predica pentru a xvi-a duminică după sfânta treime, 2 10 2022

Har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din acestă Duminică este fundamentată pe Luca 7,11-17:

”¹¹ Îndată după aceea s-a dus într-o cetate numită Náin. Mergeau împreună cu el discipolii şi o mare mulţime. ¹² Când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei sale, şi aceasta era văduvă; şi multă lume din cetate era cu ea. ¹³ Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!”. ¹⁴ Apropiindu-se, a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit. Şi a spus: „Tinere, îţi zic, scoală-te!”. ¹⁵ Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale. ¹⁶ Pe toţi i-a cuprins teama şi-l glorificau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat printre noi” şi „Dumnezeu a vizitat poporul său”. ¹⁷ Vestea aceasta despre el s-a răspândit în toată Iudéea şi în toată împrejurimea.”

Biserica Lutherană Confesională crede și predică faptul că toată Scriptura este despre Domnul nostru Isus Cristos după cum Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune: ”Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.” (In.20,31). Domnul Isus Cristos este centru revelație de sine a lui Dumnezeu deoarece, ne spune tot Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: ”În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o” (In.1,4-5).

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că Fiul lui Dumnezeu este cel care a creat acestă lume la voința Tatălui după cum citim: ”Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există” (In.1,3) și tot ceea ce există a fost creat spre viață și pentru viață deoarece toate au ieșit din mâna aceluia care este în el însăși viața, cel pe care Scriptura în numește: ”ἐγώ εἰμι” sau ”eu sunt cel care sunt” (Ex.3,14).

Dumnezeu a creat acestă lume spre viață și pentru viață. Moartea nu a fost și nu este parte a creației lui Dumnezeu. Moartea este un accident în creația lui Dumnezeu, un intrus. Este o mutilare a ordinii acestei lumi apărută prin păcat după cum citim: ”răsplata păcatului este moartea” (Rom.6,23). Păcatul este cel care l-a despărțit pe om de sursa vieții sale, de Fiul lui Dumnezeu, și astfel moartea l-a luat în stăpânire pe nefericitul păcătos după cum citim: ”cine nu-l are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1In.5,12).

Doar acolo unde este Cristos este viață. Unde nu este Cristos este moarte. Cristos însuși vine și ne spune despre sine însuși: ”Ἐγώ εἰμι ἡ ζωή” sau ”Eu sunt viața” (In.14,6). Nu există altă cale de a avea viață, decât a fi în și cu Cristos. Domnul Isus Cristos însuși ne spune: ”fără mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa, şi se usucă; se adună, se aruncă în foc şi arde” (In.15,5-6).

Prin ascultarea de ispita diavolului, omul a ales în mod liber să se despartă de sursa vieții sale. Despărțindu-se în mod voluntar de Dumnezeu, omul a ales să moară căci așa spune Cuvântul Legii lui Dumnezeu: ”din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri!” (Gen.2,17). Păcătuind, omul a fost înrobit de moarte după cum citim: ”În sudoarea frunţii tale vei mânca pâine până te vei întoarce în pământul din care ai fost luat. Pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Gen.3,19).

Prin puterea păcatului, moartea a ajuns să stăpânească pentru întreaga creație a lui Dumnezeu după cum citim: ”toată creaţia suspină şi suferă” (Rom.8,22). Păcatul este cel care a destinat morții pe omul creat de către Dumnezeu pentru viață și a adus moartea acolo unde domnea viața după cum citim: ”Soarta omului şi soarta animalului este aceeaşi soartă; cum moare unul, aşa moare şi celălat: este aceeaşi suflare pentru toţi şi omul nu are niciun avantaj faţă de animale, căci totul este deşertăciune.” (Ecl.3,19-20)

Sfântul Apostol Paul ne spune faptul că în neascultarea Adam, mai precis prin păcatul lui Adam, întreaga umanitate s-a deconectat de la sursa vieții după cum citim: ”după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit” (Rom.5,12). Astfel, dragii mei, mai devreme sau mai târziu toți devenim parte a acestui sumbru tablou care spune în pericopa noastră: ”iată că era dus la mormânt un mort” (Lc.7,12).

