PREDICA PENTRU CEA DE-A XXIV-A DUMINICĂ DUPĂ SFÂNTA TREIME, 14 11 2021

Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul nostru Isus Cristos.

Predica din acestă a XXIV-a Duminică după Sfânta Treime se fundamentează pe Matei 9,18-26:

”¹⁸ În timp ce le spunea acestea, a venit un înalt funcţionar, s-a prosternat înaintea lui, zicând: „Fiica mea a murit de curând, dar vino, pune-ţi mâna peste ea şi va trăi!”. ¹⁹ Isus, ridicându-se, a mers după el împreună cu discipolii săi. ²⁰ Şi iată că o femeie care de doisprezece ani avea hemoragie, apropiindu-se din spate, i-a atins ciucurii hainei, ²¹ căci îşi spunea: „De mă voi atinge fie şi numai de haina lui, voi fi vindecată”. ²² Întorcându-se şi văzând-o, Isus i-a zis: „Curaj, fiică, credinţa ta te-a mântuit!”. Iar femeia a fost vindecată din ceasul acela. ²³ Ajungând Isus la casa înaltului funcţionar şi văzând cântăreţii din fluier şi mulţimea zgomotoasă, ²⁴ a spus: „Daţi-vă la o parte! Copila n-a murit, ci doarme”. Dar ei îl luau în râs. ²⁵ Când mulţimea a fost scoasă afară, el a intrat şi a prins-o de mână, iar copila s-a ridicat. ²⁶ Şi s-a răspândit vestea aceasta în tot ţinutul acela.”

Dragii mei, în harul lui Dumnezeu, în acestă Duminică specială, a XXIV-a Duminică după Sfânta Treime, celebrăm împreună prima Liturghie a Parohiei Lutherane Confesionale ”Sfânta Fecioară Maria” din Brașov, parte a Bisericii Lutherane Confesionale, o misiunea a Bisericii Lutherane - Sinodul Missouri, Divizia Eurasia în Subregiunea Balkano-Mediteraneeană. Este cu adevărat o zi de foarte mare sărbătoare pentru întreaga noastră misiune deoarece nu este vorba doar despre prima celebrare liturgică în tradiția Lutherană Confesională în cadrul noii parohii din Brașov ci despre prima celebrare liturgică a Bisericii Lutherane Confesionale în Transilvania, inima lutheranismului în Europa de Răsărit, locul unde Reforma Lutherană a ajuns încă de acum aproximativ 490 de ani.

În pericopa din acestă Duminică îl descoperim pe Domnul nostru Isus Cristos săvârșind două minuni cu totul speciale. Este vorba despre vindecarea unei femei despre care Evanghelia o descrie astfel: ”o femeie care de doisprezece ani avea hemoragie” (Mt.9,20) iar Sfântul Evanghelist Marcu ne oferă următorul detaliu: ”suferise multe de la mulţi medici şi îşi cheltuise [toată] averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău” (Mc.5,26). În același timp, pericopa din acestă Duminică ne vorbește despre învierea unei fetițe de doisprezece ani despre care citim că era fiica unui: ”înalt funcţionar” (Mt.9,18). Sunt foarte multe lucruri pe care le putem discuta pe marginea acestor două evenimente remarcabile din viața și din activitatea Domnului nostru Isus Cristos dar, în acestă Duminică, ași vrea să remarcam un anumit aspect care caracterizează în egala măsură ambele momente. În ambele situații Domnul Isus Cristos acționează pentru a restaura omul lipsit de orice fel de speranță. Domnul Isus Cristos este cel care vine și dă viață acolo unde stăpânește moartea și redă sănătatea acolo unde stăpânește boala după cum ne spune cuvintele Sfântului Înger Gabriel: ”el va mântui poporul său de păcatele sale” (Mt.1,21).

