PREDICA PENTRU A PATRA DUMINICĂ DUPĂ Trinitate, 27 06 2021

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, astăzi suntem în cea de-a patra Duminică după Sfânta Treime, o Duminică în care predica este fundamentată pe Luca 6,36-42.

” ³⁶ Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! ³⁷ Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; ³⁸ daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!”. ³⁹ Le-a spus şi o parabolă: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? ⁴⁰ Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice [discipol] instruit va fi la fel ca învăţătorul său. ⁴¹ De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? ⁴² Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!”

Pericopa din această Duminică este una complexă și necesită astfel o atenție deosebită. Un prim aspect pe care doresc să îl avem în vedere este unul dintre cele mai cunoscute și des utilizate versete ale Scripturii, indiferent dacă vorbim despre credincioși sau necredincioși. Acest verset spune: ”Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi” (Lc.6,37). Ași vrea să vă spun că, după părerea mea, acesta este poate cel mai abuzat verset al Cuvântului lui Dumnezeu, fiind utilizat în apărarea lor de către toți aceia care comit fapte care sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Nu cred că există vreunul dintre noi care, atunci când a căutat să atragă atenția unei persoane cu privire la o faptă, atitudine sau vorbă nepotrivită, să nu fi fost întâmpinat cu acest verset. Astfel, conceputul: ”Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi” (Lc.6,37) a devenit o veritabilă armă cu care Biserica este atacată de către aceia care duc o viață de răzvrătire față de Dumnezeu și cu care aceeași oameni acuză Biserica de nesupunere față de Cuvântul lui Dumnezeu. În baza acestui verset, societatea post-modernă consideră că nimeni nu este îndreptățit, inclusiv Biserica lui Cristos, să judece abaterile morale în care trăiesc cei mai mulți dintre oameni, chiar și mulți dintre cei care se declară ca fiind creștini. Astfel, se consideră că oricine vorbește împotriva practicilor homosexuale, a avortului sau a altor abateri de la valorile morale creștine, comite un păcat împotriva lui Dumnezeu.

Oare acesta este sensul în care Domnul Isus Cristos a spus aceste cuvinte? Sunt aceste cuvinte menite să interzică orice formă de judecată a faptelor, cuvintelor și învățăturilor care contravin Cuvântului lui Dumnezeu? Orice om care studiază Sfânta Scriptură poate să înțeleagă faptul că lucrurile nu stau deloc așa. Dumnezeu nu ne interzice orice formă de judecată. Din contră, Cuvântul lui Dumnezeu oferă, de exemplu, părinților autoritate asupra copiilor, aceștia având nu doar dreptul ci și obligația de a judeca și îndrepta comportamentul copiilor lor. Același lucru putem să îl spunem și despre autoritățile statului. Acestea au dreptul de a emite legi, de a judeca și de a pedepsi orice comportament care se abate de la respectivele legi. Sfântul Apostol Paul spune: ”Oricine să se supună autorităţilor rânduite, pentru că nu există autoritate decât de la Dumnezeu, iar cele existente sunt rânduite de Dumnezeu, astfel încât cine se împotriveşte autorităţii se împotriveşte ordinii stabilite de Dumnezeu, iar cei răzvrătiţi îşi vor primi condamnarea” (Rom.13,1-2). Acestea sunt cuvinte inspirate de către Duhul Sfânt și sunt confirmate de însuți Domnul Isus Cristos care răspunde la întrebarea lui Ponțiu Pilat: ”Nu ştii că eu am putere să te eliberez şi am putere să te răstignesc?” (In.19,10) cu următoarele cuvinte: ”Nu ai avea nicio putere asupra mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus” (In.19,11). Sfântul Apostol Paul ne spune faptul că autoritățile civile au mandat de la Dumnezeu să își exercite puterea în menținerea ordinii și a siguranței după cum citim: ”ei sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru a face dreptate şi mânia [lui Dumnezeu] pentru cel care practică răul” (Rom.13,4). Dacă nimeni nu are dreptul să judece pe cei care se abat de la legi și de la reguli, acești oameni ar scăpa de crimele lor și ar continua să le provoace suferință altor oameni nevinovați. O societate sănătoasă nu ar putea niciodată exista dacă s-ar fundamenta pe principiul: ”Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi” așa cum acesta este înțeles și uzat de marea majoritate a oamenilor post-moderni.

