predica pentru a xxii-a duminică duăpă sfânta treime, 13 11 2022

” ²¹ Atunci, Petru, apropiindu-se, i-a zis: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?”. ²² Isus i‑a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. ²³ De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. ²⁴ Când a început să ceară [conturile], i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. ²⁵ Întrucât nu avea să-i restituie, stăpânul a poruncit să fie vânduți el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite [datoria]. ²⁶ Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!». ²⁷ Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. ²⁸ Dar ieşind, servitorul acela l-a găsit pe unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinári. Înşfăcându-l, îl strângea [de gât] spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!». ²⁹ Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora, zicându-i: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!». ³⁰ Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria. ³¹ Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, i-au povestit stăpânului lor toate cele întâmplate. ³² Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. ³³ Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?». ³⁴ Şi, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria.³⁵ Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”

Dragii mei, în acestă Duminică, lecționarul istoric al Bisericii Lutherane ne pune față în față cu ceea ce este, cel puțin din perspectiva mea, cel mai realist tablou al creștinismului care s-a rătăcit de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos, mai precis al creștinismului post-modern care nu mai reușește să facă distincția dintre Lege și Evanghelia. De fapt, acest cancer nu macină doar Biserica Post-Modernă ci el a debutat în sânul creștinismului încă din perioada Apostolică și a măcinat Biserica Post-Apostolică, Biserica Medievală și Biserica Modernă în egală măsură.

Teologia Reformei Lutherane, care nu este altceva decât o readucere în actualitate a teologiei Bisericii Apostolice așa cum acesta a fost predicată în mod special de către Sfântul Apostol Paul, ne vorbește despre faptul că Dumnezeu ni se revelează în două mari predici, mai precis discursul despre judecată și discursul despre iertare. Scriptura ne spune astfel: ”el va denunţa lumea cu privire la păcat, cu privire la dreptate şi cu privire la judecată” (In.16,8) iar apoi citim astfel: ”Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim.1,15).

Parabola din acestă Duminică pictează perfect acestă teologie a Reformei Lutherane, evidențiind Legea și Evanghelia într-un mod foarte clar și coerent. Este simplu să înțelegem faptul că cuvintele: ”să fie vânduți el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite [datoria]” (Mt.18,25) sunt vocea condamnatoare a Legii în timp ce cuvintele: ”Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria” (Mt.18,27) sunt cuvintele eliberatoare și pline de iubire a Evangheliei lui Cristos.

Am spus faptul că acestă predică reprezintă icoana fidelă a creștinismului care s-a abătut de la învățătura pură a Evangheliei Domnului nostru Isus Cristos. De fapt, Domnul nostru Isus Cristos adresează acestă parabolă unui om care, deși a primit învățătura Evanghelie predicată de însuși Domnul nostru Isus Cristos, rămăsese înlănțuit în robia Legii, gândind și trăindu-și viața tot pe fundamentul Legii. Această stare nefericită în care trăia Sfântul Apostol Petru este evidențiată de cuvintele sale: ”Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” (Mt.18,21).

Ființa lui Petru fusese deja confruntată cu Evanghelia lui Cristos. Sfântul Petru este cel care vine și face cea mai splendidă mărturisire de credință creștină prin cuvintele care spun: ”Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt.16,16). Domnul Isus Cristos însuși îi răspunde lui Petru, spunându-i: ”Fericit eşti Símon, fiul lui Ióna, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat [aceasta], ci Tatăl meu care este în ceruri” (Mt.16,17). Si totuși, Sfântul Petru nu este deloc străin de ceea ce spune Sfântul Apostol Paul în Galateni unde citim astfel: ”Sunteţi atât de fără minte? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup?” (Gal.3,3).

Sfântul Petru este un om nou, un om regenerat care distinge Evanghelia lui Cristos în cuvintele care spun: ”Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim.1,15) dar, în același timp, omul Legii sau vechiul Adam, nu este răpus în Petru. Acest om al Legii vine și îi șoptește ispita diabolică, născând în mintea sa otrava cuvintelor: ”de câte ori să-l iert?”. În mintea Sfântului Pentru ca și în mintea majorității covârșitoare a creștinilor din toate timpurile și din toate locurile lucrează un cancer înfiorător. Este vorba despre acel cancer care pune Legea ca limită pentru Evanghelie.

De multe ori m-am întrebat ce anume vrea Sfântul Apostol Paul să spună prin cuvintele: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii” (Gal.3,13). Blestemul Legii este cel pe care îl exprimă cuvintele: ”voi să-mi fiţi sfinţi, căci eu, Domnul, sunt sfânt” (Lev.20,26). Fiecare om, indiferent de timpul sau locul în care trăiește trebuie să împlinească Legea după cum citim: ”Să ţineţi toate legile mele şi toate poruncile mele şi să le împliniţi” (Lev.20,22).

