Dieta de la Worms (Reichstag zu Worms) s-a desfasurat in perioada 28 Ianuarie - 25 Mai 1521 fiind prezidata de catre imparatul Carol al V-lea. Martin Luther a fost convocat sa apara inaintea Dietei de la Worms pentru a retracta tot ceea ce afirmase cu privire la Biserica Romano-Catolica si cu privire la Papa de la Roma. De asemenea, el trebuia sa isi marturiseasca public greselile cu privire la ceea ce scrisese despre Sfintele Evanghelii, despre natura Bisercii si despre starea prezenta a crestinatatii.  Oponentul lui Martin Luther la aceasta dieta a fost deja cunoscutul Johannes von Eck, unul dintre cei mai remarcabili teologi romano-catolic din teritoriile germane si un aparator al papalitatii si al Bisericii Romano-Catolice.

Marele reformator german, desi tocmai fusese excomunicat de catre Biserica Romano-Catolica si era acuzat de erezie, este surprinzator de bine primit la Worms. Atat Luther cat si reprezentantii Bisericii Romano-Catolice si cei ai Sfantului Imperiu Roman sunt puternic surprinsi de popularitatea teologului din Wittenberg. Practic, noua din zece germani il primeau pe Martin Luther ca un erou si isi aratau astfel impotrivirea fata de Biserica Romano-Catolica. Lucrurile au mers atat de departe incat au existat voci care cereau inclusiv moartea Papei de la Roma. Cu toate acestea, la Worms erau adunati cei mai puternici oameni ai Bisericii Romano-Catolice, cu totii pregatiti pentru o singura misiune, aducerea la tacere pentru totdeauna a reformatorului german. Pentru prima data, Martin Luther se afla, de unul singur, fata in fata cu toata puterea Bisericii Romano-Catolice, un moment greu de imaginat cu privire la incarcatura de care era caracterizat. O presiune istorica si greu de descris apasa pe umerii si pe constinta reformatorului din Wittenberg.

In data de 17 Aprilie 1521, Martin Luther s-a infatisat inaintea celor care il acuzau. Teologul de la Wittenberg se infatisa inaintea Dietei imperiale in calitate de eretic, de dusman al Bisericii, fiind deja excomunicat. Johann von Eck a prezentat dietei un numar de aproximativ 25 de scrieri apartinand lui Martin Luther, scrieri despre care afirma ca sunt pline de erezii si cerea ca reformatorul sa isi declare pozitia fata de aceste idei. Martin Luther, care a recunoscut faptul ca toate aceste scriei ii apartin, trebuia sa aprobe scrierile sau sa se dezica de acestea. Este momentul in care reformatorul impune faptul ca tot ce tine de constiinta sa trebuie sa ramana cu fermitate subordonata Cuvantului lui Dumnezeu ci nicidecum hotarilor conciliilor sau a deciziilor papale. Totusi, Martin Luther cere Dietei sa ii permita sa isi pronunte decizia a doua zi, deoarece doreste un timp pentru a reflecta corect la ceea ce va urma sa afirme.