Tabloul prezentat până acum este unul foarte adevărat însă este unul incomplet. Dacă am rămâne la cuvintele care spun: ”printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii” (Rom.5,12) am spune un adevăr doar pe jumătate. Iar adevărul doar pe jumătate este, dragii mei, unul la fel de ucigător pentru ființa umană precum este o minciună în deplinătatea ei.

Dragii mei, Legea este cea care ne vorbește despre moartea păcătosului și ne leagă de aceasta prin păcatul nostru, însă Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos ne leagă de viață prin moartea și prin învierea Fiului lui Dumnezeu. Evanghelia Domnului Isus Cristos continuă acest tablou prin cuvintele care spun: ”după cum prin greşeala unuia singur condamnarea [a ajuns] la toţi oamenii, tot la fel, prin actul de dreptate al unuia singur, [a ajuns] la toţi oamenii justificarea care dă viaţă” (Rom.5,18).

Evanghelia ne vorbește despre Fiul lui Dumnezeu care: ”a venit la ai săi” (In.1,11). Fiul lui Dumnezeu vine în lumea întunecată a morții ca să fie una cu ai săi și pentru ai săi, să fie: ”lumina care în întuneric luminează” (In.1,5). Observați faptul că deși noi ne-am rupt de Dumnezeu prin păcat și am ajuns pradă morții, Dumnezeu nu a încetat să ne considere ca fiind ”ai săi”. Evanghelia este despre Fiul lui Dumnezeu care ”a venit la ai săi” (In.1,11) după cum citim: ”Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Lc.19,10)

Fiul lui Dumnezeu vine în lumea păcatului și a morții ca să rupă legăturile care țin omul în robia întunericului. El învinge moartea lăsându-se pe sine pradă morții. Moartea este învinsă de către Dumnezeu în întruparea, în viața, în suferințele, în moartea și în învierea lui Cristos care vine la noi ca să fie: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In,1,29). Moartea păcătosului este învinsă prin iertarea păcatelor celui păcătos în sângele Domnului nostru Isus Cristos.

Despre lucrarea de mântuire a păcatosului, Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi” (Rom.5,8). Astfel, Fiul lui Dumnezeu vine în lumea păcatului și împlinește cuvintele care spun: ”Am fost găsit de cei care nu mă căutau, m-am făcut cunoscut celor care nu întrebau de mine” (Rom.10,20).

Despre exact acest lucru ne vorbește pericopa din acestă Duminică. Despre Fiul lui Dumnezeu care vine personal, din proprie inițiativă, la cel care nu îl căutau, la cei care nu întrebau de el, ca să îi îmbrace în iertarea sa și îi restaurează, reconectându-i cu sine, adică cu viața. Astfel, cel care era mort revine la viață căci în el începe să curgă viața lui Cristos, o viață care învinge lanțurile robiei păcatului, a morții și a diavolului.

Fiul lui Dumnezeu nu vine în lume doar ca să ne predea o teorie despre viață și moarte. Nu vine să fie doar ca să fie un trainer spiritual pentru noi. Ci el vine să își dea viața lui la schimb pentru viața noastră. Și face acest lucru dând viața lui la schimb cu moartea noastră. El vine să moară pentru noi pentru ca astfel să înlocuiască moartea noastră cu viața lui după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal.2,20).

Pericopa din acestă Duminică se termină cu cuvintele: ”Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale” (Lc.7,15). Aceste cuvinte sunt un rezumat al lucrării Fiului lui Dumnezeu pe acest pământ. El a venit în lumea noastră și prin moartea și învirea sa, el ne-a readus la viață, ne-a născut din nou prin Sfântul Botez, a șters prin iertarea păcatelor identitatea noastră falsă ca robi ai păcatului, ai morții și a diavolului și ne-a redat lui Dumnezeu în identitatea noastră regenerată de fii și fiice a lui Dumnezeu.

Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos, vine în lumea noastră, și prin moartea sa și învierea sa, el ne readuce la viață și ne dă înapoi lui Dumnezeu. El ne pune înapoi, acolo unde eram înainte de a ne fi despărțit de Dumnezeu prin păcat. Sfântul Apostol Paul spune: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6,4). Iar acestă ”viaţă nouă” nu este alta decât viața noastră ca fii și fiice a lui Dumnezeu, adică viața pentru care Dumnezeu ne-a creat.

Amin!