PREDICA PENTRU A XXIII-a DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 15 11 2020

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. Predica din această a XXIII-a Duminică după Sfânta Treime este fundamentată pe Matei 22,15-22.

”¹⁵ Atunci fariseii s-au dus să ţină sfat ca să-l prindă în vorbă. ¹⁶ Şi i-au trimis la el pe discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu ţii seamă de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului. ¹⁷ Spune-ne, aşadar, ce părere ai: este permis sau nu a da tribut Cezárului?”. ¹⁸ Dar Isus, cunoscând răutatea lor, le-a zis: „Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi? ¹⁹ Arătaţi-mi moneda tributului!”. Iar ei i-au adus un dinár. ²⁰ El le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?”. ²¹ I‑au zis: „Ale Cezárului”. Atunci le-a zis: „Daţi-i, aşadar, Cezárului ceea ce este al Cezárului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”. ²² Când au auzit, au rămas uimiţi şi, lăsându-l, au plecat”

Există două subiecte delicate pe care, din orice parte a lumii facem parte, pare nefericit să le punem împreună. Acestea sunt politica și credința religioasă. Acestea sunt două subiecte despre care cei mai mulți oameni au opinii contradictorii. De asemenea, există numeroși oameni care nu văd nici un fel de legătură între lumea politicii și lumea credinței, cele două având o existență paralelă. Cu toate că în multe Biserici se vorbește despre o ”distincție între Biserică și stat”, realitatea este că preocupările statului se suprapun deseori cu preocupările Bisericii și vice-versa. Acest lucru se întâmplă deoarece Biserica trăiește în societate, chiar dacă, conform cuvintelor Domnului Isus Cristos spune: ”Ei nu sunt din lume aşa cum eu nu sunt din lume” (In.17,16). Din punct de vedere spiritual, creștinul nu mai este parte a acestei lumi dar el continuă să trăiască fizic în această lume și să fie influențat de ea în diverse direcții.

Dragii mei, textul din această Duminică ne învață o lecție foarte importantă. Fiecare dintre noi s-a născut în această lume ca ”cetățean al acestei împărății”. Fie că suntem români, bulgari, greci, italieni sau americani, noi aparținem acestei lumi împreună cu toți compatrioții noștri. Nu vorbesc acum în mod necesar despre statele ale căror cetățeni suntem fiecare dintre noi ci de lumea acesta la general. În același timp, fiecare creștin, prin Botez, Scriptura ne spune că a fost adoptat în familia lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, prin Botezul despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus. Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos. Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici [om] liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus” (Gal.3,26-28) fiecare creștin devine cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Astfel, fiecare creștin posedă o dublă cetățenie, fiind în același timp cetățean al acestei lumi și cetățean al Împărăție lui Dumnezeu.

Învățătura acesta cu privire la cele două împărății este o învățătură a Cuvântului lui Dumnezeu. Ea este predată de către Domnul Isus Cristos în pericopa din această Duminică în care citim astfel: ”Daţi-i, aşadar, Cezárului ceea ce este al Cezárului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!” (Mt.22,21). Aceste cuvinte ale Domnului Isus Cristos sunt de mare actualitate în prezent deoarece o învățătură eronată des întâlnită în rândul creștinilor este aceea care spune că împărăția acestei lumi, sau statul, este una rea și creștinul trebuie să îi se împotrivească, în timp ce Împărăția lui Dumnezeu este bună și creștinul trebuie să depună eforturi pentru a avea o viață demnă de această împărăție.

Realitatea este însă una complet diferită. Cele două regate despre care vorbește Domnul Isus Cristos sunt ambele bune deoarece, spune Scriptura, ambele sunt de la Dumnezeu. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Paul în acest sens: ”Oricine să se supună autorităţilor rânduite, pentru că nu există autoritate decât de la Dumnezeu, iar cele existente sunt rânduite de Dumnezeu, astfel încât cine se împotriveşte autorităţii se împotriveşte ordinii stabilite de Dumnezeu” (Rom.13,1-2). Este foarte adevărat și faptul că cele două regate au scopuri diferite și funții diferite. Dar aceste scopuri și funcții se completează reciproc iar, cel mai adesea, aceste scopuri și funcții sunt ascunse în taina lui Dumnezeu. Desigur că există și momente nefericite atunci când cele două împărății nu se mai completează reciproc ci se atacă reciproc.