In data de 18 Aprilie 1521, Martin Luther a revenit inaintea celor prezenti la Dieta de la Worms. Martin Luther a afirmat ca scrierile sale sunt de trei feluri, carti devotionale, carti care combat faptele abuzive ale slujitorilor Bisericii Romano-Catolice si carti care, intr-adevar, contin anumite afirmatii aspre, pe care ar fi dispus sa le retracteze daca “ar putea ilustra voastră majestate, preacinstiţii nobili, sau oricine altcineva care este in stare să‑mi demaşte erorile, să mărturisească impotriva greşelilor mele, răsturnindu‑le cu ajutorul scrierilor prorocilor sau ale evangheliştilor? De indată ce mi se dovedeşte că greşesc, sint gata să renunţ la orice invăţătură falsă, iar eu voi fi primul care va arunca in foc aceste cărţi ale mele“. In fata unui astfel de raspuns, lui Martin Luther i s-a cerut sa ofere o formulare concreta, lipsita de ambiguitati. Atunci, teologul de la Wittenberg a formulat celebra sa afirmatie care a inaugurat una dintre cele mai mari schimbari din istorie, afirmatie care a dus, practic, la nasterea Reformei Protestante: “de vreme ce ilustra voastră majestate şi preacinstiţii nobili doresc un răspuns simplu, il voi da in felul următor, fără ocolişuri şi fără să ascund nimic: dacă nu sint convins prin mărturia Scripturilor sau prin pură raţiune, căci eu nu mă incred numai in papă sau numai in concilii, intrucit este ştiut că s‑au făcut vinovaţi de greşeli şi contradicţii, atunci rămin legat de Scripturile pe care le‑am citat, iar conştiinţa mea este inrobită de Cuvintul lui Dumnezeu. Nu pot şi nu vreau să retractez nimic, pentru că nu este nici corect, nici sănătos să te impotriveşti propriei conştiinţe” iar mai apoi a rostit celebra sa fraza: “nu pot face altfel, aceasta este poziţia mea, fie ca Dumnezeu să-mi ajute. Amin!”. Cu aceaste afirmatii s-a nascut cu adevarat protestantismul.

Momentul este cu adevarat unul dintre cele mai importante repere din istoria Europei deoarece marcheaza prima declaratie care adirma libertatea de constiinta a individului. Niciodata in istorie, un om simplu, aproape neputincios, nu a reclamat un astfel de drept in fata acelora care detineau puterea absoluta atat din punct de vedere spiritual cat si politic. Atitudinea lui Martin Luther reprezinta prima expunere moderna a conceptelor de libertate individuala. Reformatorul nu a militat pentru libertatea sa ci pentru o libertate generala a tuturor oamenilor in probleme de constiinta.

In urma analizarii pozitiei lui Martin Luther, la 25 mai 1521, Dieta de la Worms, prin Imparatul Imparatul Carol al V-lea (Carol Quintul), a emis „Edictul din Worms” declarând urmatoarele: „se interzice de acum înainte oricui să îndrăznească, fie prin cuvinte sau prin fapte, sa primeasca, sa apere, sa susțina sau sa favorizeze pe Martin Luther. Dimpotrivă, vrem ca el să fie prins și pedepsit ca un eretic notoriu, precum merita, să fie adus personal în fața noastră, după care il vom comanda in mod corespunzător. Cei care vor ajuta la capturarea lui vor fi răsplătiti cu generozitate pentru munca lor”. Nunțiul Papal prezent la Dieta, Girolamo Aleandro, a întocmit acuzatiile aduse lui Martin Luther, care au fost încorporate în Edictul din Worms prin care Martin Luther era declarat ca fiind un eretic încăpățânat și s-a interzis citirea sau deținerea scrierilor sale.

Acesta a fost punctul culminant al conflictului teologic aparut între Martin Luther și Biserica Romano-Catolică cu privire la necesitatea reformarii Bisericii, în special cu privire la practica vanzarii de indulgențe. Cu toate acestea, au existat si alte probleme mult mai profunde, care au alimentat acest conflict teologic de proportii istorice. La nivel teologic, Martin Luther a contestat autoritatea absolută a papei asupra Bisericii lui Cristos prin menținerea expresa a faptului că doctrina indulgențelor, autorizata și promovata de către Papa, a fost una greșita. Martin Luther a susținut că mântuirea este numai prin credință (Sola Fide) fără referire la fapte bune, milostenie, penitență, sau Sfintele Sacramentele ale Bisericii, Botezul si Sfanta Impartasanie. Martin Luther a susținut că Sfintele Sacramentele sunt un "mijloc de har", ceea ce înseamnă că în timp ce harul lui Dumenzeu este împărtășit prin Sfintele Sacramente, acțiunea in sine in  apartine exclusiv lui lui Dumnezeu fara sa aiba loc vreo implicare a individului. Harul este opera exclusiva a lui Dumnezeu fara a exista o cooperare din partea omului. Prin „mijloacele harului”, Dumnezeu naste credinta in inima omului iar, prin aceasta credinta, crestinul devine capabil sa urmeze si sa implineasca voia lui Dumnezeu. Martin Luther a contestat, de asemenea, autoritatea Bisericii asupra doctrinelor, susținând că toate doctrinele și dogme Bisericii care nu se regasesc în Sfanta Scriptură trebuie inlaturate din invatatura Bisericii (Sola Scriptura).