Aceeași concluzie este valabilă și pentru Biserica lui Cristos. O Biserică nu poate să se mențină sănătoasă dacă nu ar avea dreptul de a judeca ceea ce este sau nu după voia lui Dumnezeu și dacă nu ar putea condamna abaterile de la aceste norme ale credinței, ale închinării și ale viețuirii după voia lui Dumnezeu. Domnul Isus Cristos însuși ne învață spunând: ”Feriţi-vă de profeţii falşi care vin la voi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi răpitori! După roadele lor îi veţi recunoaşte” (Mt.7,15-16). Sfântul Apostol Ioan spune, la rândul său astfel: ”să nu daţi crezare oricărui duh, ci discerneţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci mulţi profeţi falşi au apărut în lume” (1In.4,1). Chiar și în pericopa din această Duminică citim astfel: ”orice pom se cunoaşte după fructele proprii” (Lc.6,44).

Dragii mei, din aceste pasaje înțelegem faptul că orice creștin are datoria de a judeca învățăturile, cuvintele și acțiunile exterioare ale persoanelor din jur pentru a distinge dacă acestea sunt conform cu voia lui Dumnezeu sau contrare acesteia. Aceeași datorie o are și Biserica lui Cristos care trebuie să analizeze cu atenție orice învățătura predicată de o anumită persoană pentru a descoperii dacă este vorba despre un posibil ”profet fals”. În cazul în care se descoperă erori doctrinare, acestea trebuie demascate iar oamenii avertizați cu privire la aceste erori. Iată ce sfat îi dă Sfântul Apostol Paul lui Tit: ”episcopul, ca administrator al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără cusur: să nu fie arogant, nici mânios, nici beţiv, nici violent, nici doritor de câştig necinstit, ci ospitalier, iubitor de bine, înţelept, drept, evlavios, stăpân pe sine, ţinând cuvântul [vrednic] de crezare după învățătură, pentru ca să fie puternic şi să îndrume la învăţătură sănătoasă şi să-i dojenească pe potrivnici” (Tit 1,7-9). Biserica are, astfel, nu doar dreptul ci și datoria de a judeca pe baza Cuvântului lui Dumnezeu care învățătură este dreaptă și care este falsă și să condamne tot ceea ce este contrar revelației lui Dumnezeu. O astfel de judecată este necesară dacă Biserica dorește să rămână fidelă lui Dumnezeu și să se nu fie sufocată de tendințele lumești ale societății, așa cum, din păcate, vedem că se întâmplă tot mai des.

Acum, întrebarea care se ridică este următoarea: ce anume vrea să ne învețe Domnul Isus Cristos în această pericopă prin cuvintele: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi? Pentru a înțelege corect această afirmație trebuie să o menținem legată de primul verset al pericopei pentru această Duminică care spune: ”Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!” (Lc.6,36). De asemenea, nu trebuie să desprindem afirmația ”Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi” de restul conținut al versetului care spune: ”iertaţi şi veţi fi iertaţi” (Lc.6,37). Aceasta este cheia înțelegerii corecte a acestei pericope.

Pericopa noastră ne vorbește despre ”mila lui Dumnezeu” o milă pe care ar trebui să o manifestăm la rândul nostru. Despre ce este vorba? Vedeți, Dumnezeu este cel care a dat Legea iar Legea exprimă voința lui perfectă cu privire la omenire. Omul a nesocotit însă această Lege preferând să urmeze calea mincinoasă a diavolului și astfel să îl disprețuiască pe creatorul său. Situația acesta l-a adus pe om față în față cu condamnarea veșnică pronunțată de lege asupra tuturor acelora care au păcătuit, după cum spune Sfântul Apostol Paul: ”răsplata păcatului este moartea” (Rom.6,23). Dacă Dumnezeu ar fi condamnat întreaga lume la mânia sa veșnică, acest lucru nu ar fi surprins absolut de loc deoarece ar fi fost un act de dreptate din partea lui Dumnezeu pentru că, spune Sfântul Apostol Paul: ”mânia lui Dumnezeu se revelează din cer asupra oricărei nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul prin nelegiuire” (Rom.1,18) iar mai apoi spune: ”judecata lui Dumnezeu asupra celor care săvârşesc aceste lucruri este după adevăr” (Rom.2,2). O astfel de judecată ar fi fost una în conformitate cu logica umană. Totuși, Evanghelia lui Cristos ne spune faptul că Dumnezeu a făcut ceea ce este contrar cu ceea ce am fi făcut noi. Sfântul Apostol Ioan spune: ”[atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,16-17).