Dragii mei, este important să reținem faptul că Dumnezeu este cel care a instituit atât Biserica cât și statul. Atât Biserica cât și statul au ca rol să împlinească voia lui Dumnezeu. De exemplu, Dumnezeu a rânduit Biserica pentru ca în Biserică să își hrănească credincioșii cu harul sau care ne este oferit în mijloacele harului, predicarea Cuvântului și administrarea Sacramentelor. Pe de altă parte, menirea statului este să îi protejeze pe oameni de rău, îndreptându-și mânia spre aceia care săvârșesc ilegalități și asigurând bunăstarea celor care împlinesc cerințele legii. Sfântul Apostol Paul întărește aceste concluzii spunându-le celor care încalcă legile astfel: ”Conducătorii nu sunt de temut pentru vreo faptă bună, ci pentru rău. Vrei deci să nu te temi de autoritate? Fă binele şi vei avea recunoaştere din partea ei, căci slujitorul lui Dumnezeu este pentru tine, spre binele tău! Dacă faci răul, teme-te, căci ei nu degeaba poartă sabie; ei sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru a face dreptate şi mânia [lui Dumnezeu] pentru cel care practică răul” (Rom.13,3-4). Mai mult, Dumnezeu nu a rânduit guvernarea civilă numai cu scopul menținerii ordinii sociale ci și pentru a asigura nevoile acelor oameni care, din anumite motive, au nevoie de asistență și de milă socială. La acest capitol ne aducem foarte bine aminte de Sfântul Patriarh Iosif despre care citim astfel: ”acum nu vă tulburați şi nu mai fiţi cu ochii supărați pentru că m-aţi vândut aici, căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viaţă!”. Iată, sunt doi ani de când este foamete în ţară şi mai sunt încă cinci ani în care nu va fi nici arat, nici secerat. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să pună un rest din voi în ţară şi ca să rămâneţi în viaţă printr-o mare eliberare. Aşadar, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu. El m-a pus ca pe un tată pentru Faraón, domn peste toată casa lui şi stăpânitor peste toată ţara Egiptului.” (Gen.45,5-8). Scriptura ne spune faptul că Sfântul Patriarh Iosif a fost purtat de providența lui Dumnezeu să ajungă la conducerea Egiptului cu scopul precis de a asigura supraviețuirea poporului Evreu, din care avea să se nască Domnul nostru Isus Cristos. Astfel, putem spune că, deși de multe ori nu avem posibilitatea de a pătrunde în taina lui Dumnezeu, guvernul acestei lumi lucrează pentru planul lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”ştim că toate conlucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică al celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom.8,28). De aceea, Domnul Sfântul Apostol Paul inspirat de către Duhul Sfânt, ne învață să ne rugăm pentru conducătorii acestei lumi, după cum citim: ”îndemn, înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în conducere, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea” (1Tim.2,1). Este adevărat că, nu de puține ori, conducătorii noștri nu sunt deloc unii care să ne conducă spre o viață bună și sigură. Cel puțin cei din Europa de Est au experimentat această nefericire în anii întunecați ai comunismului. Chiar și în aceste condiții, Dumnezeu ne îndeamnă să fim supuși celor care ne conduc și să așteptăm de la El eliberarea. Însă nu trebuie să uităm că aceste guverne își au autoritatea de la Dumnezeu însuși, după cum însuși Cristos îi spune lui Ponțiu Pilat: ”Nu ai avea nicio putere asupra mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus” (In.19,11).

Cu toate acestea, trebuie să fim atenți până unde mergem cu această supunere. Ne aducem aminte de cuvintele Sfântului Apostol Petru care spun: ”Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5,29). Atunci când guvernul acestei lumi acționează împotriva Bisericii lui Cristos și fac legi care ne obligă la nesupunere față de voia lui Dumnezeu, trebuie ca întotdeauna să rămânem obedienți lui Dumnezeu chiar dacă acest lucru înseamnă să ne revoltăm împotriva statului. Ne aducem aminte în acest sens de martirii Bisericii lui Cristos din primele secole dar și de cuvintele lui Cristos care spun: ”Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, [minţind], vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea” (Mt.5,11).