Pentru a proteja autoritatea Papei și a Bisericii, precum și pentru a menține activa doctrina indulgențelor, oficialii Bisericii Romano-Catolice l-au convins pe Imparatul Carol al V-lea (Carol Quintul) ca Martin Luther reprezinta o amenințare grava și i-au cerut să autorizeze condamnarea sa de către Sfântul Imperiu Roman. A fost momentul in care reformatorul a fost aproape convins ca sfarsitul lui a fost pecetluit si ca va sfarsi in fata Inchizitiei, cel mai probabil ars pe rug. Cu toate acestea, o scrisoare neasteptata avea sa ii dea sperante reale cu privire la supravieturire. Imparatul Carol al V-lea, sub presiunea maselor a refuzat arestarea lui Martin Luther la Worms cu atat mai mult cu cat ii garantase lui Frederick cel Intelept faptul ca reformatorul din Wittenberg va fi in siguranta in toata perioada pentrecuta la Worms. Oponentii lui Luther au inteles si acceptat pozitia dificila in care se afla imparatul insa au admis faptul ca acesta ar putea sa fie ucis pe drumul de intoarcere la Wittenberg fara sa existe nici un fel de repreziuni pentru cei care vor face acest lucru.  In providenta lui Dumenzeu, reformatorul Martin Luther a scăpat de asasinare, fiind „rapit in secret” de catre cavalerii lui Frederick cel Intelept, in drum spre Wittenberg, și dus în izolare la Castelul Wartburg.

Martin Luther a stat departe de lume, in Castelul Wartburg, pentru aproape un an, din Mai 1521 si pana in Martie 1522.  Secretul a fost unul atat de mare incat reformatorul si-a schimbat infatisarea lasandu-si barba si purtand nume de Junker Jörg (tanarul sau cavalerul Jörg). Este o perioada dificila pentru reformator care trebuie sa stea departe de reforma inceputa si deasemenea, este un timp de profunda reflectie spirituala personala. Totusi, pentru Luther, izolarea este dificil de tolerat. Studiaza asiduu Sfanta Scriptura si lucreaza la corectarea unora dintre lucrarile sale. Scrie diverse predici si tratate teologice printre care celebrul comentariu la Luca 1:46-56 intitulat „Das Magnificat” dar si un tratat teologic indreptat impotriva ordinelor manastiresti prin care respinge obligativitatea juramintelor monahale.  

Insa, de departe cea mai importanta activitate depusa de Martin Luther la Castelul Wartburg, in mila lui Dumnezeu, reformatorul a tradus Noul Testament din limba greaca în limba germană. Lucrarea lui Martin Luther este lansata in luna Septembrie a anului 1522 si este tiparita in trei mii de exemplare care sunt terminate in doar cateva zile. In luna Decembrie apare o noua editie, urmand ca, de-a lungul anilor, Noul Testament in limba germana sa fie reeditat de nu mai putin de opzeci si cinci de ori si publicat in aproximativ o suta de mii de exemplare, un record incredibil pentru timpurile respective.

