos.

Dragii mei, aceste lucruri nu sunt chestiuni secundare ale credinței noastre. De aceea noi trebuie să ne apropiem de ele cu încredere totală. Noi trebuie să căutăm iertarea în Cuvântul lui Dumnezeu care este rostit prin gura păstorului Bisericii atunci când acest Cuvânt este citit și predicat sau este administrat sub forma sa vizibilă. Noi nu trebuie să ne luptăm ca să obținem iertarea păcatelor noastre împlinind cine știe ce cerințe ale Legii. Nu trebuie să ținem posturi lungi și chinuitoare, nu trebuie să mergem în pelerinaje costisitoare, nu trebuie să mergem în coate și nici să dăm sume de bani Bisericii. Noi obținem iertarea nu prin efortul nostru ci doar prin harul lui Dumnezeu, doar prin Cristos.

În pericopa noastră, omul paralizat ne reprezintă pe fiecare dintre noi. Noi toți suntem paralizați sub robia păcatului. Nu putem să facem nimic pentru salvarea noastră deoarece păcatul ne-a paralizat. De aceea, speranța noastră nu stă în noi ci doar în Cristos. El este cel care ne spune: ”îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” (Mt.9,2). Aceste cuvinte ne vindecă și pe noi de păcatele noastre așa cum l-au vindecat pe slăbănogul paralizat. Prin iertarea primită în și prin Cristos, paralizia noastră spirituală este vindecată și noi devenim sănătoși spiritual, capabili să a ne trăi viața în voia lui Dumnezeu, prin credință.

Omul acesta paralizat a ajuns înaintea lui Cristos complet neajutorat dar la Cuvântul lui Cristos, el s-a ridicat imediat complet sănătos. Nu vedem un proces de însănătoșire prin care acest om si-a revenit treptat din starea sa de paralizat la starea de om sănătos. Cristos nu doar a pornit acest proces pe care omul l-a desăvârșit ulterior prin propriul efort. Iertarea a fost una completă astfel că și vindecarea a fost instantanee și completă.. La fel se întâmplă și cu noi. Atunci când primim iertarea păcatelor noi suntem iertați și însănătoșiți instantaneu și complet. Păcatele noastre sunt spălate și uitate. Nu mai este necesar nici un efort din parte noastră. Dumnezeu ne oferă totul în mod complet. Dar pentru ca acest lucru să fie valabil în dreptul nostru noi trebuie să ne încredem pe deplin în Evanghelia lui Cristos care ne promite iertarea a păcatelor.

Amin.