În pilda noastră, vedem cum fariseii încearcă din nou să îl atragă pe Domnul Isus Cristos într-o capcană din care să obțină avantaje în vederea condamnării lui de către autorități sau, după caz, de către popor. Așa dar, indiferent de răspunsul ales, Domnul ar fi fost condamnat fie ca răzvrătit împotriva autorității Imperiului Roman fie ca susținător al ocupației romane. Mesajul Domnului Isus Cristos este însă, din nou, unul care nu lasă loc pentru planul diabolic al liderilor evrei.

Moneda pe care Domnul Isus Cristos o arată conspiratorilor purta pe ea chipul Cezarului. Ea aparținea Cezarului și era de drept ca ea să fie dată Cezarului. La fel, noi, creștinii, aparținem lui Dumnezeu și purtăm în noi chipul Fiului lui Dumnezeu după cum citim: ”Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). De asemenea, noi știm că suntem ai lui Dumnezeu pentru că Domnul Isus Cristos însuși spune: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el” (Jn.6,56). Biserica lui Cristos de pe acest pământ este instrumentul prin care Dumnezeu îi cheamă pe oameni în Împărăția sa și, mai mult decât atât, ea Biserica este cu adevărat Împărăția lui Dumnezeu pe acest pământ deoarece oriunde Cristos este prezent, acolo, împreună cu el este prezentă și Împărăția lui Dumnezeu. Prin Cuvântul citit și predicat în cadrul Liturghiei, Dumnezeu ne cheamă la credință în El, la credință în promisiunea iertării păcatelor noastre în și prin jertfa lui Cristos. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne spune: ”Vrednic de crezut şi de primit cu toată încrederea este cuvântul: „Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim.1,15). Apoi, sfintele sacramente sunt mijloacele prin care Cristos ne dă viață veșnică după cum citim: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. Căci dacă am fost împreună sădiţi într-o moarte asemănătoare cu a lui, la fel vom fi în înviere” (Rom.6,4-5) respectiv: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54). Biserica lui Cristos este casa Evangheliei lui Cristos. Este locul în care ne este vestită iertarea păcatelor noastre în Cristos. Este locul unde Dumnezeu ni se adresează cu un mesaj de pace și de iubire după cum citim: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el.” (In.3,17). Biserica este izvorul harului lui Dumnezeu pentru această lume, un izvor din care toți oamenii sunt invitați să fie săturați de harul și iubirea lui Dumnezeu prin Evanghelia lui Cristos venită la noi în cuvânt și în sacramente.

Dragii mei, știu că este foarte dificil să trăim în cele două împărății. Cu siguranță, cei mai mulți dintre noi ar vrea să trăim numai în Împărăția lui Dumnezeu. De fapt, aceasta este promisiunea lui Dumnezeu pe care o găsim în Evanghelia lui Cristos, anume că în sângele lui Cristos, noi am primit cetățenia în această Împărăție pe care o așteptăm să se instaleze în mod plenar cât mai repede cu putință. Isus Cristos este veriga care leagă cele două împărății, care leagă pământul și cerul. A făcut acest lucru venind el însuși și supunându-se împărăției acestei lumi. Aici, pentru mântuirea noastră el, a luat asupra lui păcatele noastre și a primit pedeapsa pentru el. El a devenit de dragul nostru: ”Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (In.1,29) pentru ca noi, spălați în sângele sau, să putem deveni locuitori ai împărăției lui Dumnezeu de unde am fost alungați de păcatul nostru.

Astfel, Dumnezeu ne cheamă la credință în El dar și la supunere față de împărăția cestei lumi, trăindu-ne viața în cele două împărății: Biserica și statul, având însă o cetățenie sigură în Împărăția lui Dumnezeu prin Cristos și fiind mereu în așteptarea momentului în care Domnul ne va lua pentru întotdeauna în Împărăția sa.

Amin!