Perioada de izolare la Castelul Wartburg se termina la fel de brusc precum a si inceput, reformatorul fiind fortat de evenimente sa revina de urgenta la Wittenberg. Reforma inceputa de Martin Luther ajunsese intr-un impas datorita unor abateri grave de la invatatura evanghelica curata. Trebuie sa spunem ca protestului initiat si dezvoltat de catre Martin Luther s-au aliniat diverse persoane sau grupuri de persoane manate de un zel cat se poate de nespiritual dar revolutionar. Din nefericire, pentru o parte dintre oameni, Martin Luther nu era un reformator al Bisericii ci un spirit revolutionar autentic, un erou politico-social al Germaniei. Aceste grupuri revolutionare, impreuna cu unele grupuri care au considerat ca Biserica avea nevoie de o reforma radicala iar cea initiata si dezvoltata de catre reformatorul din Wittenber era insuficienta, s-au constituit in cei care aveau sa agite si sa tulbure Reforma Protestanta inca din primii ani de existenta. Aceste grupuri de oameni care considerau necesara o reforma radicala au primit numele de „entuziasiti” si, prin efortul lor, au dus la o degenerare a Reformei. Sub influenta acestor „entuiasti” si a atitudinii lor radicale, sute de calugari paraseau manastirile, preotii isi paraseau parohiile si se casatorea, multe Biserici erau vandalizate de catre sustinatorii iconoclasmului radical, zeci de opere de arta sacra fiind distruse. Aceasta rebeliune radica devenea aproape de neoprit.

In primavara anul 1522, la Wittenberg au izbucnit primele turbulente generate de catre grupurile de entuziasti. Initial, Martin Luther a cautat sa tina situati sub control prin intermediul unor scrisori pe care le scria de la Castelul Wartburg, dar cand situatia a degenerat, reformatorul a fost nevoit sa revina in Wittenberg. La inceputul lunii martie 1522, Martin Luther a predicat in fieca zi. Reformatorul a cautat sa opreasca iconoclasmul radical promovat de catre entuziasti dar si faptul ca Reforma nu trebuia impusa prin violenta ci prin predicarea Cuvantului lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul in care reformatorul a concluzionat ca Biserica trebuie reorganizata pentru ca sa corespunda Cuvantului lui Dumnezeu. Luther s-a detasat de tot ceea ce entuziastii practicau. Reforma Protestanta nu insemna violenta, distrugerea proprietatilor, luare de vieti omenesti si nici impunerea doctrinelor religioase prin violenta.

Impins de situatie, in providenta lui Dumnezeu, Martin Luther reformeaza serviciul de inchinare a Bisericii Evanghelice, dar face acest lucru cu prudenta pentru evitarea unor consecinte nefaste. Liturghia Bisericii este tradusa in limba germana si adaptata astfel incat sa devina un evanghelica. Sunt traduse diverse imnuri existente in Biserica Romano-Catolica dar se si compun imnuri noi, acest lucru reamintind de faptul ca Martin Luther era un extraordinar de bun muzician si compozitor. Evanghelicii au demarat si o organizare a activitatii Bisericii. Cersetoria in numele Bisericii a fost interzisa. Unul dintre sistemele sociale care a concentrat cel mai mult energia reformatoare a lui Martin Luther a fost invatamantul. Reformatorul a deplans public dezinteresul fata de educatie si a militat pentru sustinerea si dezvoltarea scolilor publice astfel incat toti germanii sa poata sa invete carte. In privinta preotilor, Martin Luther a inteles faptul ca un om nu poate sa slujeasca fara sa dispuna de o pregatire teologica si din acest motiv a demarat un proces de educatie academica pentru viitorii preoti. Educatia viitorilor preoti a devenit, astfel, o prioritate pentru Biserica Evanghelica, iar acest accent pus pe educatie, in general, avea sa se dovedeasca un enorm progres pentru o societate aflata, cu foarte putine exceptii, la limita analfabetismului.

