predica pentru duminica ad te levavi, prima duminica din advent, 27 11 2022
„1 Când s-au apropiat de Ierusalím şi au ajuns la Betfaghé, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli, 2 spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz! Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine! 3 Iar dacă vă va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi curând»”. 4 Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice: 5 „Spuneţi fiicei Siónului: «Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi pe un mânz, puiul unui animal de povară»”. 6 Discipolii s-au dus şi au făcut după cum le-a poruncit Isus. 7 Au adus măgăriţa şi mânzul, au pus hainele pe ei, iar el s-a aşezat deasupra. 8 Atunci, mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. 9 Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau strigau: „Osana! Fiul lui Davíd! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerurilor!”
Cuvântul lui Dumnezeu vine la noi revelându-l pe Dumnezeu în două mari predici. Aceasta este una dintre învățăturile fundamentale ale credinței creștine așa cum aceasta este predicată de către Mărturisirile Lutherane de Credință din Secolul al XVI-lea. Studiind Scriptura, descoperim faptul că una dintre predici a fost predicată de către Dumnezeu pe Muntele Sinai, pe vremea Sfântului Profet Moise, în timp ce ce-a de-a doua predică a fost predicată tot de către Dumnezeu la Ierusalim, acum aproximativ două mii de ani.
Muntele Sinai este locul unde Dumnezeu se întâlnește cu poporul său în proclamarea Legii sale. Tabloul pe care Scriptura îl pictează cu acestă ocazie este unul al groazei. Sfântul Profet Moise ne spune astfel: ”au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte şi sunet puternic de trâmbiţă. Şi tot poporul din tabără a fost cuprins de spaimă” (Ex.19,16). Discursul Legii de la Muntele Sinai este unul în care spaima este dominantă în rândul poporului deoarece Dumnezeu vorbește în calitatea sa de judecător al omului.
În tot acest tablou al Muntelui Sinai, toate cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvinte de judecată și descriu momentul astfel: ”Domnul i-a spus lui Moise: ,,Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mâine şi să-şi spele hainele, aşa încât să fie pregătiţi pentru a treia zi; căci, în a treia zi, Domnul se va coborî în faţa întregului popor pe muntele Sínai. Fixează hotar pentru popor de jur împrejur şi spune: «Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui! Oricine se va atinge de munte să fie dat la moarte! Nicio mână să nu se atingă de el, căci va fi bătut cu pietre sau străpuns cu suliţa: fie animal, fie om, nu va trăi»” (Ex.19,10-13).
Legea lui Dumnezeu merge mână în mână cu judecata lui Dumnezeu iar Cuvântul lui Dumenzeu asociază mereu și mereu judecata lui Dumnezeu cu teama după cum citim: ”Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i preamărire, căci a venit ceasul judecăţii lui!” (Apoc.14,7). Teama nu este indusă de către Dumnezeu ci de către păcatul nostru care atrage asupra lui mânia lui Dumnezeu. Legea cere omului sfințenie absolută după cum citim: ”voi să-mi fiţi sfinţi, căci eu, Domnul, sunt sfânt” (Lev.20,26) însă omul este cel care încalcă acestă Lege prin păcat și atrage asupra lui condamnarea Legii după cum citim: ”mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul prin nelegiuire” (Rom.1,18)
Păcatul este cel care ne-a dus în conflict cu Legea lui Dumnezeu iar datorită păcatului, Legea lui Dumnezeu aduce sentința morții asupra fiecăruia dintre noi. Legea, după cum spune Sfântul Apostol Paul este: ”este sfântă, iar porunca este sfântă şi dreaptă şi bună” (Rom.7,12) însă în relație cu păcatul ea răsfrânge asupra păcătosului întreaga mânie a lui Dumenzeu după cum citim: ”porunca, [dată] spre viaţă, mi s-a descoperit că este spre moarte” (Rom.7,10).
De aceea, tabloul pictat de către Cuvântul lui Dumnezeu la Muntele Sinai este un tablou al morții, pentru că acolo Dumnezeu vine și se revelează în Legea sa omului păcătos, un om pentru care Legea nu poate să aducă viață ci frică, teroare și moarte după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”noi ştim că ceea ce spune Legea o spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu” (Rom.3,19).