Dragii mei, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că acolo unde Evanghelia lui Cristos este dată la o parte, nebunia spirituală își face mereu simțită prezența după cum însuși Sfântul Apostol Paul ne spune: ”deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au glorificat ca Dumnezeu şi nu i-au adus mulţumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat. Pretinzându-se înţelepţi, au înnebunit” (Rom.1,21-22). Parcurgând paginile Sfintei Scripturi, observăm cu ușurință faptul că boala acestei umanități este aceea de a pretinde că deține înțelepciunea. De altfel, acesta a fost marea ispită a diavolului. Cuvintele șarpelui spun astfel: ”Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen.3,5). Încălcând porunca lui Dumnezeu, omul spera să descopere și să își însușească înțelepciunea lui Dumnezeu, devenind astfel capabil să hotărască ceea ce este drept și ceea ce este păcat. Sfidând Cuvântul lui Dumnezeu prin păcat, omul a ajuns să experimenteze o ”nebunie” din care nu a mai fost chip de evadare prin forțe proprii. Această nebunie a păcatului a acaparat întreaga ființă umană, afectând trupul, mintea, voința, sentimentele și ambițiile, cu alte cuvinte, absolut întreaga ființă. Iar această nebunie a devenit una universală ducând întreaga lume la moarte prin înrobirea față de diavol prin păcat. Nebunia lumii acesteia a fost, dragii mei, atât de mare încât lumea nu a mai fost capabilă să îl recunoască pe Dumnezeul ei nici măcar atunci când a coborât în mijlocul ei pentru a o elibera din robia morții, a păcatului și a diavolului. Sfântul Apostol Ioan scrie în preambulul Evangheliei sale astfel: ”A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In.1,11). Acest lucru iese în evidență și în pericopa din acestă Duminică acolo unde citim astfel: ”ei îl luau în râs” (Mt.9,24). Sfântul Profet Isaia îl caracterizează pe Domnul Isus Cristos folosid cuvintele: ”Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă” (Is.53,3). Dumnezeu a ales să îi elibereze pe oameni din nebunia păcatului și a morții printr-o nebunie greu de pătruns de mintea umană. Această eliberare a venit prin ”nebunia crucii” (1Cor.1,18), acolo unde Fiul lui Dumnezeu a fost ucis exact de către aceia pe care venise să îi salveze. În moartea lui, Domnul nostru Isus Cristos a suferit toată mânia lui Dumnezeu care a judecat nebunia noastră prin zdrobirea Fiului său. Fiul lui Dumnezeu, întrupându-se, a devenit unul asemenea nouă și a făcut cu noi ceea ce teologia Lutherană numește ”marele schimb”. El s-a dezbrăcat de haina sa albă a neprihănirii lui Dumnezeu și a îmbrăcat haina mizerabilă a propriei noastre nebunii. În felul acesta, suferind pedeapsa lui Dumnezeu, el ne-a îmbrăcat pe noi în haina neprihănirii sale, făcând astfel din noi fii și fiice ale lui Dumnezeu după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2Cor.5,21).

Eliberarea noastă din nebunia păcatului vine la noi prin Evanghelia de la care ne-am abătut atunci când am ascultat glasul mincinos și plin de otravă a diavolului. Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”eu nu mă ruşinez de Evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui [om] care crede” (Rom.1,16). Evanghelia aduce eliberare și Evanghelia naște și credință. Tot Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos” (Rom.10,17).

Evanghelia și credința nu pot să fie absolut niciodată despărțite. Acolo unde Evanghelia este predicată este întotdeauna prezentă credința iar, din păcate, acolo unde Evanghelia încetează să mai fie predicată credința moare iar omul redevine o pradă pentru nebunia rătăcirii în păcat. Nu ne trebuie multă expertiză să înțelegem acest lucru. Este suficient să privim istoria acestei lumi și să dăm dreptate afirmației anterioare. Ori de câte ori Biserica s-a îndepărtat de la mesajul Evangheliei ea a rătăcit în necredință, transformându-se din ”Mireasa lui Cristos” într-o prea-curvă. Exact așa s-a întâmplat cu Sfânta Biserică a Domnului Isus Cristos de-a lungul istorie. Pe măsură ce timpul secolele au trecut, ”Biserica cea sfântă și atotcuprinzătoare” s-a îndepărtat de Evanghelia lui Cristos, preferând să își fundamenteze credința pe înțelepciunea acestei lumi. Otrava filozofiilor omenești au fost mult mai ispititoare pentru Biserică, aceasta ajungând să experimenteze ea însăși cuvintele Sfântului Apostol Paul pe care deja le-am amintit și care spun: ”deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au glorificat ca Dumnezeu şi nu i-au adus mulţumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a întunecat. Pretinzându-se înţelepţi, au înnebunit” (Rom.1,21-22). Biserica s-a rătăcit până acolo încât, exact ca și poporul evreu, nu a mai fost deloc capabilă să îl recunoască pe Dumnezeul ei. Și știți în ce constă acestă nebunie despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”pretinzându-se înţelepţi, au înnebunit” (Rom.1,22)? De absolut fiecare dată constă în înlocuirea Evangheliei cu Legea. Dând ascultare înțelepciunii acestei lumi, Biserica Creștină a devenit o Biserică a Legii în care totul se rezuma la predicarea eforturilor pe care omul trebuie să le facă pentru a îmbuna un Dumnezeu mereu reticent și distant, ”vestea cea bună” fiind absentă din mesajul Bisericii.

