DUMINICA Quinquagesima, A OPTA DUMINICĂ DUPĂ EPIFANIE 17 02 2022

Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos. În mila lui Dumnezeu, am ajuns astăzi în ultima Duminică din sezonul Epifaniei, zi care în Calendarul Bisericii noastre poartă denumirea de Duminica Quinguagesima. Numele acestei zile ne spune faptul că ne aflăm la cincizeci de zile distanță de Sărbătoarea Învierii Domnului Cristos. De asemenea, noul sezon din calendarul Bisericii noastre, Sezonul Postului Mare, începe în acest an miercurea viitoare, la 2 Martie, cu sărbătoarea numită Miercurea Cenușii. Pentru această Duminică, predica este fundamentată pe Luca 18,31-43.

”³¹ Apoi, luându-i pe cei doisprezece, le-a spus: „Iată, urcăm la Ierusalím şi se vor împlini toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului, ³² căci va fi dat pe mâna păgânilor şi va fi batjocorit, insultat şi scuipat; ³³ şi după ce-l vor fi biciuit, îl vor ucide, dar în ziua a treia va învia”. ³⁴ Însă ei nu pricepeau nimic din acestea, căci acest cuvânt era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse. ³⁵ Pe când se apropia el de Ierihón, un orb stătea lângă drum cerşind ³⁶ şi auzind că trecea mulţimea, s-a interesat ce este. ³⁷ I-au adus la cunoştinţă că trece Isus Nazarinéanul. ³⁸ Atunci el a strigat: „Isuse, Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!”. ³⁹ Cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!”. ⁴⁰ Atunci Isus, oprindu-se, a poruncit să fie adus la el. Când s-a apropiat, l-a întrebat: ⁴¹ „Ce vrei să-ţi fac?”. I-a răspuns: „Doamne, să-mi recapăt vederea!”. ⁴² Iar Isus i-a răspuns: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”. ⁴³ Îndată, orbul şi-a recăpătat vederea şi l-a urmat, glorificându-l pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând [acestea], a dat laudă lui Dumnezeu.”

În calendarul pentru Duminica Quinquagesima, pericopele pe care le citim în cadrul Sfintei Liturghii din Epistolele Noului Testament respectiv din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos sunt minunate, două pericope care ne vorbesc despre iubirea perfectă pe care Dumnezeu o are pentru om, o iubire care nu va eșua niciodată. Evanghelia din această Duminică ne vorbește despre modul minunat în care Domnul Isus Cristos și-a iubit ucenicii, pregătindu-i pentru momentele deosebit de dificile prin care vor urma să treacă în scurt timp, atunci când, la Ierusalim, Mântuitorul avea să fie trădat, arestat, condamnat și ucis pe cruce; și, în același timp ne vorbește despre dragostea pe care Domnul Isus Cristos a arătat-o unui orb din apropierea Ierihonului, vindecându-l de suferința lui. Descoperim astfel o iubire desăvârșită pe care Dumnezeu o are față de omul păcătos.

Dragii mei, Domnul nostru Isus Cristos nu este ”o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor” (1Cor.13,1). El a venit în lumea noastră pentru ași da viața pentru mântuirea celor păcătoși, ai prietenilor săi dar și a celor care căutau să îl anihileze. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat și a coborât în lumea păcatului pentru a da totul pentru mântuirea omului păcătos. El a venit în lumea noastră ca să împlinească cuvintele care spun: ”dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt!” (Mt.5,39). Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră pentru ași da pentru omul păcătos întreaga sa ființă, acceptând să împlinească profeția Sfântului Profet Isaia care spunea: ”Domnului i-a plăcut să-l zdrobească prin suferinţă” (Is.53,10), a acceptat să fie chinuit de soldații lui Irod dar și de către soldații lui Ponțiu Pilat și să fie chinuit de însuși Satana. În tot acest timp în care Fiul lui Dumnezeu ”a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is.53,4) și ”era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre” (Is.53,5) el a fost mai mult decât răbdător și bun, Sfântul Profet Isaia spunându-ne: ”Chinuit şi umilit, el nu şi-a deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, nu şi-a deschis gura” (Is.53,7). Chiar și în mijlocul agoniei morții, îl surprindem pe Domnul Isus Cristos gândindu-se tot la omul păcătos, rugăciunea sa plină de iubire către Dumnezeu spunând: ”Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Lc.23,34). Acolo pe cruce, în timp ce blestemul Legii se răsfrângea asupra lui, Domnul nostru Isus Cristos găsește timp să asculte confesiunea unui hoț și să pronunțe asupra acestuia eliberarea absoluțiunii prin cuvintele care spun: ”Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!” (Lc.23,43). De asemenea, îl vedem pe Domnul Isus Cristos privind cu multă iubire la binecuvântata sa mamă, asigurând viitorul acesteia în grija Sfântului Apostol Ioan.

