predica pentru a patra duminică după sfânta treime, 10 07 2022

”³⁶ Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! ³⁷ Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; ³⁸ daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!”. ³⁹ Le-a spus şi o parabolă: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? ⁴⁰ Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice [discipol] instruit va fi la fel ca învăţătorul său. ⁴¹ De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? ⁴² Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!” (Luca 6,36-42)

Este foarte interesant faptul că Dumnezeu nu ne poruncește simplu: ”Să-l iubeşti pe aproapele tău” ci porunca lui Domnul Isus Cristos ne transmite acestă poruncă spunând în felul acesta: ”Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mc.12,31). Aceste ultime cuvinte: ”ca pe tine însuţi!”, au o forță uriașă și schimbă în mod radical întreaga poruncă. Dragostea nu reprezintă doar o manifestare de bunătate la adresa aproapelui nostru ci dragostea trebuie să fie mult mai mult decât atât. Dragostea înseamnă o empatie însoțită de o sacrificare a sinelui în favoarea celuilalt.

În noaptea în care a fost trădat, acolo, în camera de sus, Domnul Isus Cristos le spune ucenicilor săi următoarele cuvinte: ”să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii!” (In.13,34). Remarcăm același aspect foarte interesant. Domnul Isus Cristos nu se oprește la a ne spune: ”să vă iubiţi unii pe alţii!” ci completează cu cuvintele: ”aşa cum eu v-am iubit pe voi”. Așa dar, iubirea pe care creștinul trebuie să o manifeste față de aproapele său are niște standarde speciale, unele trasate de însuși Dumnezeu.

Ea trebuie să fie o dragoste specială, o dragoste care să nu izvorască din noi înșine, adică din propriul nostru egoism, ci trebuie să fie o dragoste care să izvorască din lucrarea harului lui Dumnezeu, lucrare pe care Duhul Sfânt o face în fiecare dintre noi prin predicarea Evangheliei. Realitatea este că nici unul dintre noi nu este demn de dragostea pe care Dumnezeu o revarsă asupra noastră în și prin Cristos. Evanghelia lui Cristos ne vorbește astfel: ”iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit” (In.13,1). Domnul Isus Cristos ne-a iubit până la ultima sa suflare, crucea fiind, de altfel, manifestarea absolută a acestei iubiri fără limite. Nici unul dintre noi nu merită această iubire. Ca să putem să fim siguri de acest aspect, Cuvântul lui Dumnezeu spune: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom.5,8).

Jertfa Domnului Isus Cristos adusă înaintea lui Dumnezeu pentru noi nu a fost nicidecum un premiu pe care noi îl meritam datorită eforturilor noastre de a fi plăcuți lui Dumnezeu. Jertfa lui Cristos nu a fost o adăugire pe care Dumnezeu a făcut-o la efortul nostru de a ne mântui ca și când Cristos a completat un pahar umplut pe jumătate de noi înșine. Nicidecum așa ceva! Ci, prin jertfa sa, Cristos a băut în totalitate potirul păcatelor noastre pentru al umple în totalitate cu sângele său aducător de viață. Și toate acestea pe când, spune Sfântul Profet Isaia: ”Noi toţi rătăceam ca oile, fiecare avea propriul drum în faţă” (Is.53,6).

Realitatea este că Dumnezeu ne-a iubit cu o iubire perfectă pe când noi îl uram cu o ură abundentă. De aceea, dragostea pe care Dumnezeu a arătat-o fiecăruia dintre noi este una complet nemeritată. Martin Luther și-a încheiat existența pe acest pământ cu cuvintele: ”Wir sind bettler. Hoc est verum!” (VIR SINT BETLĂR, HOC EST VERUM). ”Noi suntem cerșetori, acesta este adevărul”. Martin Luther spune aceste cuvinte la finalul unei vieți care avea să rămână în istoria acestei lumi. Prin aceste cuvinte, reformatorul de la Wittenberg afirmă faptul că nici măcar la finalul vieții sale nu a fost demn sau nu a merit dragostea pe care Dumnezeu i-a arătat-o.

Nu merităm această dragoste deoarece nici unul dintre noi nu trăiește acestă dragoste după cum Dumnezeu însuși ne poruncește să o facem. Nici unul dintre noi nu este îndurător față de aproape așa cum Dumnezeu este față de noi. Cu toate aceste, Dumnezeu nu își limitează nici măcar o clipă dragostea pe care ne-o arată zi de zi. Acest fapt pe care îl trăim zi de zi ar trebui să ne lase cu răsuflarea tăiată.

Știm cu toții faptul că, deși suntem creștini, trăind în acest trup de carne nu suntem capabili să împlinim în viața noastră sfințenia cerută de Dumnezeu în Legea sa. Noi credem cu tărie faptul că viața noastră nu se mai află sub condamnarea Legii pentru că, spune Evanghelia: ”acum însă am fost eliberaţi de Lege, fiind morţi pentru ceea ce ne ţinea în sclavie” (Rom.7,6). Sfântul Apostol Paul ne explică astfel: ”aţi murit pentru Lege prin trupul lui Cristos ca să fiţi ai altuia, adică ai celui înviat din morţi” (Rom.7,4) pentru ca să adauge: ”păcatul nu va mai avea putere asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har” (Rom.6,14). Păcatul nu mai stăpânește peste noi pentru a ne ține în robia morții și a diavolului. Totuși, păcatul continuă să ne producă suferință zi de zi pentru că el ne atacă mereu și mereu în acest trup de carne în care ne continuam viața. Vechiul Adam vine mereu și mereu la suprafață, stârnind acest trup păcătos pentru a ne produce suferință prin păcat. Dar acest lucru nu îl face pe Dumnezeu să se răzgândească cu privire la noi.