Anul 1525 avea sa aduca una dintre cele mai mari si mai grave controverse asociate Reformei Protestante si care a oferit o imensa gura de oxigen tuturor acelora care contesta Reforma Lutherana si pe Martin Luther. Este vorba despre Razboiul Taranesc. Inca din anul 1523, reformatorul Martin Luther a sesizat faptul ca Thomas Müntzer, unul dintre adeptii masurilor reformatoare, dovedea reale tendinte de extremist, misticismul promovat de catre acesta incepand sa se raspandeasca in randul populatiei. Unul dintre acele elemente la care Thomas Müntzer era un extremist era acela ca el considera ca Dumnezeu ii incurajeaza pe tarani sa preia puterea lumeasca si sa instituie Imparatia lui Dumnezeu pe Pamant. Atfel, la inceputul anului 1525, Thomas Müntzer a devenit protagonistul unor miscari sangeroase in Turingia, violente care ii implica pe tarani. Martin Luther a acceptat faptul ca multe dintre cererile avansate de catre rasculati sunt cat se poate de legitime dar, reformatorul considera faptul ca nimic nu ii indreptateste pe tarani sa isi castige aceste drepturi si sa isi impuna opiniile prin violenta asa cum sustinea Thomas Müntzer. Reformatorul afirma faptul ca, in conformitate cu Sfanta Scriptura, taranii trebuiau sa ramana credinciosi lui Dumnezeu si sa astepte ca Acesta sa raspunda cauzei lor. Luther sustinea faptul ca Isus Cristos si Sfintii Apostoli au predat invatatura conform careia omul trebuie sa arate respct celor care ii sunt „stapani”. Putem spune ca Martin Luther a empatizat cu miscarea taraneasca pana la momentul in care acestia, condusi de fanaticul Thomas Müntzer, au recurs la o serie de violente inimaginabile pentru a rasturna sistemul secular si s-au deslantuit impotriva autoritatilor din Turingia. Reformatorul din Wittenberg, pe drept cuvand, a considerat faptul ca taranii se fac vinovati de incalcarea pacii si a vointei lui Dumnezeu si astel nu a putut sa aprobe astfel de actiuni de teroare. In consecinta, Martin Luther a considerat faptul ca masurile reprezive indreptate impotriva taranilor erau cat se poate de legitime. Armatele printilor au inbusit insa in sange revolta taranilor, multi dintre rasculati fiind ucisi in lupte si nu numai.

Consecintele acestui Razboi Taranesc s-au dovedit, in mare parte, nefaste pentru Martin Luther. Romano-Catolicii au facut eforturi uriase pentru al declara vinovat pentru evenimente si au declarat ca masacrarea taranilor este o consecinta a faptului ca reformatorul s-a aliat cu printii in efortul de ai distruge. Acelasi lucru l-au facut si protestantii radicali, in special anabaptistii si urmasii acestora, in incercarea de a arata faptul ca reformatorii au fost niste persecutori si ca s-au folosit de aliante lumesti pentru a obtin diverse avantaje. Este foarte adevarat ca o foarte buna parte din tarani au fost dezamagiti de faptul ca Martin Luther nu s-a aliat cu ei si nu a militat pentru eforturile lor revolutionare indreptate impotriva autoritatilor seculare si, in consecinta, multi dintre ei au renunta la a mai urma Reforma Protestanta si au revenit in Biserica Romano-Catolica. Este insa enorm de dificil in prezent sa evaluam cinstit pozitia adoptata atunci de catre Martin Luther. Noi nu avem astazi parte de conjuncturile de atunci si nici nu sunte partasi modului de a gandi si traditiilor social-politice din vremea respectiva, astfel incat sa putem calcula posibilele erori ale lui Martin Luther si pozitia adoptata de catre acesta. Trebuie sa nu uitam faptul ca violentele initiate si propagate de catre Thomas Müntzer nu corespundeau cu ceea ce Sfanta Scriptura ne invata cu privire la ordinea si atitudinea sociala.

