predica pentru duminica Rogate, a șasea duminică după înviere, 5 05 2024

23 În ziua aceea nu mă veţi mai întreba nimic. Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în numele meu, vă va da. 24 Până acum nu aţi cerut nimic în numele meu. Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină! 25 Acestea vi le-am spus în asemănări. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în asemănări, ci vă voi vesti deschis despre Tatăl meu. 26 În ziua aceea, veţi cere în numele meu şi nu vă spun că eu îl voi ruga pe Tatăl pentru voi; 27 de fapt, Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că voi m-aţi iubit şi aţi crezut că eu am ieşit de la Dumnezeu. 28 Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi mă duc la Tatăl”. 29 Discipolii i-au zis: „Iată, acum ne vorbeşti deschis şi nu spui nicio asemănare! 30 Acum ştim că ştii toate şi nu ai nevoie să te întrebe cineva. De aceea, credem că ai ieşit de la Dumnezeu

Istoria consemnează ultimele cuvinte ale reformatorului german, Martin Luther: ”toți suntem cerșetori, acest lucru este adevărat”. Aceste cuvinte reprezintă un veritabil mesaj al Evangheliei Domnului Isus Cristos, Evanghelie pe care Luther a predicat-o până în ultima sa clipă. Dragii mei, creștinismul începe, continuă și se sfârșește cu omul în postura de cerșetor înaintea lui Dumnezeu. Acest mesaj este esența credinței noastre. Noi, toți, suntem niște cerșetori neputincioși cărora Dumnezeu le oferă harul să de dragul Domnului nostru Isus Cristos care s-a jertfit pentru noi. 

Atunci când ne rugăm lui Dumnezeu, atunci când îi cerem iertare și când îi cerem să ne ajute, noi acționăm ca niște creștini veritabili. Noi ne supunem astfel poruncii lui Dumnezeu și acționăm în conformitate cu promisiunile lui. Astfel, postura cerșetorului este o postură esențială pentru credința creștină. Credința autentică se uită la Dumnezeu în Cristos pentru toate necesitățile noastre. Credința autentică așteaptă bunătatea și mila de la Dumnezeu exact așa cum un cerșetor așteaptă mila și bunătatea binefăcătorului său. 

Rugăciunea pe care o ridicăm lui Dumnezeu are mai multe valențe. Rugăciunea este o mărturisire pe care noi o facem cu privire la puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu este, așa cum spunem și în crezul Bisericii noastre: ”Tatăl atotputernicul”. Apoi, rugăciunea este o mărturisire pe care noi o facem cu privire la faptul că Dumnezeu este doritor să ne audă rugăciunea după cum ne spune chiar Domnul Isus Cristos în pericopa noastră: ”Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în numele meu, vă va da” (In.16,23). 

Atunci când creștinul se roagă, rugăciunea lui este și o mărturisire pe care noi o facem cu privire la faptul că noi credem că Dumnezeu este cel care ne ajută în nevoile noastre. Creștinul se roagă prin credință convins cu privire la faptul că Dumnezeu îl ascultă. Domnul nostru Isus Cristos vrea ca noi să îl credem pe cuvânt și din acest motiv ne îndeamnă astfel: ”Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină!” (In.16,24). Când noi îi aducem rugăciuni lui Dumnezeu trebuie să fim convinși, prin credință, de faptul că El este mulțumit pentru că El vrea să ne ofere aceste lucruri.

Rugăciunea mai este și o formă în care îl lăudăm pe Dumnezeu. Al lăuda pe binefăcătorul său este o caracteristică a cerșetorului. Lauda pe care i-o aducem lui Dumnezeu nu este o formă ipocrizie. Atunci când creștinul îl laudă pe Dumnezeu, el recunoaște faptul că mila pe care Dumnezeu o revarsă asupra lui este una complet nemeritată. Lauda aceasta vorbește despre dragostea lui Dumnezeu care ne îmbracă pe fiecare dintre noi cu daruri pe care nu le merităm, cu daruri pe care nici unul dintre noi nu le-a câștigat prin efort propriu.