Toată viața Domnului nostru Isus Cristos pe acest pământ a fost o continuă revelare a iubirii lui Dumnezeu pentru omul păcătos după cum ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: ”i-a iubit până la sfârşit” (In.13,1). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că Fiul lui Dumnezeu a venit pe acest pământ nu pentru a răspunde răului cu rău ci, tocmai, pentru a răspunde răutății păcatului cu dragostea infinită a lui Dumnezeu după cum citim: ”Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In.3,17). Astfel, Domnul Isus Cristos a trăit pentru a îndura tot răul dezlănțuit împotriva sa și pentru a revărsa asupra omului păcătos toată dragostea lui Dumnezeu, o dragoste care nu eșuează niciodată și nu se termină niciodată.

În textul pe care l-am citit din Prima Epistolă a Sfântului Apostol Paul către Corinteni am descoperit următoarea afirmație: ”Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi” (1Cor.13,8). Cuvintele acestea ne spune faptul că va veni vremea în care lucrarea Domnului Isus Cristos de mântuire a omului păcătos va fi împlinită pe deplin. Va fi o vreme când nu va mai fi absolut nimic de profețit despre viitor pentru că viitorul va fi un continuu prezent în minunata Împărăție a lui Dumnezeu. Și limbile vor ajunge la final deoarece acolo în Împărăția lui Dumnezeu, Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos ne spune: ”va fi o singură turmă şi un singur păstor” (In.10,16). În ceea ce privește cunoașterea, și ia va trece deoarece, spune Sfântul Apostol Paul: ”noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte, însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea” (1Cor.13,9-10). Când va sosi momentul glorios al revenirii lui Cristos, tot ceea ce a fost temporar va fi înlocuit cu ceea ce este veșnic.

Sfântul Apostol Paul spune astfel: ”acum vedem ca în oglindă, neclar” (1Cor.13,12). Exact așa au stat lucrurile și cu ucenicii Domnului Isus Cristos și cu orbul Bartimeu din apropierea Ierihonului. În Evanghelia Sfântului Luca citim despre ucenicii Domnului astfel: ”ei nu pricepeau nimic din acestea, căci acest cuvânt era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse” (Lc.18,34). Ucenicii Domnului erau orbi spirituali și nu puteau să vadă mai mult decât lumea aceasta îi lăsau să vadă. Sfântul Apostol Paul ne spune însă astfel: ”atunci [vom vedea] faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin” (1Cor.13,12) iar mai apoi citim astfel: ”acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea” (1Cor.13,13).

În pericopa din această Duminică, Domnul Isus Cristos își pregătește ucenicii pentru evenimentele dificile pe care aceștia urmează să le trăiască în foarte scurt timp. Domnul Isus Cristos căsătorea împreună cu ucenicii săi la Ierusalim acolo unde avea să se împlinească planul de mântuire a lui Dumnezeu. Această călătorie la Ierusalim este motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat și a venit în lumea noastră. Trebuie să vă spun că, deși aparent ar putea suna ciudat, unul dintre versetele Scripturii care mă emoționează cel mai mult este acela care spune astfel despre Domnul nostru Isus Cristos: ”Când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalím” (Lc.9,10). Dacă ceea ce urma să se întâmple cu Domnul Isus Cristos la Ierusalim era ascuns ucenicilor, Domnul Isus Cristos cunoștea foarte bine absolut toate detaliile. Aceasta deoarece întreaga sa lucrare își atingea punctul culminant în evenimentele care urmau să se întâmple în Ierusalim. La prima vedere am fi înclinați să spunem faptul că ucenicii nu au fost prea bine pregătiți pentru evenimentele din Ierusalim deoarece îi vedem pe absolut toți eșuând la cruce după cum citim: ”atunci, toţi discipolii, părăsindu-l, au fugit” (Mt.26,56). Totuși, realitatea a fost cu totul alta. Cu excepția trădătorului Iuda, toți ucenicii Domnului Isus Cristos au fost pregătiți pentru aceste evenimente. Da, ei au eșuat în a rămâne alături de Domnul lor și da, ei au păcătuit și s-au lepădat în chip nevrednic așa cum vedem foarte clar în cazul Sfântului Apostol Petru. Dar trebuie să remarcăm un lucru. Ei nu și-au pierdut credința după cum însuși Domnul Isus Cristos spune: ”Símon, iată, Satana a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi!” (Lc.22,31-32). Ucenicii Domnului Isus Cristos nu și-a pierdut credința. Pocăința nu vine decât acolo unde există credință. Ucenicii s-au lepădat și au păcătuit însă ei s-au pocăit și s-au întors la Domnul lor devenind adevărați stâlpi ai Bisericii. Știu că pentru noi este de neînțeles cum putem spune că ucenicii Domnului erau pregătiți în condițiile în care ei au eșuat însă înțelepciunea lui Dumnezeu este diferită de înțelepciunea noastră. Domnul Isus Cristos i-a pregătit pe ucenici într-un mod pe care noi nu îl putem pătrunde în mod rațional. În rugăciunea lui dinaintea arestării în Grădina Ghetsimani, Domnul Isus Cristos spune astfel: ”Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni dintre ei nu s-a pierdut, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura” (In.17,12). Dragostea lui Cristos a fost aceea care i-a pregătit și care a ținut vie credința ucenicilor săi. Prin Cuvântul Evangheliei, Domnul Isus Cristos a născut și a întreținut credința ucenicilor săi iar Cuvântul Evangheliei nu este despre nimic alt ceva decât despre dragostea lui Dumnezeu pentru omul păcătos după cum citim: ”Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In.3,16).