Sezonul Adventului nu este însă despre ”Domnul ca se va coborî în faţa întregului popor pe muntele Sínai” (Ex.19,11) ci despre ”regele tău care vine la tine: el este drept și smerit, umil și călare pe un măgar, pe un mânz, puiul unei măgărițe” (Zah.9,9). Nu este despre Dumnezeu ca vine la noi să ne judece prin Legea sa pentru păcatele noastre ci este despre Dumnezeu care vine la noi să ne elibereze din robia păcatului, a morții și a diavolului prin Evanghelia Fiului Său, Domnul nostru Isus Cristos. De ceea sezonul Adventului nu este despre frică ci este despre eliberare, nu este despre Lege ci este despre Evanghelie.
Sezonul Adventului este despre ”teologia crucii” despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”puterea mea se împlineşte în slăbiciune” (2Cor.12,9). Teologia crucii ne vorbește despre Dumnezeu care a părăsit tronul glorie pentru a se urca pe un tron al umilinței și al suferinței, un Dumnezeu pe care Sfântul Profet Isaia îl descrie prin cuvintele: ”Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă” (Is.53,3).
Sezonul Adventului este despre Dumnezeu care ne mântuiește prin nebunia crucii, coborându-se în mizeria acestei lumi a păcatului, luând asupra lui toate păcatele și suferințele și purtându-le pe cruce în moartea sa după cum ne spune Sfântul Profet Isaia: ”el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4) pentru ca mai apoi să adauge: ”el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi.” (Is.53,5).
Sezonul Adventului este despre Dumnezeu care vine la noi în persoana lui Isus Cristos, cel smerit și blănd despre care ni se spune: ”Trestia frântă nu o va rupe şi fitilul fumegând nu-l va stinge” (Is.42,3). Este despre Dumnezeu care s-a ascuns pe sine însuși în slăbiciune, în sărăcie și în suferință pentru ca, prin aceasta să ne ridice pe noi din slăbiciunea, sărăcia și suferința în care ne-a târât satana prin păcat. Adventul este despre un Dumnezeu care nu a așteptat pasiv ca omul să urce scara sfințeniei pentru a ajunge la cer despre Dumnezeu care ”ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem” (Gal.3,13).
Sezonul Adventului este despre Cristos care vine în numele Domnului pentru eliberarea noastră din robia păcatului, a morții și a diavolului, după cum citim: ”după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (In.3,14-15). Este despre Cristos care nu avenit în acestă lume pentru a fi înălțat pe tronul glorie vremelnice ci să fie înălțat pe cruce pentru ca lumea să fie adusă înapoi la Dumnezeu după cum citim: ”Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neţinând cont de greşelile lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii” (2Cor.5,19).
Legea și Evanghelia nu se contrazic reciproc pentru că Dumnezeu însuși nu se contrazice niciodată. Muntele Sinai nu contrazice crucea cum nici crucea nu contrazice Muntele Sinai. Venirea lui Dumnezeu la Muntele Sinai este despre Dumnezeu care ne vrea sfinți după cum Legea sa definește acestă sfințenie. Adventul este Dumnezeu care vine la noi pentru a ne elibera din eșecul nostru de a împlini acestă sfințenie cerută de Dumnezeu. Adventul nu este despre cum noi suntem sfinți înaintea lui Dumnezeu ci despre cum Dumnezeu însuși vine și ne sfințește pe fiecare dintre noi în Cristos.
Sezonul Adventului este despre faptul că omul nu are nici un motiv să se mai teamă de prezența fizică a lui Dumnezeu așa cum citim că s-a întâmplat pe Muntele Sinai acolo unde oamenii au fost îngroziți de moarte datorită prezenței Divine. În Isus Cristos, Dumnezeu nu a mai venit la noi cu tune, cu fulgere și cu amenințări ci Dumnezeu a venit la noi cu o voce blândă, plină de har și de iubire în și prin Fiul Său, Isus Cristos, astfel încât noi nu mai avem motive să fim speriați de moarte ci avem motive să jubilăm de bucurie.
Sezonul Adventului este despre promisiunile pline de har ale lui Dumnezeu care ne spun: ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Despre promisiunea Domnul Isus Cristos care spune: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54 respectiv promisiunea lui Cristos care ne spune: ”adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă” (In.5,24)
Amin!
Rev. Sorin H. Trifa