Din pacate pentru reformatorul Martin Luther, Razboiul Taranesc nu a fost singura problema majora a anului 1525. In acelasi an, Reforma Protestanta este devastata si de faptul ca Erasmus von Rotherdam intra in conflict deschis cu Martin Luther, un conflict teologic care a avut ca obiect doctrina despre liberul arbitru sau libertatea vointe. Desi cu patru ani inainte, in 1521, umanistul olandez simpatiza cu reformatorul german si chiar il incuraja in lucrarea sa, pe masura ce devenea suspect de lutheranism, Erasmus von Rotherdam a adoptat o atitudine impotriva lui Martin Luther. In luna Septembrie 1524, Erasmus von Rotherdam a scris un tratat in care apara pozitia Romano-Catolica cu privire la libertatea vointei omului, argumentand faptul ca omul, chiar si dupa caderea in pacat, continua sa aiba binecuvantarea unei vointe libere prin intermediul careia poate sa il aleaga pe Dumnezeu si poate sa faca fapte care sa fie placute lui Dumnezeu. Acest lucru venea in contrast cu ceea ce Martin Luther invata, anume faptul ca omul natural, nenascut din nou, se alfa in robia pacatului si a Divolului iar vointa sa este doar in aparenta libera deoarece ea insasi este in robia pacatului, omul nefiind capabil si neavand nici macar dorinta de al urma pe Dumnezeu si, in consecinta, faptele omului sunt indreptate spre rau. Erasmus von Rotherdam isi dovedea inclinatia semi-pelagianista in timp ce Luther era marcat de gandirea Sfantului Augustin, Episcopul de Hippo. Martin Luther sustinea ca vointa umana este libera sa faca multe lucruri pozitive din punct de vedere socio-uman insa, din punct de vedere spiritual ea este in robia pacatul, deci nu exista in realitate o vointa libera fara interventia supranaturala a lui Dumnezeu. Credinta si convertirea nu sunt rezultate ale efortului uman si rezultate ale harului lui Dumnezeu. Subiectul a dus la detasarea oficial a lui Erasmus von Rotherdam de Martin Luther si de Reforma Protestanta, lucru care a mai adus o noua povara pe umerii reformatorului german.

Cu toate acestea, anul 1525 nu ramane in istoria vietii lui Martin Luther doar un an nefast. La 13 iunie 1525, Martin Luther, in varsta de 42 de ani, se casatorea cu Katharina von Bora, o fosta calugarita in varsta de 26 de ani. Katharina, impreuna cu un grup de alte tinere, in urma aderarii la invataturile reformate ale lui Martin Luther, au parasit manastirea si au venit la Wittenberg. Reformatorul german a considerat ca este mai mult decat necesar ca fiecare dintre aceste calugarite sa isi intemeieze o familie. Astfel, toate si-au gasit soti, exceptie facand Katharina pe care Luther a considerat ca este de datoria sa sa o ia de sotie. Martin Luther si Katharina von Bora s-au casatorit in prezenta catorva teologi de marca a Bisericii Evanghelice precum Justus Jonas, Johannes Bugenhagen si Lucas Cranach. Reformatorul si Katharina von Bora s-au bucurat de douazeci si unu de ani de casnicie fericita, timp in care au adus pe lume sase copii: Hans (1526-1575), Elizabeth (1527-1528), Magdalena (1529-1542), Martin (1531-1565), Paul (1533-1593) si Margarete (1534-1570)

In mod paradoxal, Reforma Protestanta continua sa inainteze in Europa. Urmeaza o perioada in care aceasta depaseste granitele Germanie si ajunge in Belgia, Franta, Elvetia si Regatul Britanic. Cu toate acestea, in aceste regiuni, Reforma Protestanta va lua forme diferite fata de Reforma din Germania. In Elvetia se ramarca reformatorii Huldrych Zwingli (1 ianuarie 1484 - 11 octombrie 1531) la Zürich si Jean Calvin (10 iulie 1509 - 27 mai 1564) la Geneva. Urmeaza o perioada in care Biserica Evanghelica din Germania va incepe sa isi sistematizeze credinta in ceea ce vor forma, ulterior, confesionalismul evanghelic lutheran: Micul Catehismul al lui Martin Luther (1529), Catehismul Mare al lui Martin Luther (1529), Marturisirea de Credinta de la Augsburg (1530), Apologia Marturisirii de Credinta de la Augsburg (1531), Articolele de la Schmalkalden (1536) si Formula Concordiei (1577). Dar despre toate acestea vom rezervat urmatoarea teza a acestui proiect dedicat Zilei Reformei Protestante (31 Octombrie 2015)

   …Va urma

       Un articol de Sorin H. Trifa