predica pentru a șasea duminică după sfânta treime, 24 07 2022

Predica pentru A Șasea Duminică după Sfânta Treime, Mt.5,17-26

” ¹⁷ Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. ¹⁸ Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate. ¹⁹ Aşadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor. ²⁰ Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.²¹ Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!». Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. ²² Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinédriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei. ²³ Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, ²⁴ lasă acolo darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul! ²⁵ Pune-te de acord cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare! ²⁶ Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban.”

Învățătura centrală pe care Sfânta Scriptură o predă este învățătura despre justificarea omului păcătos numai prin Cristos, numai prin har și numai prin credință. De altfel, întreg conținutul Sfintei Scripturi gravitează în jurul acestui nucleu despre care Biserica Lutherană afirmă faptul că este: ”articulus stantis et cadentis ecclesiae” sau: ”articolul pe care Biserica stă sau se prăbușește”. Pentru a expune această minunată învățătură a justificării omului păcătos numai prin credință, Sfânta Scriptură folosește două predici sau două discursuri: Legea și Evanghelia.

Oricine parcurge paginile Sfintei Scripturi descoperă Legea lui Dumnezeu. Acesta este prezentă pe tot parcursul Scripturii dar nu ca ceva care este cu adevărat necesar să fie acolo deoarece Legea este scrisă de către Dumnezeu în inima fiecărui om după cu ne spune Sfântul Apostol Paul: ”fapta Legii este scrisă în inimile lor” (Rom.2,15). Omul a fost creat de Dumnezeu având deja întipărită în inima lui Legea lui Dumnezeu care spune: ”Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!” și mai apoi: ”Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Mc.12,30-31).

Dragii mei, realitatea este că omul nu are nevoie de nici un fel de revelație specială din partea lui Dumnezeu ca să cunoască Legea și să înțeleagă faptul că este păcătos. Iată ce ne spune Sfântul Apostol Paul: ”pentru că ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a făcut cunoscut. De fapt, [realitatea] sa invizibilă sau puterea sa veşnică şi dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creaţia lumii în făpturile lui, aşa încât ei nu se pot scuza” (Rom.1,19-20).

Astfel, Legea își face lucrarea ei în inima fiecărui om, lucrare despre care Sfântul Apostol Paul spune: ”Dar noi ştim că ceea ce spune Legea o spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu” (Rom.3,19) pentru ca mai apoi să adauge: ”căci prin Lege [vine] numai cunoaşterea păcatului.” (Rom.3,20).

Acum, întrebarea care se ridică este următoarea: ”De ce totuși Dumnezeu a revelat Legea sa și în Scriptură dacă ea era deja înscrisă în inima omului?”. De altfel, ce sens avea revelarea a ceva ce era deja cunoscut omului? Pentru a răspunde la acestă întrebare trebuie să privim la cuvintele Sfântului Profet Ieremia care spun: ”Mai înşelătoare decât toate este inima şi de nevindecat: cine poate s-o cunoască?” (Ier.17,9).

Păcatul a corupt inima omului, adică locul în care Legea a fost scrisă de către Dumnezeu. Iar corupția aceasta a avut un rezultat aparte. Omul nu a uitat Legea lui Dumnezeu ca și când a început să trăiască o viață lipsită de acestă Lege ci, din contra, inima coruptă a omului a transformat Legea într-o unealtă de auto-îndreptățire. Dragii mei, aceasta este, de altfel, esența idolatriei. Legea transformată de către om într-o cale spre mântuire. De aceea a fost nevoie ca Dumnezeu să reveleze Legea sa în Sfânta Scriptură, adică în ”revelația specială”. Pentru că datorită corupției pe care păcatul o lucrează în inima omului, acesta din urmă nu mai are capacitatea de a înțelege care este rolul și sensul Legii.

De fapt, exact în acestă situație se aflau fariseii din vremea Domnului Isus Cristos. Și nu doar ei. Toți filozofii antici și toți profeții religiilor false nu au făcut alt ceva decât să prezinte Legea ca un mijloc de mântuire iar învățătura lor nu a fost alt ceva decât o expunere a modului în care omul trebuia să se salveze din acestă lume nefericită prin ascultare de Lege.

De aceea Domnul Isus Cristos a predicat Legea lui Dumnezeu. Nu pentru că Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră ca ”noul Moise” ci pentru că omul avea nevoie să redescopere realitatea Legii și rolul Legii. Dar trebuie să adaug aici ceva foarte important. Legea este revelată de către Domnul Isus Cristos ca o unealtă a Evangheliei.

Domnul Isus Cristos predică Legea pentru a distruge în om orice urmă de auto-îndreptățire. De aceea citim cuvinte care spun: ”aţi auzit că s-a spus celor din vechime” (Mt.5,21) pentru ca mai apoi să adauge cuvintele: ”dar eu vă spun” (Mt.5,22). Scopul pentru care Scriptura predică Legea este acela de a distruge auto-îndreptățire într-o inimă despre care Domnul însuși spune: ”din inima omului ies: gândurile rele, crimele, adulterele, desfrânările, furturile, mărturiile false, blasfemiile” (Mt.15,19).

