predica pentru duminica Cincizecimii, rusaliile, 28 05 2023

”23 Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el. 24 Cine nu mă iubeşte nu păzeşte cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultaţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis.c25 V-am spus acestea cât timp mai rămân cu voi. 26 Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu.c27 Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă! 28 Aţi auzit că v-am spus: «Mă duc şi voi veni la voi». Dacă m-aţi iubi, v-aţi bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este mai mare decât mine. 29 V-am spus-o acum, înainte de a se întâmpla, ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi. 30 Nu voi mai vorbi mult cu voi, pentru că vine conducătorul lumii, dar nu are nicio putere asupra mea. 31 Însă lumea trebuie să ştie că îl iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum mi-a poruncit Tatăl. Ridicaţi-vă! Să plecăm de aici!”

Parcurgând Cartea Genezei din Vechiul Testament, descoperim fascinanta istorie a Sfântului Patriarh Noe. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune astfel: ”Dumnezeu i-a zis lui Nóe: „Sfârşitul oricărei făpturi vine înaintea mea, fiindcă s-a umplut pământul de violență din cauza [oamenilor]. Iată, îi voi nimici împreună cu pământul! Fă-ţi o arcă din lemn de chiparos” (Gen.6,13). Citind mai în amănunt Cuvântul lui Dumnezeu, descoperim faptul că această ”arcă” nu a fost nici inițiativa și nici proiectul Sfântului Patriarh Noe ci a fost inițiativa și proiectul lui Dumnezeu. Cuvântul ne spune astfel: ”Nóe a făcut conform cu tot ce i-a poruncit Domnul” (Gen.7,5). De asemenea, citim faptul că ”Domnul a închis [uşa]” (Gen.7,16) după ce Sfântul Patriarh Noe, după porunca lui Dumnezeu, a intrat în arcă.

Această ”arcă a lui Noe” nu era alt ceva decât o imensă cutie plutitoare care a fost construită pentru a fi ”strălucitoare” ci a fost construită pentru a aduce salvare omenirii și pentru al glorifica pe Dumnezeu. De aceea, omul a fost pur pasiv în ceea ce privește salvarea sa din apele potopului, Dumnezeu fiind cel care a condus această imensă barcă prin vânturile și prin valurile potopului. Astfel, toată încrederea celor aflați în arcă a fost pusă în harul și în dragostea lui Dumnezeu pentru omul păcătos, convinși fiind faptul că salvarea lor depinde în totalitate doar de Dumnezeu.

Totuși, atunci când ajungem la textul pe care l-am citit din Vechiul Testament, tabloul acesta se schimbă radical. În cazul Turnului din Babel, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune faptul că acesta nu a fost nici inițiativa și nici proiectul lui Dumnezeu ci, din contră, inițiativa și proiectul au aparținut în totalitate omului. Omul a realizat proiectul, omul a obișnuit materialele de construcție și omul a fost cel care a ridicat această clădire cu totul specială. Spre deosebire de ”arca lui Noe”, Turnul din Babel nu era: o cutie utilă salvării omului ci era un turn splendid care străpungea cerul și avea menirea să glorifice puterea și înțelepciunea omului.

Nimrod a venit cu inițiativa construiri Turnului din Babel folosind cuvintele: ”Haideţi să ne construim o cetate şi un turn al cărui vârf [să ajungă] la cer; să ne facem un nume” (Gen.11,4). Prin acest turn, oamenii intenționau să ajungă la cer, să ajungă la Dumnezeu, amintind astfel de ispita cu care Satana i-a atras în păcat pe primii părinți, Adam și Eva: ”Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen.3,5). Asemenea lui Adam, Nimrod și oamenii lui au vrut să fie ca Dumnezeu, ajungând la cer și înlocuind voia lui Dumnezeu cu voia omului.

Dar ceea ce Nimrod și oamenii lui nu au știu este că Dumnezeu nu este găsit în cer, oricât de înalt ar fi un turn construit de om. Dumnezeu nu este găsit în cer pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu căruia îi place să coboare. Dumnezeu coboară din ceruri plin de milă și de har pentru ai mângâia pe cei smeriți și credincioși dar, în același timp, el coboară din cer pentru ai confrunta cu mânia lui pe cei necredincioși după cum citim: ”Haideţi, să coborâm şi să le încurcăm vorbirea acolo, ca nimeni să nu înțeleagă vorbirea celuilalt!”. Domnul i-a împrăştiat de acolo pe faţa întregului pământ şi au încetat de a mai construi cetatea” (Gen.11,7-8).