Dar mai este ceva care, cel puțin după părerea mea, ține de acest blestem al Legii. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune astfel: ”fapta Legii este scrisă în inimile lor” (Rom.2,15). Legea lui Dumnezeu a fost scrisă în inima fiecărui om astfel încât fiecare om să fie înrobit Legii. Legea este: ”sfântă, iar porunca este sfântă şi dreaptă şi bună” (Rom.7,12). Însă Paul spune că ea aduce moartea. Aduce moarte din două perspective. O dată pentru că mă descoperă ca păcătos și, a doua oară, pentru că mă transformă într-un om al Legii.

Un om al Legii este însă un om mort după cum citim: ”Odinioară, fără Lege, eu eram viu. Dar când a venit porunca, [a început să] trăiască păcatul, iar eu am murit” (Rom.7,9). Este mort pentru că Legea îl trădează de fiecare dată descoperindu-l incapabil de a face voia lui Dumnezeu. Este mort pentru că Legea îl face un monstru prin faptul că un om al Legii ajunge mereu să îi trateze pe ceilalți prin Lege. De aceea un om al Legii are mereu limite pentru bunătate, iertare și iubire.

Pilda din acestă Duminică ne prezintă cel mai îngrozitor pericol pe care creștinismul îl experimentează. Dragii mei, pilda acesta ne avertizeze asupra faptului că acest pericol este unul mortal. Avertismentul este dat de faptul că personajul principal sfârșește în cele din urmă pe ”pe mâna călăilor” (Mt.18,34). Iar personajul principal al pildei este exact creștinul care a experimentat harul Evangheliei lui Cristos.

Personajul din pilda noastră, ca si Sfântul Apostol Petru, și ca mulți creștini din prezent, gustă mesajul harului, mesajul iertării de păcate în și prin Cristos, după cum citim: ” Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria” (Mt.18,27). Vocea Evangheliei lui Cristos, acestă minunată lucrare a harului lui Dumnezeu, a fost însă imediat înecată de către vocea Legii care urla sălbatică din străfundul sufletului acestui om nefericit. Așa a ajuns acest nefericit să îi trateze aproapele nu din perspectiva Evangheliei ci din perspectiva Legii. Și sfârșitul a fost îngrozitor.

Dragii mei, în acestă Duminică îmi doresc să trag un semnal de alarmă. De fapt este același semnal de alarmă tras de către Domnul nostru Isus Cristos prin acestă pildă acum aproximativ două mii de ani. Dragi creștini, nu lăsați Legea să înece Evanghelia prin care ați fost eliberați din păcatele voastre. Aveți mereu și mereu în mintea și în sufletul vostru cuvintele care spun: ”Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii” (Gal.3,13).

Nu uitați faptul că ”nu sunteţi sub Lege, ci sub har” (Rom.6,14). Nu uitați faptul că ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Nu uitați cuvintele care spun: ”nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal.2,20). Cristos este Evanghelia, el este ὁ Λόγος. Cristos este cel despre care citim: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,17). Cristos este: ”sfârșitul Legii” (Rom.10,4).

Creștinul nu mai este un om al Legii ci el este născut din nou ca un om al Evangheliei. Creștinul nu îl iubește pe Dumnezeu și nici pe aproapele său în termenii Legii ci iubirea creștinului pentru Dumnezeu și pentru aproapele său sunt născute de către Evanghelie. Creștinul iubește pentru că Cristos iubește ci nu pentru că Legea îi cere să iubească. Creștinul reflectă pe Cristos pentru că, spune Sfântul Apostol Paul ”nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine” (Gal.2,20).

De aceea, dragii mei, lăsați la o parte ceea ce este vechi și puneți în schimb ceea ce este nou. Ați fost eliberați de sub blestemul Legii și aduși sub libertatea Evangheliei după cum citim: ”Duhului vieţii în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului şi a morţii” (Rom.8,2). Paul spune: ”noi nu suntem datori trupului ca să trăim după trup” (Rom.8,12) ci, spune el: ”aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abbá, Tată!”” (Rom.8,15).

Aceasta este libertatea Evangheliei lui Cristos după care suntem cu toții chemați să trăim. Nu pe calea Legii ci pe calea Evangheliei lui Cristos. Nu uitați cuvintele lui Cristos care spun: ”Pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Aşadar, rămâneţi tari şi nu luaţi din nou jugul sclaviei!” (Gal.5,1).

Amin!