Primul lucru pe care îl observăm în acest verset este că Dumnezeu a iubit omul în ciuda faptului că acesta a ales să se împotrivească lui Dumnezeu. Dumnezeu nu l-a disprețuit la rândul să pe om ci din contră, împotriva oricărei logici umane, Dumnezeu a acționat în favoarea omului. Astfel, Evanghelia ne spune faptul că Dumnezeu însuși: ”l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16). Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos, s-a întrupat prin puterea Duhului Sfânt în pântecul Sfintei Fecioare Maria și astfel a devenit unul ca noi, în lumea noastră. El a ținut perfect Legea pe care noi am încălcat-o astfel încât, omul însuși, prin gura lui Ponțiu Pilat a putut că constate astfel: ”nu găsesc în el nicio vină” (In.18,38). Apoi, Sfântul Apostol Paul ne spune ceva cu adevărat special despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, anume: ”Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2Cor.5,21). Cristos a luat asupra lui toate păcatele noastre și, înălțat pe cruce, și-a dat propria viață ca preț de răscumpărare pentru noi. Fiul lui Dumnezeu a suferit mânia iadului pentru ca noi să fim împăcați cu Dumnezeu și să fim mântuiți.

Dragii mei, acest tablou descris de către Evanghelia Domnului Isus Cristos ne vorbește despre iubirea și mila lui Dumnezeu pentru om. Este vorba despre o milă și o iubire deplină și veșnică. Scriptura ne spune că Dumnezeu nu a condiționat această iubire de absolut nimic existent în om sau de nimic din ceea ce omul putea sau ar putea să facă. Ba mai mult, citim astfel: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom.5,8). Dumnezeu nu a așteptat ca noi să ne îndreptăm comportamentul sau să ne îmbucățim stilul de viață pentru a acționa pentru mântuirea noastră. Evanghelia ne spune faptul că Dumnezeu ne-a iubit în mod absolut pe când noi îl uram în mod absolut. Ne-a iubit și ne-a iertat pe când noi nu meritam nimic altceva decât moartea veșnică. Plătind prețul nebuniei și disprețului nostru, Dumnezeu, în Fiul său, ne-a restabilit și ne-a îmbrăcat în neprihănire după cum citim: ”am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6,4).

În acest context al milei pe care Dumnezeu a manifestat-o pentru fiecare dintre noi trebuie să interpretăm versetul care spune: ”Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi” (Lc.6,37). Dumnezeu vrea ca noi să putem arăta aceeași compasiune pentru cei care greșesc față de noi. Domnul Isus Cristos însuși spune: ”iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi!” (Mt.5,44-45). Dragostea adevărată nu constă în tolerarea păcatului. Dragostea adevărată nu constă în acceptarea omului așa cum este și indiferent de ceea ce face. Dragostea adevărată discerne adevărul de eroare și caută îndreptarea căilor greșite. Dar, acest lucru trebuie făcut în spiritul iubirii. Să nu uităm că noi înșine suntem caracterizați de către Sfântul Apostol Paul cu cuvintele: ”Voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre, în care umblaţi odinioară după [mentalitatea] veacului lumii acesteia, după stăpânitorul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării” (Efs.2,1-2). Dumnezeu a avut milă de noi și ne-a eliberat de păcatele noastre, iertându-ne. Cu un astfel de spirit ale Evangheliei lui Cristos, un spirit de iubire și de iertare trebuie să ne apropiem și noi de cei care ne greșesc ci nu cu spiritul Legii, acela al judecății și al condamnării.

Astfel, versetul care spune: Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi” (Lc.6,37) nu vine să ne învețe că nu trebuie să demascăm erorile acestei lumi ci că, atunci când o facem, să avem în vedere Evanghelia lui Cristos, adică salvarea acelor oameni din erorile lor ci nu condamnarea lor în spirtul Legii. Amin!