În urmă cu doar două Duminici am celebrat împreună - în Parohia ”Sfântul Apostol Paul” din București - Liturghia pentru Duminica Reformei Luterane. Acestă Duminică ne vorbește despre un eveniment care a avut loc acum aproximativ cinci sute de ani la Wittenberg. Istoria recunoaște data de 31 Octombrie 1517 ca fiind ziua în care s-a născut Reforma Lutherană. Reforma Lutherană a reprezentat o restaurare a Bisericii lui Cristos după ce acesta se înecase în întuneric printr-o continuă îndepărtare de Evanghelia Domnului Isus Cristos. Lucrarea lui Martin Luther și Reforma Lutherană nu au reprezentat absolut deloc o lucrare de construire a unei noi Biserici ci a însemnat restaurarea Bisericii lui Cristos prin repunerea Evangheliei lui Cristos acolo unde este locul ei, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus” (Ef.2,20). Reforma Lutherană din Secolul al XVI-lea a adus înapoi în Biserică pe Domnul Isus Cristos și Evanghelia sa și astfel Biserica lui Cristos a fost restaurată de la statutul de prea-curvă la statutul de ”Mireasă a lui Cristos”!

Transilvania, dragii mei, este un colț de lume care a cunoscut Reforma Lutherană foarte devreme. La mai puțin de două zeci de ani de la prezentarea Confesiunii Augustana la Dieta de la Augsburg (1530) umanistul sas Johannes Honterus transformase deja orașul Brașov într-un centru al Bisericii Lutherane în Transilvania iar Evanghelia avea să se răspândească pe aproape tot cuprinsul Ardealului. Reforma Lutherană avea să schimbe radical viața acestui ținut de poveste, Transilvania fiind chiar și acum cunoscută ca fiind tărâmul Bisericii Evanghelice, a superbelor Biserici Fortificate și a unui stil de viață aflat sub influența Cuvântului lui Dumnezeu așa cum acesta a fost predicat timp de secole de către Biserica Lutherană.

Astăzi celebrăm împreună prima Liturghie a Bisericii Lutherane Confesionale în Transilvania, mai precis în orașul Brașov, același oraș unde, secole de-a rândul, a bătut inima Bisericii Lutherane din Transilvania. Întrebarea care se naște este: ”de ce este nevoie de o Biserica Lutherană acolo unde Biserica Lutherană există de secole?”. Tot ceea ce am spus despre Biserica din Evul Mediu este la fel valabil, din păcate, și pentru cele mai multe dintre Bisericile Lutherane din prezent. Biserica Lutherană trebuie să se reîntoarcă, să fie restaurată, la valorile predicate de către Reforma Lutherană din Secolul al XVI-lea, reformă care nu a reprezentat nimic altceva decât restaurarea Bisericii la credința și închinarea Bisericii Apostolice și Post-Apostolice. De aceea, Biserica Lutherană Confesională în Brașov nu este ”o nouă Biserică Lutherană” sau ”o altfel de Biserică Lutherană” ci Biserica Lutherană Confesională este Biserică Lutherană restaurată la Reforma Lutherană din Secolul al XVI-lea, fiind Biserica lui Cristos în care Evanghelia este iar mărturisită prin predicare, prin administrarea absoluțiunii și prin administrarea Sfintelor Sacramente exact așa cum acestea au fost instituite și lăsate Sfintei sale Biserici de către însuși Domnul nostru Isus Cristos și cum acestea au fost practicate de către Biserica Apostolică și de către Biserica Post-Apostolică.

Prin readucerea Evanghelie ca fundament al credinței, predicării și închinării sale, Biserica Lutherană Confesională se identifică a fi cu adevărat Biserica Lutherană restaurată la standardele de credință și de închinare ale Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea! Biserica Lutherană Confesională, prezentă începând din acestă Duminică și în Brașov - și prin acesta putem spune și prezentă în Transilvania - își propune să fie o Biserică în care Evanghelia să fie mereu și mereu predicată în conformitate cu modul în care acesta a fost interpretată de către Mărturisirile de Credință ale Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea în spiritul crezurilor Bisericii Apostolice și ale Bisericii Post-Apostolice, să administreze absoluțiunea păcatelor, să administreze Sacramentul Sfântului Botez și să administreze adevăratul trup și sânge al Domnului nostru Isus Cristos în Sacramentul Sfântului Altar sau Sacramentul Euharistiei așa cum acestea au fost instituite de către Domnul Isus Cristos, celebrând Liturghia Biserici în acord cu închinarea Bisericii Primare și a Bisericii Lutherane din Secolul al XVI-lea. Făcând toate acestea, Biserica Lutherană Confesională se dovedește a fi adevărata Biserică a Evangheliei, Biserica întemeiată de către însuși Domnul nostru Isus Cristos.

Dumnezeu să binecuvânteze Biserica lui! Amin!