Domnul Isus Cristos a predicat Legea cu scopul de al face pe om să nu se mai încreadă absolut deloc în sine însuși. Acesta este scopul cuvintelor Domnului nostru Isus Cristos care spun: ”dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5,20).

Dragii mei, în vremea Domnului nostru Isus Cristos, unei astfel de afirmații nu i se putea răspunde decât cu întrebarea: ”Atunci, cine se poate mântui?” (Mt.19,25). Cine se poate mântui prin ascultare de Lege dacă acestă ascultare a Legii trebuie să fie mai presus de ascultarea celor care întruchipau în tradiția poporului evreu însuși conceptul de ascultare de Lege?

Dragii mei, de altfel, acesta este exact locul în care Domnul Isus Cristos a dorit să îl aducă pe om prin proclamarea Legii. Domnul Isus Cristos a dorit să îl aducă pe om la conștientizarea de sine prin distrugerea sentimentului fals pe care auto-îndreptățirea l-a creat în inima omului. Proclamarea Legii îl face pe om să strige cuvintele: ”Om nefericit ce sunt! Cine mă va elibera de acest trup al morţii?” (Rom.7,24). Iar la acest strigăt plin de deznădejde, Domnul Isus Cristos nu vine cu un cuvânt de condamnare ci cu Cuvântul adevăratei eliberări care spune: ”Pentru oameni acest lucru este imposibil, dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile” (Mt.19,26).

Ceea ce nu este cu putință omului să împlinească prin propriul efort este cu putință lui Dumnezeu să înfăptuiască prin jertfa Fiului său pe cruce. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos prezintă deslușit acestă învățătură fundamentală a creștinismului spunându-ne astfel: ”Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Lc.19,10).

Nu noi suntem cei care am plecat în căutarea lui Dumnezeu și, găsindu-l, am intrat într-o relație mântuitoare cu acesta în baza faptelor noastre de ascultare de Lege ci Evanghelia ne spune faptul că: ”Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom.5,8).

Pe când noi eram complet neputincioși și, mai mult, complet nedoritori în a asculta de Legea lui Dumnezeu, Dumnezeu este cel care a luat inițiativa și a lucrat împăcarea cu omul păcătos prin Fiul său, Domnul nostru Isus Cristos, după cum citim: ”În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după bogăţia harului său” (Ef.1,7).

Dragii mei, este important să reținem faptul că Evanghelia nu vine ca o revelație care ar completa insuficiența Legii. Din păcate aceasta este o credința eronată a majorității creștinilor, anume Evanghelia ca ”noua Lege”, ca o Lege nouă care vine să completeze o ”Lege veche” care era insuficientă pentru a aduce mântuirea.

Dragii mei, Fiul lui Dumnezeu nu vine în lumea păcatului și nu se jertfește pentru păcătos ca să completeze o neprihănire insuficientă pe care o produce ascultarea de Lege dar care nu este de ajuns pentru mântuire. Vă rog sa rețineți această afirmație: neprihănirea despre care vorbește Legea nu are nici o legătură cu neprihănirea despre care vorbește Evanghelia.

Aceasta deoarece Legea vorbește despre neprihănirea noastră, o neprihănire de natură omenească produsă de ascultarea de Lege. Evanghelia însă vorbește despre o total altă neprihănire. Vorbește despre neprihănirea lui Cristos. O neprihănire pe care omul nu o poate naște sub nici o formă ci doar o primește în dar, prin har, prin credință. Neprihănirea despre care ne vorbește Evanghelia este ”neprihănirea lui Cristos”, o neprihănire străină de noi pe care Dumnezeu o pune în dreptul nostru după cum citim: ”Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27).

De aceea neprihănirea despre care vorbește Evanghelia este ”o altă neprihănire” decât neprihănirea lucrată de Lege. Neprihănirea lui Cristos nu este o ”neprihanire a fariseilor upgradată”. Neprihănirea lui Cristos în baza căreia mergem în ceruri este ceva străin de om. Nu se naște în om. Nu este de natură omenească! Este de natură divină și ne este imputată nouă prin credința în promisiunile Evangheliei lui Cristos și oferită nouă prin Mijloacele Harului celebrate de către Sfânta Biserică.

De aceea, neprihănirea pe care Domnul Isus Cristos o oferă tuturor celor care cred în promisiunea Evangheliei este o promisiune care: ”o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor”. Pentru că este neprihănirea divină. Este neprihănirea absolută. Este neprihănirea lui Cristos. De aceea știm că vom merge în ceruri. Nu pentru că Legea ne duce acolo ci pentru că Dumnezeu ne-a îmbrăcat în neprihănirea Domnului Isus Cristos după cum citim: ”am îndepărtat de la tine nelegiuirea ta și am făcut să te îmbraci cu haine de sărbătoare!” (Zah.3,4)

AMIN