Sărbătoarea Cincizecimii sau Sărbătoarea Rusaliilor, ne vorbește despre Dumnezeu care coboară nu ca să împrăștie ci ca să își zidească poporul său. Sărbătoarea Cincizecimii este despre Dumnezeu care coboară nu ca să ucidă trei mii de oameni, așa cum s-a întâmplat la Muntele Sinai ci pentru ca trei mii de oameni să fie botezați pentru eliberarea din robia păcatului, a morții și a diavolului.

Acest lucru s-a făcut prin puterea Duhului Sfânt care, prin predicarea crucii lui Cristos, a născut credință în inima omului, construind  Biserica lui Cristos pe temelia Cuvântului pe care tot el l-a inspirat Sfinților Profeți și Sfinților Apostoli, după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus” (Ef.2,19-20). Această lucrare de zidire a Bisericii lui Cristos nu este o lucrare a omului ci este inițiativa și proiectul lui Dumnezeu însuși, temelia fiind Cristos iar noi fiind cărămizile.

Asemenea ”arcei lui Noe”, Biserica nu este un loc impresionant pentru această lume. Nu este o adunare a unor oameni perfecți și glorioși ci, mai de grabă, este plină de oameni păcătoși care nu par să meargă deloc pe drumul gloriei. Pe acest pământ, Biserica nu este și nici nu va fi niciodată una perfectă. Dar această Biserica este a lui Cristos și este ”arca” prin care Dumnezeu ne salvează din potopul păcatului, al morții și al diavolului.

Biserica, așa imperfectă cum este, îl proclamă pe Cristos cel răstignit, înviat și înălțat și se agață prin credință de Cristos cel răstignit, înviat și înălțat. Și acolo unde Domnul Isus Cristos este proclamat și crezut, acolo este prezent Duhul Sfânt care își face lucrarea de justificare și sfințire prin predicarea Evangheliei lui Cristos, glorificându-i pe cei nevrednici, ridicându-i deasupra haosului și a morții printr-o Arcă pe care El Însuși a conceput-o și a protejat-o, și care este Sfânta sa Biserică.

În Biserica lui Cristos, viețile oamenilor sunt construite nu pe lucrarea omului ci pe lucrarea mântuitoare a Domnului nostru Isus Cristos. În Biserica lui Cristos, Dumnezeu dărâmă vechea noastră viață, eliberându-ne din robia păcatului, a morții și a diavolului. În Biserica lui Cristos, Dumnezeu ne eliberează din idolatria vieții noastre de păcat și construiește o viață nouă fundamentată pe credința în Domnul nostru Isus Cristos.

Astfel, Biserica lui Cristos, la Cincizecime, prin pogorârea Duhului Sfânt, devine pentru noi: ”arcă din lemn de chiparos” (Gen.6,13). Biserica devine turnul nostru cel puternic, poarta spre Împărăția lui Dumnezeu și scara cerului, locul unde nu noi urcăm la cer ci locul unde cerul coboară la noi, locul unde Cristos vine la noi în predicarea Evangheliei sale, în Cuvântul Absoluțiunii, în Sacramentul Botezului și în Sacramentul Euharistiei în care Domnul Isus Cristos este cu noi în adevăratul său trup răstignit, înviat și înălțat.

Dragii mei, nu peste mult timp, Dumnezeu se va coborâ în această lume pentru o judecată finală. Dar noi nu ne temem de acest moment deoarece noi suntem dintre aceia care îi aparținem lui. Noi suntem botezați iar prin botezul nostru am fost uniți cu Domnul Isus Cristos după cum ne spune Sfântul Apostol Paul: ”toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (Gal.3,27). Noi stăm înaintea lui Dumnezeu în smerenie și pocăință pentru a asculta Cuvântul Evangheliei aducător de viață, după cum ne spune Domnul Isus Cristos: ”Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă” (In.6,63).

Stăm înaintea lui Dumnezeu în smerenie și pocăință pentru a ne mărturisi păcatele și pentru a primi Absoluțiunea de la pastor ca de la Dumnezeu, după cum spune Domnul: ”Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate” (In.20,23). Stăm înaintea lui Dumnezeu în smerenie și pocăință pentru a mânca trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos prin care Dumnezeu ne comunică viața veșnică după cum citim: ”Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In.6,54).

Toate aceste promisiuni ale Evangheliei ne vorbesc despre faptul că Dumnezeu însuși coboară la fiecare dintre noi pentru a ne acoperi goliciunea. El coboară în mijlocul ”vițeilor noștri de aur”, în mijlocul îndoielilor noastre și a temerilor noastre nu pentru a ne împrăștia dinaintea lui ci, din contră, pentru a ne aduna, pentru a ne acoperi, pentru a ne ierta, pentru a ne proteja și pentru a ne readuce în planul său.

Amin!