A fi pregătit ca creștin nu înseamnă a trece prin această viață fără a fi atins de nici un fel de probleme. A fi pregătit ca creștin nu înseamnă a avea o sănătate de fier sau a avea toate resursele necesare vieții. A fi pregătit ca creștin nu înseamnă a fie eliberat de durere și suferință ci înseamnă a trece prin toate momentele dificile și dureroase ale vieții privind prin credință la promisiunea Domnului nostru Isus Cristos cu privire la dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi. A fi pregătit ca creștin nu înseamnă a trăi o viață de succes și slavă, nu înseamnă a trăi o viață în care să fim admirați de toți. A fi pregătit ca creștin nici măcar nu înseamnă a trăi o viață fără păcat. A fi pregătit ca creștin înseamnă a crede în promisiunile Evangheliei lui Cristos. A fi pregătit ca creștin înseamnă a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă a fi botezat în Cristos și înseamnă a ne hrăni cu trupul și cu sângele lui Cristos pentru iertarea păcatelor noastre și pentru întărirea noastră în credință. Prin mijloacele harului, Dumnezeu ne pregătește pentru a putea trece prin credință prin deșertul dezolant al acestei vieți.

Dragii mei, lucrurile stau la fel cu noi în prezent așa cum au stat cu ucenicii Domnului Isus Cristos. La fel ca și în cazul ucenicilor, Domnul Isus Cristos ne pregătește mereu și mereu pentru a face față tuturor problemelor prin credință și să nu eșuam în a ne pune speranța în dragostea lui Dumnezeu. De aproximativ doi ani de zile, se pare că lumea nu mai reușește să se elibereze din întunericul în care a întrat. Timp de doi ani de zile am fost îngroziți de epidemia de Covid19 care a ucis multe zeci de milioane de oameni, unii dintre aceștia fiind cunoștințe sau chiar rude ale noastre. Acum, când pandemia dă semne că a slăbit suficient încât să nu ne mai îngrozească, nebunia și agresivitatea unui lider politic dominat de ambiții expansioniste pare că este gata să aducă alți nori negrii asupra lumii acesteia. Ne este foarte greu să înțelegem de ce drumul nostru spre Împărăția lui Dumnezeu este pavat cu atât de multe momente de suferință. Nu știm răspunsul la această dilemă deoarece, spune Sfântul Apostol Paul: ”acum vedem ca în oglindă, neclar” (1Cor.13,12). Dar așa cum ucenicii Domnului au înțeles totul pe deplin după învierea Domnului, la fel și noi vom ajunge să vedem totul și să înțelegem totul pe deplin după ce Domnul Isus Cristos se va întoarce la noi. Până atunci nu ne rămâne decât să străbatem viața acesta prin credință. Credință în faptul că Dumnezeu ne iubește și că el este ”Tatăl nostru din ceruri” și în promisiunea pe care însuși Domnul nostru Isus Cristos ne-a făcut-o spunând: ” Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe. De n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu.” (In.14,1-3).

Dumnezeu ne iubește cu o dragoste infinită și nepieritoare, o dragoste care rămâne în veac, la fel ca și Cuvântul Evangheliei deoarece Evanghelia este despre dragostea lui Dumnezeu, o dragoste despre care Sfântul Apostol Paul ne spune astfel: ”Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? Cine va aduce acuză împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! Cine îi va condamna? Cristos Isus, care a murit, dar, mai mult, a şi înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi. Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau persecuţia sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Pentru tine suntem daţi la moarte toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiere”. Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru.” (Rom.8,31-39)

Amin!