Martin Luther avea foarte mare dreptate. Noi toți suntem niște cerșetori. Dar suntem niște cerșetori speciali. Noi nu cerșim o milă la care nu nădăjduim. Este adevărat că suntem păcătoși! Dar suntem creștini. Iar a fi creștin înseamnă să fi al lui Dumnezeu. Noi suntem niște cerșetori care ne așteptăm ca Dumnezeu să fie milostiv cu noi pentru că el însuși ne-a promis în Cuvântul său că va fi milostiv cu noi. 

Rugăciunea este si o conversație a creștinului cu Dumnezeu. Noi, deși cerșetori, suntem parte din familia lui Dumnezeu. Și pentru că suntem parte din familie, Dumnezeu ne oferă această posibilitate de a sta de vorbă cu el. Dumnezeu vrea, spune pericopa noastră, ca: ”bucuria voastră să fie deplină!” (In.16,24). De aceea, Dumnezeu vrea ca noi să vorbim cu el absolut orice. Să ne rugă, pentru ca să fim întăriți în credință, să ne rugăm pentru sănătate, pentru pâinea cea de toate zilele, pentru a nu fi duși în ispită, să ne rugăm pentru nevoile altora, să ne rugăm pentru Biserica lui Cristos și așa mai departe. 

De asemenea, rugăciunea este o formă prin care noi îi aducem lui Dumnezeu mulțumiri pentru tot ceea ce el face pentru noi. De fapt, tot ceea ce noi avem este de la Dumnezeu. De aceea, rugăciunile noastre ar trebui să fie mereu un răspuns plin de mulțumire pentru ceea ce Dumnezeu ne dă, oricât de mult sau de puțin ar fi acest lucru. 

Rugăciunea nu este însă un lucru care să vină în mod natural nici măcar după ce ne convertim. Omului nu îi vine deloc natural să fie cerșetor. De aceea, rugăciunea este o lecție pe care creștinul trebuie să o învețe permanent. În primul rând trebuie să învățăm să ascultăm. Să ascultăm ceea ce Dumnezeu ne spune în Cuvântul său. Trebuie să avem încredere totală în ceea ce Cuvântul ne spune. Doar așa vom putea face primul pas spre a ne ruga lui Dumnezeu. Altfel, rugăciunea noastră va fi doar o formă de superstiție. 

Acest exercițiu trebuie mereu și mereu repetat deoarece păcatul nostru luptă mereu împotriva noastră. De aceea trebuie mereu si mereu să învățăm să avem încredere în Dumnezeu și să fim sinceri cu el. Trebuie să avem încredere în Dumnezeu astfel încât să nu ne ascundem de el. Trebuie să avem puterea de ai spune absolut orice avem pe suflet. Apoi, noi trebuie să învățăm să așteptăm cu răbdare și cu încredere în promisiunile lui Dumnezeu. 

Toate acestea lucruri sunt exersate cel mai eficient în Liturghia Bisericii. Liturghia nu este altceva decât exprimarea publică a Evangheliei lui Cristos. Ea ne învață să facem din cuvintele Scripturii strigătul noastră către cer. În Liturghie noi ne mărturisim păcatul și ne exprimăm încrederea în promisiunile lui Dumnezeu. Ne înalță inimile către Dumnezeu chiar și în mijlocul plângerilor și grijilor noastre și Îl găsim si primim pe Cristos ascuns în pâinea și în vinul cu care ne împărtășim în Sacramentul Euharistiei. 

Nu există un soi de rugăciune eficientă din punct de vedere uman. Dumnezeu ne cunoaște foarte bine slăbiciunile fiecăruia dintre noi. Le știe pentru că le-a purtat pe cruce. El știe ca rugăciunea este, pentru mulți dintre noi, o mare slăbiciune. De aceea, însuși Dumnezeu ne-a spus cum să ne rugăm. Dumnezeu ne invită să ne rugăm cu credință ori de câte ori putem și cum putem. Dumnezeu ne încurajează la rugăciune. El vrea să ne rugăm ori cât de nepricepuți ne considerăm. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Paul despre rugăciune: Duhul ne ajuta în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite (Rom.8,26).

Amin!