În ciuda eșecurilor noastre zilnice de a trăi viața cerută de Lege, Dumnezeu îndepărtează zi de zi obstacolele pe care păcatul le aduce în viața noastră. Le îndepărtează prin iertare. Dumnezeu ne iartă păcatele zi de zi cu o iertare perfectă și ne iubește zi de zi cu o dragoste perfectă. O iertare și o dragoste care nu rețin nimic. O iertare și o dragoste care fac ca toate eșecurile noastre să fie acoperite de dreptatea lui Cristos.

Dragii mei, poruncă exprimată de către Domnul Isus Cristos care spune în debutul pericopei noastre: ”fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!” (Lc.6,36) nu indică niciunde faptul că Dumnezeu este milostiv cu noi doar dacă noi, la rândul nostru, suntem milostivi. Vă rog să observați acest aspect important. Dumnezeu nu ne iubește doar dacă noi ne iubim aproapele ca pe noi înșine sau așa cum Dumnezeu însuși ne-a iubit pe noi. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi izvorăște din harul lui Dumnezeu ci nu din succesul nostru de a împlini voia lui Dumnezeu în viața noastră, adică din Lege. Din contră, această afirmație a Domnului nostru Isus Cristos vine să ne spună faptul că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu cu adevărat milostiv. El este milostiv cu noi indiferent dacă noi arătăm sau nu milă. Oricât de multe sunt eșecurile noastre, Dumnezeu nu renunță niciodată în a ne îmbrăca în mila sa.

Mila manifestată de Dumnezeu este, dragi mei, un produs al Evangheliei, al harului, ci nu un produs al Legii. Legea nu arată milă nimănui. Noi nu trebuie să fim milostivi pentru ca astfel am împlini Legea pentru mântuirea noastră. Mila pe care noi am produce-o în acest fel ar fi, cel mai probabil, o cedare frustrantă. Un fel de: ”te iert dar nu te uit”. Nu în felul acesta se manifestă mila lui Dumnezeu. Mila lui Dumnezeu se manifestă în acțiunea sacrificială a lui Cristos pentru noi. Eșecul nostru nu a fost: ”ascuns sub preș” de către Dumnezeu ci Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a murit personal pentru eșecul nostru. Astfel, Dumnezeu ne iubește și își manifestă mila față de noi în fapte și în adevăr ci nu doar la nivel de vorbe. Mai mult, el nu doar îndepărtează vina păcatului nostru ci ne și restaurează ca fiii și fiice ale sale în Cristos punându-ne în Împărăția sa cea veșnică.

Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos ne spune faptul că Dumnezeu nu a așteptat ca noi să mergem la el după iertare și milă ci ne spune faptul că Dumnezeu însuși a coborât în lumea noastră a păcatului pentru ca luând asupra sa toate păcatele noastre să ne îmbrace pe noi în neprihănirea sfântă pe care niciodată Legea nu o poate da ci care poate fi oferită doar prin har. Aceasta pentru că este neprihănirea Domnului Isus Cristos, Mântuitorul nostru despre care Sfântul Apostol Paul ne spune: ”Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru pentru ca noi să devenim justificarea lui Dumnezeu în el” (2Cor.5,21).

Dragii mei, suntem chemați de către Evanghelia lui Cristos să medităm la acestă milă a lui Dumnezeu dar și să reflectăm această milă în viața noastră în dreptul aproapelui nostru, exact așa cum luna reflectă lumina soarelui. Dumnezeu ne privește pe fiecare dintre noi în Cristos, cel care s-a dat pe sine pentru noi. La fel suntem chemați să procedăm și noi în dreptul aproapelui nostru. Să îl privim pe aproapele nostru în Cristos, cel care s-a dat pe sine pentru fiecare dintre ei. Dumnezeu este milostiv și plin de har pentru ca așa este natura lui. Natura noastră, afectată fiind de păcat, nu poate fi nici milostivă și nici plină de har. Dar prin regenerarea de care avem parte în Sfântul Botez noi putem să reflectăm mila și harul lui Dumnezeu în ceea ce îl privește pe aproapele nostru pentru că am fost ”îmbrăcați în Cristos” (Gal.3,27). Noi am fost îmbrăcați în Cristos în Sfântul Botez pentru ca ”să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom.6,4). O viață nouă în care să refiletăm aproapelui nostru mila, iubirea și harul lui Dumnezeu. De aceea noi suntem chemați de Dumnezeu ca să îl iubim pe aproapele nostru așa cum Dumnezeu însuți ne iubește pe noi. Suntem chemați să avem milă de aproapele nostru așa cum Dumnezeu are milă de noi.

Doar în acestă cheie putem înțelege cuvintele care spun: ”Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi” (Lc.6,37). Nu înseamnă că noi trebuie să fim indiferenți la păcat ci înseamnă că noi trebuie să ne apropiem de păcătos cu aceeași milă cu care Dumnezeu se apropie de noi înșine. Să nu uităm că noi înșine suntem caracterizați de către Sfântul Apostol Paul cu cuvintele: ”Voi eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre, în care umblaţi odinioară după [mentalitatea] veacului lumii acesteia, după stăpânitorul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării” (Ef.2,1-2). Dumnezeu a avut milă de noi și ne-a eliberat de păcatele noastre, iertându-ne. Cu un astfel de spirit ale Evangheliei lui Cristos, un spirit de iubire, de milă și de iertare trebuie să ne apropiem și noi de cei care ne greșesc ci nu cu spiritul Legii, adică cu spiritul judecății și al condamnării.

Astfel vom fi cu adevărat copiii lui Dumnezeu născuți din promisiunea Evangheliei Domnului Isus Cristos, Mântuitorul nostru și al întregii lumi care ne adresează tuturor chemarea: ”Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi umil cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Mt.11,28-29).

Amin!